close

Promovate

ActualitatePromovate

Arhitectul care salvează case tradiţionale româneşti: „Oamenii vin să-ţi ceară o locuinţă, nu un cub din sticlă şi beton. Trebuie să le arătăm şi alte variante“

arhi

Restaurarea caselor tradiţionale din satele transilvănene, proiect promovat intens de prinţul Charles, prinde din ce în ce mai mulţi adepţi printre români şi din alte regiuni ale ţării. Salvarea casei bunicilor sau construirea de la zero a unui conac în stil românesc a început să se transforme într-un adevărat curent, care pătrunde din ce în ce mai puternic pe piaţa construcţiilor civile din România.

Adrian Păun (46 de ani) este unul dintre puţinii arhitecţi din România care din anul 2012 s-a axat aproape exclusiv pe nişa stilului arhitectonic tradiţional românesc şi neoromânesc. De şase ani este implicat în restaurarea caselor tradiţionale şi a încercat să educe gustul clienţilor săi care şi-au dorit altceva decât o casă în formă de cub, construită din oţel, sticlă şi beton. În anul 2005, Adrian Păun a absolvit Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti şi o bună perioadă a fost angrenat în proiecte mari, moderniste, în special axate pe construcţii de spaţii comerciale în Irlanda şi România. „Undeva în sinea mea mă uitam în jurul meu şi ceva nu se împăca. De ce doar aşa, doar în direcţia asta? Pentru că în perioada studenţiei, dacă cineva mă întreba care este cea mai frumoasă casă, aş fi răspuns fără ezitare că este Vila Minovici, de la Fântâna Mioriţa din Bucureşti, şi mă tot întrebam de ce nu se mai fac case în stilul acesta. În facultate aşa am fost învăţaţi, că aceasta este direcţia, modernismul şi postmodernismul, şi că publicul nu este educat şi nu ştie ce să ceară. Nu eram împăcat cu ideea asta. De ce ei sunt proşti şi noi suntem deştepţi? Pentru că oamenii vin să-ţi ceară o casă, nu un cub din sticlă şi beton. Trebuie să le arătăm că există şi alte variante“, spune arhitectul.
Când în anul 2012, societatea la care lucra a renunţat la serviciile sale din lipsă de proiecte, Adrian Păun a decis să se întoarcă la tradiţie. N-a fost uşor, spune arhitectul, pentru că în facultate nu se predau cursuri despre stilul tradiţional românesc, iar manuale din care să înveţe nu existau. ”Pentru fiecare dintre aceste prime case am lucrat în medie cam 40 de variante. Nu mi-a venit nici mie să cred când le-am numărat pe toate şi am trecut de 120 de variante”, spune Adrian Păun. Marea provocare a arhitectului este să educe gustul celor care vor să-şi contruiască o casă şi să-i determine să se întoarcă la tradiţie. De ce ar alege situlul arhitectonic românesc? Avantajele sunt multe, răspunde Adrian Păun. Este un frumos pe care îl percepi în primul rând în inconştient. El a fost dezvoltat în perioade mari de timp, de-a lungul generaţiilor şi a fost validat de marea majoritate a oamenilor care a concluzionat într-un final, da, aşa este frumos şi noi la fel simţim astăzi ca şi ei ”Felul în care puneau ei în operă materialele folosite a rezultat din experienţa transmisă de la o generaţie la alta. Erau unii oameni mai luminaţi la mine, meşteri populari al căror nume nu-l cunoaştem, care experimentau. Au vrut să facă bine şi căutând să facă şi mai bine le-a venit o idee şi au pus-o în practică, inspiraţi, poate din intuiţie, iar această inspiraţie s-a dovedit a fi folositoare. Varianta care a fost mai bună a fost preluată mai departe şi de alţii. Aici a fost tot jocul. Noi acum nu mai avem timp să experimentăm, dar ne folosim prin mijloace modrene de ceea ce ne oferă mai bun trecutul. Este un frumos pe care îl percepi în primul rând în inconştient. El a fost dezvoltat în perioade mari de timp, de-a lungul generaţiilor şi a fost validat de marea majoritate a oamenilor care a concluzionat într-un final, da, aşa este frumos şi noi la fel simţim astăzi ca şi ei”, explică Adrian Păun. Arhitectul lucrează la restaurarea unei case bătrâneşti vechi de o mai bine de o sută de ani din comuna prahoveană Bordeni. Aparţine acum unei familii de tineri din Bucureşti, care şi-au dorit această locuinţă tradiţională tocmai pentru că în copilărie nu au avut parte casa bunicilor. ”Angrenarea în tradiţie este un lucru stabil care îţi formează rădăcinile de trecut. Dacă îţi faci o casă modernă, niciodată nu o să fii liniştit, pentru că modernismul este temporar, se schimbă treptat, apar noi tendinţe şi te simţi rămas în urmă, te simţi învechit, simţi că trebuie să te ridici iar la nivelul modei şi eşti agitat permanent. Mama a locuit la bloc într-un apartament, din anul 1970 până prin 2000. A trecut prin toate stilurile de zugrăveală. L-am pomenit pe tata curăţind stalactitele de pânzele de păianjen, apoi au fost imprimeurile aurii cu trafaletul, apoi mica, apoi calciu, până în prezent, când au în sfârşit o casă normală, cu pereţi albi drepţi. Într-o casă tradiţională totul este simplu, eşti mulţumit cu ceea ce ai şi nu îţi trebuie mai mult”, explică Dan Negoiţă, proprietarul casei bătrâneşti din Bordeni. Care sunt caractreristicile stilului arhitectonic românesc Adrian Păun susţine că fiecare popor se identifică în primul rând prin stilul de arhitectură specific. Dacă pentru fiecare ţară din Europa suntem capabili să indicăm o anumită clădire, pentru România este aproape imposibil să facem acest lucru, deşi cele mai frumoase clădiri de la noi din ţară sunt cele construite în Bucureşti, între cele două Războaie Mondiale, şi care au elemente clare ale stilulului românesc . ”Sitlul neoromânesc de arhitectură a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o intenţie de exprimare a identităţii poporului român şi purtătorul de identitate a unui popor este arhitectura, din punctul meu de vedere. La fel au făcut şi celelalte ţări europene şi nu numai. Unul dintre cei mai importanţi iniţiatori ai stilului neoromânesc a fost arhitectul Ion Mincu şi a căutat să exprime prin lucrările de arhitectură spiritul autohton. Pentru a exprima acest lucru a apelat la elemente arhitecturale valoroase din trecut. Stilul brâncovenesc este cel mai important, apoi arhitectura populară, pe care o regăsim la elementele de lemn ale caselor, arhitectura culelor olteneşti, ca idee de turn pe care o găsim în volumetria acestor case şi arhitectura epocii lui Ştefan cel Mare. Ca să recunoaştem în mod conştient, vă spun sincer că nu există repere foarte clare. Dar vă spun că din experienţă şi eu îl recunoşteam printr-un simplu fapt: îmi place pur şi simplu”, explică arhitectul. Ca punct de reper pentru stilul neoromânesc de a construi case este vila Minovici din Capitală, situată la intrare în oraş, lângă fântâna Mioriţa.

”Există un element turn foarte evidenţiat, apoi un cerdac la nivelul etajului, o parte din acest cerdac este cu totul acoperit şi este sprijinit pe stâlpi din stuco sau piatră, iar cealaltă parte pe structură de lemn cu balustradă de lemn, cu grinzi de lemn. Dacă intrăm în profunzime, putem observa un detaliu foarte important la capitelul tuturor acestor coloane. În stilurile clasice erau ornamentate cu nişte elemente specifice, cu frunze de acant, în stilul neoromânesc şi cel brâncovenesc, frunza de acant a fost înlocuită cu frunza de viţă de vie datorită simbolismului ei religios pur şi simplu. Omenirea în general până la începutul secolului XX a fost profund religioasă. Iar această identitate religioasă şi-a exprimat-o în arhitectură. Nu este nicio ruşine, nu este nimic rău, lucrul acesta a fost peste tot în lume, doar că fiecare popor şi-a exprimat această identitate în felul lui. Frunza de viţă de vie are ca simbolism în spatele ei pe Hirstos, care este de multe ori asemuit cu o viţă de vie, iar în plan fizic via are o proprietate, oricât te-ai chinui să o scoţi de undeva, ea nu piere”, explică Adrian Păun. Aceleşi simboluri cu semnificaţie religioasă le regăsim şi la broderiile din lemn folosite la exteriorul caselor româneşti, la cerdac, la poartă sau la ulucile de la gard.

