Interviu cu Emilian Rabolu, antrenorul lotului olimpic masculin (I)
Rabolu peste tot
Reporter: Colegii dvs. din Argeş spun că sunteţi un foarte bun antrenor şi un la fel de bun cadru didactic la Universitatea din Piteşti…
Emilian Rabolu: Cum se numesc acei colegi care mă flatează?
R.: Vă amintesc doar trei: Pălărie, Babacov şi Iordache, directorul adjunct al DSJ Argeş. Îmi par bine informaţi.
E.R.: Da, sunt lector la Universitatea din Piteşti, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), din 2005, după Jocurile Olimpice de la Atena.
R.: Cum aţi ajuns la judo?
E.R.: Am ajuns la judo din proprie iniţiativă, încă din ’73, când a ajuns judoul la Piteşti. M-am perfecţionat în timp. Am activat aici vreme de peste trei decenii.
R.: Cine v-a iniţiat?
E.R.: Primii antrenori mi-au fost Aurelian Barbu – Dumnezeu să-l odihnească! – şi Gheorghe Andraş. Aveam să fiu al treilea antrenor din Argeş. Mai întâi la Şcoala Sportivă, apoi la CSŞ Viitorul şi LPS, unde am fost şi director adjunct o perioadă. La Universitate activez din februarie 2005.
R.: Colegii vă laudă și pentru că aţi fost antrenor la loturile naţionale…
E.R.: Am fost antrenor al loturilor României cam jumătate din această perioadă, între 1990-2004, la toate categoriile de vârstă: cadeţi, juniori, tineret, seniori. Între 1990–1991, am fost la Centrul Naţional de Pregătire Olimpică de la Alba Iulia, pentru cadeţi şi juniori, după care, din ’91 până în ’99, am trecut la centrul înfiinţat la Piteşti, unde pregăteam sportivi de la cadeţi până la tineret inclusiv. Apoi, între ‘99–2002, centrul a activat la Oradea. În 2002, la o şedinţă a Biroului Federal, am fost propus antrenor pentru lotul olimpic de seniori, alături de Ioan Petros, de la lotul Greciei, şi un antrenor din Austria.
De ziua ta, iubit tehnician!
R.: Numirea v-a luat pe nepregătite?
E.R.: Se scrisese ceva în “Adevărul” despre posibila numire a lui Emilian Rabolu. Apoi, pe 28 iunie, de ziua mea de naştere, am fost chemat de preşedintele Federaţiei şi numit antrenor principal. Împlineam 39 de ani.
R.: O frumoasă surpriză de ziua dvs…
E.R.: Da, a fost foarte bine. Apoi, până după Jocurile Olimpice din 2004, am coordonat lotul naţional de seniori. Sunt singurul antrenor român care a trecut pe la toate loturile.
R.: A mai fost şi domnul Octavian Creţu, actualul coordonator al centrului de cadeţi de la Sibiu…
E.R.: A, da!… Tavi mi-a fost secund, o perioadă scurtă de timp, la lotul naţional de seniori.
Plecarea lui Emilian
R.: Îmi aduc aminte că, înainte de Jocurile Olimpice de la Sidney, domnul Marius Vizer a donat o sumă de o sută de mii de dolari pentru premierea celor mai bine clasaţi sportivi români la Jocuri. Parcă văd şi azi cum Ion Ţiriac, preşedintele COR, sufla în actul încheiat cu acel prilej pentru a usca cerneala. Am văzut asta la TV, la o emisiune de ştiri. Domnul Vizer şi-a păstrat acest bun obicei de a susţine sportul? V-a sprijinit după aceea?
E.R.: Desigur. În fond, domnia sa a fost practicant al judo–ului. Domnul Vizer a ţinut să aducă lotul la Oradea pentru că este orădean. Problemele s-au rezolvat în cele din urmă. Centrul a fost refinanţat.
R.: Ce obiectiv v-a impus Federaţia atunci?
E.R.: Calificarea a unu–doi judoka pentru Jocurile Olimpice de la Atena. Obiectiv îndeplinit. Au mers la Jocuri Claudiu Baştea şi Gabriel Munteanu, sportivi care au reuşit în turneele de calificare câteva rezultate de excepţie asupra unor judoka foarte mari. Munteanu a obţinut şi un loc V la Mondialele de la Osaka, în anul preolimpic, iar Baştea un loc V la Europenele de la Bucureşti, din 2004.
R.: Rezultatele n-au fost considerate satisfăcătoare?
E.R.: Nu ştiu. Ştiu doar că, după Atena, s-a trecut la o revizuire a structurii de antrenori. Eu am plecat şi… au venit alţii.
