Se pare că Dunării i-a fost predestinat și că îi rămâne pe mai departe renumele de ”Fluviul Imperiilor”, după cum susține jurnalistul rus Andrei Șarîi. Aceasta însemnează că, pe de-o parte, el unește cumva meleaguri dintre cele mai diverse, iar pe de altă parte, continuă să mențină diviziuni istorice și bariere de mentalități ce par uneori de nezdruncinat.
În România, care deține în prezent, în mod oficial, Președinția Strategie UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), lucrurile nu stau, în mod fundamental, prea diferit. Mai exact, între locuitori de pe întregul curs se păstrează notabile diferențe, prejudecăți reciproce sau chiar invidii greu de înțeles din afară. De pildă, cei din zona Clisurii au cu totul alte preocupări, alt orizont imaginar, alte proiecții de grup, alte puncte de referință față de românii din Lunca Dunării sau cei din Dobrogea. Cu toate eforturile întreprinse, fluviul nu este încă un liant suficient de solid și de acceptat de către toți locuitorii, cu atât mai puțin de către grupurile de interese ale acestora, mai mult sau mai puțin legitime.
Rostul unei racordări la un spațiu comun dunărean ar fi trebuit să fie în primul rând racordarea atât de necesară la un nou trend al dezvoltării dintr-o perspectivă cu adevărat revitalizantă, cuprinzătoare și inspirativă. În realitate, în mentalul colectiv, reprezentările noastre rămân în mare măsură tributare celor două sub-lumi: cea din amonte și cea din aval. Capriciile sau rănile istoriei și-au pus puternic pecetea pe stilurile de viață și așteptările oamenilor. Contururile statelor și frontierelor s-a tot schimbat de-a lungul timpului, însă dincolo de aceste modificări conjuncturale rămânem în continuare divizați și destul de puțin încrezători în punctele de coincidență sau de apropiere care ar merita să ne anime.
Nu prea avem nici elitele romantic-entuziaste care să înflăcăreze imaginarul colectiv, nici liderii care să fie la înălțimea momentului și oportunităților ce ni s-au deschis. Pesemne că decalajele economice erau dificil de pulverizat în doar câteva decenii sau ani. Se observă însă că nici interesul reciproc al nostru în raport cu zonele locuite de bulgari sau de sârbi nu este prea mare. Sigur însă că fluența deplasărilor și contactelor s-a îmbunătățit, însă multe zone cu potențial turistic marcant rămân slab puse în valoare și interconectabile. Aceasta înseamnă că și lipsa mai multor poduri și traversări de pe o parte pe alta a atârnat în balanță destul, dar și că sărăcia unor zone de frontieră, precum Calafat – Vidin, de pildă, n-a făcut loc unor abordări mai puțin conservatoare, fataliste …
Concentrarea opiniei publice, mai ales a presei, este din cale afară axată pe mondenități și atracții comerciale decât pe explicarea nevoii de dezvoltare integrată și de mai multă solidaritate în vremuri globaliste de cumpănă. Oricum ar fi privită însă, mai mult sau mai puțin strategic ori specializat,toată Regiunea Dunării ambiționează să fie în continuare o provocare colectivă, alteori o sursă de controverse, dar și un rezervor de mister poetic voalat care din când în când dă naștere unor noi mituri sau interpretări ce vrând-nevrând întregesc chipul mozaicat al bătrânului nostru continent.
Sever AVRAM
Comentariu la: https://www.facebook.com/groups/TheDanubeDaily/