”La partea de lemn dacă ne uităm la casele româneşti este plină de simboluri religioase şi folclorice. Floarea cu, patru, opt petale şi 12 petale este aproape nelipsită. M-am întrebat de ce opt şi nu şapte sau nouă. Tot căutând am ajuns la următoarea concluzie. Ele sunt cu patru petale, pentru că acolo este crucea creştină. În cazul celor cu opt petale explicaţia este alta. În sens popular, această floare simbolizează soarele cu toate valenţele lui pozitive, căldură, viaţă, lumină ş.a. În sens relgios, floarea cu opt petale pe de o parte reprezintă pe Maica Domnului, este acea icoană specifică, dar mai reprezintă şi crucea lui Hristos şi crucea răsucită la 45 de grade a Apostolului Andrei care în sine ne aduce cam toată teologia într-un singur simbol, adică noi suntem creştini de la Sfântul Apostol Andrei încoace. Rozeta cu 12 petale o s-o regăsiţi foarte mult arta populară şi siombolizează cei 12 apostoli”, susţine arhitectul. Casa tradiţională şi casa construită în stil neoromânesc nu fac altceva decât să respecte cele mai simple reguli care oferă linişte celui ce locuieşte într-o astfel de construcţie. Nu este niciun secret, totul ţine de modalitatea în care oamenii au învăţat să valorifice absolut tot ceea ce le-a oferit natura, iar noi nu mai trebuie să descoperim sau să reinventăm altceva. În timpul restaurării casei de la Bordeni, mucitorii au descoperit în paianta veche urmele degetelor meşterului care a construit casa în urmă cu mai bine de o sută de ani.

”În timp, oamenii şi-au dat seama de anumite aspecte ale naturii pe care să le aducă în avantajul lor, unul dintre ele fiind aşezarea în funcţie de punctele cardinale, de orientarea în funcţie de soare de fapt. Asta era foarte improtant. Cele mai multe case sunt aşezate cu latura lungă şi pridvorul către Sud, iar latura cu ferestele deschise spre Sud au umbrit-o cu pridvor, verandă, cerdac în funcţie de zona folclorică. Ea vara umbreşte şi nu aduce soarele direct în casă şi păstreză atmosfera plăcută în interiorul casei, iar iarna când soarele coboară la 45 de grade, pătrunde prin ferestre şi încălzeşte prin efectul de seră spaţiul din casă. În acea perioadă oamenii căutau să construiască economic şi au căutat să-şi aducă natura în avantajul lor, ceea ce astăzi se respectă din ce în ce mai rar”, concluzionează Adrian Păun.

Diana Frâncu

mai mult
PromovateSocial

Balul Rotary 2018, Ploiești

rotary

Clubul Rotary 2000 Ploiești organizează joi, 14 iunie 2018, la Sky Grand Ballroom Păulești, Balul Rotary 2018 „Susținem excelența”. În cadrul acestui eveniment copiii și profesorii cu rezultate deosebite, din județul Prahova, vor primi premii de excelență.

În cadrul Balului Rotary 2018, Irina Sârbu Band, Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” și Blue Noise – Acapella vor susține un recital extraordinar. Se vor organiza donații, licitații, tombolă, expoziție cu vânzare. Nu vor lipsi muzica de calitate, dansul și un meniu delicios.

200 locuri / Preț bilet: 250 lei / Dress code: Black Tie

Bursele de excelență acordate urmăresc identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, elevi, studenți, profesori, cetățeni români.

ROTARY este o organizatie umanitara internationala de ajutorare, alcatuita din personalitati, specialisti si oameni de afaceri, care in mod voluntar isi pun la dispozitie timpul si resursele pentru a-i ajuta pe altii in cadrul comunitatii locale ori pretutindeni in lume. Motto-ul ROTARY este „ajutor mai presus de sine”.

ROTARY are o retea globala de 1,2 milioane de membri in aproximativ 29000 de cluburi din peste 150 de tari.

Cluburile ROTARY se intrunesc saptamanal pentu a elabora si infaptui o gama larga de proiecte de ajutorare, referitoare la probleme critice, incluzand saracia, foametea, analfabetismul, abuzurile grave si poluarea.

Cluburile ROTARY sunt autonome si hotarasc singure in privinta proiectelor de ajutorare, in functie de necesitatile locale, precum si de interesele si resursele membrilor.

Cluburile ROTARY sunt laice, neguvernamentale si deschise oricarei rase, culturi si credinte

Membrii ROTARY contribuie la salvarea de vieti prin proiecte de vaccinare curenta a copiilor, atat prin clinici medicale si stomatologice, cat si prin construirea unor sisteme sigure de aprovizionare cu apa potabila si a unor sisteme de canalizare.

Cluburile ROTARY actioneaza deasemenea pentru pacea comunitatii, organizand programe anti-violenta.

Rotarienii abordeaza problema analfabetismului prin elaborarea unor programe in vederea consolidarii invatamantului primar, profesional si al adultilor, precum si a pregatirii pedagogice.

Ajutorarea tineretului este de importanta majora. Lucrand cu si pentru oamenii de maine, ROTARYsponsorizeaza cluburile de ajutorare a adolescentilor si tinerilor, oferind programe deorientare si indrumare profesionala.

Membrii clubului sprijina proiecte internationale prin intermediul programelor Fundatiei ROTARY. Fundatia a fost creata in 1917, cu scopul de a face bine in lume si este sprijinita aproape integral de donatii din partea membrilor.

Organizate de clubul ROTARY din cel putin doua tari, donatiile umanitare ale Fundatiei ROTARY sprijina proiecte care asigura ingrijire si material medical, apa nepoluata, alimente, cursuri de calificare si educare, in special in tarile in curs de dezvoltare.

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice “Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”

Personalitatile-Marii-Uniri

Sub egida programului naţional “România 100 de ani”, Muzeul Memorial “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, în perioada 7-8 iunie 2018, la sediul Muzeului de Artă Religioasă din Vălenii de Munte, str. George Enescu nr. 3, Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice “Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”. Cea de-a XIII-a ediţie, dedicată Centenarului Marii Uniri, se desfăşoară sub tematica “Personalităţi care au contribuit la realizarea Marii Uniri”.
Manifestarea ştiinţifică, care marchează trecerea a 147 de ani de la naşterea marelui savant Nicolae Iorga, reuneşte istorici, cadre universitare, cercetători şi specialişti din întreaga reţea muzeală naţională.
Deschiderea comunicărilor ştiinţifice va avea loc joi, 7 iunie 2018, la ora 10.30, la Muzeul de Artă Religioasă Vălenii de Munte. Distinşii invitaţi ai evenimentului, prof. dr. Alex Mihai Stoenescu, prof. univ. dr. Gheorghe Calcan şi prof. Ion Bocioacă, vor susţine prelegeri cu privire la evenimentele petrecute în 1918, dar mai ales la oamenii care s-au dedicat, trup şi suflet, înfăptuirii Unirii.
În cadrul acestei ediţii, vineri, 8 iunie 2018, începând cu ora 15.00, se va desfăşura programul “Totul pentru ţară”, organizat de Asociaţia de Reconstituiri Istorice “6 Dorobanţi”, în semn de respect pentru tradiţiile militare româneşti, pentru valorile şi identitatea naţională, un omagiu adus celor care au luptat pentru patrie.

mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Luni, 4 iunie, serata literară la Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești

afis_4_iunie

Aducem în atenţia celor interesaţi că, luni, 21 mai 2018, orele 17.00, Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești continuă şedinţele bilunare literare la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.

După cum știți, în cadrul Cenaclului vor avea loc dezbateri pe teme literare actuale, sugerate de iniţiatorii cenaclului sau cerute de participanţi, vor fi recitate sau citite ultimele creații literare și vor fi prezentate cărţi nou apărute.

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești se adresează iubitorilor de literatură care vor să se întâlnească şi să vorbească despre pasiunea lor comună.

Program:

mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Dezbaterea „Pentru ce poezia?” a Cenaclului literar „I. L. Caragiale” Ploiești la Colegiul Național „Nichita Stănescu”

cn12

Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” din Ploiești în parteneriat cu Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești și Asociația Tinerilor din Liceul Nichita Sănescu „ATEENS” au organizat, săptămâna trecută, o dezbatere artistică cu tema „Pentru ce poezia?”.

Evenimentul s-a adresat tinerilor autori (elevi de liceu si de gimnaziu) care tind către un nivel de performanţă artistică, depăşind faza primelor încercări.

Alături de cadrele didactice și elevii Colegiului „Nichita Stănescu”, membrii Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești, respectiv Alice Neculea, Ioan Vintilă Fintiș, Nicolae Stanciu, Raul Baz, Cătălin Apostol, Florin Manole și Virgil Rădulescu au interacționat cu elevii pe tema propusă.

Elevii colegiului ploieștean, sub coordonarea profesorului de Limba și literatura română, Corina Barbu, au fost interesați de temele propuse, fiind dornici de informare și de implicare directă.

Cenaclul literar „Ion Luca Caragiale” Ploiești, aflat sub tutela Asociației Culturale „24 PH Arte” își va continua periplul prin școlile și liceele prahovene, propunând dezbateri pe diverse teme culturale.

În cadrul activităților extrașcolare, prin care elevii își formează anumite competențe legate de viața reală, elevii se deprind cu munca în echipă, cu spiritul de competiție. Activitățile extrașcolare sunt mai îndrăgite tocma pentru că au loc intr-un mediu informal.

mai mult
PromovateSport

Karpatia Pony Show la Florești, județul Prahova

karpatia-pony-show-1600×900

Cea de-a două ediție a Karpatia Pony Show revine chiar de Ziua Internațională a Copilului, într-un nou format extins pe o perioadă de trei zile. Desfășurat în perioada 1-3 iunie, pe Domeniul Cantacuzino din Floreşti, Prahova evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de natură și frumos, precum și pasionaților de cai și familiilor cu copii, ce vor avea ocazia să asiste la competiţii inedite, jocuri și prezentări cu ponei şi cai sau se vor putea bucura de numeroasele activităţi în aer liber.
Ediția 2018 vine cu noutăți incitante: organizatorii extind spațiul de prezentări și concursuri cu o arenă suplimentară, organizează o zonă de expoziție cu vânzare de cai și ponei, iar pentru iubitorii de animale, evenimentul ecvestru va fi întregit și de show-uri cu câini.

Programul sportiv al Karpatia Pony Show va cuprinde trei competiții ecvestre cu ponei și ca:

  • Noutatea absolută a ediției din acest an este Concursul Hipic Internațional „Cupa Națiunilor”. Organizat în mod tradițional la Cross Country Farm, lângă Sighișoara, competiția din România a primit pentru 5 din ultimele 7 ediții distincția „Concursul Anului”, acordată de către Forumul Internațional Universitar AIEC // (Association des Etudiants Cavaliers). Tineri sportivi de top, reprezentând echipele a 12 țări, se vor întrece pe cai din România și vor avea la dispoziție cinci minute înainte de fiecare proba pentru a se acomoda cu caii trași la sorți. Concursul face parte dintr-un circuit care începe în Spania și continuă în Suedia, Marea Britanie și Germania;
  • Concursul pentru Ponei, unde călăreţii vor participa cu ponei de diferite dimensiuni, rase şi vârste şi vor parcurge probe de dresaj, obstacole, atelaje;
  • Concursul Naţional de Probă Completă (CCN) pentru călăreţi o stea, novici şi pre-novici, cu spectaculoasă proba de cross-country, ce va funcţiona ca stagiu de pregătire pentru evenimentul internaţional Karpatia Horse Show.


Vor mai avea loc probe de Working Equitation, o disciplină mai puţin cunoscută publicului din România, ce cuprinde demonstraţii de îndemânare și jocuri, atelaje cu ponei şi un spectaculos show de acrobaţii călare, susţinut de sportivii Cross-Country Farm.
Pe Domeniul Cantacuzino va fi amenajată o amplă zonă de activităţi de recreere în aer liber, destinată familiilor cu copii, dar şi adulților. Aici vor fi amenajate spatii de agrement cu ponei şi cai, trăsuri, multiple ateliere creativ-educative pentru copii şi tineri, aventura parc inedit cu plimbări pe biciclete mountain-bike, tiroliană, tras cu arcul, tir cu puşcă airsoft, bungee, teren de volei.

În plus, organizatorii promit cinci modalităţi diferite de a descoperi Domeniul Cantacuzino, un ansamblu arhitectural şi peisagistic ce face parte din patrimoniul cultural românesc, administrat de Fundaţia Cantacuzino Floreşti.

Biletele și abonamentele achiziționate în avans de pe site-ul bilete.ro și de la punctele de vânzare bilete.ro beneficiază de discounturi de până la 75%. Copii sub 14 ani beneficiază de prețuri preferențiale, iar accesul le este permis doar însoțiți de părinți.

Pentru achiziție abonamente sau bilete până în data de 14 Mai:

Prețul unui abonament pentru cele 3 zile de show, 1 – 3 Iunie, este de 25 de lei pentru un adult, 40 de lei pentru un adult + 1 copil, 50 de lei pentru un adult + 2 copii și 55 lei pentru un adult și 3 copii 

Prețul unui bilet valabil o singură zi, pentru fiecare dintre zilele: vineri – 1 Iunie, sâmbată – 2 Iunie și duminică – 3 Iunie, este de 20 lei pentru un adult, 30 lei pentru un adult + 1 copil, 40 lei un adult + 2 copii.

În zilele de desfășurare ale evenimentului bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziționa de la punctele de acces, de pe Domeniul Cantacuzino – Florești, Prahova, iar prețul este de 30 lei pentru un adult și 20 lei pentru un copil.

mai mult
ActualitatePromovate

Zilele Oraşului Ploieşti. Programul activităților

zilele-Ploiesti

Primăria Municipiului Ploieşti vă invită să participaţi, în perioada 1-3 iunie 2018, la un adevărat maraton al divertismentului de bună calitate, împletit cu momente cultural – artistice autentice şi concursuri atractive, manifestări organizate special pentru ploieşteni în cadrul evenimentului de tradiţie Zilele Oraşului Ploieşti şi a Festivalului de artă stradală pentru copii şi tineret intitulat “Magie, Feerie şi Poveşti”,
Programul detaliat al evenimentului, precizând orele şi locul de desfăşurare, şi care include spectacole de teatru pentru copii, ateliere de creaţie pentru cei mici, concerte incendiare, concursuri sportive pentru copii, flash-mob-uri, parade cu statui vivante, artişti pe catalige, muzică de fanfară, spectacol ecvestru şi multe alte momente pline de încântare, poate fi vizionat mai jos.
Municipalitatea ploieşteană vă aşteaptă să participaţi la aceste evenimente cu tradiţie, în număr cât mai mare.

Program Zilele Oraşului Ploieşti – “Magie, Feerie şi Poveşti”, 1-3 iunie 2018

1 IUNIE – VINERI 
10.00 -13.00 – Copilăria Inundă Bătrânul Bulevard – ediţia XXII – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti şi Centrul Cultural Judeţean – locaţie Bulevard şi Palatul Culturii
10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mişcare – locaţie: Sala Sporturilor

CENTRU CIVIC – Palatul Culturii / Palatul Administrativ
09.00 – desene pe asfalt – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale

Locaţie : în faţa Palatului Administrativ
10.00 – 23.00 – Street Food -locaţie Parcul Toma Socolescu
10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale

Locaţie: Parcul Nichita Stănescu
10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
17.00- 19.00 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
Atelier de origami
Atelier de pictură
Atelier de engleză
Atelier de franceză
Atelier fantezie – păpuşi cusute
Atelier de şah
Atelier de plantat
Atelier de aeromodele
Atelier de modelat în pasta de zahăr

SCENA
17.30. – Deschiderea Festivalului Ploieşti -Magie, Feerie si Povesti – parada păpuşi gigant, marionete, statui vivante, artişti pe picioroange, fanfara
18,00 – Spectacolul “Petrică şi Lupul” – Filarmonica “Paul Constantinescu”
19.00 – Spectacolul “Dragonul” – Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii
19.30 – Spectacolul “Cei trei purceluşi” – Teatrul Colibri Craiova
20.00 – Magicianul Bogdan Munteanu
21.00 Concerte – DJ Project, Alexandra Ungureanu, Matteo

2 IUNIE – SÂMBĂTĂ
10.00 – 19.00 – Festivalul Bucurie în Mişcare – locaţie: Sala Sporturilor

CENTRU CIVIC
10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale

Locaţie: Parcul Nichita Stănescu
10.00 – 23.00 – Street Food -locaţie Parcul Toma Socolescu
10.00-14.00 Concursuri pentru copii – triciclete, trotinete, biciclete, role, cros

Locaţie: Palatul Culturii / Palatul Administrativ
10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
17.00 – 19.00 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
Atelier de origami
Atelier de pictură
Atelier de engleză
Atelier de franceză
Atelier fantezie – păpuşi cusute
Atelier de şah
Atelier de plantat
Atelier de aeromodele
Atelier de modelat în pastă de zahăr

SCENĂ 
10.00 – Clubul Artist
11.00 -Teatrul de animaţie Cărăbuş, Brăila
12.00 – Ansamblul Boboceii şi Ansamblul Muguraşii
12.15 – Elegante Dance Academy – dansuri sportive
12.35 – Spectacol Centrul Cultural Judeţean Prahova
15.00 – Spectacolul “Anastasia” – Asociaţia Culturală CREAS
16.30 – “Spectacol de muzică şi dans” – Ansamblului Folcloric “Prahova jr” si Cercul de teatru pentru copii ale Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti.
17.30 – “Fata moşului şi Fata Babei” – Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii
18.30 – Spectacol muzică uşoară – Vox Apollo
19.30 – Majestic Ploieşti – Teatrul de Revistă Majestic
20.30 – Concerte – Oana Radu, Maximillian, Anna Lesko

