close
Dialog de idei

Unirea cu Basarabia în 2018

În anul 2018 toți românii vom sărbători centenarul Marii Uniri. Este un prilej de readucere aminte asupra evenimentelor de la 1918 dar nu e frustrant că teritorii locuite de români, mai ales Basarabia, nu este integrată în România la atâția ani de la proclamarea independenței acestui teritoriu?.  Dacă ar fi ca lucrurile să se desfășoare în firescul lor, Basarabia ar trebui să ceară rapid unirea și România s-o accepte la fel de rapid și mai apoi să se acționeze în sensul integrării celor două state, economic, social etc. Lucrurile nu se petrec așa din câteva motive:

-Liderii din Basarabia nu vor să-și piardă privilegiile. Corupția este la un nivel înalt la Chișinău și cei de la putere se simt în largul lor. Îi sperie foarte tare instituțiile de combatere a corupției din România.

-Bisericii din Basarabia(în mare parte) care are un rol foarte mare în societatea basarabeană îi convine subordonarea față de Patriarhia Moscovei. În cadrul procesului de rusificare Moscova a avut grijă să acorde o atenție mare preoțimii așa că cei mai mulți sunt filoruși. Poate că un rol mai activ al Patriarhiei de la București s-ar potrivi pentru apropierea preoțimii.

-Populațiile de alte etnii din Basarabia au reticențe mari privind ideea de unire cu România, de multe ori discursurile excesiv naționaliste ale liderilor unioniști punând gaz pe foc. Preferă o mai mare independență, sub formă de autonomie, decât unirea într-un stat mare. În plus, etniile sunt la mâna Moscovei prin liderii lor manipulați de securitatea rusească.

-Liderii de la București realizează că o eventuală unire ar însemna o povară destul de grea pentru România, stat care este angajat în recuperarea decalajului față de celelalte state din UE. Recent am auzit un banc de la un primar de comună: „Se spune că Putin nu ne iubește. Păi dacă nu ne-ar iubi, ne-ar da Basarabia!”. Bineînțeles, e un banc. Totuși, ne putem da seama că ar fi multe de făcut pentru ca Basarabia să ajungă din urmă chiar și cea mai săracă regiune a României! Nu că nu ar fi posibil, însă vedem cum e cu voința politică la noi! Multă demagogie, puține fapte. În virtutea inerției, România se dezvoltă. În momentul în care apar decalaje mari între regiuni asta-i cea mai clară dovadă că România se dezvoltă doar din inerție și nu datorită unei planificări bine gândite și aplicate. Dacă guvernanții ar gândi cum trebuie, ar face strategii care să fie aplicate CU VOINȚĂ POLITICĂ și atunci decalajele dintre regiuni ar fi reduse mult iar România ar arăta ca o țară cu adevărat europeană.

-Liderii de la Bruxelles nu încurajează unirea pentru că s-ar crea un precedent periculos pentru Europa. Modificarea granițelor, indiferent cum s-ar face, nu e pe placul UE.

Și totuși, ce-ar fi dacă:

-Liderii de la Chișinău ar lăsa  interesele personale de-o parte și s-ar gândi la copiii și nepoții lor. E o marte oportunitatea ca Basarabia să intre în civilizația europeană prin unirea cu România. E nevoie de sacrificiu din partea clasei politice de la Chișinău dar e și o oportunitate de a intra în istorie.

-Biserica ar avea o mai mare deschidere spre Patriarhia de la București? Bineînțeles, Patriarhia de la București ar trebui să facă ceva în acest sens. Totodată BOR ar trebui să se curețe de elemente ce denotă abateri profunde de la dogma ortodoxă(cazurile Corneliu Bârlădeanu și Cristian Pomohaci), știindu-se că biserica basarabeană este mai tradițională și nu tolerează liberalismul în sânul acesteia.

-Etniile din Basarabia ar face un efort de a înțelege că în România prin prisma legislației naționale și a politicii de la Bruxelles, pot beneficia de mult respect și susținere. Ca drept dovadă, în Parlamentul de la București sunt reprezentate 18 etnii. În plus, etnia maghiară a avut reprezentare în multe guverne. Rusia nu-i poate ajuta prea mult mai ales de când e în conflict cu Ucraina. România poate asigura liniște pentru cetățenii ei atât prin integrarea în UE cât și prin apartenența la NATO.Autonomia e bună doar pentru o mână de privilegiați, nu și pentru popor.

