Dacă un medic se revoltă și spune că se poate îmbolnăvi acolo unde lucrează și că poate să-și îmbolnăvească soția și copii și familia întreagă, oare ce simte el?
Pot ști, pot suferi odată cu el, chiar și așa fără a avea vreo știință despre medicină? Și cum s-ar simți el dacă m-aș apropia și i-aș vorbi și l-aș îmbărbăta, chiar fără să fiu medic, cum s-ar simți oare? Sunt în stare să simt ce simte el?
Și dacă l-aș convinge că sufăr odată cu el, ce ar simți oare? Și dacă el ar fi fără speranță și totuși l-aș convinge că simt asta, dar că nu am cum să-l ajut în niciun fel, credeți că măcar l-aș mai alina în suferința lui?
Și dacă asta e tot ce pot face și pentru că am reușit să compătimesc față de el și să împărtășim aceeași suferință, el, medicul, în mod absurd ar avea o speranță irațională că totuși aș putea să-l tratez și aș vedea asta în ochii lui, cum m-aș simți eu în fața acestei neputințe proprii?
Și dacă în timp ce el este expus pericolului de a se îmbolnăvi și după ce e convins de compasiunea mea, el, medicul, ar afla că eu sunt în același timp și cel care-i poate procura echipamentul care l-ar fi salvat, dar pe care, în mod obiectiv, nu-l am, nu ar resimți oare o revoltă, poate nu chiar împotriva mea, care prin simpla prezență îi alin durerea, dar împotriva faptului că “totul” depinde de un artefact protector?
Dar oare revolta aceasta nu este asemănătoare cu aceea că el însuși poate deveni un asemenea artefact, transmițător de data aceasta și care-i pune familia în pericol?
Avem, așadar, revolta pentru absența unui artefact protector și revolta că poți deveni un artefact difuzor de boală către familie. Putem simți și înțelege, ne putem inclusiv asuma revolta unui medic în primejdie și fără apărare în fața unei boli, în aceeași măsură în care acelaș medic este el însuși o primejdie identică pentru familie.
Este suficient, nu și necesar, desigur, dar este minimum de la care începe compasiunea vindecătoare, oricând. Nu doar în perioade de criză, când totul capătă sens și minimul devine grav și vizibil, pentru a redeveni și a fi iarăși reperul etern.
(Ilie Budeanu)