Eu te-am descoperit, eu te ridic sau descentralizare
R.: Aţi fost avertizat asupra intenţiilor Federaţiei de a fi… restructurat?
E.R.: N-am primit nicio veste. Nu am fost anunţat că voi fi schimbat. E drept, într-o discuţie prealabilă stabiliserăm să duc echipa până la finalul Jocurilor Olimpice. Vreau să fiu bine înţeles: consider foarte inspirată alegerea domnului Adrian Croitoru – un foarte mare sportiv, care a confirmat şi în postura de tehnician – ca antrenor principal, cum, de altfel, m-a bucurat şi numirea, ca secund, a domnului Vasile Blendica. Ştiu bine ce spun. Se impune, uneori, o schimbare. Dar şi eu mă pregătesc să revin în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2008 şi a celor din 2012 cu un număr de sportivi care îmi va permite să-mi asum dreptul de a miza și merge pe descentralizare. Poate vom detalia acest aspect.
R.: Intenţionaţi să creaţi un centru de… presiune asupra structurilor Federaţiei?
E.R.: Dacă vreţi să spuneţi aşa… Pur şi simplu, doresc să duc nişte sportivi, descoperiţi şi formaţi de mine, până la ultimul stadiu. Asta presupune şi un anumit tip de colaborare cu Federaţia.
Unde trebuie căutat banul
R.: S-au creat, mai nou, centre naţionale de pregătire pentru cadeţi. la Focşani şi Sibiu. Antrenorii au salutat aceste realizări ale Federaţiei. Aveţi posibilitatea de a trimite cei mai buni sportivi pe care îi pregătiţi la aceste centre. Comentaţi, vă rog!
E.R.: Conducerea Federaţiei, pe care o preţuiesc, a fost animată de cele mai bune intenţii şi merită sincere felicitări pentru implicare şi lăudabilele reuşite. Dar banul trebuie căutat pe sistem local, el trebuie să vină din teritoriu mai mult decât din altă parte. Desigur că nu trebuie să ignorăm susţinerea Federaţiei, ba din contră, dar sacul ei nu e fără fund. Consider că finanţarea ramurilor sportive ca judoul, care nu beneficiază de venituri provenite din alte surse – din reclamă şi publicitate, spre exemplu -, se va realiza preponderant pe plan local, dar cu participare directă şi susţinere de la bugetul naţional, după principiul sistemului de înaltă performanţă. Mai devreme sau mai târziu, acolo se va ajunge.
R.: Prin urmare, sunt bune aceste centre sau nu? Dacă nu, ce le lipsește?
E.R.: Aceste centre, în actuala formulă, conduc la o blocare a selecţiei. Ce se întâmplă, de fapt? Un sportiv este ţinut în pregătire la centru 11 luni pe an. Se poate întâmpla să vină din spate un alt sportiv, mai bun, dar care nu a beneficiat de anii de instruire la centre. Acesta nu va reuşi să promoveze la rangul la care îl îndreptăţeşte valoarea sa, întrucât la nivelul acestei vârste se simte diferenţa de pregătire.
Reconectarea la înalta performanţă
R.: Cum vede Emilian Rabolu rezolvarea acestei probleme?
E.R.: Prin organizarea unor stagii de pregătire periodice, predominant în vacanţele de vară (pentru că sportivii trebuie să mai meargă şi la şcoală), la care să fie aduşi cei mai buni antrenori din ţară, deoarece pregătirea sportivilor trebuie să fie asigurată de către antrenori cu experienţă. Acum, aceste centre scot din priză şi chiar din circuit majoritatea antrenorilor valoroşi. Dacă nu se va intra pe sistemul acesta, al conectării la performanță mai întâi a antrenorilor, nu se va putea realiza mare lucru. Sportivii aflaţi în vederile selecţionerilor (antrenorii loturilor naţionale) vor mai fi chemaţi la centre cu aproximativ o lună înaintea confruntărilor majore, împreună cu antrenorii lor de la cluburi, aceştia din urmă după ce-şi vor fi îndeplinit obiectivele intermediare. La stagii va fi urmărit nivelul de pregătire al sportivilor. Antrenorii loturilor vor stabili, împreună cu antrenorii de la cluburi, funcţie de nivelul de instruire al unui sportiv sau al altuia în acel moment, ce aspecte ale pregătirii tehnice şi metodice urmează să fie avute în vedere: câte randori, câte angajări etc. urmează să realizeze fiecare sportiv. Acestea fiind stabilite, ei se vor întoarce acasă mergând pe sistemul imprimat la stagii.
(Sfârșitul primei părți. Urmarea în ediția din 21 august 2020)
Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU
