Promovate

Un proiect demult asteptat!
Joi, 24 mai 2018, ora 19.00
“Classic Meets Romanian” un concert extraordinar de Fusion: rock-simfonic-pop-ethno-jazz unic in Romania.
Cu participarea a peste 100 de artisti pe aceeasi scena, la 100 de ani de la Marea Unire.
Vlad Mateescu, dirijor, alaturi de:
Alex Calancea Band (Moldova)
Orchestra Simfonica a Filarmonicii ploiestene
Orchestra de muzica populara „Flacara Prahovei”
Ploiesti Jazz Trio

De multe ori, cititorul „de meserie” se confruntă cu perioade sterpe din punct de vedere al cititului. Numai că dacă ești deja gata contaminat cu virusul lecturii, perioadele astea (care sunt, până la urmă, firești) trec și ți se reactivează dorința, nevoia și plăcerea atunci când îți ajunge pe mână o carte bună. Dar ce faci când găsești mereu scuze și trec luni bune și tu nu ai mai citit o carte? Noi, la Hyperliteratura, nu credem că există oameni cărora nu le place să citească, ci doar oameni care nu și-au găsit cărțile potrivite. Așa că am făcut o listă cu scuzele cele mai des întâlnite la cei care nu reușesc să (re)descopere sub niciun chip frumusețea lecturii, ca să-ți arătăm că lucrurile nu-s chiar în alb și negru cum îți tot spui tu.

1. Nu am timp

Cea mai comună și des auzită scuză a celor care nu citesc. Să fim serioși. Nu zice nimeni că e musai și absolut necesar să citești 1304858 de pagini pe zi ca să zici că ai citit pe ziua respectivă. Când efectiv ești ocupat până peste cap și ajungi acasă la 12 noaptea, dacă vrei (și subliniez dacă) nu există să nu-ți faci loc jumătate de oră de citit măcar două capitole. Atât. Gândește-te cât timp pierzi și stai în trafic, în autobuze, în metrou, în tramvai, la toaletă sau cu ochii prelingându-ți-se pe ecranul televizorului. Gândește-te dacă în timp ce te afli în metrou și-ți aștepți stația, în loc să folosești timpul ăsta ca să te uiți în gol, ai deschide o carte și ai citi 10 pagini. 5 pagini. Suficient. Azi 5 pagini, mâine, 5 și tot așa, se adună și te trezești că ai mai terminat o carte, folosind un timp gol, mort într-un mod constructiv.

Ia-ți cartea cu tine în geantă când pleci de acasă dimineața la birou. Nu știi niciodată când ai un răgaz minim și, în loc să scrollezi în neștire pe facebook, oprește-te și fă o schimbare de decor cu o carte. Aveam o colegă la fostul meu job care avea mereu o carte, și când ieșea la țigară, o aducea cu ea și citea în cele 10 minute cât pipa. Cum-necum, până la sfârșitul zilei de lucru, apuca să citească în jur de 100 de pagini. Zilnic!

Apoi, lasă-ți la baie o carte, cartea pe care vrei s-o citești și tot o amâni. Nu-ți mai lua telefonul cu tine și o să vezi că o să întinzi mâna după carte cât stai pe acolo. Două – trei pagini. Perfect! Afară s-a domesticit vremea și e un soare care îmbie la lâncezit prin parcuri. Ia cu tine o carte când ieși la plimbare și așază-te pe o bancă în parc. Vezi că ai timp, de fapt? E valabil cu orice îți place și te tot plângi că n-ai timp. Nu există.

2. Nu am bani și de cărți, că mi-aș cumpăra

O altă scuză paralelă cu realitatea. Atâta timp cât ai bani să te duci la supermarketuri și să vii încărcat(ă) cu de-ale burții, ai și bani pentru de-ale minții. Doar că nu se află pe lista ta de treburi prioritare, asta-i toată chestia. Iar atunci o tot amâni și zici că nu ai bani. Și dacă leafa ta e sub orice critică, dacă chiar vrei, poți să te duci să dai o raită pe la anticariate și buchiniști (am văzut cărți bune la sub 10 lei!), iar ofertele, promoțiile și reducerile dau pe-afară la cărți.

Poți pune deoparte câte puțin pentru o carte pe care să o cumperi în fiecare lună sau la două luni. Sau mergi la bibliotecă, fă-ți un abonament și împrumută cărți, sau împrumută de la un prieten, sau intră pe grupuri de facebook unde oamenii fac schimb de cărți. Se poate să citești cu bani puțini, numai să vrei.

3. Aș vrea să citesc, dar nu știu ce carte să aleg

Ia-ți tălpășița la o librărie și înființează-te lângă un librar fix cu această nedumerire. Vreau să citesc, dar nu știu ce. În principiu, dacă librarul nu e acolo doar pe post de ornament, ar trebui să știe să te îndrume, punând întrebările potrivite. Începe cu ceva ușor, captivant, ceva ce poți citi oriunde și care nu-ți solicită neuronii până la combustie spontană. De exemplu, unii dintre colegii noștri de la redacție au luat contact cu cititul de la Coelho. Așa că prima lectură a trezit o foame și mai mare, de alte cărți și alți autori, ducând astfel la Balzac, la Flaubert, de acolo, au început să exploreze și alte literaturi, mai grele, mai pline de substanță, până când și-au dat seama că din necititori au devenit, treptat, cititori de meserie.

Intră pe grupuri de profil facebook și pune întrebarea asta. O să vezi câtă lume o să-ți sară în ajutor cu fel de fel de propuneri. Caută apoi pe net mai multe despre titlurile respective, citește recenzii, citește reviste literare și păreri avizate sau subiective, nu contează, doar documentează-te ca să ți se dezvăluie cartea potrivită. E, până la urmă, o investiție în tine, pe termen lung și foarte lung, deci merită puțină osteneală.

4. Cititul mi se pare plictisitor

Și mie, mai demult, prin școală, mi s-a părut nu plictisitor, ci ucigător de plictisitor să citești. Aveam o imagine despre literatură extrem de închegată și credeam că cititul nu e doar vetust și prăfuit, ci și o pierdere de vreme. La mine, declicul s-a produs fix când am dat peste autorul care mi-a întors privirea către literatură. La tine nu trebuie să fie la fel. Treaba stă în felul următor: nu e musai să citești beletristică, filosofie sau istorie. Poți la fel de bine să îți aprofundezi hobby-urile și să te documentezi despre ele din cărți. Nu zice nimeni și nu e bătut în cuie nicăieri pe pereții academiei că definiția cititorului e strict a ăluia de a dat gata o sută de biblioteci de ficțiune și duce în cârcă o tobă imensă de carte despre tot soiul de teorii și filosofări. Poți să asculți audiobook-uri despre grădinărit în timp ce grădinărești sau dacă hobby-ul tău e pescuitul, poți citi despre pescuit și tehnici inedite de pescuit. Mi-e tare greu să cred că cititul tot plictisitor e când îl faci ca să afli mai multe despre ce-ți place cel mai mult pe lumea asta…

5. Am dat numai peste cărți care nu mi-au plăcut, așa că n-am mai citit

Dacă nu ești chiar la început și ai experiență cât de cât cu lectura, atunci să știi că e absolut normal să dai peste cărți care nu te conving, mai ales când există o piață haotică și plină de oferte de carte, unde, de multe ori, marketingul bate calitatea cărții. Mi s-a întâmplat și mie, și tuturor să se apuce de cărți despre care află, dând paginile, că sunt cum nu se așteptau. Dar faptul că ai întâlnit numai și numai cărți care nu te-au ademenit în niciun fel înseamnă că nu știi încă ce ți-ar plăcea cu adevărat și ce aștepți de la un volum. Folosește-te de ce nu îți place ca să descoperi ce-ți place – dacă nu suporți romanele ample, în care primează starea și atmosfera, atunci poate că te-ar tenta un thriller efervescent. Dacă nu îți plac romanele istorice, dar îți plac istoriile, poți opta pentru o biografie ficționalizată sau o saga fantasy, iar dacă nimic nu te mulțumește pe planeta asta, poate încerci o poveste despre alte planete.

Și mai sunt multe alte scuze derivate de aici. Oricum ar fi, dacă tragem linie, cititul este pentru toată lumea, de la mic la mare, așa că, după părerea mea, scuzele de mai sus nu țin. Și pentru că le-am demontat pe fiecare în parte cu argumente mai mult sau mai puțin solide, haideți acum să facem din lectură o prioritate, la fel ca orice alt lucru căruia îi oferim din timpul nostru zilnic. Soluții există, dorință și curiozitate să fie. În întâmpinarea celor care își deschid mintea și doresc să se (re)apuce de investit în propria educație, cultură și suflet, dar nu știu pe unde s-o apuce, Cartepedia vine cu campania cu nume foarte sugestiv Let’s make books cool again, prin care ne îndeamnă să readucem cărțile în prim planul existenței noastre, cu o selecție de titluri extrem de ademenitoare. Cum vă stârnește interesul?