3 IUNIE – DUMINICĂ
Sala Sporturilor
10.00 – 17.00 Spectacol ecvestru

CENTRU CIVIC 
10.00 -18.00 Târg de carte – organizator Casa de Cultură I.L.Caragiale
Locaţie: Parcul Nichita Stănescu
10.00 – 23.00 – Street Food -locaţie Parcul Toma Socolescu

Zona Palatului Culturii
10.30 – 12.30 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa
de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
17.00 – 19.00 – Ateliere pentru copii – organizatori Primăria Municipiului Ploieşti, Casa
de Cultură I.L.Caragiale şi Palatul Copiilor Ploieşti
Atelier de origami
Atelier de pictură
Atelier de engleză
Atelier de franceză
Atelier fantezie – păpuşi cusute
Atelier de şah
Atelier de plantat
Atelier de aeromodele
Atelier de modelat în pastă de zahăr

SCENĂ
09.00-19.00 – Concurs Naţional de dans – “Copilărie în paşi de dans”- organizator
Primăria Municipiului Ploieşti în parteneriat cu Palatul Copiilor Ploieşti
19.00 – Motanul Încălţat – Teatrul “Toma Caragiu” secţia pentru copii
20.00 – Rapunzel – Asociaţia Culturală CREAS
20.30 – Colorăm văzduhul cu baloane

mai mult
IstoriePromovate

Se împlinesc 565 ani de la cucerirea Constantinopolului

constantinopol1

Au trecut 565 ani de la căderea Constantinopolului, unul dintre evenimentele cruciale din istoria Europei.

În ziua de 29 mai 1453, oștirile comandate de sultanul Mehmed al II-lea cucereau, printr-o ofensivă decisivă, Constantinopolul, după un asediu care a durat aproape două luni.

După cucerirea Con­stan­ti­no­polului, una dintre primele iniţiative ale turcilor a fost invitaţia adresată grecilor de a-şi alege un patriarh.

Toţi creştinii erau obli­gaţi să plătească anual ha­ra­ciul, aceasta fiind practic singura lor obligaţie faţă de cuceritori.

În schimb, patriarhul se bucura de libertate deplină în administrarea Bisericii şi nimeni nu avea dreptul să se a­mes­tece în hotărârile sale.

Per­soanele din anturajul patriarhului, episcopi sau preoţi, erau persoane declarate inviolabile; clerul era scutit de impozite.

Chiar dacă jumătate dintre bisericile Con­stan­ti­no­po­lului au fost transformate în moschei, Poarta nu se ames­te­ca în problemele interne ale Bisericii.

Libertatea de a ţine sărbătorile şi de a res­pecta cultul public era recunoscută; că­să­toriile, înmor­mân­tările şi alte slujbe puteau avea loc fără nici o restricţie.

Săr­bătoarea Paştilor era autori­zată în toate oraşele şi satele. Într-un cuvânt, Biserica avea permisiunea de a rămâne Biserică, iar creştinii îşi puteau păstra religia.

Căderea Capitalei Bizanțului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de otomani.

Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922, fiind rebotezat Istanbul în anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, în 1922.

Căderea Constantinopolului, consideră unii istorici, a fost evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a deschis Renașterea.

mai mult
EditorialPromovate

După un „set” de măsuri, Năstase făcut „ghem”!

ilie-nastase

A fost nevoie sa iasa in mars 1.000 de motociclisti ca sa mai spele imaginea Politiei Rutiere din Bucuresti, preocupata brusc de accidentele de pe sosele. Eu asa cred si stiu pe ce informatii ma bazez.
Nu spun ca Ilie Nastase trebuia iertat ca a urcat baut la volan, caci legea trebuie respectata de toata lumea. Dar modul cum s-au comportat cu omul care a dus numele Romaniei in lume, si pe care-l cunosteau fara indoiala, a fost exagerat. Politistii aia au vrut sa-i dea o lectie de buna-purtare unuia caruia niciun arbitru international sau personalitate din Romania nu au reusit. Excesul lor de zel nu va face ca numele lor sa ramana in istorie si nici numele lui Ilie Nastase nu va fi sters din lumea tenisului mondial. Puteau adopta o alta strategie ca sa-l duca pe fostul mare sportiv de 71 de ani la sectia de politie decat metoda smulgerii din masina, trantirea pe burta si incatusarea. Cu Ghenosu n-ar fi indraznit, caci 6 insi erau prea putin pentru un interlop cu muschi.

Simona Ionescu

Foarte interesant modul cum reactioneaza romanii la dezbaterea Ilie Nastase/politie. Definitoriu pentru starea de spirit si confuzia in care se afla societatea romaneasca de foarte mult timp.
Nimeni,niciodata,( in orice caz nu eu si nu cei pe care ii ascult/citesc/vad la tv) n-a spus ca Ilie Nastase trebuie tratat diferit doar pentru ca tara ii datoreaza f mult. Dimpotriva, toata lumea si-a ainceput interventiile cu precizarea ca daca era beat, daca a injurat sau nu stiu ce le-a mai facut politistilor trebuie sanctionat conform legii. Din acest punct de vedere nu exista nici o dezbatere de dus, e clar. Dezbaterea se poarta asupra modului in care s-au comportat politistii. Or, daca indraznesti sa spui ca n-au fost profesionisti, iti sare in cap corul de gaite care raspunde la ce n-a fost intrebat : ca beat, ca injuraturi, ca ce vedeta…In fine, totulin afara subiectului, pentru ca subiectul asta a fost clarificat de la bun inceput. Deci ori poporul e prost (si nu e!) ori se face. Simai exista o varianta : invidia crunta fata de orice persoana mai celebra, mai talentata, mai norocoasa sau mai bogata ca tine. Nu degeaba zicala “samoara si capra vecinului” a aparut in Romania.
Prin urmare, ca sa o spun mai clar sa priceapa si cine se face ca nu pricepe: politistii s-au purtat complet neprofesionalist. S-au inhaitat sa traga de un batran – beat pe de-asupra! – sa il tranteasca la pamant si sa se urce cu picioarele pe el. Asa? Eu zic sa punem mana de la mana si sa le platim niste cursuri. Indiferent cum se poarta ‘infractorul”, politistul, care nu e infractor, trebuie sa dea dovada de respect si sa isi exercite autoritatea fara violenta si pastrand buna cuviinta in limbaj. Insist asupra acestui lucru pentru ca intr-o zi vi se poate intampla si voua. Nu sa conduceti beti, dar sa va faca cineva – vecinul care va invidiaza de exeplu, si care are treaba cu capra voastra – o plangere penala si sa va treziti cu politia care va sparge usa, va tranteste la pamant si va ia la misto. Cum v-ar placea?

Marcela Feraru
mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Ioana Scoruș în recital la Cenaclul literar „I.L.Caragiale” Ploiești

dav

În cadrul ședințelor bilunare ale Cenaclului literar „I.L. Caragiale Ploiești, luni, 21 mai, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Ioana Scoruș și Vasile Ciutacu au susținut, fiecare în parte, un recital de proză și poezie.

După ce a recitat câteva din propriile poeme, Ioana Scoruș a citit pasaje din ultimul volum publicat, „Un an din viața Liubei B”. Romanul este confesiunea tulburatoare a unei femei ajunse la maturitate, care-si radiografiaza trecutul si spune povestea iubirilor ce i-au marcat definitiv viata.

dav

Dupa un mariaj esuat, Liuba descopera voluptatea si libertatea singuratatii, dar totodata resimte cinismul si detasarea inerente maturitatii. Iar in aceasta libertate o intalnire neasteptata ii va schimba destinul. Intr-o librarie il cunoaste pe poetul ale carui poezii le-a descoperit in tinerete, poezii incarcate de un erotism aparte, care au fascinat-o. Astfel, casa batranului poet, de care Liuba se ingrijeste de trei ori pe saptamana, devine locul unde infloreste o pasiune ametitoare, care s-a nascut, de fapt, cu multa vreme in urma.