-Liderii de la București ar înteți contactele cu basarabenii la toate nivelele și cu toate etniile promovând unirea ca necesitate actuală, ca modalitate de rezolvare a problemelor curente a populației din Basarabia. Discursurile naționaliste ar trebui trecute în plan secundar primând necesitățile de moment și de viitor a poporului. Istoria e bine s-o știm dar ce ne facem când nu avem cu ce plăti ratele? Vedem cum mare parte din populația din Românească părăsește teritoriul pentru un trai mai bun. Noi vrem să atragem 4.5 milioane de locuitori cât mai are Basarabia(mulți de etnie rusească) în timp ce alți 4.5 milioane de locuitori de etnie română  au părăsit România….Ca atare, România trebuie să arate că asigură prosperitate populației și că ar putea să integreze populația din Basarabia. De fapt, ăsta ar fi marele examen. Retorica privind istoria comună, cultura comună, limba maternă etc nu mai valorează așa mult în aceste vremuri. Oamenii se mișcă de-a lungul și de-a latul planetei pentru un trai mai bun.

Concluzia e că multe ar trebui făcute dacă dorim unirea și politicienilor le stă în putință. Prioritatea numărul 1 ar trebui să fie progresul economic și grija față de populație indiferent de etnie. Ideea de unirea are nevoie de susținători din partea a cât mai multor lideri. Unirea e mai mult decât politică de partid. Unirea e ideal de țară. (Ideea de unire în preajma centenarului Marii Uniri – de Ionel Popa)

Ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova, în privinţa idealului unirii cu România, ar trebui privit sub un cu totul alt aspect. Am regăsit zilele trecute Chişinăul marcat de o mişcare nu numai civică, aşa cum se întâmpla în anii precedenţi, ci şi cu precise conotaţii politice şi economice.

Astfel poate fi definit proiectul „Sfatul Ţării 2”. Se vrea, pe de o parte, reeditarea de suflet a ceea ce s-a întâmplat cu 98 de ani în urmă, când reprezentanţii basarabenilor au votat, la 27 martie, unirea cu România. Trecutul şi prezentul acestui ţinut dintre Prut şi Nistru au asemănări şi deosebiri. Dacă în trecut basarabenii au vrut unirea cu România de teama bolşevismului, a nelegiuirilor banditeşti dintr-un teritoriu al nimănui, ameninţaţi în plus şi de anexarea la Ucraina, ceea ce ar fi însemnat stingerea în mare măsură a românismului, azi situaţia e alta. Lumea s-a săturat de sărăcie şi de corupţie în cadrul unui stat, Republica Moldova, definit de tot mai mulţi intelectuali din Chişinău drept „eşuat”, incapabil să ofere cetăţenilor săi bunăstare şi un viitor sigur. Pe de altă parte, noua mişcare unionistă urmăreşte, prin stabilirea unor etape foarte precise, să pună capăt epocii poeziei şi să înscăuneze pragmatismul, sub aspect politic, legislativ, economic, în privinţa idealului readucerii Basarabiei, până în anul 2018, între hotarele României.

Un discurs cât un sfert de secol

Am ascultat cu mare atenţie discursul rostit de academicianul Nicolae Dabija, preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea „Sfatului Ţării 2”, în marea sală a Palatului Naţional „Nicolae Sulac” din centrul Chişinăului, în faţa celor 1.725 de reprezentanţi ai satelor, comunelor şi oraşelor din Republica Moldova. Dacă ne referim la scriitorul şi istoricul Nicolae Dabija, atunci trebuie spus că avem în faţa noastră pe unul dintre cei care, încă de la finele anilor ‘80, deci pe timpul Uniunii Sovietice, au pornit mişcarea de renaştere naţională în Basarabia. Câteva teme foarte interesante au fost lansate cu ocazia prezentei expuneri. Una dintre ele este legată de regretul unei strategii greşite a celor care au creat Republica Moldova. „Greşeala noastră, după 1991, a fost că am vrut unirea cu România doar pe bucăţi”, cu referire la faptul că au fost adoptate o serie de măsuri privind derusificarea Basarabiei şi de apropiere faţă de România, dar mai mult din punct de vedere al reinstaurării adevărului istoric. Strategia politică, în schimb, a luat o cu totul altă turnură. „Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, din 27 august 1991, ar fi trebuit să fie declaraţia de unire cu România.” Vorbitorul explică şi de ce proiectul unirii a eşuat, în ultimii 25 de ani. „Am contat pe oameni care au ajuns în fruntea Republicii Moldova şi care au distrus ideea de românism.” Academicianul face referire şi la un alt aspect, cel care ţine de conştiinţe. Basarabeanul de rând nu a fost lămurit de nimeni, după căderea URSS, asupra avantajelor, inclusiv economice, ale unirii cu România. Şi mai ales în ceea ce priveşte demolarea acelor prejudecăţi instaurate pe timpul sovietic, când românilor din Basarabia li s-a spus că românii din dreapta Prutului le sunt duşmani. Altfel spus, au fost 25 de ani pierduţi, istoricul spunând clar că „suntem nevoiţi s-o luăm de la capăt” în ceea ce priveşte trezirea conştiinţelor, lucru început încă din 1988, dar rămas până azi neterminat. Făcând referire la situaţia economică de acum a Republicii Moldova, Nicolae Dabija spune că „statul e falit şi imposibil de resuscitat”, iar depăşirea crizei economice are o singură soluţie, „unirea cu România”. Dacă politicienii de la Chişinău au fost luaţi în colimator pentru că nu au făcut nimic în privinţa unirii celor două state româneşti, de critici nu au scăpat nici cei de la Bucureşti, Nicoale Dabija arătând clar că România nu are nicio strategie privind acest proiect naţional. „Pălăvrăgim cu acea sintagmă, români de pretutindeni, adică ai nimănui.” Scriitorul a cerut, în calitate de preşedinte al Comitetului de Iniţiativă pentru crearea „Sfatului Ţării 2”, ca la Bucureşti şi Chişinău să fie create două ministere ale Reunificării. Astfel, din punct de vedere legislativ şi tehnic, să fie create premisele unirii propriu-zise a celor două state unde se vorbeşte aceeaşi limbă.