Păi, vă așteaptă la fiecare comandă de pe site transport gratuit timp de 3 zile (începând de pe 23 aprilie), indiferent de valoare, și un sticker cu mesajul campaniei (realizat de Coffentropy). De asemenea, vă mai așteaptă un concurs prin care sunteți provocați voi, cititorii, să realizați foto cât mai creative, atât pe Facebook, cât și pe Instagram (vă sunt oferite 3 premii pentru fiecare canal, premii ce constau într-un voucher de 50 de lei + kit-ul Cartepedia, cu toate semnele de carte, stickere, coastere etc.), dar și takeover-uri pe Instagram cu cinemagraph-uri/video-uri. Eu aș zice, astfel, că aveți ocazia să nu mai stați pe gânduri și să săriți pe cărțile care vă plac și vi se potrivesc întru totul.

IOANA VIGHI

Cuvântul Profesorului Ioan-Aurel Pop este încurajator, pentru că în el vedem chipul lucid al cărturarului român care-şi iubeşte ţara, conştient de tarele acesteia, dar mai ales de valorile ei. Este românul care vorbeşte cu durere despre trădările şi vânzările la care am fost şi suntem supuşi, care înţelege perfect profunzimile şi potenţialul extraordinar al neamului românesc. Avem aici o radiografie extrem de precisă a situaţiei naţiunii române, la o sută de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniţi între noi pentru că nu ne mai iubim şi nu mai avem încredere în neamul nostru, și asta nu numai din pricina globalizării induse de noile tehnologii mediatice, ci mai ales din pricină că, atât din afară, cât şi din interior, s-a luptat ca noi să devenim „un aluat moale”, uşor de modelat de cei ce ar vrea ca românii să piară de pe acest pământ. 
Dar mesajul este, totuşi, optimist – dacă vom avea conducători buni, spune noul Preşedinte al Academiei Române, şi nu vânzători de ţară, adăugăm noi. (G.F.)

– Domnule Ioan-Aurel Pop, prăznuim Centenarul Unirii. Cum ne găsește acest Centenar ca neam? Suntem mai uniți decât înaintașii?
– Noi nu prea știm să prăznuim așa cum s-ar cuveni întotdeauna. Simțul de ceremonie este un atribut al popoarelor civilizate, așezate, prospere. Noi nu am avut vreme de ceremonii, pentru că ne-am străduit mereu mai mult să supraviețuim decât să viețuim, aici, „în calea răutăților”.
Aparent, Centenarul ne găsește bine, pentru că existăm într-o țară aproape la fel de întinsă ca Marea Britanie; pentru că suntem membri ai UE și NATO, adică facem parte din clubul selecților și nu din „blocul comunist”, cum se întâmpla acum trei decenii; pentru că trăim, respirăm, călătorim (cel puțin o parte dintre noi), în vreme ce alte neamuri au dispărut din lume, s-au topit în alte popoare etc. Înaintașii de acum 100 de ani și de mai înainte au trăit o apoteoză a unirii, au avut o obsesie a unirii și au avut conștiința că făuresc o Românie nouă pentru eternitate. Noi ne-am cam blazat și credem că toate ni se cuvin fără eforturi mari. Romanii, din care ne tragem, cel puțin în parte, aveau o vorbă: Nihil homini natura sine magno labore dat, adică „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”. O țară și o națiune nu se fac o dată pentru totdeauna, ci se construiesc și se primenesc mereu.
Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar adesea doar prin declarații bombastice, uitând de unirea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de dreptate. Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experiența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”.

În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum au făcut-o liderii luminați în 1918…

„Identitatea popoarelor – o realitate foarte puternică astăzi”

– Ce este identitatea națională și de ce avem nevoie de identitate națională?
– De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechivernisit. De peste o mie de ani, românii s-au aflat, alături de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și prohodurile, trecerile și petrecerile. Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „lacul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”, sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința populară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole, sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei. Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus evocate se-arată numai la acest popor și numai pe acest pământ, semn că românii și România au un fel al lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români.

Simplu spus, identitatea românească este felul de a te simți român, iar această simțire vine prin limbă, credință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu fim ai nimănui. La unele popoare, naționalitatea se confundă cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea asta dacă nu ai identitate națională.

– Cum se raportează alte popoare la identitatea lor?
– Toate popoarele se raportează la identitatea lor, iar unele o fac chiar în mod ostentativ, atrăgându-ți atenția că ele există, că au un mesaj de dat lumii, că nu se lasă în voia sorții. Americanii se laudă de multe ori că ei sunt universaliști și nu naționaliști. Este însă de ajuns să vezi anumite manifestări ale vieții cotidiene și să te convingi de contrariu. Astfel, circulă lozinci de genul Buy only American! („Cumpără numai ceea ce este american”), la școală se vorbește zilnic despre „părinții patriei”, toate sărbătorile sunt americane, de la Columbus Day până la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizează prin Biserică și prin Chopin, sârbii prin sacrificiul de la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento etc.

Am întâlnit mereu intelectuali străini care să vorbească despre identitatea proprie, care să critice „naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care să se critice pe sine în felul în care o fac românii. În rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte puternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este negat sau nu este recunoscut pe față.

„A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine”

– Noile mass-media – mă refer la Internet, mai ales – ne-au introdus în ceea ce McLuhan numea „sat global”. Care credeţi că sunt efectele acestui fenomen asupra modului de a fiinţa al românilor, a aşezării, a statusului mental al noilor generaţii?
-„Satul global”, despre care scria McLuhan, ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în același timp. Suntem mai vecini și mai străini concomitent, mai aproape și mai departe… Ne ducem să ne vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu colegii de grupă. Sau vorbim – dar pe net, prin Facebook!
Românii sunt și ei prinși în acest vârtej. Generația mea, care a prins și alte vremuri, încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur. Dacă, de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tinerilor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au cum să înțeleagă toate astea. Motivele sunt legate, firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei, de modernizare. Sunt însă și motive mai profunde. Generația mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și națiunii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărțile electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, riscăm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goale, instrumente bune de manipulat de către forțe malefice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să ne îndrepte pe calea dorită de ele.

Din păcate, întâlnim foarte des un sentiment de respingere față de țară, mai ales atunci când vorbim de civilizație. Este justificat acest sentiment?
Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelorași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la credința oamenilor țării este primejdios pentru globaliști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, circumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces dirijat, de „deschidere” fără limite.

Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați, înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și teritorii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră alții demult și ne-am refăcut-o cu greu. Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce este țara fără oameni, fără români? Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem decât să hulim România așa de mult cum nici un inamic străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu facem nimic ca să îndreptăm situația.

Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim românește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar nu-și declină identitatea, originea, tradiția.

Material realizat de

Mihaela Raluca Tănăseanu

Bianca Stănescu și Dragoș Stan, doi elevi olimpici ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva“ din Ploiești, pregătesc un recital de suflet, pentru ploieșteni.

Marți, 22 mai 2018, ora 16.00, Muzeul de Artă din Ploiești va fi gazda celor doi pianiști, care prezintă „în avanpremieră“ repertoriul unui eveniment ce se va desfășura în Germania, la invitația domnului Walter Krafft, în clinica Lauterbachermühle.

Domnul Walter Krafft a început să organizeze concerte de muzică clasică la clinică, începând din anii 80, această activitate fiind organizată în colaborare cu asociația Förderverein Münchener Musikseminar, a cărui președinte este dl. Krafft.

Concertele reprezintă o ofertă culturală pentru pacienții clinicii, îmbogățind în același timp varietatea  activităților, dar reprezentând, mai cu seamă, o terapie prin muzică. Ei au o sală special amenajată pentru a asculta muzică clasică, dotată cu un pian.

Muzica poate acționa direct asupra stării generale psihice și mentale, deci – implicit – asupra sistemului imunitar. Scopul terapiei prin muzica este acela de a reduce stresul psiho – fiziologic, durerea, stările psihice negative.

Bianca Stănescu, actualmente elevă în clasa a IX-a, a început studiul pianului la  vârsta de 5 ani cu prof. Ana-Luisa  Peiovici, dar a urmat și cursuri de măiestrie pianistică la Sibiu, București, Tg. Mureș, Cluj, Craiova cu profesorii: Walter Krafft din Germania, Daniela Andonova din Bulgaria, Csiky Boldizsar și Octavian Renea din România. De la o vârstă fragedă, Bianca a urcat pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu“ din Ploiești: în 2014, alături de orchestra școlii, când a interpretat Concertul pentru pian și orchestră în Re de J. Haydn, în 2016 și 2017, alături de orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu“ interpretând Concertul pentru pian și orchestra de W.A. Mozart, respectiv Concertul pentru pian si orchestra nr.2 de Ludwig Van Beethoven. Susține numeroase recitaluri, printre care la Munchen-Germania, participă la Instrumental ”Kinderkonzert” Filarmonica din Munchen, Germania, sau la Festivalul Internațional “George Enescu” în cadrul programului “Piața Sfatului”, 2015. Este premiantă la concursuri de profil din țară (Sibiu, Craiova, Suceava, Târgoviște – premiul I și II), dar și din străinătate (premiul I la Nisa – Franța).