Penduland intre prezent si trecut, impregnata cu amintiri despre o copilarie idilica si o tinerete marcata de schimbari istorice dramatice, cartea Ioanei Scorus vorbeste despre distorsiunile pe care le creeaza memoria, uneori pana la a-ti confunda viata cu cea a predecesorilor tai, cu tot ce poate decurge de aici.

dig

Ioana Scoruș este psihanalist, avand o dubla formatie, stiintifica si umanista. A semnat rubrica Scriitornicul din suplimentul cultural Litere, Arte&Idei si a publicat numeroase articole, interviuri, cronici de carte si poezie in revistele Dilema, Romania literara, Convorbiri literare, Timpul, Q Magazine, Psychologies etc. Semneaza rubrica saptamanala de proza scurta din revista on-line LiterNet. A mai publicat o placheta de versuri (Iubiri imperfecte, Ed. Premier), un roman (Povestea unei sinucideri, Ed. Albatros) si o carte de interviuri (Paradoxurile psihanalizei in Romania, Ed. Paralela 45).

dav

După debutul Ioanei Scoruș la Cenaclul ploieștean, a urmat Vasile Ciutacu care a citit câteva „povestioare”, dar și trei dintre poemele sale.

Au urmat Cati Enache, Valentin Irimia, Sorin Vânătoru, Dan Drăguș, Diana Trandafir și Mihaela Taulest care au recitat din propriile poezii. Florin Manole a încheiat serata literară cu un eseu despre Imitarea lui Hristos.

Printre cei prezenți s-au aflat Ioan Vintilă Fintiș, Alice Neculea, Raul Baz, Livia Dimulescu, Nicoleta Moldoveanu, Năstaca Chifu, Leonida Chifu, Mihaela Taulet, Blanca Trandafir, Octavian Onea, Virgil Rădulescu, Florin Sălceanu și Aristotel Averescu.

dav
dav
dav
dav
dav
dav
mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești propune elevilor Colegiului Național „Nichita Stănescu” tema: „Pentru ce poezia?”

afis

Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” din Ploiești în parteneriat cu Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești și Asociația Tinerilor din Liceul Nichita Sănescu „ATEENS” organizează astăzi, joi, 24 mai, ora 18.00, o dezbatere artistică cu tema „Pentru ce poezia?”. Evenimentul se adresează tinerilor autori (elevi de liceu si de gimnaziu) care tind către un nivel de performanţă artistică, depăşind faza primelor încercări.

Alături de cadrele didactice și elevii Colegiului „Nichita Stănescu”, membrii Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești, respectiv Alice Neculea, Ioan Vintilă Fintiș, Raul Baz, Cătălin Apostol, Florin Manole și Virgil Rădulescu vor interacționa cu elevii pe tema propusă.

mai mult
Agenda culturalăPromovate

Dublă lansare de carte la Biblioteca „Nicolae Iorga” Ploiești

afis

Consiliul Județean Prahova și Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” vă invită sâmbătă, 26 mai 2018, ora 12.00, la Sala de lectură „Nichita Stănescu” din Palatul Culturii la o dublă lansare de carte:

„Splendoarea capcanelor” de Cornel Cubleşan, Sorin Vânătoru, Valentin Irimia, Filip Kollo și
„41 de manşete’’ de Dan Drăguş.
Cu participarea scriitorilor Florin Dochia, Christian Crăciun, Nicolae Stanciu, Serghie Bucur, Mihaela Taulet.
Recită, din creația autorilor, Nelu Stan.

mai mult
CronicăPromovate

Lansare album „Regele Mihai I. Loial tuturor”

corint

Grupul Editorial Corint vă invită miercuri, 30 mai, ora 18:00, în foaierul Ateneului Român, la lansarea albumului „Regele Mihai I. Loial tuturor”, un album de excepție ce conține fotografii de la funeraliile Regelui Mihai I al României, din 16 decembrie 2017.
Evenimentul va avea loc în prezența membrilor Familiei Regale a României.
Ilustrațiile fac parte din proiectul „Fotografii pentru Rege”, inițiat de Directorul Casei Regale, Ion Tucă și domnul Gelaledin Nezir.
Fotografiile sunt însoțite de textul minuțios pregătit de doamna Camelia Csiki, jurnalist și realizatoarea emisiunii Ora Regelui, de la TVR1.
„Ideea realizării acestui album a venit ca o datorie pe care trebuia să o împlinim împreună cu toți cei care au simțit aceleași emoții ca și noi și au imortalizat imagini ce pot transmite aceste emoții. Am discutat cu domnul general Gelaledin Nezir despre acest demers și am conceput, pas cu pas, fiecare etapă a acestui proiect colectiv. Am dorit sa fie o lucrare care să arate unitatea și demnitatea, mândria și puterea românilor în momente grele, cu dragoste și iubire pentru Rege, cu credință și smerenie înălțătoare.” (ION TUCĂ)
„Solemnitatea și fastul funeraliilor Regelui Mihai I al României, cele trei zile de doliu național și respectul exprimat de familiile regale domnitoare și nedomnitoare străine care au venit la București au așezat din nou România pe harta lumii. I-au redat demnitatea națională. Posturi de televiziune și publicații importante din toată lumea au vorbit pozitiv despre România, care și-a înmormântat cum se cuvine Regele.” (CAMELIA CSIKI)

mai mult
CreștinătatePromovate

Povestea sfinţilor Constantin și Elena, sărbătoriţi pe 21 mai

img (3)

Cei doi sfinţi sunt sărbătoriţi de creştinii ortodocşi, în fiecare an, pe 21 mai, zi marcată în calendarul ortodox cu cruce roşie.

Sfinţii Constantin şi Elena sunt doi dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinilor ortodocşi. Acest lucru este confirmat şi de faptul că peste 1,7 milioane de români le poartă numele.

Dintre cei 1.767.767 de sărbătoriţi, 869.283 poartă numele Elena, iar 471.475 poartă numele Constantin.

Sfinţii Constantin şi Elena sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului, au interzis jertfele sângeroase.

Cine a fost Împăratul Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

Istoricii bisericeşti afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia “prin acest semn vei învinge”.

Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte.

Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta “prin inspiraţie divină”.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine “religie permisă”, alături de altele din imperiu.

El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici.

Protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.

De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată, care vor purta în continuare numele de bazilici.

Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.

Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Cine a fost Sfânta Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu.

O legendă ulterioară spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele.

Constantius Chlorus a divorţat de ea pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora.

Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313.

Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult.

Printre acestea se numără şi Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt sau biserica din Ghetsimani.

De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin la 14 septembrie 326.

Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

Ce semnificatie au numele Constantin și Elena

Numele Constantin îşi are originile din grecescul ‘Konstantinos’ şi latinescul ‘Constantinus’.

Cele două nume sunt derivate din cuvântul latin ‘constans’ care înseamnă constant, statornic, stabil.

Mai mult, numele Constantin este echivalent cu numele bulgăresc ‘Stoian’ şi cu numele grecesc ‘Eustathios’, acestea având acelaşi înţeles, ‘neschimbător, stabil, neclintit’.

Cât despre fire, persoanele care poartă numele Constantin sunt de obicei persoane tandre, sensibile, idealite şi echilibrate.

De asemenea, aceştia sunt interesaţi de artă, estetică şi de tot ce ţine de latura umană.

Numele Elena este de origine greacă şi înseamnă rază de soare, derivând din numele Helen care înseamnă lumină, frumoasă.

Numele Elena se regăseşte şi în cuvintele greceşti ‘helene’ care înseamnă torţă sau foc şi ‘selene’ care înseamnă lună.

Persoanele care poartă numele Elena sunt de obicei femei inaccesibuile. Elena nu lasă pe nimeni indiferent.

Introspectivă şi introvertită, Elena are tendinţa de a-şi crea un turn de fildeş în care se retrage.

mai mult
EditorialPromovate

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – DESPRE DIVORȚ

Ioan-Gura-de-Aur01

Despre vorba Apostolului: «Femeia este legata prin lege atîta vreme cît traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai întru Domnul. Însa mai fericita ar fi daca ar ramîne cum este» (I Corinteni 7:39, 40).

