Social

Am verificat in Proprieties fotografia! Am facut-o pe 10 August 2018 exact la 14.29!
Si am postat-o azi, 10 August 2019, fix dupa la un an, tot la 14,29!
Absolut intamplator! Sau nu…

Anul trecut, 10 August, cu cateva minute inainte de primul atac al jandarmeriei! In jur de 16.15, chiar langa gardul despartitor dintre manifestantii pasnici si jandarmii inarmati. Un grup de tineri se asezasera in fund pe trotuar. Jandarmii au inceput sa traga de ei, fata din imagine primind numai genunchi in cap de la jandarmul din spatele ei.

Era miez de zi, dar in jurul fetei se lasase deja Noaptea! Negru-jandarm!

Multumesc tuturor care care s-au gandit la mine si m-au sfatuit sa nu ma implic in confruntari. Din cauza situatiei mele medicale de recent transplantat de ficat.

Le multumesc, dar voi fi exact acolo unde trebuie sa stea un jurnalist in astfel de situatii. In prima linie!

Fotografie, 10 August 2018: Cristian Botez

OK este cel mai folosit cuvânt din lume, utilizat pentru a descrie o stare de spirit, un acord, sau pur şi simplu pentru a începe o propoziţie, însă puţini cunosc etimologia sau semnificaţia acestui cuvânt,Eu știu că ….ar proveni dr la “0 killed adică zero morți… William Richardson, ar fi scris dupa bătălia de la New Orleáns: «Arrived at Princeton, a handsome little village, 15 miles from N Brunswick, ok & at Trenton, where we dined at 1 P.M.»

O teorie susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen din jargon apărut în anii 1830 care poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre. Cuvântul OK a apărut sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar din New England, la vremea aceea. Duminică, 23 martie, s-au împlinit 175 de la apariţie.

Al optulea preşedinte al SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat cuvântul OK. Susţinătorii preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren. Unele surse au scris că Van Buren ar fi început să folosească OK drept semnătură.

În 1919, Woodrow Wilson care susţinea că termenul provine din limba Choctaw l-a rescris sub forma “okeh”, pentru ca mai târziu această scriere să fie înlocuită de ortografierea mai modernă “okay”. Pete Seeger, cântăreţul de muzică folk ale cărui melodii spuneau poveşti despre limbă, l-a sprijinit pe Wilson în ceea ce priveşte etimologia cuvântului OK.

Dicţionarul de limbă Choctaw, scris de Cyrus Byington în 1915, este cea mai recentă dovadă care confirma spusele lui Wilson şi Seeger. Potrivit lui Byington şi unor dicţionare care au fost publicate mai târziu, okeh însemna “este aşa şi în niciun alt mod”.

Deşi se insistă asupra ortografierii OK, este acceptată şi varianta “okay”, pentru utilizare informală.OK este un cuvânt din limba engleză , care înseamnă „bine”, ori „acceptabil”, în funcție de context. Apariția lui este de dată recentă (secolul 19), și multe limbi l-au împrumutat, fiind astăzi o expresie aproape universală. Nu există un consens cu privire la ortografie: poate fi găsit sub formele „OK”, „O.K.”, „ok”, „okay”, „okee”, „okie”, „kay”, „k” sau „kk”.

(Alexandru Petrescu)

Din păcate, am ieșit din toate grupurile rețelelor de socializare așa încât singura alternativă, prin intermediul căreia îmi exprim jalea, este aceasta.

Părintele se întorcea, aseară, de la Mănăstirea SIHLA și mergea regulamentar. La Cleja, o persoana de 61 ani, printr-o depășire necugetată a intrat pe contrasens și l-a zdrobit, efectiv, pe pr. MARIUS BĂRĂSCU (com. Parava). După câteva ore de chin, aceasta a murit, lăsând în urma o soție și 4 copii (toți sub vârstă de 10 ani) care-l așteptau acasă bucuroși și nerăbdători, cu tortul pe masă, pentru a-i serba ziua de naștere (35 de ani).

