Pare un tip interesant când își tivește fața cu perciuni lungi împreunați sub bărbie într-un buchet de barbă.
Are o înaltă statură, de la înălțimea sa cu ochii pare să sfredelească „pietre de frig” sub ”Clopotele toamnei”.
Trecând prin „Casa transparentă” domnul Bunea descoperă „Vidul Blestemat”. Își pune semn de carte în sângele său, unde găsește „o pâlnie prin care trece viața” și poezia.
Cu propia carne denumită trup „-mpinge aerul” spre vidul blestemat absorbindu-se ca însăși lumina „în privirea unui ocean”. Respirând adânc, poetul reușește să treacă prin
vârtejul golului de aer până în Austria, „unde printr-o lentilă gânditoare” se privește în revista ZENIT din decembrie 1998.
În fața vitraliului vienez ochiul meu recunoaște pe ceilalți poeți „europeni” ai Grupului de la Ploiești: Victor Sterom, Vladimir Deteșeanu, Mihai Ionuț Constantinescu…
Acum mai caut pâlnia propiului vid prin care trece poezia…
Dan Drăguș