MAE al Rusiei: Progresul în reglementarea transnistreană a fost pierdut.
Potrivit agenţiei Infotag, vineri, în timpul unei teleconferinţe cu jurnaliştii moldoveni, ea nu a exclus că regresul ţine de procesele care au avut loc în Moldova după alegerile parlamentare, transmite Știri.md.
“În dreapta Nistrului s-au schimbat trei guverne, unii politicieni moldoveni responsabili de reglementarea transnistreană se pare că se ghidau de propriile considerente şi, în opinia noastră, tergiversau realizarea acordurilor încheiate anterior”, a spus Zaharova.
Potrivit ei, din cauza scăderii dinamicii reuniunilor grupurilor de lucru moldo-transnistrene şi a regresului în anumite direcţii, nu a fost convenit protocolul final după singura reuniune oficială din acest an în formatul “5+2” de la Bratislava.
“Noi, ca stat garant al reglementării, contactăm activ cu părţile, pentru ca în cele două săptămâni rămase ale Preşedinţiei slovace a OSCE, Chişinăul şi Tiraspolul să poată depăşi divergenţele în probleme concrete şi să semneze Protocolul de la Bratislava”, a spus ea.
Potrivit purtătoarei de cuvânt, semnarea acestui document este necesară pentru a determina direcţiile de dezvoltare ulterioară în problema reglementării transnistrene.




