Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Preafericitul Părinte Kirill, a acceptat invitația patriarhului Daniel de a veni în România, în perioada 26-28 octombrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Faptul că la Kremlin se știe despre această vizită, arată nu doar dimensiunea spirituală a acestui moment, ci mai ales semnificația politică.
„Patriarhul Kirill și-a exprimat disponibilitatea de accepta invitația de a veni împreună cu ceilalți Întâistătători ai altor biserici ortodoxe din fostele țări comuniste. Aceștia au fost invitați în contextul Anului Comemorativ din Patriarhia Română dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Daniel. Vizita va avea loc și cu prilejul prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor — 27 octombrie”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Patriarhia Română a anunțat, printr-un comunicat, că sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 9,30, la Catedrala Patriarhală, în prezenta membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a unor ierarhi ortodocși din străinatate, a clericilor și a credincioșilor mireni doritori să participe, se va săvârși o slujba de Te Deum, iar apoi va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod, în Aula „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei.
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii (pe numele său Vladimir Gundeaev) s-a născut la Leningrad (St. Petersburg), la 20 noiembrie 1946. Tatăl său a fost preot, iar mama sa profesoară de germană.
După ce termină clasa a VIII-a, înainte de a absolvi Şcoala Medie, a fost angajat ca membru al Expediţiei Geologice Complexe a Direcţiei Geologice de Nord-Vest din Leningrad, lucrând aici între 1962-1965 în calitate de tehnician cartograf. Urmează Seminarul teologic și Academia Teologică Ortodoxă din Leningrad. Este uns în monahism și trece prin toate treptele ierarhice până devine mitropolit în 1991.
Din 1989 până în 2009, este Preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericești), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.
La 27 ianuarie 2009, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.
Kirill era considerat de mult timp „aproape ca omul cel mai cult din Rusia”, scrie Mihail Zâgar în „Toți oamenii Kremlinului”, carte pe care laureata Nobel, Svetlana Alexievici, o declară „cea mai serioasă analiză a ultimilor 20 de ani”.
„În aprigii ani ’90, el a început să prezinte propria sa emisiune la Canalul Unu al televiziunii ruse – Cuvântul păstorului – remarcându-se prin faptul că vorbea o frumoasă și modernă limbă rusă, emisiunile lui erau limpezi, filozofice, profunde și foarte moderne”, scrie Zâgar, amintind că Chiril, la acea vreme doar mitropolit, era perceput atât de modernist și de reformist, încât începuse să fie acuzat de erezie și de o prea mare apropiere de catolici și de occidentali.
În 2009, Kirill devine Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse(BOR), în primele alegeri democrate din cadrul acestei Biserici, după căderea Uniunii Sovietice în care predomina ateismul ca politică de stat. Conduce practic circa 150 de milioane de credincioși ruși din Rusia și din alte 60 de țări.
Imediat după alegere, și-a format în jurul lui o echipă de intelectuali străluciți și a continuat să fie mai mult decât un lider spiritual. Consolidând experiența dobândită ca „ministru de Externe” al BOR – funcție pe care o deținuse pe când era mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – Kirill devine un ambasador al politicii ruse în lume, fâcând turnee în Asia și în America Latină unde a vizitat aliații tradiționali ai Rusiei.
Kirill a devenit un apropiat al actualului președinte al Rusiei și astăzi multă lume se întreabă mai în glumă, mai în serios, dacă el este omul lui Putin sau Putin omul Patriarhului?
Din 2011, printr-o decizie luată de Dmitriy Medvedev, Patriarhul are un birou la Kremlin, pe același culoar cu Președintele rus.
L.P.