Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei – cum a definit-o Kierkegaard, după cît mi-amintesc – cu toate imperfecţiunile ei. De altfel, istoria, memoriile şi jurnalele, aceste alcătuiri din fapte şi reflecţii,
”Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Hristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că
Aflați care sunt nominalizările pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire al Parlamentului European anul acesta. Parlamentul European acordă Premiul
Dragii mei, M-am gandit sa scriu ceva despre relatia noastra cu icoana dupa ce am fost din ce in ce mai dezamagit de imaginile pe care le primesc la comentarii. Primesc tot felul de NENOROCIRI
Nicolae Steinhardt: ''Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supra doctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa,