close
Extern

Se sparge Europa? Cătălania?

Toată lumea mă întreabă ce cred eu despre Catalunia (văd că românii utilizeză greșit Catalonia!) Păi noi, românii, am mai fost implicați în cursul istoriei acestei regiuni… Ionel Mota si Vasile Marin au fost doi Legionari romani care in 193 7 au uimit intreaga Europa prin vitejie, credinta si jertfa supremaRazboiul din Spania are un ecou deosebit in inima lui Ionel Mota, unul dintre intemeietorii Miscarii Legionare si numarul doi in ierarhia Miscarii. Ca fiu de preot si credincios crestin, nu putea sa nu se cutremure la aflarea atrocitatilor pe care comunistii le savarseau impotriva Bisericii Catolice in Spania: preoti uciși si rastigniti in batjocura, calugarite violate, altare si icoane profanate, manastiri arse din temelii? Prin viziunea sa profund mistica asupra lumii, Mota intrezareste in lupta dintre nationalism si comunism infruntarea eterna dintre Bine si Rau, dintre Biserica lui Hristos si armatele rosii ale satanei.“Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam nepasatori?” isi motiveaza el gestul intr-o scrisoare adresata parintilor. Ionel Mota cere si primeste incuviintarea conducatorului Miscarii Legionare, Corneliu Codreanu, de a pleca sa lupte in Spania.Vasile Marin afla de initiativa lui Mota, de plecarea legionarilor in Spania.
Nu mai are astampar, vrea sa plece si el in Spania, vrea sa plece cu orice pret.
Se roaga de Capitan – el care nu se rugase si nu ceruse nimanui nimic, niciodata. Insista sa fie lasat sa plece. Capitanul se codeste, nu sunt destui bani. Atunci Marin din saracia lui, din apriga, din amarnica lui saracie gaseste 5.000 de lei, se imprumuta cu cinci mii de lei, ii aduce la sediu si cere sa i se dea voie si lui sa plece. Cu ironia lui amara spune domnului General: “Vreau sa fiu al saptelea sicriu”.
De ce voia sa plece Vasile Marin? Ce il mana? Cine-l chema? Ne-a spus-o in cele cateva randuri din scrisoarea adresata sotiei sale la 23 Noiembrie 1936:
“N-am facut actul acesta din disperare sau aventura ci perfect lucid. Era o datorie de onoare care apasa pe umerii generatiei noastre. L-am facut cu acelasi drag ca fi cum ar fi fost vorba de tara mea “.Tot atnci dar de cealaltă parte au fost prezenți cu arma în mână Valter Roman, ortografiat uneori Walter Roman, născut Ernő Neuländer (n. 7 octombrie 1913, Oradea – d.11 noiembrie 1983) a fost un militant și politician comunist român, de origine evreiască, veteran al brigăzilor internaționale comuniste din Războiul Civil din SpaniaNumele său la naștere era Ernő (Ernest) Neuländer. S-a născut într-o familie de evrei de proveniență hasidică stabilită la Oradea. Tatăl său era funcționar la o bancă. Valter Roman a devenit inginer, în urma studilor la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.După 1936 s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a “Venceremos”.