Dragoș Stan este în clasa a IX-a la Colegiul de Artă „Carmen Sylva“ din Ploiești. La 6 ani a început studiul pianului cu prof. Anca Borcea, la clasa căreia studiază și în prezent. A urmat cursuri de măiestrie pianistică la Sibiu, și Constanța, cu profesorii: Csiky Boldizsar și Octavian Renea. Este premiant în cadrul unor concursuri prestigioase de măiestrie pianistică, cum ar fi Concursul Național ”Margareta Sterian”, Buzău, Concursul Internațional de Pian ”Frederic Chopin”, Bacău, Concursul Național de interpretare ”George Georgescu”, Tulcea, Concursul de interpretare instrumentală și teoria muzicii secțiunea Pian ”Ionel Perlea”, Slobozia, Concursul Național ”Margareta Sterian”, Buzău, Concursul de interpretare ”Marțian Negrea”, Ploiești etc.

Ambii soliști, olimpici de nivel național, au fost prezenți și pe scena numeroaselor evenimente unde au fost invitați de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Muzeul Județean de Artă Prahova  „Ion Ionescu-Quintus”,  Teatrul „Toma Caragiu“, Centrul Cultural ”Aurel Stroe” Bușteni.

Seara de marți ne va prilejui o întâlnire cu Bach, Beethoven, Chopin, Haydn, Brahms, Liszt, sau Paul Constantinescu, care promite sa fie cu adevărat încântătoare și „terapeutică“.

Pentru detalii, vă stă la dispoziţie Serviciul de relaţii cu publicul al Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”

e-mail: office@artmuseum.ro

Uniunea Europeană e socialistă. Occidentul e socialist. America e socialistă. Universităţile şi lumea intelectuală sînt socialiste. Elitele artistice şi cinematografice, pop, civile, de caritate şi umanitare sînt socialiste. Aşa arată lumea şi, în această lume, cine nu e socialist e – prin decret socialist – fascist, rasist, populist sau naţionalist-extremist.
La 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx, dogma socialistă a cucerit lumea. Urmîndu-şi cerinţa genetică, această doctrină nesătulă de sînge şi dominaţie se pregăteşte, iar, să vină de hac tuturor celor ce nu îi sînt, încă, enoriaşi supuşi. Libertatea cuvîntului şi dreptul la opinie separată, împotrivirea, critica sau refuzul sînt interzise şi sancţionate cu excomunicarea. Pentru noi, est-europenii, drama şi dezamăgirea sînt crunte. Într-un fel aparte: aşa cum e, pentru adolescentul crescut cu idealuri curate, descoperirea că mentorul lui e un borfaş fin şi un iluzionist pervers. Căci nouă anume ne-a fost rezervată onoarea funebră de a afla că am scăpat de socialism pentru a-l regăsi, la putere, în Occident – de unde reglează cu mînă de cartofor spilcuit mersul lumii. Tăcere! Are cuvîntul tovarăşul Jean Claude Juncker, politician vest-european de dreapta, Preşedinte al Comisiei Europene şi, prin urmare, socialist cu ştaif sau, mai aplicat, recuperator emerit al lui Marx. Oricît de parfumată, insulta nu poate rămîne ignorată. Juncker l-a omagiat şi albit pe Marx cu o neruşinare suverană. Oratorul a scos din contul lui Marx zeci  de milioane de morţi şi a scuipat cu fineţea unui birjar de Porsche pe civilizaţia Europei. Nu există, cu siguranţă, o nesimţire mai mare şi un vandalism mai spurcat decît un Şef de Europă periindu-l de crime şi răspunderi pe Marx. Şi unde asta? Într-o Catedrală! Într-una din acele Catedrale fără de care Europa ar fi fost o pădure refuzată de pînă şi de lighioane. Pe scara perversiunii, Juncker a urcat sus, pînă la cel mai înalt şi întunecat tron de păcură. Juncker l-a omagiat pe Marx vorbind de la un pupitru instalat, ca o cascadă de măscări, în Catedrala Sfîntul Petru din Trier. Cea mai veche şi venerabilă Catedrală a Germaniei, aşezată pe bazilica fondată, în 270, de Constantin cel Mare. Preşedintele Comisiei Europene l-a evocat, stimat şi recuperat, într-o Catedrală, pe cel ce a declarat religia opium al popoarelor. Festivalul filmului porno la şcoala de maici! Dacă avea vreun Marx de pomenit în Trier, Preşedintele Comisiei Europene se putea opri la prima sinagogă a oraşului, deschisă acum 350 de ani, în casa Rabinului Mordechai Marx. Bunicul marelui hulitor de evrei şi antisemit programtic, renegatul Marx Karl.   Cine poceşte o Catedrală, transformînd-o în sală de conferinţe ateiste, şi greşeşte adresa originară a seminţiei lui Marx are o problemă gravă de geografie spirituală. Ia uite cine ne spune nouă unde trebuie să ne aşezăm ambasada şi ce trebuie să gîndim politic despre Ierusalim! Pe scara perversiunii, Juncker a urcat sus, pînă la cel mai înalt şi întunecat tron de păcură. Închinare ţie, Viorica Vasilica Dăncilă! Prostia ta e galeşă ca o găluşcă autistă uitată-ntr-un fular. Juncker e infinit mai toxic şi mai consecvent. A trecut, deja, o săptămînă de la dezmăţul care a profanat Catedrala lui Constantin, anulînd 2000 de civilizaţie europeană, şi Juncker n-a demisionat. Oricum, ar fi fot prea puţin. Singura consecinţă vag satisfăcătoare a acestui act de barbarie şic trebuia să fie dispariţia din viaţa publică. Nu înainte de scuzele pe care Estul Europei le poate accepta numai după ce numitul şi renumitul Junker face, în genunchi, drumul pînă la Gdansk, locul în care a fost răpus comunismul lui Marx. Pentru oricine vrea să ştie ce a gîndit Marx fără să îi străbată tomurile, rezumatul e cum nu se poate mai simplu. Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. În discursul de la Trier, Juncker a repetat o porcărie veche. Un alibi niciodată abandonat. Se spune, astfel, în cercurile bune, printre universitari şi gînditori emancipaţi, că Marx nu e vinovat de ororile marxismului. Că a fost neînţeles, răstălmăcit, trădat, falsificat de Lenin – la rîndul lui falsificat de Stalin – de Mao, de Pol Pot, Castro, Ceauşescu şi de atîţia alţi pulverizatori de naţiuni. E prea mult! E absurd ca o cerere de graţiere permanentă, depusă de sindicatul ucigaşilor în serie. În fond, nu e deloc greu să înţelegem cum stau lucrurile. Tot ce ne trebuie e acea doză infimă de bun simţ pe care Juncker şi ai lui au suprimat-o în numele raţiunilor superioare, de stat, europene bla-bla-bla. Pentru oricine vrea să ştie ce a gîndit Marx fără să îi străbată tomurile, rezumatul e cum nu se poate mai simplu. Marx a croit o filozofie menită să răstoarne lumea, nu să o înţeleagă. Marx a cerut o societate nouă şi distrugerea completă a lumii vechi. Dogmele lui Marx poruncesc următoarele: abolirea proprietăţii private, instalarea socialismului ştiinţific şi a materialismului dialectic, declanşarea unei revoluţii condusă de avangarda proletariatului şi eliminarea oricărei manifestări contrare. În plan politic, proletariatul, îndrumat de oamenii luminaţi ai ideii socialiste, ia puterea prin revoluţie, construieşte noua economie colectivă şi anihiliează toate ideile sau instituţiile potrivnice, dat fiind că ele nu sînt altceva decît expresia intereselor de clasă ale duşmanilor socialismului şi, deci, ai adevărului unic. Istoria îşi atinge apogeul, umanitatea e salvată, marxiştii au, bineînţeles, toată puterea şi rămîn pentru totdeauna la cîrmă. Asta e tot. Întrebarea e: care din aceste idei a fost trădată sau neaplicată de regimurile comuniste? Unde a abaterea care îl desfigurează pe Marx?  Care din detaliile practice şi teoretice ale acestor idei n-a fost trăit şi murit de umanitatea încăpută pe mîna comuniştilor? Poate ne spune dl. Juncker în ce punct anume a fost sclavia anilor comunişti o caricatură nedreaptă a marxismului. Dar nu! Grija lui Juncker, a aristocraţiei de presă şi academice occidentale, nu e Marx. E dreapta extremistă, e populismul şi fascismul – aşa cum se cheamă în jargonul lui Juncker mulţimea celor ce continuă să creadă că democraţia e dată de vot şi de toleranţa la critică sau divergenţă. Pînă la urmă, singurele regimuri care au adoptat oficial o ideologie cu autor cunoscut au fost regimurile marxist-leniniste. Toate dictaturile comuniste au insistat să se intituleze şi să fie cunoscute sub numele oficial de state socialiste şi regimuri marxist-leniniste. Cu toate astea, marxismul e singura filozofie însoţită de o scuză eternă şi de o lipsă totală de semnătură. Amnistiat, ieri, de Sartre, azi, de Juncker şi de New York Times, marxismul va fi inhalat, mîine, cu senzaţii proaspete, de tinerii progresişti români autonomi. Căci marxismul ştie să folosească reptilian, prin lepădări de piei şi răsuciri hipnotice, tentaţia tragică a omului care glorifică şi pune la treabă răul seducător ca bine. Viitorul marxismului e asigurat de chiar misterioasa lui capacitate de a croi drumul trecutului spre neant. Exemplu: de pe la mijlocul anilor ’80, marxiştii au făcut vînt clasei muncitoare. Oare de ce? Socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Muncitorii lumii industriale occidentale se îmburgheziseră. Voiau, prea uman, o viaţă decentă, nu un triumf ideologic. Din clipa în care votul lor a plecat de lîngă socialism, marxiştii i-au înlocuit. Căci marxismul vrea un singur lucru: puteri totale asupra tuturor. Fostul proletariat oblojit de marxişti a fost concediat. Marxiştii au căutat un proletariat nou, o nouă masă de luat în chirie. Şi au găsit-o: minorităţile şi migranţii. Ei sînt noua bază electorală a stîngii şi drumul spre putere al socialismului reconvertit. Aşa vom înţelege, poate, de ce anume stînga occidentală se bate azi pentru eliminarea frontierelor, destructurarea suveranităţii naţionale şi instalarea ideologiei unice: progresismul la care s-au convertit, deja, toate elitele politice şi minţile conducătoare. Iată de ce discuţia despre aniversarea neruşinată a lui Marx, mentorul de călăi, trebuie să intereseze şi în locuri pline de necazurile coşniţei, ca România. Ce avem noi cu polemica savantă pe tema lui Marx? Totul! Soarta marxismului e Kapitală pentru România. Căci socialismul elitelor occidentale e noua religie a lumii care ne conduce. A celor ce au toată puterea, inclusiv puterea de a ne croi drumul şi valorile. Cei ce ne-au ajutat acum 30 de ani să ne desprindem de marxism, ne vor, azi, încolonaţi la socialism supra-naţional şi anti-individual, la silă de propria cultură şi la cenzura care taie orice zvîcnire de culoare, umor şi critică deschisă. Din toate aceste motive, voga marxismului contează şi ne atinge în chipuri pe care încă nu le vedem sau înţelegem. Din aceleaşi motive, Juncker ar trebui să se ducă acasă. Sau la mînăstire. Dacă un călugăr marxist mai poate fi mîntuit.
Traian Ungureanu

