close
Cronică

MAI PUTEM FACE CEVA?

Dragii mei,

Se pare că lumea nu înțelege momentul în care suntem. Toată lumea e hipnotizata că va mai exista ceva la fel cu viața dinainte de pandemie. Toți vor să se întoarcă la ce a fost.

NU MAI VREA NIMENI ASTA!
Nici Dumnezeu nu mai vrea desfrîul și avorturile la scară industrială; nu mai vrea desfrîul spiritual în care orice papitoi se lua de gât cu Hristos și credea că e cool să se declare altceva decât creștin; nu mai vrea hedonismul la care se ajunsese; nu mai vrea lgbt și transgender.

Pe de altă parte 👿 și Regii Pământului (Fapte. 4:26) s-au unit și nu mai vor nici o urmă de Biserică, Sf. Taine,

Hristos Euharistic.
NIMIC nu va mai fi la fel după.
Zarurile sunt aruncate.
De unde știi dom’le?

Din Biblie. Dumnezeu a negociat dacă să îngăduie sau nu pe poporul său. De multe ori Dumnezeu a zis că dacă lumea se pocaieste îi scapă de prăpăd.

De cele mai multe ori oamenii au ales să nu se pocaiasca. Știți ce a urmat.
Revenind la zilele noastre am avut un referendum care putea opri multe din lucrurile satanice ce au urmat. Ne-a chemat Biserica la vot, dar noi eram prea deștepți ca să ascultăm.

Ce trăim ACUM ESTE CONSECINȚA ALEGERILOR NOASTRE.
Acum e un nou moment de alegere. Mai greu.
Pe ce mă bazez? Citiți cap. 4 din Faptele Apostolilor.

Ni se cere CURAJ și POCAINTA.
Și ce căpătăm? O putere imensă. Adică și umbra noastră poate vindeca. Fapte. 5:15.
Pocainta fraților și surorilor până ne plângem SINCER (nu psihologic) păcatele. Până plângem SINCER păcatele altora cu dragoste pentru ei.

Sper să mă înșel, dar simțămîntul meu e că dacă nu facem asta RAPID, Dumnezeu va îngăduii tavalugul pregătit.
Ați auzit doar câteva idei:
– Cei peste 65 ani KAPUT
– Cei peste 40 separați de restul
Nici nu vreau să mă gândesc ce altceva mai au în cap.

DECI
Nu știu de câți drepți e nevoie ca să oprească Dumnezeu pe ăștia, dar dacă nu ne pocaim cu sudoare de sânge ACUM va urma ceva exponențial mai rău.
Am refuzat la referendum să facem ascultare și vedeți unde am ajuns.
Cam ce credeți că va urma dacă nu ne pocaim?

Oprește Hristoase, cel Înviat, mânia Ta, cea cu dreptate pornită asupra noastră!

(Cătălin Rusu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.