În Spania, Walter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă. În cursul războiului a fost rănit la plămâni. După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Acolo a condus, pentru o perioadă, departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi. În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic.Războiul civil dbrigadisti 8in Spania. La 9 ianuarie 1938 a inceput ofensiva republicană in Teruel. Cîteva dintre episoadele legate de participarea româneasca in Brigăzile InternationaPe teritoriul Spaniei agenţii KGB, ( mai numeroşi decît ofiţerii Armatei roşii) au acţionat exact ca în URSS. Au spionat, au supravegheat, au anchetat ca să detecteze duşmani reali şi imaginari în rindul forţelor republicane. Cine nu adera complet, necondiţionat la poziţiile Kremlinului devenea suspect. Era înlăturat, adeseabrigadisti1 17 executat. POUM ( un partid de stinga catalan) a fost decimat, iar liderii lui ucişi de agenţi sovietici. Pentru Stalin acest partid ”frăţesc”era mai periculso decît falangiştii lui Franco. Mărturia lui George Orwell, simpatizant POUM, Omagiul Cataloniei, este esenţiala pentru a înţelege ce s-a întîmplat.Prezenţa românilor in războiul din Spania nu este importantă in raport cu de ex prezenta francezilor, (cei mai numeroşi ( 12-13.000). În total Brigăzile Internaţionale au avut 32-33 000 de membri în intervalul 1936-39. Niciodată însă efectivele nu au depăşit 25.000 de mii pe front sau in taberele de intrucţie. Cifrele care circula despre nr. românilor variază. Cea mai aproape de adevăr mi se pare 550. Nr mic a făcut ca românii să nu formeze o brigadă de sine stătătoare, (care avea cam 2000 de militari) – ca francezii, americanii, nemţii, polonezii, etc. Ei au fost repartizaţi în diferite unitaţă militare, mai ales in brigada a Xl-a. care s-a ilustrat în luptele pentru apărarea Madridului. Au fost şase brigazi, numerotate de la Xl la XVl, apoi cinci după desfiiţarea acestei brigăzi, a Xl-a.Partidul Comunist din România a reuşit să trimita peste cinci sute de oameni, combatanţi, cadre medicale, comisari politici. A se compara aceasta cifră de 550 cu cei 7 legionari care au ajuns in Spania să lupte alături de forţele lui Franco. Dintre comuniştii români – o parte au fost trimişi direct de la Moscova unde se aflau în exil. Alţii au fost trimişi aflindu-se deja undeva in Europa ( la Praga, Paris, etc) în diverse misiuni date de NKVD sau Komintern. Alţii fugiseră pur şi simplu de tribunalele româneşti care îi condamnaseră, sau de Siguranţă care era pe cale să îi aresteze. PC din Romania era un partid scos in afara legii din cauza afilierii la Komintern care urmărea dezmembrarea statului roman. PC din România era o secţie a Internaţionalei Comuniste şi se subordona obligatoriu cf statutului său tuturor deciziilor luate de Moscova. Ordinul să fie trimişi oameni in Spania a fost dat in 1936, septembrie, şi semnat de Gheorghi Dimitrov.

De ce ar fi plecat să cineva să lupte în Spania? Unii au fost atraşi de salarii şi promisiuni de carieră, alţii aveau probleme cu legea. Alţii au doreau aventura, occidentul, şi căutau riscul. Altii au plecat din motive ideologice, să combată fascimul. Mulţi erau evrei (85% ) care ripostau astfel lui Hitler şi politicii lui care urmărea exterminarea evreilor din Europa. Alţii făceau parte din pegra societăţii , erau lumpeni proletari, şomeri şi urmăreau beneficiul material personal, afacerile, doreau să îşi schimbe viata. Un brigadist de ex, era proxenet şi a plasat citeva curve la Madrid, altul a ţinut cîteva taxiuri la Barcelona, etc. Alţii, însă făceau parte 1. din Aparatul Komintern, 2. cadre ale PC din România sau 3. aparţineau de diverse servicii secrete sovietice. Aceştia sunt cei care au jucat roluri proeminente – Petre Borilă, Constantin Doncea, Gheorghe Stoica, (Moscu Kohn), Dumitru Petrescu, Valter Roman, Leonte Tismăneanu, Nicolae Cristea, Franscisc Bocsor; Carol Neuman, etc. Gheorghe Vasilichi, venit de la Moscova a jucat un rol asemănător cu al lui Iosif Broz Tito. A rămas la Paris să organizeze recrutările şi drumul la sud de Pirinei. etc. Printre români cazuţi victime aparatului represiv sovietic amintesc de Cristian Racovski, Alexandru Dobrogeanu Gherea, Marcel Pauker, Ecaterina Arbore, Imre Aladar, Victor Aradi, Elek Koblos, Vitali Holostenko, Alexandr Stepanski Gorn, (ultimii trei foşti sefi supremi ai partidului), Eugen Rozvany, Ion Dic Dicescu, Elena Filipovici, David Fabian, Leon Lichtblau, Dori Goldstein, Gelber Moscovici, Timotei Marin, Dumitru Grofu, Alter Zalic, Alexandru Nicolau -ş.a., toţi binecunoscuţi în mica lume subterană a clandestinităţii bolşevice, membri ai Biroului Politic, sau ai Comitetutului Central, lideri ai PC intr-o perioadă sau alta, între 1921-36. Era incă o dovadă că formarea brigăzilor internaţionale şi campania de propaganda a Komintern în favoarea forţelor frontului popular din Spania avea rolul să mascheze marea teroare ordonată şi condusă de Stalin in URSS. (vezi mai mult in Stelian Tănase, Clienţii lu Tanti Varvara, ed Humanitas, 2008, p. 238-95).