Noaptea Muzeelor 

sâmbătă 19 mai 2018,  începând cu ora 18.30 şi până la ora 0.30

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”

îşi invită publicul pentru a celebra această sărbătoare europeană!

PROGRAM

Expoziția de pictură, desen, obiect și sculptură „La întretăierea lumilor“ a artistului plastic Ștefan Râmniceanu. O expoziție de excepție, ce racordează arta românească la spiritul european al ultimului secol. 

De la ora 19,30: Muzica Nopții – program muzical susținut de elevi ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva“, de la clasele profesorilor: Tereza Sandu, Mariana Cojanu, Oana Bârlog, Geanina Botnariuc, Mădălina Dumitru, Iulian Anghel și Ciprian Matei.

În program vor fi interpretate lucrări de: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Luigi Boccherini și Jules Massenet. 

Istoricul manifestării „Noaptea muzeelor”

Muzeele au, în fiecare primăvară, o întâlnire privilegiată cu publicul!

Lansată în 1999, în Franţa, ca „Primăvara muzeelor“, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, această întâlnire propune tuturor muzeelor participante deschiderea porţilor, gratuit, pentru toţi vizitatorii, în acea zi, la aceeaşi oră!

Muzeul de Artă Ploieşti a fost, alături de Muzeul Satului din Bucureşti, prezent încă de la prima ediţie a evenimentului.

În 2005, ora de deschiderea a muzeelor a fost deplasată spre seară, cu intenţia de a atrage, în număr cât mai mare, publicul tânăr. Proiectul a devenit astfel „Noaptea muzeelor“, câştigând de la an la an prestigiu şi susţinere. În urmă cu opt ani manifestarea a intrat sub înaltul patronaj al Consiliului Europei, iar de cinci ani se află sub egida UNESCO.

Prezenţa dumneavoastră ne va onora!

Pentru detalii, vă stă la dispoziţie Departamentul de Servicii educative, Relaţii Publice şi Documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“

Tel.: 0244 52 22 64, fax: 0244 511375, e-mail: office@artmuseum.ro

Ploiestii.ro va invita miercuri, 16 mai, de la ora 18:00 la Sala “Marea Unire” de la Palatul Culturii Ploiesti la un eveniment de lansare de carte.
Clubul Rotary Ploiesti, Societatea Culturală “Ploiesti Mileniul III” și Societatea de Științe Istorice din România Filiala Prahova organizeaza lansarea unui volum eveniment, “Citind Marele Razboi. Antologia scriitorilor cazuti”, avandu-l drept autor pe profesorul si scriitorul ploiestean Dan Gulea.
Invitati: Istoricul Dorin Stanescu si Scriitorul Codrut Constantinescu.
Moderator va fi colegul nostru: Claudius Dociu.

Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, marţi, 15 mai 2018, de la ora 17.00, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti, Serata “Atitudini”. Cu această ocazie, membrii Cercului de teatru pentru copii al Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti vor susţine recitaluri poetice. Programul va continua cu o succesiune de prelegeri, după cum urmează:
-prof. Mădălina Paula Ştefan – “Temele predilecte în poezia contemporană”;
-prof. ref. Gelu Nicolae Ionescu – “Despre teatrul amator de azi “;
-prof. inspector Rodica Georgescu – “Muzica instrumentală camerală”.
În cadrul evenimentului, elevi şi profesori ai Colegiului de Artă “Carmen Sylva” Ploieşti vor susţine un program muzical.
De asemenea, în cadrul Seratei “Atitudini”, se vor decerna premiile sponsorului “Apa Nova” pentru câştigătorii Marelui Premiu şi Premiilor I, II şi III ai ediţiei a XI-a a Concursului Interjudeţean de recitări pentru elevi “Sub aripa lui Nichita”, care s-a desfăşurat în data de 30 martie 2018.
Director,
Prof. Gelu Nicolae Ionescu

Alte evenimente:

Festivalul Internaţional de Teatru pentru copii și tineret „Imaginarium” se va desfășura în perioada 21-27 mai, cu invitați din toată țara (Târgu Mureș, Brașov, București, Timișoara, Galați, Oradea, Sibiu, Cluj) și din străinătate  (Elveția, Rep. Moldova). Un veritabil laborator de teatru și povești, în cadrul căruia  vor  fi prezentate 15 producții, desfăşurate pe parcursul a 7 zile, atât pentru copii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, cât și pentru tineri și adulți. Alături de spectacole, vor avea loc ateliere de creație pentru copii și workshopuri de parenting.

Festivalul  Internațional de Teatru pentru copii și tineret „Imaginarium” se dorește a fi un program complex de educație teatrală, culturalizare și formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul spectacolelor de teatru, dezbaterilor și atelierelor de teatru.

Festivalul se adresează atât creatorilor profe­sioniști ai spectacolelor pentru copii (actori, regizori, scenografi etc.) cât și cadrelor didactice, părin­ților și specialiștilor din diverse domenii de activitate, care sunt implicați în educarea tinerei generații și se adresează tuturor acelora care recunosc rolul teatrului și al artei.

