Trebuie să jertfești totul lui Dumnezeu și să faci numai voia Lui. Dar tu vei întâlni în tine însuți atâtea vreri câte puteri și nevoi ai, care toate cer să le împlinești, fără a ține
Prima probă de foc din această vară pentru tinerii României – Evaluarea Națională, abia s-a încheiat. Propunem cititorilor o analiză bazată pe cifre și comentarii avizate a rezultatelor de la prima încercare cu care copiii
Filarmonica "Paul Constantinescu" şi Ploieşti JAZZ Festival vă invită vineri, 29 iunie 2018, de la ora 20.30, la Teatrul de Vară din Parcul Memorial "Constantin Stere" - Bucov, la concertul "JAZZ in the FUN..K ParK". Evenimentul
Prezent vineri, 22 iunie, la comemorarea eroilor naţionali căzuţi în lupa de la Ţiganca, Episcopul Basarabiei de Sud a atras atenţia că trebuie să le cinstim memoria aşa cum se cuvine, pentru că „sunt rugători pentru
De la serviciu spre casa imi fac cumpărăturile. Intru in Market să imi iau lapte si ce o mai fi (la mine ce o mai fi se face, la final, o sacoșă sau două). Pun
Numai cine a făcut cartul 0-4, zis şi „cartul câinelui”, între doişpe noaptea şi patru dimineaţa, ştie ce înseamnă ca, atunci când rosteşti în staţia de emisie-recepţie radio, în Canalul 16, magicul mesaj: „Ai noştri!
Studiile organizate de Facultatea de Filosofie oferă cunoştinţe şi competenţe profesionale necesare în activităţi de cercetare, expertiză şi consultanţă, mediere, învăţământ, organizaţii europene, organizaţii internaţionale, instituţii de stat şi organizaţii non-guvernamentale, corporaţii, afaceri, politici publice,
Dezbatere Publică – Ministerul Afacerilor Externe, joi 28 iunie 2018 Marcarea anuală a Zilei Internaționale a Dunării coincide, în acest an, cu intensificarea pregătirilor privind preluarea Președinției Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), cu ocazia Forumului ce va avea
* Se împlinesc 105 ani (1913) de când România declara război Bulgariei, intrând în cel de-al doilea război balcanic (declanşat la 16/29.VI.1913). Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al Armatei, şi-a stabilit cartierul
luna SEPTEMBRIE luna OCTOMBRIE luna NOIEMBRIE luna DECEMBRIE luna IANUARIE luna FEBRUARIE luna MARTIE luna APRILIE luna MAI luna IUNIE luna IULIE luna AUGUST
Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pămîntesc şi omul cel ceresc, s-a născut şi a crescut în strălucita şi marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească, lepădîndu-se de lume şi
În cadrul ușii vechi, cu mijlocul umplut cu două foi de placaj, cum erau majoritatea din Casa Presei, era proțăpit un bărbat îmbrăcat în negru, ca un ninja. Stătea răscrăcănat, cu o stație portabilă în
* Acum 577 de ani (1441) avea loc prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova. În Ţara Românească va fi menţionată pentru prima oară în 1522 * Acum 119 ani (1899) a fost deschis Muzeul
Pe vremea păgînului împărat Diocleţian, era în Roma un eparh cu numele Antim. Acela avea un fiu, anume, Lisimah, pe care îl logodise cu o fecioară frumoasă a unui senator, care se numea Prosfor. Acel
Familia Regală a României a postat, pe conturile de Facebook și Instagram, o fotografie în care apar Regele Mihai, actorii Gregory peck și David Niven și Regele Pavlos și Regina Frederica din Grecia. „Rară fotografie
Categoric, nu există mijloce mai solide și mai directe de intra în contact cu esența naturii noastre decât acele pulsuri care fac întregul organism să vibreze – respirația profundă și mișcarea. În cazul fericit în