In Spania românii au ajuns 1. fie venind de la Moscova, (cadrele aparatului Komintern, Petre Borilă, Gheorghe Stoica, Ctin Doncea, etc. ), 2. fie din ţară, după ce au fost recrutaţi de o echipa formată din Lucreţiu Pătrăşcanu, Ilie Pintilie, Constantin f 95-d 19100-791-f 1-burca constantinDavid, şi , poate Ştefan Foriş. (Nicolae Cristea, Andrei Roman, Vida Gheza, Mihail Florescu, fraţii Burcă, Francisc Boczor, Boris Holban, etc), 3. fie din Europa, mai ales Paris, (Valter Roman etc). Clandestinii, veniţi din ţară traversau Europa cu acte false prin Cehoslovacia, Austria, Elveţia, şi ajungeau la Paris, placa turnantă a Brigăzilor Internaţionale, unde se întîlneau cu nemţi, polonezi, bulgari, etc. După citeva zile de aşteptare porneau spre sud. Au ajuns aici în perioade diferite, începînd din toamna 1936, cind se semnalează primul grup de români pină in toamna 1938 cind soseşte ultimul grup. Se explică astfel- în funcţie de evoluţia frontului, şi a politicii europene, de planurile lui Stalin, Komintern oprea sau mai cerea voluntari.Românii nu au fost în nr. suficient ptr a forma singuri o brigadă. O brigadă avea cca 4-5000. Nu au fost măcar 2000 ptr a forma un batalion. O brigadă însemna 3-4 batalioane de infanterie. Exista apoi şi un divizon de artilerie, plus unităţi auxiliare, (sanitare, transport, intendenţă) – în total cam 5000 oameni. Românii fiind cca 550 au fost repartizaţi în diferite batalioane. În brigada A Xl-a mai ales la început, apoi în brigada balcanică, ”Dimitrov”, unde regăsim bulgari, sîrbi, greci, etc.

Asta este probabil cauza că îi regăsim foarte rar în cărţile care tratează despre războiul civil din Spania.
l.Liderul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, este căsătorit cu o româncă. Marcela Topor a devenit prima doamnă a Cataloniei la 10 ianuarie 2015, după ce soţul acesteia, Carles Puigdemont, care până acum era primar al oraşului Girona a fost investit în funcţia de preşedinte al guvernului catalán (Generalitat)
Soția lui Carles Puigdemont, președintele Cataloniei și cel care a inițiat referendumul de duminică 1 octombrie, este româncă Marcela Tudor, originară din Vaslui, acesta putând deveni cea mai importantă femeie din noua țară, dacă provincia spaniolă își va declara independența. Marcela Tudor este absolventă a Facultății de Limbi Străine din Iași, motiv pentru care soțul ei vorbește pe lângă catalană, spaniolă, franceză și engleză și limba română.
Cei doi s-au întâlnit în 1998, când Marcela Tudor a călătorit în Catalonia alături de o trupă de teatru pentru a participa la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru amator Gerona (Fitag). Cei doi au povestit că atracția dintre ei a fost instantanee și după doi ani de relație, în anul 2000 s-au căsătorit în biserica Roses din Gerona și, după aceea, au făcut și nuntă pe rit ortodox în București.
Cei doi au împreună două fetiţe, botezate ortodox în Parohia Ortodoxă Română Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sf. Ierarh Grigore Palama din Girona.
Marcela Topor este gazda programului „Catalan Conections”, difuzat de Catalonia Today, un ziar de limbă engleză înfiinţat de însuşi soţul acesteia. În cadrul acestui program, în fiecare miercuri, românca intervievează într-o engleză perfectă diferiţi străini care trăiesc în Catalonia.
Marcela Topor împărtăşeşte ideile politice separatiste ale soţului ei. De altfel, la finalul anului 2015, românca a publicat un editorial în care semnala „victoria blocului separatist în Parlamentul catalan ca fiind unul dintre momentele cheie ale lui 2015” şi în care saluta „începerea procesului de creare a statului catalan, în ciuda unui guvern spaniol decis să frustreze ambiţiile catalane”.