Organizatori:  Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești

Asociația Viitor Art

Locații: – sala și foyerul Teatrului pentru copii, Bld.Independenței, nr. 14

– sala și foyerul Teatrului „Toma Caragiu”, Str. Toma Caragiu, nr.13

– sala Filarmonicii „Paul Constantinescu”, Str. Anton Pann, nr.5

– aleea pietonală din fața teatrului și alte locații pietonale

Programul Festivalului:

– 12 spectacole pentru copii

– 3 spectacole pentru tineri și adulți

– 1 atelier de improvizație pentru copii susținut de actorul George Liviu Frîncu

Improvizația le demonstrează copiilor că nu există o rețetă unică de a face un lucru. Pentru că principiile de improvizație sunt valabile în viața de zi cu zi, copiii vor exersa pe diverse teme, vor descoperi cum să relaționeze mai bine cu ceilalți, cum să fie parte dintr-o echipă și să-și dezvolte atenția distributivă. Acest atelier special gândit pentru cei mici îi va încuraja să experimenteze propriile emoții, să își descopere diferite laturi ale personalității și să interacționeze cât mai mult, dându-le totodată puterea de a se simți stăpâni pe propriile decizii. Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 10 ani.

– 2 ateliere de creație prin tehnica împâslirii (Crina Manolache)

Joacă veselă și inedită cu lână colorată, ace speciale, multă voioșie și nițel de măiestrie. Copiii vor realiza mici obiecte și accesorii de lână pe care le vor putea lua acasă, pentru a se bucura de ele sau pentru a fi dăruite. Se adresează copiilor cu vârsta peste 6 ani și adulților.

– 2 ateliere de creație din materiale reciclate, marca Devla Accessories (Alin Teglaș)

„Devla Accessories este un tribut adus computerului. Misiunea noastră principală este să aducem la viață tastele și componentele calculatoarelor vechi, transformându-le prin reciclare creativă în bijuterii și accesorii deosebite și pline de imaginație. Creațiile noastre sunt un cadou potrivit atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. În cadrul workshopului ne vom juca de-a reciclarea și vom face împreună câteva modele de mici broșe.” (Alin Teglaș)

Atelierul se adresează copiilor cu vârsta peste 6 ani.

– workshop de parenting – Cum e să fii tată?  Susținut de Daniel Osmanovici – tată, soț, sportiv, blogger și persoană publică.

„Tea are 6 ani, Radu a împlinit în decembrie doi ani. Viața mea din ultimii 7-8 ani a însemnat un echilibru între faptul ca sunt persoană publică și toate tentațiile și pericolele ce vin de aici. Un echilibru între cum vreau să îmi cresc copilul și sfaturile pe care le auzi constant în jurul tău. Un echilibru între a fi tată, soț, sportiv, blogger și persoană publică. Întrebarea pe care o primesc cel mai des este cum te descurci și când ai timp de toate? Dacă sunteți puțin curioși să aflați cum reușesc, atunci vă propun să ne întâlnim, poate vă prinde bine ceva din experiența mea…” (Daniel Osmanovici)

Program

Luni, 21 mai  

ora 10.00 – Deschiderea oficială a Festivalului

ora 10.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – Crăiasa zăpezii dramatizare de Georgeta Lozincă după H. Ch. Andersen // Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel Târgu Mureș // regia Georgeta Lozincă, scenografia Ildikó Lukácsy // Durata: 1h.// Vârsta recomandată: peste 4 ani

ora 19.00 –  Parada Imaginarium, pe traseul  Teatrul pentru Copii – Teatrul „Toma Caragiu”

Marți, 22 mai

ora 10.30, sala Teatrului pentru Copii – Aventurile lui Chilli Ramirez de Ioan Gyuri Pascu // Teatrul Arlechino Brașov // regia Attila Vizauer, scenografia Mihai Pastramagiu // Durata: 50 min.// Vârsta recomandată: peste 4 ani

ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – Bekkanko de Asaya Fujita // Teatrul Ion Creangă București // regia Vlad Massaci, decor Adrian Damian, costume Luiza Enescu  // Durata: 1h.// Vârsta recomandată: peste 6 ani

Miercuri, 23 mai

ora 10.30, sala Teatrului pentru Copii – Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum // Teatrul de Animatie pentru copii si tineret Imaginario Ploiești // regia Daniel Stanciu, scenografia Mihai Androne // Durata: 1h.// Vârsta recomandată: peste 5 ani.

ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”– iHamlet de Elise Wilk // Asociația PunctArt București // regia Catinca Drăgănescu, scenografia Bogdan Costea // Durata: 1h 15 min.// Vârsta recomandată: peste 12 ani.

Joi, 24 mai

ora 10.30, sala Teatrului pentru Copii – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte adaptare de Constantin Brehnescu după Petre Ispirescu // Teatrul Merlin Timișoara // regia Toma Hogea, scenografia Eugenia Tărășescu Jianu // Durata: 1h.// Vârsta recomandată: peste 7 ani.

ora 18.30,  sala Teatrului „Toma Caragiu” – Aripi rătăcite de Aurelia Plăcintă // Teatrul Municipal de Păpuși Guguță Chișinău // regia  Gabriela Lungu, scenografia Silvia Brovcenco // Durata: 1h. // Vârsta recomandată:  peste 5 ani.

Vineri, 25 mai

ora 10.30, sala Teatrului pentru Copii – Gulliver (spectacol 3D) adaptare de Radu Dinulescu după Jonathan Swift // Teatrul Regina Maria Oradea, Trupa Arcadia // regia: Radu Dinulescu, scenografia Csüri Emese //Durata: 45 min. // Vârsta recomandată: peste 5 ani.

ora 17.00, sala Teatrului pentru Copii – Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, traducerea și adaptarea: Cristian Pepino // Teatrul Țăndărică București // regia Cristian Pepino, scenografia și costumele Raluca Maria Aionițoaie și Remus Alexandru Gabor // Durata: 1h.// Vârsta recomandată: peste 16 ani

ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” – Bambi de Felix Salten // Teatrul Excelsior București // regia Attila Vizauer, decor Viaceslav Vutcariov, costume Claudia Castrase //Durata: 1h 20 min.// Vârsta recomandată: peste 5 ani.

Sâmbătă, 26 mai

ora 10.30, sala Teatrului pentru Copii – Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele de Matei Vișniec // Teatrul Țăndărică București // regia Ioan Brancu, scenografia Marian Sandu // Durata: 1h. // Vârsta recomandată: peste 4 ani.

ora 10.30, foyerul Teatrului „Toma Caragiu” – Lupul interzis de Radu Dinulescu // Teatrul de Păpuși PUCK Cluj-Napoca // regia: Radu Dinulescu, scenografia Patrice Seiler // Durata: 60 min.// Vârsta recomandată: peste 5 ani.

ora 16:00, foyerul Teatrului „Toma Caragiu” – Carnival di Tansfiguro de Anita Bertolami. Regia Anita Bertolami. Cu: Anita Bertolami // Durata: 45 min.// Vârsta recomandată: peste 4 ani.

ora 17:00, sala Filarmonicii „Paul Constantinescu” – Workshop de parenting „Cum e să fii tată ?” susținut de Daniel Osmanovici // Durata :1h

ora 18.30 , sala Teatrului „Toma Caragiu” – Wanda de Mihaela Michailov și Radu Apostol, după „O sută de rochii” de Eleanor Estes // Teatrul pentru copii și tineret Gong Sibiu // regia Radu Apostol, scenografia arh. Gabi Albu // Durata: 1h 20 min.// Vârsta recomandată: peste 12 ani.

Duminică, 27 mai

ora 10.30, sala Teatrului pentru Copii – Mica sirenă adaptare de Daniel Stanciu după  H. Ch. Andersen // Teatrul de păpusi Gulliver Galați // regia Daniel Stanciu, scenografia Vlad Tănase // Durata: 50 min.// Vârsta recomandată: peste 3 ani.

orele 12:00 și 16.00, foyerul Teatrului „Toma Caragiu” – Carnival di Transfiguro de Anita Bertolami. Regia Anita Bertolami. Cu: Anita Bertolami // Durata: 45 min. // Vârsta recomandată: peste 4 ani.

