În societățile avansate, cercetarea de tip inter-disciplinar se revendică, în oricare dintre căile de acțiune inter-disciplinară, de la modelul oferit de ”complexitatea inerentă a naturii” și, în oglindă, complexitatea societății.
Majoritatea observatorilor vorbesc de așa-numite ”mecanisme de feed-back”, conectate la ceea ce oamenii de știință numesc ”sistem de sub-sisteme”, care ar fi reprezentate / organizate la diverse scări ale timpului și spațiului.
Complexitatea evocată a naturii n-ar trebui, în principiu, să ne sperie, însă multiplicarea permanentă a ipotezelor științifice a rezervat, într-adevăr, de multe ori surprize, inclusiv concluzia că persistă un grad major de impredictibilitate în ceea ce privește atât evoluțiile mediului, dar și reactivitatea umană în raport cu aceste evoluții.
Între timp, pe acest dificil și deseori contradictoriu drum, disciplinele dezvoltate inițial separat erau centrate pe domenii relativ restrânse ca arie tematică și complexitate a abordării. Se pare că rolul ”curiozității umane” a fost unul determinant în apropierea disciplinelor, unele în raport cu altele. Altfel spus, curiozitatea copilului poate reprezenta inițial un motiv important de inspirație și studiu, însă în cele din urmă, oamenii ar fi în genere ”creaturi nativ curioase”. Dar aici, conform studiului lui Adam WERNICK, ar trebui să ne referim la așa-numita ”curiozitate epistemică”. Pe aceasta o avem în fapt în vedere când ne referim la dezvoltările pe care le-au parcurs diverse discipline pentru a afla răspunsuri sau soluții comune la diverse tipuri de probleme abordate.
Conform autorilor studiului citat privind cercetarea inter-disciplinară, se au în vedere, în primul rând, ”interfețele dintre discipline” care apar, precum și așa-numitele ”spații albe” ce rămân în cursul organizării cunoștințelor și explorărilor viitoare. Așa se nasc interesul și îndrăzneala exploratorilor de a se implica în ceea ce numim ”domenii adiacente sau complementare”.
Tot extinzând sau aprofundând însă cercetarea științifică inter-disciplinară, se naște treptat intenția sau nevoia de a rezolva așa-numite ”probleme societale”, care se referă în speță, cel puțin declarativ, la ”îmbunătățirea calității vieții”. Nu toate direcțiile pe care s-au angajat exploratorii din diverse domenii erau, probabil, justificate sau complete și satisfăcătoare ca soluții finale. Aceasta înseamnă că, în practică, uneori, pare să rezolvăm prin descoperirea, să spunem, masei plastice o gamă întreagă de lipsuri sau probleme, pentru ca ulterior să constatăm că acea ”comodificare” pe care o promiteau produsele derivate respective nu țineau cont de anumite inconveniente sau limitări care nu au fost avute în vedere la prima abordare.
La ora actuală, observatorii și savanții vorbesc despre ”tehnologii generative”. Acestea s-ar manifesta nu doar prin gradul de inedit și de forță imitativă sau multiplicativă pe care le-ar avea diverse aplicații inovative, ci și printr-o așa numită ”capacitate de a transforma disciplinele existente și a genera unele noi”. Evident, simpla emergență a unor noi și noi zone de investigare comune nu poate rezolva, în sine, gradul de complexitate care pare uneori alimentat indirect cumva în mod artificial. Aici s-ar deschide o paranteză mai largă cu privire la aspectele etice pe care nu totdeauna cercetătorii le au prioritizate în mod temeinic.
Cu toate acestea, în etapa actuală s-au făcut progrese însemnate, de pildă în modul de stratificare și de coerență a ”structurilor de cercetare inter-disciplinare”. În experimentul evocat în studiul citat mai sus, au fost studiate circa 100 de grupuri și centre de acest tip și s-a ajuns la concluzia că putem vorbi despre așa-numite ”modele structurale ale cercetării inter-disciplinare”:
-
grupuri academice mici sau ”restrânse”, care au în vedere în principal cercetarea, dar și training-ul, în funcție de produse;
-
grupuri academice mari sau ”extinse”, care presupun și o incubare de sus în jos și care tind să genereze anumite ”caracteristici permanente” (un nou tip de instrumentalizare);
-
spațiul industrial, care presupune un management structurat, precum și o mișcare lină a cercetătorilor între diversele echipe de lucru;
-
laboratoarele naționale, generate de sus în jos și orientate spre anumite obiective comune, dar și descrise prin inițiative de jos în sus;
-
inter-industrii, inter-universități și universități pro-industrie, care sunt construcții de sus în jos și adaptate anumitor nevoi societale și care lucrează cu grupuri de consiliere, pe bază de grant-uri mari și pe auto-finanțare.
Drept o primă concluzie provizorie ale autorilor citați ar fi că aceste structuri mai recente, create pe bază inter-disciplinară și-au probat deja, în destul de mare măsură, eficacitatea, în special în sensul producerii de efecte inovative. Totuși, specialiștii remarcă faptul că asemenea grupuri conduc la un veritabil ”impact științific și antreprenorial” doar în măsura în care cei implicați sunt capabili să se auto-motiveze și să perceapă în ultimă instanță ”atractivitatea comună” pentru întreaga echipă. În fine, merită să reținem că valoarea cercetării inter-disciplinare este dată de capacitatea perspectivelor, conceptelor sau teoriilor de a ”face să avanseze o înțelegere fundamentală” ori să conducă la ceea ce menționam anterior, o rezolvare a problemelor ”ale căror soluții sunt dincolo de scopul unei discipline singulare” sau al unei anumite arii de ”cercetare practică”.
Avantajele ar consta în așa-numitul pluralism al cercetărilor inter-disciplinare, atât prin metodă, cât și prin focalizare. Orientându-se cât mai pragmatic, este vădit că decidenții din sistemele performante sau din societățile avansate au echivalat ”gândirea inter-disciplinară” drept un important factor de progres, care s-ar auto-constitui prin patru motoare de acțiune: complexitatea inerentă, evocată mai sus; explorarea problemelor și chestiunilor supra-sectoriale; necesitatea rezolvării problemelor societale și, nu în cele din urmă, întărirea forței unor ”noi tehnologii”.
Sever AVRAM
Note:
Studii inter-disciplinare: https://www.nap.edu/read/11153/chapter/4
Epton, S. R., Payne, R. L., and Pearson, A. W. (1985) “Contextual Issues in Managing Cross-Disciplinary Research.” In Managing High Technology: An Interdisciplinary Perspective. Eds. Mar, B. W., Newell, W. T. and Saxberg, B. O. New York: Elsevier. pp. 209-29.
Curiozitate umană: https://www.psychologytoday.com/us/blog/great-kids-great-parents/201701/the-curious-human
Studiul lui Adam WERNICK – https://www.pri.org/stories/2017-08-27/why-are-humans-so-curious
