Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului clujean de limba maghiară Szabadság: „Sunt sigur de faptul că, dacă statul român, în ultimii 100 de ani, nu s-ar fi străduit atât de mult şi în mod vădit să asimileze minorităţile naţionale şi să elimine din societate tot ce nu este românesc, atunci poate şi generaţiile de astăzi s-ar raporta altfel la această problemă. Dar, pentru că, atât între cele două războaie mondiale, cât şi pe vremea lui Ceauşescu, această intenţie a fost clară, iar după 1989, de asemenea, s-a putut constata adesea o astfel de tendinţă, chiar dacă aceasta nu a fost declarată. Este oarecum clar că aceste temeri au reapărut: românii se tem că vrem să le luăm Ardealul, iar maghiarii se tem că românii vor să le ia identitatea”, a spus liderul UDMR, potrivit traducerii interviului prezentată de UDMR, potrivit News.ro.
„Vom încerca să explicăm cine suntem noi, maghiarii din Transilvania secolului XXI şi care sunt dezideratele noastre, pentru că sunt foarte multe percepţii greşite şi prejudecăţi legate de noi, pe care societatea românească le-a creat în decursul istoriei. Românii trebuie să înţeleagă că nu vom putea şi nici un vom dori să sărbătorim evenimentele de la 1918. Acesta ar fi bine să fie un moment al înţelegerii şi al respectului reciproc”, a mai spus el.
Surse: evz.ro, active-news.ro