Cine este Carles Puigdemont

Carles Puigdemont, cel de-al 130-lea preşedinte al Generalitat, născut în urmă cu 54 de ani în Amer, un sat situat la aproximativ 100 de kilometri vest de oraşul Girona, este un politician cu sentimente catalane profunde care, cel mai probabil, va urma politica dusă de Artur Mas, fiind un adept al separării Catolniei de Spania.
Fiul unui cunoscut cofetar din localitatea sa natală, Puigdemont a ales o cale cu totul diferită de cea a tatălui său, orientându-se spre jurnalism, însă de tânăr a simţit o atracţie specială spre politică. De altfel, încă de tânăr s-a implicat în activităţile Tineretului Naţionalist Catalan. Anul trecut au fost alegeri și eu vă edific cam cum au fost procentele în vot…în Parlamentul catalan Junts pel Sí este câştigător net al acestor alegeri, reuşind nu mai puţin de 62 de posturi (39,54%), la care se adaugă cele 10 posturi obţinute de CUP (8,20%). Împreună cele două formaţiuni adepte ale independenţei depăşesc, aşadar, pragul de 68 de locuri în Parlament care asigură majoritatea absolută, însă acestora nu le va fi prea uşor cu un guvern ostil şi fără un suport clar al populaţiei catalane. De asemenea, rămâne de văzut cum vor putea convieţui împreună Convergència Democràtica de Catalunya – CDC (Convergenţa Democratică din Catalonia), Esquerra Republicana de Catalunya – ERC (Stânga Republicană din Catalonia), Demòcrates de Catalunya (Democraţii din Catalonia ) şi Moviment d’Esquerres (Mişcarea de Stânga), cele patru partide care formează alianţa electorală Junts pel Sí. O altă enigmă va rămâne cel puţin o perioadă şi cât de mult vor fi dispuse să colaboreze Junts pel Sí şi CUP, având în vedere că cei din urmă au declarat iniţial că nu au de gând să susţină investirea lui Mas în funcţia de preşedinte al Guvernului autonom din Catalonia (Generalitat de Catalunya).
Pe locul secund, cu 25 de posturi obţinute (17,93%), s-a situat Ciudadanos, partidul condus de tânărul politician Albert Rivera. Deşi a obţinut cu 37 de posturi mai puţin decât Junts pel Sí, această performanţă este mai mult decât meritorie dacă ar fi să ţinem cont că la aceste alegeri aproape şi-a triplat numărul de fotolii în Parlamentul catalan. Pe locul al treilea s-a clasat PSC, care a pus mâna pe 16 posturi (12,74%), cu patru mai puţin decât la alegerile din 2012 şi cu 12 mai puţin decât la cele din 2010. Locul al patrulea a fost ocupat de Catalunya Sí que es Pot (Catalonia Da se Poate), alianţă compusă din Iniciativa per Catalunya Verds – ICV (Iniţiativa pentru Catalonia Verde), Esquerra Unida i Alternativa – EUiA (Stânga Unită şi Alternativa), Podemos (Putem) şi ecologiştii de la Equo, care împreună s-au ales cu 11 fotolii în parlament (8,94%). Cea mai mare decepţie a suferit-o Partidul Popular (PPC) care de la 19 locuri în 2012 a rămas în urma acestor alegeri doar cu 11 (8,50%), acestea fiind şi cele mai negative rezultate obţinute în zonă de actualul partid de guvernământ din 1992 încoace. Ultimele 10 scaune de parlamentari vor fi ocupate de reprezentanţii CUP, care au atins o performanţă de trei ori mai mare decât cea din 2012.

Alexandru Petrescu

Tags : cataluniaindependentaspania

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.