Cei ce-i cunoaștem știm ce avem de făcut iar pe ceilalți va rugăm din inimă, să citiți din Psaltire pentru părintele și să-i pomeniți în rugăciune… familia greu încercată !!!😢😓

Dumnezeu să-l ierte iar familia să i-o aibă în pază!

(Gabriela Ciuche)

Am fost la Plaja cu portocali, ca ni s-a zis ca-i ceva sălbatic, deosebit.

Am găsit sălbăticia invadata de civilizație, inclusiv din județele tarii noastre, de nu aveai loc sa arunci un ac de pin. Căci în loc de portocali, noi am găsit pădure de pini.

Habar n-am de ce ii zice Plaja cu portocali și nici măcar Plaja portocalie nu ține, ca nimic nu-i portocaliu, nici măcar nisipul.

Chestie de marketing. Dar care aduce puhoi de lume. Asa ca am făcut câteva poze și am plecat.

Uitați-vă la a 3-a: salbaticie în toată regula.

(Simona Ionescu)

Ce inseamna sa fii profesor in Romania? Ne raspunde lector univ.dr. Cristina Sandu.

Fiecare elev e un diamant care, bine slefuit, va straluci pentru totdeauna”- Augusto Cury

Sunt profesor, mi-am dorit sa ajung sa practic acesta minunata profesie si incerc sa fac asta in fiecare zi cat pot de bine si frumos. La inceputul carierei didactice, mi-am propus sa fiu om in fata elevilor / studentilor mei, pentru ca mai inainte de orice vreau sa construiesc o relatia umana cu acestia, in viziunea mea, aceasta relatie pozitiva si sincera reprezinta cheia de pornire in fagasul cunoasterii. Este vorba de relatia pe care o construim cu ei, de timpul pe care il investim pentru ei. Sunt acele mici feluri în care stim să ne oprim si le aratam ca ne pasa. Este dragostea pe care o impartasim cu ei: dragostea pentru cunoastere si pentru viata. Si, cel mai important, de oameni.

Traim intr-o societate in care multi oameni din jurul nostru nu acorda acestei profesii rolul si importanta cuvenita, uita sa priveasca profesorii ca fiind fauritorii unor caractere pozitive si oneste, profesorii nu primesc intotdeauna aprecierea pe care o merita dincolo de sala de clasa. Tinand cont de aceste atitudini nu tocmai corecte privitoare la profesori, incerc sa imprim copiilor si tinerilor din fata mea respect si deschidere prin disponibilitatea oferita, prin transparenta si autenticitate, prin a fi eu insami. Toate acestea deoarece tot ceea voi fi maine va depinde mult de ceea ce sunt azi si de ce ceea fac azi. Ne dorim tinerii motivati, prosociali si sinceri, toate acestea pot fi realizate daca manifestam un comportament motivant si sincer in fata lor.

Cu siguranta nu este deloc usor sa fii profesor in Romania, de aceea incearca sa iti dai jos mastile sociale pe care trebuie sa le porti in anumite situatii, fii tu, si elevii tai vor recunoaste si aprecia mult mai mult omul care se apleaca spre nevoile lor, nu esti in fata lor doar pentru a le transmite cunostiinte din programa scolara, esti acolo pentru a-le oferi sprijinul necesar in formarea si dezvoltarea unor atitudini, abilitati si comportamente sociale, pentru a-i ghida in procesul de adaptare la cerintele societatii.

A fi profesor în România pentru mine înseamna daruire, implicare, presupune munca si dezvoltarea inteligentei emotionale a elevilor/studentilor, a sentimentului de siguranta, a tolerantei, solidaritatii, perseverentei. A fi profesor inseamna a educa copii pentru viata, nu doar pentru o profesie, a starni constiinta si respectul de sine in interiorul fiecarui elev. Asadar, reconstruirea educatiei si a statului de profesor pot porni de la fiecare din noi, de la atitudinea pe care o manifestam in sala de clasa si in mediul social; fiti mandri pentru ca aveti aceasta sansa de a fauri caractere si valorizati aceasta profesie tocmai prin relatia pe care o construiti cu elevii vostri.