În alta zi, Fericitul Pavel ne aseza legea despre casatorie si drepturile ei, scriind si zicînd asa catre Corinteni: Iar pentru care mi-ati scris, bine este omului sa nu se atinga de femeie. Iar din pricina prea-curviei, fiecare sa-si aiba femeia sa, si fiecare sa-si aiba barbatul sau (1 Corinteni 7:1, 2). De aceea am spus si eu tot ce era de trebuinta pentru întelegerea acestor cuvinte. Dar este nevoie sa vorbesc cu voi iarasi despre acelasi lucru, fiindca si astazi, acelasi Sfînt Apostol Pavel pomeneste de dînsul. Si l-ati auzit pe el strigînd si zicînd: Femeia este legata prin lege atîta vreme cît traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai întru Domnul. Dar mai fericita este de va ramîne asa, dupa parerea mea. Si socotesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu (Corinteni 7:39,40).
Deci sa urmam lui si astazi, si sa vorbim împreuna despre aceasta învatatura; caci, urmînd lui Pavel, prin el vom urma în totul si lui Hristos, fiindca si el nu sie-si, ci Aceluia urmînd, a scris toate. Si nu este lucru neînsemnat ca o casatorie sa fie bine înfiintata, altminteri este izvor de nenumarate rele pentru cei ce nu se folosesc de ea cum trebuie. Dupa cum femeia este un ajutor, tot asa, adesea, se face si vrajmas. Si, dupa cum casatoria este un liman, tot asa poate aduce si naufragiul, nu prin firea sa, ci prin sufletul acelora care se folosesc rau de ea. Acela care pazeste legile hotarîte ale ei gaseste casa si femeia lui ca o mîngîere si liberare de toate necazurile care i se întîmpla, fie în piata, fie oriunde; iar acela care ia lucrul cu nesocotinta si fara judecata, chiar daca se bucura de multa liniste în afara, intrînd în casa, vede numai stînci si pietre. Trebuie deci, pentru ca este vorba de treburi asa de însemnate, sa dam mare luare aminte acestor cuvinte: cel care îsi ia femeie trebuie sa faca acest lucru dupa legiuirea lui Pavel sau, la drept vorbind, dupa legiuirea lui Hristos.
Stiu negresit ca multora cuvîntul li se va parea nou si neasteptat, si de aceea nu voi tacea, ci mai întîi va voi citi legea, si apoi voi încerca sa înlatur contrazicerea ce pare ca este aici. Care este legea pe care ne-a dat-o Pavel? Femeia este legata de lege, deci, cît îi traieste barbatul, nu trebuie sa se desparta si sa-si ia alt sot, încheind o a doua casatorie. Si baga de seama ca foloseste numai cuvinte deslusite, cu toata îngrijirea. Nu zice: Sa traiasca la un loc cu barbatul cît timp traieste aceasta, ci: Femeia este legata de lege cît timp traieste barbatul ei; încît – chiar daca i se da carte de despartire, chiar daca paraseste casa, chiar daca se duce la altul – este legata prin lege, si una ca aceasta este prea-curva.
Asadar – daca barbatul ar voi sa-si departeze nevasta, sau femeia sa-si lase barbatul – sa-si aminteasca aceasta vorba si sa se gîndeasca ca Pavel este de fata si o urmareste, zicîndu-i cu tarie: Femeia este legata de lege. Caci, asa cum robii fugiti tîrasc dupa ei lantul, chiar cînd au parasit casa stapînului, tot asa si femeile, cînd parasesc pe barbati, sînt încatusate de lege, care le urmareste si le învinuieste de prea-curvie, învinovatind si pe cel ce a luat-o, cu vorbele: Ce ati facut este prea-curvie, caci femeia este legata prin lege cîta vreme traieste barbatul ei. Si: Cel ce va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32).
Cînd însa are voie sa se casatoreasca a doua oara? Cînd i-a murit barbatul, atunci este libera din lant. Aratînd aceasta, nu a adaugat: „Daca a murit barbatul ei, este libera sa se casatoreasca cu cine vrea”, ci daca a adormit, avînd în gînd nu numai a o mîngîia pe cea vaduva, ci si a o face sa nu mai ia un al doilea sot. „Nu a murit sotul tau, ci doarme!” Cine nu asteapta pe un om adormit? De aceea zice: Daca a adormit, sloboda este sa se casatoreasca cu cine vrea. Nu zice sa se marite, ca sa nu para ca o sileste. Nici nu o împiedica, daca vrea, sa se casatoreasca a doua oara; nici nu o sileste, daca nu vrea, ci îi citeste Legea, zicînd: Sloboda este sa se casatoreasca cu cine vrea. Si, zicînd ca este sloboda dupa moartea barbatului, a aratat ca, atîta vreme cît traia acela, era roaba si supusa legii si, chiar daca ar fi primit mii de carti de despartire, s-ar fi facut vinovata de prea-curvie. Robilor le este îngaduit sa-si paraseasca stapînii în viata, dar femeii nu-i este îngaduit sa-si lase barbatul cîta vreme traieste el, fiindca aceasta pofta este prea-curvie. Sa nu-mi citesti legile facute de legiuitorii lumii acesteia, care învata sa dai carte de despartire si sa te desfaci de femeie, caci nu dupa acestea are sa te judece Dumnezeu în acea zi, ci dupa acelea pe care El Însusi le-a pus. Nici chiar legile din afara [lumesti] n-au hotarît aceasta cu desavîrsire si ele însele pedepsesc fapta, încît si de aici se vede ca înfiereaza acest pacat. Ele pedepsesc cu pierderea de avere pe cel ce a fost pricina despartirii. Si, negresit, cînd legiuiesc asa, nu îndeamna sa faci lucrul acesta. Dar Moisi? Si el a hotarît aceasta pentru aceeasi pricina, [dar] tu asculta pe Hristos cum zice: De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decît a carturarilor si fariseilor, nu veti intra întru Împaratia cerurilor (Matei 5:20; si, mai departe: Tot cel ce-si va lasa femeia sa, afara de pricina de prea-curvie, o face sa savîrseasca prea-curvie; si cine va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32). De aceea a venit unul-nascut Fiul lui Dumnezeu, de aceea a luat chip de rob, de aceea si-a varsat scumpul sînge, a stricat moartea, a sters pacatul, a dat harul prea îmbelsugat al Duhului: ca sa te aduca pe tine spre o întelepciune mai mare!
Pe de alta parte, nici Moisi n-a statornicit despartirea cu desavîrsire, dar a fost silit sa ia în seama slabiciunea celor pentru care legiuia, pentru ca erau aplecati spre omoruri, si umpleau casele cu sîngele rudelor lor si nu crutau nici pe ai lor, nici pe straini. Si, ca sa nu-si sugrume femeile în ascuns, cînd nu le mai iubeau, de aceea a orînduit sa le lase, ca sa înlature o nelegiuire mai mare: usurinta omorurilor. Cum ca erau varsatori de sînge, asculta chiar pe Prooroci, care spun: Cei ce ziditi Sionul cu sînge, si Ierusalimul cu strîmbatati (Miheia 3:I0) Si iarasi: Sîngiuri cu sîngiuri se amesteca (Osea 4:2) Si iarasi: Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1:15). Si ca erau sîngerosi nu numai fata de straini, dar si de ai lor, si aceasta o arata Proorocul, zicînd: Si au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor diavolilor (Psalm I05:37). Cei care nu crutau pe copii lor nu ar fi crutat nici pe femeile lor. Ca sa nu faca aceasta a legiuit Moisi asa.
De aceea, si Hristos – cînd l-au întrebat Iudeii, zicînd: Pentru ce dar Moisi a poruncit sa i se dea carte de despartire, si sa o lase pe ea? (Matei 19:7) – aratînd ca acela a facut lege care nu este potrivnica cu a Sa, a zis: Pentru învîrtosarea inimii voastre v-a dat voie Moisi sa lasati pe femeile voastre, dar dintru început nu a fost asa (Matei 19:8), Cel care i-a facut la început, barbat si femeie i-a facut (Matei 19:4). Vrea sa spuna ca, daca lucrul acesta ar fi fost bun, Dumnezeu n-ar fi facut numai un barbat si o femeie; ci, facînd pe Adam singur, i-ar fi facut doua femei, ca, daca ar fi voit sa lase pe una, sa o ia în schimb pe cealalta. Dar chiar prin chipul în care a fost facuta lumea a adus legea pe care eu o scriu acum. Si care este aceea? Femeia pe care a luat-o fiecare de la început, pe aceea sa o tina toata viata. Aceasta lege e mai veche decît aceea despre despartire, si anume cu cît este de la Adam pîna la Moisi.
