Dacii nu erau câtuşi de puţin nişte primitivi. Ei, cum bine se ştie, se amestecau adesea în politica Imperiului Roman, ceea ce, în datele epocii, însemna că făceau politică la nivel mondial. Jucau în Divizia A, a Marilor Puteri.
„Augustus, după cum ne informează Suetoniu, promisese pe Iulia [fiica sa]… lui Cotiso, regele geţilor, în vremea când ceruse în schimb în căsătorie pe fiica acestui rege.” August, aşadar, socru şi ginere de get! Se înţelege că un împărat de talia lui Octavian nu plănuia legături matrimoniale decât cu cineva ce putea înclina balanţa evenimentelor în favoarea sa, şi în nici un caz cu persoane de un rang ce l-ar putea înjosi.
Ovidiu însuşi, care va sfârşi prin a se ataşa de geţi, în limba cărora va scrie poeme – noi regretând nespus că acestea nu ni s’au păstrat – şi a mărturisi că Tomisul, pe care l-a blestemat atâta, îi devenise drag („Tam mihi cara Tomis…”) îl preţuia în mod deosebit pe Cotiso, atât pentru nobleţea sufletească a acestuia, cât şi pentru faptul că regele get era el însuşi poet de mare talent. „Poetului poetul întinde-a sale braţe” spune Ovidiu atunci când i se adresează lui Cotiso:
…artele frumoase
A omului năravuri barbare le’mblânzesc
Şi dintre regi nici unul nu le-a’ndrăgit ca tine,
Din timpul lui nici unul nu le-a’nchinat mai mult.
N’ai scris tu însuţi versuri? De n’ar fi al tău nume
În fruntea lor, n’ai zice că le-a făcut un trac.
Orfeu deci nu e singur poet pe-aceste locuri…
La mult citata afirmaţie a lui Herodot că geţii sunt „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” se pot adăuga multe altele care-i văd pe aceştia nu numai sub aspectul lor războinic, caracteristică dictată de necesitatea de a-şi apăra patria şi nu din dorinţa de a cotropi teritorii străine, ci şi sub acela al unei înalte moralităţi, tot atâtea dovezi nu ale primitivismului ci ale unei conduite evoluate.
Celsus, un autor foarte cultivat din secolul II d.H., spune că „druizii din Galia şi geţii sunt popoare vechi şi de înţelepciune foarte înaltă, profesând învăţături înrudite cu ale evreilor.” Iar că el nu calcă alături de adevăr o mărturiseşte chiar un evreu, Iosif Flaviu, care-i consideră pe daci drept un termen superlativ de comparaţie, atunci când, ca să sublinieze virtuţile şi eforturile spre perfecţiune ale esenienilor, îi raportează la credincioşii lui Zamolxe.
PS
„Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii.”
Stephen Hawking
Şi când te gândeşti că 99 la sută din ce s-a scris în aceste decenii despre daci e iluzia cunoaşterii despre daci. Vă daţi seama de ce proporţii e cel mai mare duşman (după formularea lui Hawkins) cu care cunoaşterea despre daci are a se lupta.
Miron Scorobete
