Alexandru Petrescu poate fi considerat un caz aparte în rândul românilor care au ales să se împlinească profesional și material pe alte meleaguri. Absolvent al Liceului Industrial de Petrol din Câmpina, promoția 1978, Alexandru Petrescu – o persoană mai specială, cu un aer gen Demis Roussos, a reușit tocmai în Spania, ajungând să fie premiat de însuși regele Juan Carlos. Ceea ce reprezintă nu puțin lucru. Materialul de față s-ar putea numi – parafrazând titlul unui roman celebru al lui Mark Twain – ”Un cîmpinean la curtea regelui Spaniei”.
O copilărie și o adolescență… picante
”Pentru mine – spune Alexandru Petrescu – , Câmpina este crâmpeiul meu de suflet. Aici am învățat, terminând cele 12 clase și aici am luat ”bacul”. Aici am învățat și altceva: să iubesc. Tot aici am fost înșelat. Aici m-am format ca persoană și tot aici am fost deprins să fiu bișnițar. Aici am devenit adult, lăsându-mi ca șerpii pielea copilăriei. La terminarea Liceului Industrial de Petrol, la banchet, ”profii și tutorii” ne întrebau ce vrem să devenim. Deși nu străluceam la română, le-am răspuns că vreau să devin ziarist sau actor. Profesorul meu de limba și literatura română mi-a spus că poate voi reuși să fiu un bun ziarist, pentru că aveam un <sâmbure>. Iar diriginta mea, Adriana Iliescu, cea care a crezut mereu în mine, mi-a spus: <Ești un rebel, dar să faci tot posibilul să fii cel mai bun în ce vei fi…>. Iată, au trecut ani după ani și mereu am încercat să fiu cel mai bun”.
Ucenicia în lumea înterlopă. De-ale lui Lucică și Timică
Alexandru Petrescu a părut că vrea să ne surprindă în momentul în care a povestit fără nici o reținere, chiar ușor amuzat, de ucenicia sa în lumea interlopă, în care a ajuns să se învârtă pentru a face rost de un pachet de Kent sau alte ”specialități” care nu se găseau la orice tarabă înainte de 1989. ”Nici premiile, nici primii ani de școală nu sunt edificatori în formarea omului adevărat. Văd că acum învățământul din România este acuzat de corupție, iar profesorii de imoralitate. Dar nu este așa! Aceste fenomene au existat dintotdeauna în România. E o pelagră ce s-a transmis din generație în generație. E un fel de virus. La liceu, la examenul de treaptă am fost șocat să observ că elevii (majoritatea celor care căzuseră la treaptă la liceele teoretice) dețineau, la examene, subiectele, în marea lor parte. Ca să poți scăpa de o corigență trebuia să cotizezi cu cafea, cu Kent sau alte produse din shopurile pe valută ale hotelurilor. Și ca să pot cumpăra aceste produse fără să afle părinții mei, luam de la Pit, de la Lucică (despre care am înțeles că acum este un ilustru om de afaceri câmpinean, deținând și o fabrică de salamuri) sau Timică și le revindeam la speculă. Sistemul în care trăiam mă obliga, într-un fel sau altul, să păcătuiesc”.
Se întâmpla și înainte de 1989
Dar ”învățăturile” și ”păcatele” lui Alexandru Petrescu (pe care prietenii și iubitele îl alintau – și alintă – ”Andi Prep”) erau departe de a se fi încheiat. Câmpineanul ne-a relatat fără zăbavă că liceul l-a mai învățat nu numai să se ”descurce”. Pe atunci existau și mult blamatele – acum – relații sexuale între elevi și profesoare…”Relațiile dintre noi, elelvii, și tinerele cadre ale profesoratului existau și atunci. Personal, am avut vreo două aventuri distincte cu <profele> proaspăt sosite la noi în liceu. Un coleg chiar s-a căsătorit cu una dintre ele, la vreo două săptămâni după <bac>. La practica de la sonda din spatele căminelor practicam… sexul cu colege… Era la fel ca acum. Așa că faptul nu mi se pare o degradare a sistemului educațional. Atunci, în cămin, eram batjocoriți de către pedagogi, eram bătuți, tunși, ne cereau bani și diferite produse alimentare ca să fim <iertați>. Eram căutați în buzunare și valize, tunși silit, umiliți…”. Alții cu pile și care aduceau produse alimentare, vin etc erau tratați ca ”regii”. Aceste lucruri nu se întâmplau doar în Câmpina, ci și în Ploiești. ”De exemplu, răspunsurile de la <bac>, de la materiile principale, m-au costat un carton de țigări. Am pus mână de la mână cei din clasa noastră din Câmpina și le-am cumpărat de la Ploiești, de la un alt elev. Așadar, eu consider că liceul nu este o piatră filozofală, ci doar o treaptă în viața noastră. Dau doar un exemplu: acei tovarăși care nu erau liceeni și care mă foloseau în <businessul> lor de revânzare a produselor shop acum sunt niște domni capitaliști, chiar apreciați de societatea câmpineană”.