23 – 25 mai, foyerul Teatrului „Toma Caragiu”:

• Workshop de improvizație pentru copii
• Atelier de creație obiecte din materiale reciclate
• Atelier de creație accesorii din lână împâslită

25 – 27 mai, pietonalele din fața Teatrului pentru Copii și a Teatrului „Toma Caragiu”:

• Show-uri de percuție

Duminică 13 mai, ora 17.00 Teatrul de Comedie sărbătoreşte la Sala Radu Beligan 40 de ani de la debutul dramaturgului Dinu Grigorescu pe scena noastră cu piesa Ciripit de păsărele, în regia Sandei Manu.
În cadrul acestui eveniment va fi reprezentat spectacolul-lectură MAMAIA ÎN HIMALAYA de Dinu Grigorescu.
De asemenea, acesta va fi şi un bun prilej de rememorare, împreună cu invitaţii speciali ai dramaturgului Dinu Grigorescu, a unor momente din istoria generaţiei de aur a teatrului românesc.
Considerat unul dintre cei mai importanţi şi mai prolifici dramaturgi români contemporani, Dinu Grigorescu s-a născut la 4 iunie 1938 la Ploieşti. A debutat pe scena Teatrului de Comedie în 1978 cu piesa Ciripit de păsărele, în regia Sandei Manu, cu o distribuţie formată din nume cu rezonanţă ale teatrului românesc: Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Iurie Darie, Ştefan Tapalagă, Valentin Plătăreanu. În 1982, i se montează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ spectacolul Fluturi de noapte, piesă care care îl consacră în memoria spectatorilor, dar în aceeaşi perioadă, spectacolul Plimbare cu telescaunul de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, în regia lui Constantin Codrescu este interzis de cenzură.
În 1990, Dinu Grigorescu şi regizorul Tudor Mărăscu înfiinţează Societatea Teatrală Scorpion “cu primul teatru particular din România post-decembristă şi revistele săptămânale Scorpion, cu Suplimentul Rampa – serie nouă, şi Trei pe un balansoar.”
În perioada 1992-2003 activează în politică şi această experienţă o descrie în volumele “Divina Primărie” şi “Farse la Palatul Victoriei”. Pe lângă teatru şi proză memorialistică, scrie şi poezie. Din 1997 este Preşedinte fondator al Fundaţiei Spirit Românesc Pro Arte şi Caritate şi coordonează editura de teatru, Ghepardul, unde îşi va publica o parte din comedii dar şi piese le unor dramaturgi valoroşi români şi străini.
Premii literare (selectiv):
Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala de Dramaturgie Bucureşti pentru Opera Omnia (2015); Premiul Centrului Socio-Cultural “Jean-Louis Calderon” acordat cu ocazia celei de-a 77-a aniversări (2015); Diplomă de Excelenţă acordată de Uniunea Scriitorilor din România pentru preţioasa activitate literară la 75 de ani (2014); Premiul “Geo Saizescu” pentru întreaga activitate comică şi satirică, acordat de Societatea Umoristică “Păcală” şi de Revista “Harababura”(2004); Premiul de Dramaturgie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti acordat de Iosif Naghiu pentru satira Valsul lebedelor (1994); Premiul Teatrului de Comedie pentru Ciripit de păsărele (1978)
Opera dramatică (selectiv):
Nuntă cu dar (în colaborare cu Tudor Popescu şi Radu Aneste Petrescu, 1975); Ciripit de păsărele, 1978; Ulciorul nu merge de multe ori la apă, 1982; Fluturi de noapte, 1983; Plimbare cu telescaunul, 1986; Miss Babele, 1991; Jaguar Party, 1992; Valsul lebedelor, 1994; Iadul vesel, şapte comedii jucate; Estul sălbatic, volum, 1997; Schimbare de sex – Cinci comedii, 2001; Nuntă cu girofar, Foşnetul banilor, 2004; Audienţă la Dumnezeu, 2005
Autostrada broaştelor, 2008; Elefantul, 2010; Horoscopul Puterii, 2011; Maidanezii, 2011. Salonul oglinzilor Vivat Caragiale!, 2012; Comedii domestice, 2013; Ultima cafea cu Iuliu Maniu, 2013; Comedii turbate: Maidanezii, 2014; Blana de păianjen, 2014; Trilogie satirică: Nunţile, 2014; Iadul vesel: Opera Omnia (20 de comedii), 2015.
În 2008 apare monografia lui Emil Lungeanu, “Tartor în infernul comediei – manierismul comediilor lui Dinu Grigorescu”.
(Intrare liberă)
Eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Comedie

Gala Extraordinară de Operă italiană și franceză completează Stagiunea Aniversară 65 la Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești. Vă invităm joi, 10 mai, începând cu ora 19.00, să-i ascultăm împreună pe Cristina Oltean (soprană), Sorana Negrea (mezzosoprană), Ștefan von Korch (tenor), Iordache Basalic (bariton) și Marius Boloș (bas). La pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice se va afla maestrul Jozsef Horvath, dirijor al Operei Maghiare şi al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Programul va cuprinde arii din opere celebre semnate Gaetano Donizetti (Fiica regimentului), Georges Bizet (Carmen, Pescuitorii de perle), Charles Gounod (Romeo și Julieta, Faust), Camille Saint-Saëns (Samson și Dalila), Léo Delibes (Lakme), Gioachino Rossini (Bărbierul din Sevilla), Vincenzo Bellini (Puritanii), Francesco Cilea (Adriana Lecouvreur), Giuseppe Verdi (Nabucco, Vecerniile Siciliene, Rigoletto, Trubadurul și Macbeth) și Luigi Denza (Funniculi, funicula). Biletele sunt disponibile la preţuri de 50 de lei – întreg, 30 lei – pensionar şi 10 lei – elev şi student şi pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Filarmonicii, Agenţia Teatrală şi online de pe www.filarmonicaploiesti.eu…detalii

Evenimentul ”Zilele romanului poliţist”, care îşi propune să popularizeze acest gen literar foarte apreciat în Franţa şi în spaţiul francofon, are loc între 14 şi 17 mai, la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de Institutul Francez, invitatul special al celei de a doua ediţii este scriitorul Antonin Varenne, “un adevărat maestru al enigmelor poliţiste”.
“El este cel care va îi va conduce pe tinerii şi pe mai puţin tinerii pasionaţi ai genului din România prin labirintul regulilor şi al reţetelor de succes ale thriller-ului literar. Ca o ilustrare a abilităţii sale în mânuirea acestor tehnici, Antonin Varenne va lansa versiunea românească a romanului său ‘Trois mille chevaux vapeur’/ ‘Calea Răzbunării’, publicat de editura Crime Scene Press”, precizează comunicatul.
Antonin Varenne este un autor al cărui succes de public a fost confirmat şi de critica de specialitate. Câteva dintre cărţile sale au fost încununate cu premii prestigioase, precum “Fakirs” (2009, Grand Prix Sang d’encre şi Prix Michel Lebrun) sau “Le Mur, le Kabyle et le Marin” (2011, Prix Quais du Polar/20 Minutes).
Apărut în 2014, “Trois mille chevaux vapeur”/ “Calea Răzbunării” este un captivant roman de aventuri, tradus până în prezent în engleză, ebraică, germană, italiană şi română.
Evenimentul de la Bucureşti este inspirat de Festivalul internaţional Quais du Polar, întâlnirea anuală de la Lyon a tuturor artelor şi actorilor din domeniul ‘thriller-ului’ sau al producţiilor ‘noir/ de serie neagră’ (literatură, cinema, teatru, bandă desenată etc.).
“Pretextul ‘Zilelor romanului poliţist’ 2018 este oferit de filmul ‘L’Atelier’/’Atelierul’ de Laurent Cantet (distribuit în România de Bad Unicorn), care surprinde procesul de creaţie al unui roman poliţist de către un grup de adolescenţi, sub îndrumarea unei scriitoare celebre; experienţa de scriere colaborativă îi va determina pe aceşti tineri să îşi privească propriul oraş şi viaţa de zi cu zi într-un mod cu totul inedit”, se arată în comunicatul citat.
Astfel, în cadrul “Zilelor romanului poliţist” va avea loc, pe 14 mai, o anchetă poliţistă prin centrul oraşului, deschisă publicului tânăr, începând cu vârsta de 14 ani. Participarea la acest joc al enigmelor se poate face doar cu înscriere prealabilă obligatorie la adresa de mail karine.cochetel@institutfrancais.ro. Jocul se va derula în limba franceză.
Pe 15 mai, este programată ceremonia de premiere a concursului de nuvele poliţiste concepute de elevii mai multor licee bucureştene şi din judeţul Prahova în cadrul unor ateliere de scriere colaborativă organizate de profesorii lor. De asemenea, va avea loc o proiecţie cu “L’Atelier”/”Atelierul” de Laurent Cantet, la Sala de cinema Elvire Popesco (bilete disponibile pe elvirepopesco.ro). Participanţii vor avea ocazia să discute cu Antonin Varenne despre tehnicile scrierii colaborative şi despre literatura poliţistă. În cursul serii, la Humanitas Kretzulescu, se va lansa cartea “Calea Răzbunării”, în prezenţa autorului.
Pe 16 mai, la Atrium (Institutul Francez din Bucureşti), scriitorii Antonin Varenne şi George Arion, directorul editurii Crime Scene Press, vor discuta despre subiecte legate de romanul poliţist cu jurnalistul Daniela Zeca, iar pe 17 mai, la Librăria franceză Kyralina, Antonin Varenne va dezbate cu pasionaţii de literatură francofoni subiectul “Intimitatea creaţiei unui roman poliţist”.
“Zilele romanului poliţist” este un eveniment organizat în parteneriat cu editura Crime Scene Press, Librăria franceză Kyralina şi societatea de distribuţie de film Bad Unicorn, cu sprijinul grupului Cărtureşti, al Bibliotecii Municipale “Ion Creangă” şi al Fundaţiei “Seeding Knowledge”.