Este însa de pret sa ascultati si acea lege pe care a pus-o Moisi în aceasta privinta: De îsi va lua cineva femeie si va locui cu ea, dar ea nu va afla har înaintea lui, pentru ca a aflat întru ea lucru urît, îi va scrie ei carte de despartire, i-o va da la mîna si o va slobozi pe ea din casa lui (Deuteronom 24:1). Vezi, nu zice: „sa-i scrie” si: „sa-i dea”, dar ce zice? Si va scrie carte de despartire si i-o va da la mîna. Multa deosebire e între aceasta si aceea: caci, cînd se zice: „sa-i scrie” si: „sa-i dea”, este vorba de hotarîre si porunca; iar cînd se zice: Si va scrie carte de despartire si i-o va da în mîna, este vestirea unui fapt, iar nu aducerea unei legi hotarîte. Daca cuiva – zice el – îi greseste femeia sa, si o trimite pe ea din casa sa, iar ea, gonita fiind, se face nevasta altui barbat; si daca chiar barbatul din urma o va urî, si îi va scrie carte de despartire si i-o va da la mîna, si o va slobozi din casa lui; sau va muri acest din urma barbat al ei care a luat-o pe ea ca femeie, barbatul ei cel dintîi care a alungat-o nu va putea sa o întoarca pe ea si sa o ia ca sotia a lui (Deuteronom 24:2-4). Apoi – aratînd ca nu lauda fapta, nici nu o socoteste drept casatorie, dar ca s-a coborît pentru slabiciunea lor – dupa ce zice: Nu va putea barbatul cel dintîi, care a alungat-o, sa o întoarca si sa o ia de sotie, a adaugat: …dupa ce a fost pîngarita (Deuteronom 24:4), lamurind prin acest chip de vorbire ca a doua casatorie, facuta cînd traia primul barbat, este mai curînd o pata necurata decît o casatorie. Iata de ce nu a zis: „dupa ce s-a maritat iarasi”. Vezi ca vorbeste la fel cu Hristos? Apoi a spus si pricina: …pentru ca aceasta este urîciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 24:4).
Deci, cu Moisi, asa sta lucrul. Însa Proorocul Maleahi arata aceasta mult mai lamurit chiar decît Moisi – ori, mai bine, nu Maleahi, ci Dumnezeu prin Maleahi – zicînd asa: (Dumnezeu) nu mai cauta la prinoase si nu mai binevoieste sa le primeasca din mîinile voastre (Maleahi 2:I3). Apoi, [dupa întrebarea „de ce?”], zice: Din pricina ca Domnul a fost martor între tine si femeia tineretilor tale, fata de care tu ai fost viclean (Maleahi 2:I4). Apoi, ca sa arate marimea raului si cît nu merita iertare cel ce a facut aceasta, sporeste la urma învinovatirea, zicînd asa: [Aceasta era] tovarasa ta si femeia legamîntului tau (Maleahi 2:I4). Oare nu i-a facut El ca sa fie o singura faptura cu trup si suflet? (Maleahi 2:I5). Priveste cîte drepturi îi pune: mai întîi, vîrsta: „femeia tineretii tale”; apoi, apropierea: „tovarasa ta”; apoi, chipul zidirii: o singura faptura cu trup si suflet. La toate astea, adauga aceea ce e mai mare decît toate, anume vrednicia ziditorului, caci aceasta însemneaza zicerea „oare nu i-a facut El?”. Vrea sa spuna ca nu poti spune ca pe tine te-a facut Dumnezeu, iar pe ea nu Dumnezeu, ci vreun altul mai prejos decît El. Unul si Acelasi v-a facut pe amîndoi asa cum sunteti; asa ca, daca nu pentru altceva, cel putin pentru aceasta fiind rusinat, pastreaza dragostea catre ea. Caci – daca adesea aceasta a fost pricina de iubire între robii certati, faptul ca amîndoi slujesc unuia si aceluiasi stapîn – cu atît mai mult trebuie sa se faca între noi, cînd amîndoi avem acelasi Ziditor si acelasi Stapîn. Ai vazut cum si în Vechiul Testament se gasesc oarecum începuturile învataturii celei noi? Caci – dupa ce multa vreme au trait sub lege, fiind nevoie sa înainteze catre învataturi mai desavîrsite, pe cînd legea lor se apropia de sfîrsit – atunci Proorocul, în vremuri potrivite, îi povatuieste spre aceasta învatatura. Sa ne supunem deci acestei legi bune, si sa ne scapam pe noi de toata rusinea si nici sa ne alungam femeile, nici sa primim altele, departate de altii. Cu ce fata ai sa privesti tu pe barbatul acelei femei? Cu ce ochi ai sa privesti pe prietenii si slugile acelui om? Caci, daca acela care a luat pe sotia unuia care a murit sufera si este mîhnit numai pentru ca a vazut chipul celui raposat, ce fel de viata va duce cineva vazînd în viata pe barbatul aceleia cu care traieste? Cum va intra în casa? Cu ce simtire, cu ce ochi va privi pe femeia aceluia, care acum este a sa?
Mai curînd nu o vom socoti nici ca sotia unuia, nici ca a altuia: o femeie destrabalata nu este femeia nimanui. Ea a calcat în picioare învoiala cu acela si a venit la tine nu dupa o lege poruncitoare. Ce mare nebunie ai face daca ai aduce în casa un lucru plin de atîtea rele! Este oare lipsa de femei? De ce sa alergam la cele oprite, cînd sînt multe pe care am putea sa le luam dupa legi cuviincioase si cu cugetul curat? De ce sa ne stricam casele, de ce sa aducem lupte obstesti, facîndu-ne peste tot vrajmasi gata sa ne învinuiasca cu nenumarate învinuiri? De ce sa ne necinstim viata si, ceea ce este mai grozav decît toate, de ce sa ne gatim în ziua judecatii pedeapsa neînlaturata? Ce vom raspunde Celui ce are sa ne judece atunci cînd, punînd legea la mijloc si citind, va zice: „Ti-am poruncit sa nu iei o femeie lasata de altul, spunîndu-ti ca fapta este prea-curvie (vezi Matei 5:53). Cum ai îndraznit sa faci o casatorie oprita de lege?” Ce vom zice si ce vom raspunde? Caci acolo nu esti slobod sa învîrtesti cum vrei legile, cum se întîmpla cu cele hotarîte de veacul acesta, ci esti silit ca, tacînd si în lanturi, sa te vîri în focul gheenei, cu femeile cele stricate si cu acei care n-au cinstit drepturile casatoriei altora. Caci si acela care si-a departat femeia fara pricina de prea-curvie, si acela care s-a casatorit cu una departata, traind barbatul ei, vor lua pedeapsa cu cea alungata. De aceea va înstiintez, va rog si va sfatuiesc: Barbati, nu goniti pe femeile voastre! Femei, nu lasati pe barbatii vostri, ci ascultati pe Sfîntul Apostol Pavel cum zice: Femeia, cît timp traieste barbatul ei, este legata (de dînsul); iar daca va muri barbatul, este de sine stapîna ca sa se marite cu cine voieste, numai în Domnul (sa se marite). (1Corinteni 7:39).
Ce îndurare vor avea aceia care – dupa ce Pavel îngaduie si a doua casatorie dupa moartea barbatului, si lasa atîta libertate – îndraznesc sa faca de acestea înainte de sfîrsitul primului barbat? Ce aparare mai ramîne celor care-si iau alti barbati, traindu-le barbatii, sau acelora care, avînd femeia lor acasa, se duc la femeile destrabalate? Dupa cum o femeie cu barbat, daca se da unuia care n-are femeie – fie acesta rob, fie liber – este vinovata de prea-curvie, tot asa si barbatul cu femeie, daca greseste fie cu o femeie publica, fie cu o alta femeie care n-are barbat, este vinovat de prea-curvie. Sa fugim deci si de acest chip de prea-curvie! Caci ce vom putea spune? Cum vom îndrazni sa tagaduim acestea? Ce aparare vom aduce? Pofta trupului? Dar femeia de care am avut parte este de fata si ne lipseste de aceasta aparare. De aceea sînt asezate casatoriile, ca sa nu cadem în prea-curvie. Si înca nu numai femeia, dar si altii multi, care au aceeasi fire ca si a noastra, ne lipsesc de aceasta aparare. Caci, cînd tovarasul tau de robie – avînd acelasi trup, fiind stapînit de aceeasi pofta, atîtat de aceeasi nevoie – nu vede alta femeie, ci ramîne multumit numai cu a sa, ce fel de aparare vei avea tu, punînd înainte pofta? Si de ce sa vorbesc de cei ce au femei? Gîndeste-te la cei ce traiesc toata viata în feciorie, care nu s-au casatorit niciodata si s-au aratat cu totul curati. Cînd altii sînt curati fara sa se casatoreasca, ce fel de iertare mai ceri tu, care te întinezi si dupa ce te-ai casatorit? Sa auda aceste vorbe si barbatii, si femeile, si vaduvele, si casatoritele, caci catre toate vorbeste Pavel, si legea aceea zice: Femeia, cît timp este în viata barbatul ei, este legata (de dînsul); iar daca va fi murit barbatul, este de sine stapîna ca sa se marite cu cine voieste, numai în Domnul (1 Corinteni 7:39). Sotiile, fecioarele, vaduvele, cele casatorite a doua oara – într-un cuvînt, toate femeile – pot trage folos din aceasta vorba. Sotia nu va vrea sa fie a altuia, auzind ca este legata de barbatul ei cît traieste acesta. Aceea care, dupa ce si-a pierdut barbatul, ar voi sa lege a doua casatorie sa nu faca aceasta usuratic si fara multa gîndire, ci dupa legile asezate de Pavel, care zice: Libera este sa se casatoreasca, dar numai în Domnul, adica cu înfrînare si curatie. Iar daca voieste sa tina legatura încheiata cu cel mort, va asculta ce cununi i se pastreaza si va cîstiga o mare bucurie, caci: mai fericita este daca ramîne astfel (1 Corinteni 7:40).
