close
Cronică

„VISUL DE IARNĂ AL ISABELLEI” LA GAUDEAMUS 1996 ȘI O PRIETENIE DE TOATE ANOTIMPURILE

photo (© 2020 Ioan Mihai Cochinescu

Am preluat cu drag de la Ioana Nicolaie leapșa fotografiilor cu scriitori.

Răscolind prin amintiri, am dat peste niște fotografii din 1996, făcute la Târgul de carte Gaudeamus din București unde a avut loc lansarea cărții mele de povestiri „Visul de iarnă al Isabellei” (Editura RAO, 1996), prezentată de scriitorul Mircea Cartarescu, de directorul Editurii RAO, Thomas Kleininger și de scriitorul Alex Mihai Stoenescu, coordonatorul colecției „Proza Română Contemporană” a aceleiași edituri.

Frumusețea unei prietenii adevărate constă în sinceritate, statornicie și altruism. Mircea Cartarescu, în mod constant, vreme de aproape 40 de ani – de la începutul anilor 80 și până azi – m-a recomandat mentorilor noștri și editorilor, m-a susținut prin comentarii de-a dreptul elogioase în cenaclurile bucureștene (Cenaclul de luni și Junimea), le-a vorbit cu căldură prietenilor săi despre mine și mi-a prezentat cărțile la aproape toate lansările. Mărturisesc: rar mi-a fost dat să găsesc întrunite atât de multe calități într-un singur om care este și cel mai important scriitor român al zilelor noastre. Mulțumesc mult, Mircea!

Între 30 octombrie – 6 noiembrie 1994 a avut loc, la iniţiativa Radio România, prima ediţie a „Târgului Gaudeamus – Carte de învăţătură”, găzduit în foaierul Sălii de Concerte „Mihail Jora” a Radiodifuziunii. Co-organizatori au fost Societatea Euromedia, condusă de scriitorul Mircea Nedelciu și Editura ALL.

(Ioan Mihai Cochinescu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.