Marele om politic Corneliu Coposu a acordat pe 20 august 1945 un interviu amplu pentru Associated Press în care a dezvăluit în detaliu culisele acţiunii
Minciuna 1: „România a trădat Germania.” Răspunsul lui Camil Demetrescu, şeful adjunct al Cifrului din Ministerul Afacerilor Străine, este perfect actual: „învinuirea de trădare a Germaniei
În vara anului anului 2004, președintele Ion Iliescu a organizat o recepție la Palatul Cotroceni, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la memorabilele
Sfîntul Evtihie (Eutihie) avea ca patrie Sevastopolul. El, auzind de buna vestire a lui Hristos, şi-a lăsat părinţii şi rudele şi s-a apropiat de iubitul
* Acum 199 de ani (1818) avea loc promulgarea „Legiuirii Caragea” (care, între altele, sporea obligaţiile ţăranilor clăcaşi faţă de stăpânii de moşii), ultimul act
Sfântul Apostol Tadeu, numit si Levi, era din cetatea Edesei, evreu de neam, foarte iscusit si învatat în dumnezeiestile Scripturi. Deci suindu-se la Ierusalim ca
Cu ocazia zilei sale de naștere, Cenaclul literar „Ion Luca Caragiale” Ploiești și redacția 24pharte.ro urează poetului Raul Sebastian Baz cele mai calde și mai sincere urări
Filosof, istoric, diplomat, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara, un senior al culturii românești care a împlinit, în această săptămână, 101 ani, este autorul a peste 20
Primul Război Mondial a antrenat zona Oituzului de două ori în lupte aprige în care mii de soldați și-au dăruit viața pentru apărarea pământului strămoșesc.
Filarmonica“Paul Constantinescu“ este una dintre cele mai prestigioase instutuții de cultură din România. Recunoscută pe plan național și internațional datorită calităților profesionale ale orchestreilor si
Acum 178 de ani (1839) studenţii români aflaţi la Paris înfiinţau „Societatea pentru învăţătura poporului român”, care a contribuit la cristalizarea ideologiei paşoptiste (fondatori: Ion
Viaţa Sfântului Prooroc Samuil Mai înainte de începerea rînduirii împăraţilor întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind conduse de judecători, era un om din neamul leviţilor