În urmă cu mai puțin de trei ani (în noiembrie 2015), romancierul Radu Aldulescu, autor a nouă romane de succes, premiate atât în țară, cât și în afară, a fost aruncat în stradă de către Uniunea Scriitorilor (USR), cea care ar trebui să susțină artiștii breslei ei și să le apere drepturile.
Pe scurt, Radu Aldulescu locuia într-o cameră a unei case din centrul Bucureștiului ce aparținea Primăriei Capitalei și care fusese închiriată de USR. În urma răfuielilor din cadrul USR (când scriitori importanți au fost excluși din uniune, doar pentru faptul că nu sunt de acord cu modul abuziv de conducere a lui Nicolae Manolescu – mai multe despre asta am scris aici), conducerea uniunii, sub pretextul unor tăieri de buget, a reziliat contractul cu primăria, victimă „colaterală” fiind scriitorul Radu Aldulescu.
Radu Aldulescu este genul de artist care s-a dedicat 100% scrisului după anii ’90, asta pentru că înainte nu putea să publice. Cum spune și el, a schimbat visul de a publica cu iluzia de a scrie și a trăi din asta. Traiul său de atunci, din camera de pe Nicolae Golescu, consta într-un pat pliant, un birou vechi, câteva scaune, un corp mic de bibliotecă și multe cărți. Am putea adăuga la „inventar” și icoanele de pe pereți și mașina sa de scris. Acesta este „luxul” pe care și-l permite un om care s-a dedicat toată viața 100% scrisului, care a scris nouă romane, vândute în nenumărate tiraje, care a obținut premii atât naționale, cât și internaționale, și este considerat, atât de critici, dar mai ales de public (ăl mic, care mai și citește cărți) unul dintre cei mai buni scriitori contemporani.
„Astea sunt condițiile. Am spațiu, am căldură, am baie. Un divan, un televizor? Nu am nevoie. Un frigider, iarăși, nu am nevoie, dar nu am nici posibilitatea. Condițiile sunt conform nevoilor și posibilităților (…) Din vânzarea cărților nu am luat nimic sau aproape nimic. Nu știai chestia asta? Drepturile de autor în România sunt nule. Simbolice, la o adică.”
„Nu știu unde mă mut. Sunt în stradă. Mă mut în stradă. Am scris nouă romane, apărute în două, trei și patru ediții. Am luat premii naționale și internaționale și câteva mii de exemplare din cărțile mele se află în librăriile și în bibliotecile din țară. Asta e. Nu am casă”.
⇨ Citește mai detaliat despre cazul aruncării lui Aldulescu în stradă în PressOne
În romanele sale dense, pline de vână, Aldulescu se simte cel mai bine între învinși. Literatura lui este o literatură a devianței, a ostracizaților, anatemizaților, a nelegiuților, a instinctualilor, a periferiei. Ai zice că-i caută la marginea pământului, dar nu face decât să-și rotească privirea spre ceea ce noi refuzăm cu îndârjire să vedem. Ei bine, Aldulescu îi vede pe toți cei nevăzuți și scrie despre ei. O face cu naturalețea celui căruia nu îi este străin acest bâlci al deșertăciunilor, cu vieți risipite și înnămolite în derivă.
Experiența de a ajunge în stradă l-a marcat profund, însă pe de altă parte, a devenit o sursă de inspirație pentru cel de-al 10-lea său roman, Rezidenți în Casa Visurilor publicat la Editura Hyperliteratura.
„Multă vreme am locuit în niște spații dezafectate ale Uniunii Scriitorilor. Multă vreme, adică opt ani. Ultima dată am stat într-un birou care și-acuma este gol, de unde-am fost dat afară de președintele Uniunii de breaslă, care ar trebui să-mi apere drepturile. Și mi le-a apărat atât de bine încât m-a scos afară în stradă. Am zis să-mi fac o casă a visurilor, și-am făcut-o pe hârtie, în romanul ăsta”.
Sătul de „ofertele” editurilor clasice, de felul în care autorii sunt tratați și în special de halul în care se promovează cărțile scriitorilor români, am deschis de la sfârșitul lui 2016 Editura Hyperliteratura tocmai pentru a veni în întâmpinarea autorilor noștri importanți de care efectiv nimeni nu se ocupă. Radu mi-a mărturisit chiar într-o discuție recentă (atunci când am și pus bazele colaborării noastre) faptul că pentru câteva din romanele sale precedente, editurile nu i-au organizat nici măcar lansări.
Astfel, în urma unei campanii de crowdfunding și precomenzi inițiată de editura noastră, am putut duce la bun sfârșit acest proiect editorial, oferindu-i un contract cu drepturi de 3-4 ori mai mari decât i-ar fi dat editurile tradiționale și cu promisiunea un program de promovare consistent pentru cartea sa:
DE ANDREI RUSE