Ce urmează de mâine încolo

Am vorbit cu mai mulţi oameni aflaţi în această sală, în care erau adunaţi cei 1.725 de delegaţi de pe cuprinsul Republicii Moldova. Ei constituie, până la urmă, „Sfatul Ţării 2”. Pe cei mai mulţi i-am aflat, discutând de la om la om, ca fiind profesori de meserie, alţii preoţi, alţii gospodari de frunte ai comunităţii care i-a trimis aici cu mandatul clar, să voteze Proclamaţia de constituire a noului For naţional. Am citit apoi acest act, care este un fel de foaie de parcurs, pe etape, adică ce îşi propun ei, basarabenii, să facă în următorii doi ani, pentru că scopul final este ca în 2018 unirea Republicii Moldova cu România să înceteze a mai fi un deziderat, devenind realitate. Primul pas este legat de informarea comunităţii internaţionale asupra proiectului unirii celor două state româneşti. Apoi înfrăţirea tuturor localităţilor Republicii Moldova cu oraşe sau comune din România. Se vorbeşte şi despre adunări publice în toate localităţile Republicii Molodva, unde intelectualitatea locală, dar şi cei care fac parte din „Sfatul Ţării 2” să vorbească oamenilor despre avantajele unirii cu România, în special cele economice. Şi dacă tot ne referim la cei care să vină să vorbească poporului despre aceste deziderate, trebuie menţionat că din noul Sfat al Ţării fac parte, alături de Nicolae Dabija, alte nume importante pentru conştiinţa basarabenilor, precum Mihai Cimpoi, Ion Ungureanu, Ion Varta, Petru Hadârcă, Ion Iovcev, Petru Bogatu, Eugen Doga, Arcadie Suceveanu, Nicolae Botgros, iar lista este cu mult mai lungă. Acest comitet al intelectualilor îşi mai propune ceva, anume să ia legătura cu diverse instituţii din cele două state româneşti, pentru urgentarea unor proiecte comune, precum interconectarea energetică între Bucureşti şi Chişinău, în privinţa gazelor naturale şi a electricităţii, construirea unei autostrăzi între Iaşi şi Chişinău, dar şi a unei linii ferate cu ecartament european între Bucureşti şi Chişinău.

„Reunirea o vor face doi preşedinţi”

