close
Europolis

Romania, in premiera la Campionatul Mondial de degustare a vinurilor

Romania va concura pentru prima data la Campionatul Mondial de degustare a vinurilor in orb, competitie ce va avea loc pe 12 octombrie, in Franta. Concursul, ajuns la editia a saptea, este organizat de cea mai importanta publicatie de vinuri din Franta, La Revue de Vin de France. Anul acesta, degustarile vor avea loc in celebrul Chateau de Chambord, aflat pe Valea Loarei, in competitie fiind inscrise 28 de echipe nationale din intreaga lume.

La aceasta editie, alaturi de Franta, castigatoare a campionatului din 2014, si de Belgia, desemnata castigatoare in 2013 si 2017, vor concura pentru prima data in istoria concursului echipele Ucrainei, Kazahstanului, Estoniei si Romaniei. In cadrul concursului, echipele, formate din patru degustatori si un antrenor, vor degusta in orb sase vinuri rosii si sase vinuri albe din intreaga lume. Pentru fiecare vin in parte, echipele vor trebui sa identifice soiul, tara de origine, regiunea, anul de recolta si, daca este posibil, producatorul, fiecare dintre criteriile identificate fiind punctate diferit.

Echipa Romaniei este formata din somelierii Iulia Gosea Scavo si Zoltan Szabo, specialisti cu experienta de peste 15 ani in domeniu si castigatori ai mai multor concursuri internationale de profil, comunicatorul de vin Horia Hasnas si semnatarul acestui articol, antrenorul echipei fiind pasionatul de vinuri Radu Rizescu.

Lista tarilor participante: Africa de Sud, Anglia, Belgia, Belarus, Brazilia, China, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franta, Ungaria, Italia, Japonia, Kazahstan, Luxemburg, Monaco, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Suedia, Elvetia, Taiwan, Ucraina, Statele Unite si Zimbabwe.

Participarea Romaniei la aceasta editie a Campionatului Mondial de degustare in orb este posibila datorita implicarii cramei The Iconic Estate si a Asociatiei Winelover Romania.

(valentinceafalau.wordpress.com)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.