Vezi cît de folositor este acest cuvînt, care se coboara pentru slabiciunea unei femei si nu lipseste pe altele de laudele meritate? Ceea ce a facut pentru casatorie si pentru feciorie, aceasta a facut si pentru prima si a doua casatorie. Caci, dupa cum n-a oprit casatoria, ca sa nu îngreuneze pe cei prea slabi, nici n-a silit, ca sa nu lipseasca de cununile hotarîte, pe aceia care voiesc sa-si pastreze fecioria. A aratat ca buna este casatoria, dar a învederat ca mai buna este fecioria. Tot asa si aici: iarasi ne pune trepte, aratînd ca vaduvia este mare lucru si foarte înalt, iar a doua casatorie mai prejos; pregateste deci pe cei puternici si pe cei care vor sa intre în lupta, iar pe cei slabi nu-i lasa sa cada.
Iar cînd a zis: Mai fericita este daca va ramîne asa (1 Corinteni 7:40), ca sa nu crezi ca legea este omeneasca pentru ca spune: …dupa sfatul meu, a adaugat: Si socotesc ca si eu am Duhul lui Dumnezeu. Asa încît nu vei putea zice ca este gînd omenesc, ci descoperire a harului Sfîntului Duh si lege dumnezeiasca. Sa nu socotim deci ca vorbeste Pavel: Duhul Sfînt ne-a asezat noua aceasta lege. Iar cînd zice „cred”, nu însemneaza ca n-ar sti ce sa zica, ci vorbeste ca unul neîndraznet si ca unul ce se umileste singur. A spus ca este „mai fericita”, dar cum va fi mai fericita n-a hotarît, caci daduse destule lamuriri cînd a aratat ca Duhul Sfînt i-a încredintat descoperirea. Si, daca vrei sa gasesti lamuriri, vei gasi aici mare bogatie de dovezi tari si vei vedea ca vaduva este mai fericita nu numai în viata viitoare, dar chiar în viata de acum. Si mai cu seama acest lucru îl stia Pavel, care a spus acelea si despre fecioare. Rugîndu-le si sfatuindu-le sa iubeasca fecioria, zicea asa: Socotesc deci ca aceasta este bine pentru nevoia ceasului de fata. Bine este pentru om sa fie asa (1 Corinteni 7:26). Si iarasi: Fecioara, de se va marita, n-a gresit. El întelege prin „fecioara” nu pe una care s-a lipsit de casatorie, ci pe una care nici nu s-a maritat, dar nici nu s-a fagaduit a-si pastra fecioria. Numai ca unele ca acestea vor avea aprindere în trup. Eu însa va crut pe voi (1 Corinteni 7:28). Prin aceasta singura si simpla vorba, el a lasat ascultatorului sa cîntareasca în sufletul sau greutatile nasterii, grija de copii, nelinistea, bolile, moartea fara vreme, vrajmasiile, supunerea la nenumarate pareri, raspunderea pentru greselile altora, necazurile fara numar cazute pe un singur suflet. De toate aceste rele scapa cea care îmbratiseaza înfrînarea si, alaturi de aceasta, va mai avea si o mare rasplata gatita în viata viitoare.
Deci, stiind toate acestea, sa ne silim a fi multumiti cu prima casatorie si, daca avem de gînd sa facem o a doua, sa o facem în chip cinstit, dupa legile Domnului. De aceea a zis: Sloboda este sa se marite cu cine vrea – iar apoi a adaugat: …numai în Domnul, dînd învoire si întarind învoirea, dar punînd peste tot hotare si legi; tot asa, pentru ca femeia sa nu aduca în casa barbati pîngariti si stricati, sau actori sau de cei aplecati spre destrabalare, ci de cei cinstiti, modesti, credinciosi, ca toate sa se faca spre lauda Domnului. Si – fiindca multe femei, murindu-le barbatii dintîi si facînd mai întîi prea-curvie, luau pe altii si se gîndeau la alte lucruri înjositoare – de aceea a adaugat vorba: „numai în Domnul”, aceasta pentru ca a doua casatorie sa nu aiba nimic [pacatos], fiindca numai asa vor putea sa scape de pedepse. Cel mai bun lucru din toate ar fi sa astepte pe cel mort si sa pazeasca legea începuta cu el, sa iubeasca înfrînarea, sa stea cu copiii ramasi si sa aiba parte de mai mare bunavointa din partea lui Dumnezeu. Iar daca ar voi sa se uneasca cu alt barbat, sa o faca cu modestie, cu cinstire si dupa legile cuviincioase; caci si aceasta este liber, numai aprinderea si prea-curvia sînt oprite. Sa fugim deci de ele si daca avem femeie, si daca nu sîntem însurati; sa nu ne necinstim viata noastra, nici sa traim o viata dispretuita; sa nu ne întinam trupul, nici sa vîrîm mustrare în cugetul nostru. Caci cum vei putea sa te duci la biserica, dupa ce ai fost la femei destrabalate? Cum sa-ti ridici la cer mîinile cu care ai înbratisat pe o desfrînata? Cum sa-ti misti limba si sa te rogi cu gura cu care ai sarutat o femeie prea-curva? Cu ce ochi te vei uita la prietenii tai care mai au rusine? Dar ce spui eu de prieteni? Chiar daca n-ar sti nimeni, tu singur ar trebui sa rosesti, si sa te rusinezi si sa-ti fie sila de singurul tau trup. Daca asta n-ar fi adevarat, atunci de ce alergi la bai dupa acest pacat? Nu pentru ca te socotesti mai necurat decît orice murdarie? Ce alta învederare mai mare cauti pentru necuratia ta? Sau ce hotarîre ceri sa-ti dea Dumnezeu, cînd tu însuti care ai gresit ai astfel de pareri despre faptele tale?
Ca se cred singuri necurati, îi laud mult si îi încuviintez, dar ca nu se duc la adevaratul chip de curatire îi mustru, si pentru aceea îi învinovatesc. Daca necuratia ar fi numai a trupului, într-adevar, l-ai curata pe el cu spalari în baie; însa, cînd ti-ai întinat sufletul si l-ai facut necurat, cauta o curatire care sa poata scoate pata lui. Dar ce fel de baie este pentru astfel de pacate? Calde izvoare de lacrimi, gemete iesite din fundul inimii, mustrare necurmata, rugaciuni staruitoare, milostenii bogate, cainta pentru pacatul faptuit, paza sa nu cazi iarasi; asa se spala firea pacatului, asa se curateste pata sufletului si, daca n-am facut aceasta, chiar daca am trece prin toate izvoarele rîurilor, nici cea mai mica parte din pacatul nostru nu vom putea sa spalam. Însa este mai bine ca nici sa nu încercam acest pacat înjositor. Dar, daca cumva am alunecat, sa luam aceste leacuri, fagaduind mai întîi ca nu vom mai cadea în astfel de pacat. Caci daca, dupa ce am gresit, învinuim cele faptuite, dar iarasi cadem în ele, de nici un folos nu ne va fi curatirea. Fiindca acela care se spala si apoi iarasi se întineaza în aceeasi mocirla, si acela ce darîma ceea ce a cladit si cel ce cladeste ca sa darîme n-au nici un cîstig, ci lucreaza în vînt si se chinuiesc. Si noi deci, ca sa nu cheltuim în vînt si zadarnic, sa ne curatim de pacatele facute înainte si sa petrecem toata viata ce ne-a mai ramas în curatie, si cinste si în celelalte fapte bune; pentru ca, si pe Dumnezeu avîndu-L milostiv, sa dobîndim împaratia cerurilor, prin darul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia marire în vecii vecilor. Amin!

mai mult
Grupul de la PloieștiPromovate

Luni, 21 mai, întâlnire la Cenaclul „I.L. Caragiale” Ploiești

afis1

Aducem în atenţia celor interesaţi că, luni, 21 mai 2018, orele 17.00, Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești continuă şedinţele bilunare literare la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.

După cum știți, în cadrul Cenaclului vor avea loc dezbateri pe teme literare actuale, sugerate de iniţiatorii cenaclului sau cerute de participanţi, vor fi recitate sau citite ultimele creații literare și vor fi prezentate cărţi nou apărute.

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești se adresează iubitorilor de literatură care vor să se întâlnească şi să vorbească despre pasiunea lor comună.

Program:

Vă așteptăm cu drag,

Cenaclul literar „I.L. Caragiale” Ploiești

mai mult
1 … 237 238 239 240 241 … 264
Page 239 of 264