Luni, 7 mai, orele 17.00, la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, vă așteptăm la un regal de poezie și proză cu Valentin Iacob în cadrul ședințelor Cenaclului literar „I.L. Caragiale” Ploiești.

                                   NOTE BIO-BIBLIOGRAFICE

Valentin Iacob s-a născut pe 12 octombrie 1955 în Bucureşti. Este poet, matematician şi jurnalist. În 1979 a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, secţia Informatică, cu o licenţă în Inteligenţă Artificială. Până în 1993 a fost informatician şi profesor de matematică. Din 1992 este redactor la revista „Formula AS”. Debut literar după 1989.

Cărţi

Petrogradul într-un pahar cu şampanie (poeme) – Editura Integral, 1996;

Pianul kamikaze (poeme) – Editura Integral, 1998;

Balada Craiului de Tobă (poem) – Editura Eminescu, 1998;

Clownul lui Hrist (poeme și proze)- Ed. M.N.L.R., 2004;

Colonelul Elf (poeme) – Editura Tracus Arte, 2013;

Poker cosmic (antologie de poeme) – Editura Tracus Arte, 2015;

Viața și moartea în troleibuzul 81  (proze) – Editura Integral 2016

Poetul la Stalingrad (poeme și proze) – în curs de apariție), 2018

Premii

Premiul de debut „Poesis” 1996 și Premiul de debut pentru poezie al ASB 1997 pentru Petrogradul într-un pahar cu şampanie;

Premiul „Biblioteca oraşului Bucureşti” 1998 pentru Balada Craiului de Tobă;

Premiul pentru literatură pentru copii, Concursul național „Al. Odobescu” (Călăraşi 1997)

Premiul pentru poezie APLER 2014  pentru Colonelul Elf

Antologii, volume critice, dicționare

„1001 de poezii româneşti” (Laurenţiu Ulici), „Top Ten” (Al. Cistelecan);

„Developări în perspectivă” și „Noua poezie nouă” (Dumitru Chioaru);

„La formarea ideilor” (Traian T. Coşovei),  „Scriitori români din anii ’80-’90” (Ion Bogdan Lefter);

„Poezia română între milenii” (Geo Vasile);

„Universitas – A fost odată un cenaclu” (coord. Mircea Martin).

La 30 aprilie, în fiecare an, peste 190 de ţări aniversează Ziua internaţională a jazzului, cu scopul de a reuni comunităţi, şcoli, artişti, istorici, academicieni şi pasionaţi de jazz din toate colţurile lumii, pentru a crea un dialog universal al păcii, al respectului între culturi şi al înţelegerii.
Data de 30 aprilie a fost declarată de UNESCO Ziua internaţională a jazzului, în noiembrie 2011. Prima ediţie a acestei zile a fost marcată de UNESCO şi Institutul de Jazz Thelonious Monk, în 2012, prin organizarea a trei concerte, susţinute la Paris, la sediul mondial al UNESCO, la ”Congo Square” din New Orleans şi la Sala Adunării Generale a ONU de la New York. La următoarele ediţii, în fiecare an, concertul “All-Star Global” a reunit artişti ai jazzului de pe tot mapamondul, promovând astfel dialogul între culturi şi diversitatea, libertatea de exprimare şi respectul faţă de drepturile omului.
În 2018, oraşul Sankt Petersburg din Federaţia Rusă este gazda evenimentului muzical de jazz, la nivel mondial, potrivit site-ului de specialitate jazzyday.com.
O serie de programe educaţionale şi de informare vor avea loc în Sankt Petersburg, iar în 30 aprilie se va ţine un concert extraordinar “All-star” la “Mariinsky Theatre”, eveniment care va fi difuzat în direct în întreaga lume.
Pianistul de jazz Herbie Hancock (SUA) şi renumitul saxofonist Igor Butman (Rusia) vor fi regizorii artistici ai concertului “All-star”, iar John Beasley (SUA) va activa ca regizor muzical. Concertul va cuprinde spectacole susţinute de către un grup internaţional de artişti, printre care se numără: Cyrille Aimée (Franţa), Oleg Akkuratov (Rusia), Till Brönner (Germania), Oleg Butman (Rusia), Terri Lyne Carrington (SUA), Fatoumata Diawara (Mali), Joey DeFrancesco (SUA), Vadim Eilenkrig (Rusia), Kurt Elling (SUA), Antonio Farao (Italia), James Genus (SUA), Robert Glasper (SUA), David Goloschyokin (Rusia), Hassan Hakmoun (Maroc), Gilad Hekselman (Israel), Horacio Hernandez (Cuba), Taku Hirano (Japonia), Anatoly Kroll (Rusia), Gaoyang Li (China), Rudresh Mahanthappa (SUA), The Manhattan Transfer (SUA), Branford Mansalis (SUA), James Morrison (Australia), Moscow Jazz Orchestra (Rusia), Makoto Ozone (Japonia), Danilo Pérez (Panama), Dianne Reeves (SUA), Lee Ritenour (SUA), Luciana Souza (Brazilia) şi Ben Williams (SUA).
Site-ul jazzyday.com notează că muzica de jazz a fost interpretată la Sankt-Petersburg încă din anul 1927, când au apărut primele concerte din Rusia, la “Saint Petersburg State Capella”, urmată de înfiinţarea primului grup de jazz în 1929. Sankt-Petersburg este, de altfel, singurul oraş rusesc ce are o Filarmonică de Jazz, înfiinţată în 1989. Ziua internaţională a jazz-ului va fi sărbătorită şi în alte oraşe din Federaţia Rusă.
Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, şi ambasadorul pentru dialogul intercultural al UNESCO, muzicianul Herbie Hancock, au anunţat că pe lângă evenimentele muzicale de Ziua Internaţională a Jazzului 2018, care au loc în Sankt Petersburg, va avea loc şi aniversarea tricentenară de la New Orleans (Louisiana, SUA), oraş care împlineşte 300 de ani de la fondare, şi locul de naştere al jazz-ului.
În 2017, capitala Cubei, Havana, a găzduit evenimentele muzicale de Ziua internaţională a jazz-ului. Anul viitor, oraşul australian Sydney a fost desemnat gazda Zilei Internaţionale a Jazzului, iar Concertul “All-Star Global” va avea loc la celebra Operă din Sydney, aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO.
* * *
Jazz-ul este un gen de muzică afro-americană creat la începutul secolului trecut de către comunităţile de negri şi creoli din sudul SUA, bazat în mare parte pe improvizaţie, pe o abordare originală a sonorizării şi o punere în valoare specifică a ritmului. Stilul s-a născut pe teritoriul american din două tradiţii muzicale diferite: cea europeană şi cea africană. La origini, jazz-ul apare ca un amplu demers de deviere de la cultura muzicală occidentală, un fel de contracultură a descendenţilor sclavilor şi a tuturor celor pe care SUA îi califica drept “cetăţeni de mâna a doua”.
Mult timp considerată o muzică de bar şi de dans, jazz-ul a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversând globul, inspirându-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate. Desemnat de cel de-al 100-lea Congres al Statelor Unite drept “o comoară naţională americană rară şi valoroasă”, jazz-ul acţionează ca o forţă unificatoare, care sparge barierele şi creează oportunităţi pentru înţelegere reciprocă şi toleranţă, scrie jazzyday.com.
Etimologia cuvântului “jazz”, rămâne încă neclară, cuvântul apărând pentru prima dată în presa din New York, în 1917, cu ocazia sosirii în oraş a unei Orchestre de albi, Original Dixieland Jass (sau Jasz, sau Jaz, apoi Jazz) Band.
În România, Ziua Internaţională a Jazz-ului este celebrată în numeroase oraşe prin organizarea de întruniri, concerte şi festivaluri. Dintre marii artişti ai jazzului românesc îi amintim pe Richard Oschanitky, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Arthur Balogh, Lucian Ban, Liviu Butoi, Garbis Dedeian, Damian Drăghici, Vlaicu Golcea, Eugen Gondi, Imre Alexandru, Mihai Iordache, Alex Man, Elena Mindru, Pedro Negrescu, Anca Parghel, Sorin Romanescu, Mircea Tiberian, Harry Tavitian, Paul Weiner.

Joi, 3 mai 2018, la ora 18.00, va avea loc la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, din Ploiești, B-dul Independenței nr.1, vernisajul Expoziției de pictură, desen, obiect și sculptură.

