Festivalul Internațional de Folclor ‘Muzici și Tradiții în Cișmigiu’, ediția a XI, organizat de Primăria Capitalei prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție în Parcul Cișmigiu, are loc în perioada 30 iunie – 2 iulie.
* Trupa canadiană „Three Days Grace” susţine în premieră în România un concert în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Shine, eveniment care va avea loc pe 30 iunie şi 1 iulie, la Arenele Romane
* Timişoara: Are loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului JAZZ™, pe trei scene în aer liber – Piața Victoriei, Parcul Castelului și Parcul Civic (30 iun. – 2 iul.)
* Cehia:„Ouăle lui Tarzan”, cel mai recent documentar regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera internațională în cadrul celei de-a 52-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (30 iun.-8 iul.). Lungmetrajul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera mondială în cadrul aceluiaşi festival
După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică. Locatia: Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. Data: 30-06-2017 Ora: 10:00