Amandoi pluteau în canadiene groase, că doar traversau iarna de Canada 😂
Fără bagaje, planul vacanței era scurt. După muncă, plecau! Câteva ore, până a doua zi la muncă, timp se găsea berechet. Să nu mai vorbim de weekenduri, care erau deja super-concedii. Vineri seara: “gata, întrăm în vacanță!”
“Și ce facem?”
“Ca de obicei, nimic!”
Așa se numeau lungile plimbări. Un picior înainte, apoi celălalt, la dublu. Și perechea mâinilor opuse, în buzunarul lui, mai călduros. Tot înainte, dansul tălpilor pe asfalt, iarbă, pietre.
“Ai obosit?”
“Încă nu, mai mergem, uite ce copaci! Na, ce mai case! Parcă au concurs la decorațiuni de Crăciun. Uite câți bebeluși în cărucioare. Și căței plimbați de stăpânii cu care-ncep să semene”.
Ea ținea să-mpuște cadrul cel mai bun. Mitralia expert camera telefonului când găsea balta potrivită, zăpada în lumină sau cerul, cel mai fotogenic. Ca în seara aia, la ora profitabilă.
“Așa un cer! Hai, mai stăm, apune prea repede soarele și pictura lăsată în nori dispare. Minutele astea care-ți par ție lungi sunt de fapt intrate la apă”.
Cam avea dreptate, mica vacanță se sfârșise. Nu-i nimic, luni după amiaza o vor putea lua de la capăt. Ce mai aventură va fi, cu vreme caldă și alte alei. Cartierul cel nou, cu atâtea atracții. Abia așteptau.
Habar n-aveau, jocul de-a vacanța fusese inventat înaintea lor.
Noroc cu cerul. Frumusețe trecătoare și motiv de dispută. Ea pierdea totuși prea mult timp din prețiosul mini-sejur în jurul casei holbându-se, pur și simplu, la un biet aSfințit.
(Text/foto Amorena Minculescu)