„LA ÎNTRETAIEREA LUMILOR” – Ștefan Râmniceanu
Evoluția omului între sacru și profan reprezintă o dimensiune fundamentală a existenței. Sacralitatea este ancestrală, ea fiind însăși esența ființei noastre. Recuperarea matricei autohtone precum și parcursul inițiatic în valorile universale ale artei, ale căror creații au modelat spiritualitatea secolului XX, constituie axele majore ale acestui proiect, la care se adaugă în anii ’80-85, și reîntoarcerea mea la tradiția picturii românești, avându-l drept model pe Ion Andreescu. Este ca un arc peste timp, cu rădăcini în epoca medievală românească, influența bizantină, stilul brâncovenesc, până la epoca modernă; un exercițiu de sinteză între Orient și Occident. Această intersecție a lumilor, o simt ca pe o necesitate de a mă construi și a mă defini ca subiectivitate. Între tradiție și modernitate, limbajul meu artistic se reinventează continuu, trecând printr-o diversitate de tehnici și forme artistice, pictură, sculptură, obiect, desen, instalație, film. Eclectismul stilistic și tematic poate aminti parcursul lui Gerhard Richter, prezentat în ampla sa retrospectivă „Panorama” de la Centrul Pompidou-Paris. În ciclul „Omul Universal, anatomia interioară se transformă într-un loc al memoriei colective. Lucrările devin noi arhetipuri ale unei mitologii viitoare. În „Apostolii de lut”, trupul devine un axis mundis, cale, pod, un loc de trecere. „Ferecătura” – un obiect simbolic, care păstrează lumina gândului, în așteptarea mâinii cărturarului, cel ce va dezvălui taina din adâncul ei. „Manuscrisele de lut » , testamente ale timpului, ce au săpate în carnea lor hărțile secrete ale periplului celui aflat în căutarea miracolului etern.

Ștefan Râmniceanu 
„Un reprezentant strălucit al „noului val“, care, după 1989, a debordat cu energie în cultura și arta română și europeană, este, cu siguranță Ștefan Râmniceanu. Îndârjirea sa în depășirea limitelor expresive ale unui singur gen și naturala sa curiozitate culturală l-au pus în situația de a-și identifica modalitățile cele mai potrivite de configurare plastică a propriilor idei, în experiențele cele mai înnoitoare, atât sub aspect ideatic, cât și sub aspect lexical, afirmate în ultimele decenii în toate disciplinele artistice. De mai multă vreme Râmniceanu nu mai este doar un pictor și nici măcar un „artist vizual“: este un creator poliedric care ne oferă o versiune modernă a dialogului între arte. Efortul găsirii punctelor de convergență al limbajelor tuturor artelor plasează demersul artistului în teritorii fertile, deschis de marile experiențe ale Renașterii târzii și ale barocului roman și central-european. Tânărul pe care l-am cunoscut în urmă cu aproape patru decenii nu a încercat să posede, să îmblânzească, să dreseze fiara artistică din el, deoarece a înțeles că procedând astfel se poate cantona în formulă, în unitate, în manieră, care, oricât de seducătoare și proprie ar fi, rămâne tot manieră. Rareori în istoria artei contemporane europene din ultimele decenii am văzut atâta energie izbucnind din siluetele volumelor reduse la esența unei forme stabile și consistente, dar, în realitate efemeră, deoarece dinamica sa internă indică o ineluctabilă devenire.“
(prof. Grigore Arbore – Text referitor la expoziția de la Institutul Cultural Român de la Veneția 2016)
Născut la 15 august 1954 in România, la Ploiești, Ștefan Râmniceanu trăiește și lucrează la Paris și București. Studiază la liceul de Artă din Ploiești, apoi absolvă Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, promoția 1979.
Primele două expoziții personale, în 1979 la teatrul Giulești și în 1980 la Amfiteatru marchează și debutul său artistic. Urmează primele recunoașteri importante: Premiul Amfiteatru în 1980, Bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România, în 1981 și Premiul de la Trienala de Pictură de la Sofia, Bulgaria – 1988. Cariera artistică îi este încununată de numeroase premii, dintre care menționam: Omul Anului – pentru arte plastice (2015), Cetățean de Onoare al orașului Ploiești (2015), Premiul Brâncoveanu – pentru pictură, al Fundației Alexandrion (2015), Premiul „Ion Andreescu“ pentru întreaga carieră, acordat de Academia Română (2016).
În 1991 devine bursier al guvernului francez, rezident al Cité International des Arts, 1992, iar din 1993 își stabilește atelierul la Paris, înscriindu-și astfel demersul creator în tradiția artiștilor români din Orașul-Lumină, impunându-se ca unul dintre pictorii cei mai influenți ai diasporei românești.
Expune în numeroase spații culturale, atât în Franța – Bernanos, Sandoz – Cité Internationale des Arts, Centrul Cultural Român din Paris, La Défense, galeriile Louis, F.H. Art Forum, Visio Dell’Arte la Paris; cât și în afara ei, precum Jardin de Lumière în Belgia la Bruxelles, HS Kunst în Germania la Heildelbrg, Uni-Terre în Elveția la Geneva, Alkent în Turcia la Istanbul, Caroline Cline Art, San Francisco, USA, Shaikh Ebrahim bin Mohammed Al Khalifa Center for Culture research – Bin Matar House, în Muharraq, Regatul Bahrain.
La douăzeci și șase de ani de la Expoziția „Ferecătura“, ce a avut loc la Palatul Voievodal Curtea Veche, București – un eveniment cultural remarcabil în viața culturală bucureșteană a anului 1988, manifestare destinată să celebreze 300 de ani de la de la urcarea pe tronul Tării Românești a domnitorului Constantin Brâncoveanu – Ștefan Râmniceanu, într-un gest simbolic, se întoarce în România, cu expoziția „Urme“, la Palatul Mogoșoaia, în 2014.
Tot ca o revenire la începuturile creatoare este și lansarea albumului „Urme” și a filmului „Muzeon — Ștefan Râmniceanu” în regia lui Laurențiu Damian, ce au avut loc în 2016, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploieștiul natal.

„La întretăierea lumilor“, cel mai nou proiect al artistului, lansat din punctul de origine al călătoriei sale inițiatice și care cumulează simboluri și trimiteri în spațiu și timp la marile civilizații ale lumii este o expoziție dedicată Anului Centenar românesc și integrează cultura acestor locuri atât în spațiul european, cat mai ales în cel mondial al cunoașterii.
Manifestarea constituie evenimentul anului 2018, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Pentru detalii, vă stă la dispoziție Departamentul de Servicii educative, Relaţii Publice şi Documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”
Tel.: 0244 52 22 64, fax: 0244 511375, e-mail: office@artmuseum.ro

Primăria Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Clubul Vehiculelor de Epocă, organizează, în perioada 27-28 aprilie 2018, etapa I din Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice – OLD CARS RALLY PRAHOVA 2018.
La raliu vor participa 40 de echipaje, care vor pilota autovehicule fabricate între anii 1938-1991. Startul va fi dat vineri, 27 aprilie 2018, la ora 11.00, din zona situată între Palatul Administrativ şi latura sudică a Palatului Culturii, concurenţii urmând a se reîntoarce în acelaşi loc, sâmbătă, 28 aprilie, la ora 16.00. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeaşi zi, la ora 19.00.
Competiţia OLD CARS RALLY – PRAHOVA 2018, desfăşurată conform normelor internaţionale, este un eveniment sportiv de tip raliu de regularitate. Acest gen de evenimente se desfăşoară în etape, pe baza timpilor şi a vitezei medii impuse. Traseul este pe drumuri publice si participanţii sunt obligaţi să respecte cadrul rutier în vigoare. Viteza medie pe etapa este specificata în Road book (maxim 50 km/h). În această competiţie sunt admise automobile istorice (peste 30 de ani de la fabricaţia automobilului respectiv) cu certificare de vehicule istorice.
Echipajele vor fi formate din pilot şi copilot. Dacă în automobil un echipaj doreşte să primească şi alte persoane, în limita locurilor din cartea de identitate a vehiculului, acest lucru se poate face cu aprobarea strictă a directorului de concurs, cu respectarea regulilor de siguranţă rutieră şi achitarea cheltuielilor suplimentare generate de persoanele în plus. Clasificarea echipajelor se va face în baza timpilor şi penalizărilor înregistrate.
Pentru întocmirea clasamentului la fiecare categorie trebuie să existe un minim de 3 automobile participante. Câştigătorii sunt cei care reuşesc cel mai apropiat timp de cel ideal (conform road book) certificat în Fişa de Arbitraj şi care au cele mai puţine penalizări. Departajarea concurenţilor cu acelaşi timp şi aceleaşi puncte de penalizare, se va face ţinând cont de vechimea maşinii (prioritate având maşina cu anul de fabricaţie cel mai mic).
Clubul Vehiculelor de Epocă are o tradiţie de peste 20 de ani în domeniu, acesta fiind prezent la manifestările de profil pe care municipalitatea ploieşteană le-a organizat de-a lungul timpului.