Oricine- sărac, bogat, școlit, neșcolit, urât, frumos-îți poate da o lecție.
Acum, venind spre casă. Eu, cu gândul la fisc, legi, nedreptăți. Din față venea un bărbat cu o fetiță de 7-8 ani; pe lângă părculețul de lângă biserică. În Dâmbu. Trec de ei, bărbatul se întoarce și mă strigă:
-Doamna Cora!
-Da…
-Nu mă recunoașteți…
Zâmbesc dezolată. Îmi spune numele, dar nu-mi amintesc. Apoi îmi spune porecla. Am tresărit. Era, acum vreo 15 ani, un mare golan. Dar mare de tot.
Fetița întreabă: Tati, te rog, pot să mă duc să mă joc până discuți tu cu doamna? (exact așa: te rog și doamna, nu tanti)
I-a spus că poate să meargă, iar eu l-am întrebat de viața lui, desigur destul de surprinsă: era un bărbat tânăr, bine îngrijit.
-Felicitări, uite ce te-ai realizat!
-Nu prea.
-Cum așa? Uite ce copil frumos ai, bănuiesc că și o soție, serviciu. Nu?
-Soție, nu. Am lăsat o fată gravidă, am părăsit-o și peste doi ani a murit într-un accident. De-aia îmi pare rău, că a murit și nu am luat-o de soție. A murit și nu m-a iertat, știu sigur.
-Vaai, îmi pare rău!
-Așa ziceți. Că așa se zice. Pe când ajungeți acasă deja nu vă mai pare rău. Nu vă reproșez, Așa aș face și eu cu un străin. Dar mie îmi pare rău în fiecare secundă a vieții mele. Știți cum e să ai un regret în fiecare secundă?
M-a blocat. Mi-a zâmbit.
-Ea, și a arătat cu capul către fetiță, e alinarea. Dar și pedeapsa. Îi văd ochii mamei ei de câte ori mă privește.
Iar m-am blocat. Nu știam cum să consolez un bărbat, mai ales un fost golan.
-Știți când i-am furat telefonul fetei dvs? Și mi-ați întins o cursă de ați venit cu poliția și m-a luat din față de la Romarta. Atunci mi-ați spus că nu voi fi niciodată om. De-aia mă bucur că ne-am întâlnit: să vedeți că am ajuns om. Și că mai cresc un om.
(30 martie-2015. Tîrgu Mureș. O întâmplare care m-a marcat. Și, într-adevăr, dacă nu îmi amintea Facebook…)
(Cora Muntean)
