Tu fetilor, țîpaț-un dărab de mălai în ceaun, scos-am curechi din cuhnie, mi-s mânurile ocupate. Vorbele ei, boabe-nșirate pe gard, laolaltă cu ulcele colorate. Rugăciunile tâmâiază-n ecou grinda casei bătrânești. Mamamare încă bate mătănii-n sângele nostru. Soba și gătejele, fusul gri, războiul de țesut, putina cu linguri din lemn. Exponatele inimii mele zac nevăzute, atâtea comori irosite. Haine negre legate-n dantela roasă de molii. Șterg praful, descui amintirile din cufăr și le arăt lumii.
(Amorena Minculescu)