A fost revoluționar și a cochetat cu politica
Așa era sistemul anilor 1980, după liceu, și Alexandru Petrescu a trecut în… producție. ”Am lucrat pe platformele de foraj marin și eram mereu în umbră pentru că nu-mi doream să fiu comunist”. În iarna lui 1989, Andi a crezut – ca mai toți românii – că vom deveni cu toții mai buni. Și a hotărât că trebuie să grăbească procesul de îmbunătățire a oamenilor. Prin urmare, ”Am intrat printre primii cinci în Casa Albă ploieșteană. Am revenit în Câmpina, luptând în Revoluția Română și punând la cârma orașului o echipă de tineri”. Dar a sesizat că trebuie să se implice și din punct de vedere politic, așa că, în 1990, a înființat un partid monarhist liberal al cărui lider județan a devenit. ”Am făcut parte din coaja Alianței Civice pe județul Prahova. Am înființat un ziar (<Muntenia> se numea), dar am fost marginalizat de FSN-ul neocomnist. Am fost bătut de mineri…Atunci chiar mi-a fost frică!”.
”Umilit și alungat de propria matcă”
Deziluzionat de ceea ce i-a oferit democrația românească și de numeroasele probleme întâmpinate, cam pe la începutul anului 1991, Alexandru Petrescu a ales să plece în Regatul Spaniei. A cerut și obținut azil politic. ”Am decis să iau viața de la capăt în Regatul Spaniei, simțindu-mă umilit și alungat de propria matcă. În noua țară de adopție am studiat și iar am studiat…”.
A lucrat cu Valeriu Lazarov
Spania i-a oferit șansa afirmării talentului său nefructificat pe plaiurile mioritice, despre care doar vorbise în liceu, atunci când le-a spus profesorilor că ar vrea să devină jurnalist sau actor. Le-a îmbinat și… a reușit! ”Am devenit expert în producții cine-tv-radio. Am lucrat cu Valeriu Lazarov, la Tele Cinco. Am studiat, scoțând titlu după titlu”. A hotărât să-și desăvârșească studiile, absolvind Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene.
Acum, sexagenar, continuă să învețe.
A filmat cu Fernando Alonso și Elsa Pataki
Alexandru Petrescu nu s-a remarcat în Spania doar ca ziarist, calitate în care a înființat primul ziar al Ccomunității Românilor din Regatul Spaniei, dar și în domeniul actoricesc. ”Ca actor, am jucat în peste opt filme spaniole, două seriale TV și în zeci de filmulețe publicitare”. La această din urmă categorie, a avut bucuria să filmeze, alături de fostul campion mondial din Formula 1 de automobilism Fernando Alonso, la un spot pentru o marcă de bere fără alcool, dar și alături de actrița Elsa Pataki. ”Sunt membru al Uniunii Actorilor din Spania. Iată că, în parte sau per total, mai târziu, dar nu la mine în țară, am îndeplinit ceea ce mi-am propus și le-am mărturisit profesorilor mei câmpineni de la Petrol”.
Premiat de regele Spaniei!
Anul 2001 a însemnat unul dintre vârfurile profesionale ale lui Andi Prep: ”În 2001, am primit Premiul Clubului Internațional al Presei de la Regele Spaniei, Juan Carlos, împreună cu Mario Suarez, fostul prim ministru al Portugaliei, și alte personalități”. Premiul acordat de regele Juan Carlos câmpineanului Alexandru Petrescu a însemnat titlul de ”Cel mai bun ziarist al anului 2001”. În 2008, la începutul lunii aprilie, a fost finalist al prestigioaselor competiții ”Pueblo Nuevo”, la categoria ”ziariști și filosofi”.
S-a ocupat intens de comunitatea românilor din Spania
Alexandru Petrescu a avut mult de lucru. Aria sa de preocupări a fost largă. ”M-am ocupat de Comunitatea Românilor din Spania, am organizat diferite spectacole pentru românii de acolo și chiar am dus artiști străini în România – cazul lui Juaquin Cortes. La o ediție a <Cerbului de Aur> au venit și <Los Vivancos>. De asemenea, am acordat premii românilor”. Astfel de premii de excelență ale Comunității Românilor din Spania au fost acordate și fostului președinte al României, Traian Băsescu, Orchestei Simfonice <Paul Constantinescu> din Ploiești, violonistului Gabriel Croitoru, dirijorului Radu Postăvaru, dar și balerinului de flamenco Joaquin Cortes. ”De asemenea, noi comemorăm victimele terorismului din 11 martie, în care au căzut 16 români… Am făcut o mică Românie în Spania, avem și trei biblioteci, iar prin intermediul Universității <Spiru Haret> am reușit să deschidem un centru universitar în Spania. Din punct de vedere profesional, în ceea ce mă privește, am mai realizat filme documentare, emisiuni la radio și reportaje în ziarele El Mundo sau revista Interviu, unde continuu să scriu”.
Regretă că nu și-a văzut colegii de liceu
În ciuda numeroaselor sale realizări, pe Alexandru Petrescu îl încearcă un mare regret: ”Cel mai mult mă doare că noi, absolvenții promoției 1978, nu am putut sau poate nu am vrut să ne reîntâlnim, după ani, să ne strângem în brațe și să plângem de fericire. Și cum sunt convins că asta nu se va întâmpla nici în următorii 30 de ani, doresc să le mulțumesc profesorilor mei pentru tot ce au făcut pentru mine. Menționez aici pe doamna diriginte Adriana Iliescu, domnul Tuinea, directorul Țariuc, pe colegii Cristian Dumitrache, Carmen Stănescu, dar și pe colegii din celelalte clase – Pupăză, Marcu… Ufff! Să mă ierte că nu-i amintesc pe toți, pentru că sunt zeci și zeci…”.
A consemnat Leonida Corneliu CHIFU
