Nu mi-am propus să nu mai trec pe aici. Aşa a picat. Să mă iau cu altele. Şi cum îmi vedeam eu de altele astea, sună tata şi mă întreabă: auzi, tu când scriai la evenimentul ai fost colegă…
(deja simțeam ceva nasol)
… cu unul…
(te rog, nu spune niciun nume, nu spune, nu spune)
… Mihnea
(Băăăăăăi!)
Mihnea-Petru Pârvu?…
(mama mă-sii de treabă. De ce ai zis? De ce n-ai fi zis?). Da, am fost.
Şi nu întreb.
Nu întreb nimic.
După o pauză lungă aud: presupun că nu ştiai că a murit. Că şi dacă ştiam eu…parcă se schimba ceva.
Mihneo, repede ai mai ridicat ancora. Vânt din pupa, velierule!
(Maria Luiza Ostaficiuc)
