Am ajuns nu prea bine ca nație dacă o fundație germană de prestigiu a ajuns să-și mai permită să plătească pentru a avea topuri ale încrederii politice, oricum scăzute în raport cu întreaga clasă politică per ansamblu.
Pe de altă parte, creșterea încrederii în Președinte era de așteptat, câtă vreme nu prea are cu cine concura, măcar în popularitate externă și în imagine ca om destul de obișnuit și cel puțin aparent cumsecade. Ceea ce la majoritatea românilor încă mai contează, după cum se vede. Totuși, ar fi de remarcat că deciziile prezidențiale au fost nu o dată ezitante, insuficient sau incorect argumentate sau doar auto-defensive. Acest balans greu predictibil nu pare a fi contat prea mult în ochii respondenților, însă este clar o vulnerabilitate inerentă pentru noi toți, mai degrabă.
Desigur însă, fără a fi o prea mare surpriză este perdeaua de uitare sau iertare care s-a așternut peste trecutul politic recent și controversabil al fostului premier Ponta. Cum între timp a ajuns cel mai aprig și acid critic al fostului său adjunct la PSD și la Guvern, era de așteptat să contabilizeze favorabil și să transfere o parte importantă din simpatiile fostului electorat al partidului de guvernământ. Oricum, întrucât în politică românii au avut de ales mai mereu un rău mai mic, este de preferat până și să avem un lider al Opoziției de stânga mai degrabă pro Ankara decât pro Kremlin.
Acum însă noi nu știm, de fapt, cam câți respondenți proveneau din diaspora și câți din cătunele uitate de timp ale patriei, din acea așa-zisă Românie profundă. Semnificativ ar fi mai degrabă ca lideri odinioară considerați carismatici pentru o parte a așa-numitului electorat naiv, ca să nu zicem ușor de păcălit, nu mai apar deloc în listă, nici ca o boare vagă a memoriei ultragiate, gen Dan Diaconescu, Dan Voiculescu sau măcar șugubățul și sprințarul Adrian Severin, chiar dacă în particular ei nu par să se fi căit în vreun fel sau să-și facă vreo mea culpa după perioada de recluziune experimentată.
Într-o eră a ticăloșilor și ticăloșiilor resuscitate, și datorită noului tip de război rece pe care îl practică din nou Moscova în raport cu Estul, la noi revin mai degrabă persoane modeste și stilate precum Dacian Cioloș sau Dan Barna, care nu mai sunt anatemizați precum odinioară Ion Rațiu sau alții proveniți din străinătate sau care rezidaseră timp îndelungat în Occident.
Semnificativ prin omisiune pare și faptul că în acest top al încrederii nu se regăsesc mai deloc tocmai persoanele care au fost cele mai active în plan secund și cu un lobby extern redutabil, precum Monica Macovei, Laura Codruța Kövesi sau alți foști demnitari odinioară, care acum se mulțumesc cu un plan secund precum Andrei Pleșu, Cristian Diaconescu sau chiar Mircea Geoană, mai pe partea stângă a tablei de șah.
Drept o concluzie provizorie ar fi că memoria colectivă la noi rămâne destul de scurtă și misterios de selectivă. Mai mult cine apare mai des și mai vocal la tv are ocazia să revină cumva în topuri, fără ca asta să însemne din păcate nici o întărire a leadership-ului post-mioritic, nici certitudinea că aceia mai dezamăgiți de turnura evenimentelor chiar vor mai ajunge să se exprime electoral, într-un mod decisiv.
Sever AVRAM
Comentariu la: http://www.rador.ro/2019/02/13/topul-increderii-in-personalitatile-politice-realizat-de-inscop-la-comanda-fundatiei-konrad-adenauer/