close
Poezie

Volumul ”marele rege clown” – Ioan Vintilă Fintiș

Foto: Ramona Muller

“Să fie mai bine de opt ani de când l-am văzut pe Ioan Vintilă Fintiș…s-a întâmplat într-o vară, la o ediție a festivalului de poezie “Arghotica” de la Sibiu. Nu știam atunci că “viața joacă la zaruri” . Ne-am revăzut, tot în acel an la festivalul internațional de poezie de la Sighetu Marmației, unde a și obținut un premiu acordat de președintele juriului, Gheorghe Grigurcu.

S-a înfiripat între noi un sentiment comun care ne-a legat ulterior (drumurile noastre s-au despărțit…) ne-am revăzut foarte rar – o stare, greu de explicat- ceva asemănătot cu acel sentiment “de cristal” de care face vorbire Elytis – i-aș spune iubirea de aproapele, un fenomen care este tot mai rar într-o relație interumană, mai ales când este vorba de poeți.

Prezentul volum reproduce o carte pregătită pentru tipar în 1979 și respinsă de cenzura comunistă…(…)

Peste poet au trecut patruzeci de ani de viață, însă poezia lui emană o forþă care pleacă linia liminar de la temeiuri originare și ne transpune într-o necesară stare purificatoare. Plin de substanță, cu un mesaj direct, discursul poetic doboară bariere, evită capcane și revarsă spiritul întru rostirea adevărată. ”

Gabriel Cojocaru

Esența malignă a perioadei comuniste a construit și menținut speranța că poeții pot schimba destine. Când cultura este disfuncțională, cenzura impune limite și minimalizează. Cuvântul însă este un organism viu, el maximizează limitele dintre coperți.

Versul lui Fintiş Ioan Vintilă Fintiş este realist și real, transmițând emoția cotidianului acelor vremuri, când fleacurile erau derivate opționale într-un zbucium obligatoriu.

păsări de ceară

toate obiectele au încremenit la ora când intră în scenă toreadorii

pe umerii marelui rege clown crește o biserică
și pe măsură ce crește se și prăbușește plângând cu sânge

sângele lui Isus Christos

în ultima vreme nu se mai întâmplă nimic în oraș
câteva cimitire improvizate au crucile orizontale
parcă ar fi niște păsări de ceară

iar dincolo
chiar acum au început luptele de cocoși

cineva se urcă pe tribună
și ține o cuvântare

acum începe corida cu taurii polițiști
toreadorii dac reverențe și se retrag în pământ

de Ioan Vintilă Fintiș
( vol. “marele rege clown”, ed. Grinta, 2019)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.