Şi pentru că la acest congres din Chişinău era expus un panou mare cu chipul lui Grigore Vieru, nu putem să nu ne aducem aminte de cuvintele poetului naţional, rostite ca o premoniţie, încă din 1993. „Reunirea o vor face doi preşedinţi: sărăcia, care se va abate peste Basarabia, şi înflorirea economică a Ţării Româneşti”. Nu cred că mai e o noutate dacă spun că aşa e văzută azi România, din perspectiva basarabeanului de rând, adică fratele mare, în plină ascensiune economică, de când face parte din Uniunea Europeană şi NATO. Numai dacă te uiţi la cursul valutar din Chişinău, un leu românesc la aproape cinci lei moldoveneşti, şi înţelegi care e diferenţa între cele două state. Am stat de vorbă cu oameni de pe stradă, încercând un dialog despre ce aşteaptă ei de la România, în cazul reunificării. E drept că mulţi se tem să vorbească. Unii se uită suspect în toate părţile, pe parcă le-ar fi teamă că nişte ochi invizibili încă îi mai supraveghează. Cei cu care am reuşit totuşi un schimb de câteva cuvinte se referă la pensii şi salarii pe care le vor mai mari, dar şi locuri de muncă şi, în consecinţă, construirea de fabrici. Unii spun că au salariu de sub 2.000 de lei moldoveneşti şi nu se ajung de la o lună la alta, mai ales că utilităţile, în special gazul, sunt foarte scumpe. Alţii o scot la capăt numai datorită banilor trimişi de cineva din familie care e plecat să muncească fie în Rusia, fie în Occident. Un învăţător din oraşul Floreşti spune că salariul său este echivalent cu 300 de lei româneşti. E un orăşel, spune interlocutorul meu, care a cunoscut o scădere dramatică a populaţiei, de 38%, în ultimii zece ani. Nu e vorba că oamenii au murit. Ei au plecat în străinătate, la muncă. Vorbim de un oraş care până de curând avea 12.000 de oameni. Deci vă daţi seama ce pustiu e acum acolo! Cât priveşte unirea, învăţătorul e ferm, spunând că românii de pe ambele maluri ale Prutului se aseamănă ca două picături de apă, cel puţin într-o privinţă. „Vorbim mult şi nu facem nimic!” Cea mai emoţionantă întâlnire a fost însă cu o româncă din Transnistria, din satul Târnauca, pe malul stâng al Nistrului. Satul e la şapte kilometri de Tiraspol, în teritoriul controlat de separatiştii nistreni. Când aude că sunt din Bucureşti, doamna Vera Teacă vine la mine şi mă pupă, nu alta. Era un gest pe care, aşa cum l-am simţit, nu-l făcea pentru mine, ci pentru România. Şi nu întâmplător. Profesoară de meserie, îşi aminteşte de războiul din 1992, şi de faptul că atunci Ţara-Mamă i-a dat o mână de ajutor, în sensul că a putut să plece cu elevii ei la Cluj. Au stat acolo o perioadă, până când armele au tăcut. „Acolo, în satul meu, unde sunt mulţi români. Fiecare om are în casa lui o icoană. Alături de ea, alte două icoane, Eminescu şi Creangă”, spune profesoara, care a şi fost arestată la un moment dat de separatişti, din cauză că adusese un ansamblu folcloric de la Chişinău să cânte muzică românească în teritoriul ocupat de rusofili. Doamna nu-mi vorbeşte nici de salarii, nici de pensii, ci de grădina ei cu trandafiri, invitându-mă să văd cu ochii mei frumuseţea acelor locuri.

Miting. Zeci de mii de unionişti

Cum însă evenimentele s-au derulat foarte rapid în ziua de 27 martie 2016, când s-au împlinit 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România, m-am văzut nevoit să-mi îndrept atenţia către mitingul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet. A fost momentul în care reprezentanţii „Sfatului Ţării 2”, în frunte cu academicianul Nicolae Dabija, au ieşit în faţa a zeci de mii de oameni şi au dat citire Proclamaţiei, expunând noul plan de unire a Basarabiei cu România, în uralele mulţimii. Manifestarea a fost organizată de unioniştii din Platforma 2012, de Tinerii Moldovei şi de Blocul Unităţii Naţionale. Amploarea marşului care a urmat prin Chişinău, până în faţa Gării, a fost cu totul deosebită, în comparaţie cu acţiunile similare din alţi ani. Coloana încărcată de steaguri tricolore şi de scandări pentru România se întindea pe mai bine de un kilometru.

Amenințare. Anonimele bombe

E drept că au existat şi două situaţii care ar fi putut să strice o zi atât de electrizantă. Mă refer la cele două telefoane anonime care au anunţat plasarea unor presupuse bombe, una în clădirea Palatului Naţional, la câteva minute după ce începuse congresul Sfatului Ţării, iar al doilea în zona Gării. S-au dovedit alarme false. Dar cel mai important este că nu au creat panică. Multă lume de la congres nici nu a ştiut ce se întâmpla în jurul Palatului Naţional, unde au venit imediat trupele speciale. Mult mai târziu s-a aflat de acest tărăboi. Având în vedere contextul, forţele de ordine au fost în număr impresionant – şi în faţa Palatului Naţional, şi la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, dar în special pe traseul marşului şi la Gară. Concluzionez asupra unui aspect, anume că, iată, Chişinăul devine tot mai vocal pe tema unirii cu România. Mare diferenţă, pot spune, văzând şi auzind ce fac politicienii din România, când e vorba de subiectul unirii, pe care îl ocolesc cum pot ei mai bine. Sau despre care se limitează să spună, în sporadice interviuri, doar atât, nu avem niciun plan. Deci să nu ne facem iluzii, doar Chişinăul ţipă, în timp ce Bucureştiul tace! (Planul unirii Basarabiei cu România: Chişinăul ţipă, Bucureştiul tace – de Dan Gheorghe)

Tags : marea unireunirea romaniei cu basarabi

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.