Cristina Sandu – este lector univ.dr. in cadrul Departamentului de Formare a Profesorilor,

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti si are o experienta semnificativa din pozitia de trainer pentru cursuri de dezvoltare personala cu adolescentii si tinerii.

Tema tezei de doctorat a vizat subiectul comunicarii persuasive in mediul educational. Pana in prezent are un numar de 20 de articole de cercetare stiintifice publicate in reviste internationale.

Se considera o persoana fericita deoarece are ocazia de a face ceea ce ii place si pentru ca este inconjurata de oameni frumosi.

Este pasionata de scris si de citit, iar in timpul liber prefera sa merg la cinema, este fan filme romanesti. Considera ca tot ceea ce facem ne defineste ca oameni!

(eduperformance.ro)

Dragii mei,

Din mila Lui Dumnezeu am putut sa merg azi la Sf Liturghire.

E un sentiment deosebit mai ales ca ai impresia ca esti in catacombe. Aici la Sf Parascheva-Militari biserica e in costructie si slujba se face la subsol. Toata lumea canta la Sf. Liturghie. S-au impartasit toti copii si cam 40 de adulti.

E bine.

Mesajul sarbatorii de azi este ca nu Hristos s-a schimbat ci ucenicilor le-a fost dat sa-l vada asa cum este in toata slava Lui.

Si le-a mai dat ceva sa vada si anume faptul ca in slava este unul din cele 3 Ipostasuri ale Sf. Treimi.

Tatal a fost prezent prin glasul sau iar Duhul Sfant a aparut in chip de nor.

Sa ne dea Domnul harul sa-L vedem si noi ASA CUM ESTE acum si in vecii vecilor!

(Cătălin Rusu)

Evenimentul „Filme în aer liber“ revine la Constanța, pentru un nou sezon de cinema în aer liber, între 6 și 18 august, pe Faleza Cazino.

Ediția din acest an cuprinde o selecție specială cu unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.

Filmele vor fi prezentate cu ajutorul unui proiector digital mobil de 18.300 de lumeni, pe un ecran gonflabil de 120 metri pătrați, asigurând o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema.

Prima săptămână, 6 – 11 august, este dedicată filmului de comedie.

Astfel, publicul va putea urmări:

INVINCIBILII (R. Olivier Nakache, Éric Toledano), în IMDB Top 40, câștigător al premiului Cesar pentru Cel mai bun actor și alte 9 nominalizări, o nominalizare la Globurile de Aur, o nominalizare la BAFTA, 4 nominalizări la Academia Europeană de Film;

ÎN LIBERTATE, (R. Pierre Salvadori), Premiul SACD la Cannes în 2018, 9 nominalizări la Premiile Cesar;

AVENTURILE RABINULUI JACOB (R. Gerard Oury, cu Louis de Funès), Nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film strain;

DUMNEZEU PENTRU O ZI (R. Tom Shadyac, cu Jim Carrey, Morgan Freeman);

EDMOND/ CYRANO MON AMOUR (R. Alexis Michalik).

În prima duminică, cei mici se vor putea bucura, alături de familiile lor, de filmul MARELE URIAȘ PRIETENOS/ the BFG (R. Steven Spielberg), nominalizat la Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film pentru copii.

Cea de-a doua săptămână, 12 – 18 august, cu excepția zilei de 15 august, este dedicată filmului de aventuri și debutează cu filmul VIAȚA LUI PI (R. Ang Lee), câștigător a 4 premii Oscar – pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună imagine, Cele mai bune efecte vizuale, Cea mai bună coloană sonoră.

ÎN SĂLBĂTICIE/ INTO THE WILD (R. Sean Penn), nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun montaj și Cel mai bun actor în rol secundar, Câștigător al Globului de Aur pentru Cel mai bun cântec original;

INCEPTION (R. Christopher Nolan, cu Leonardo DiCaprio), 4 premii şi 4 nominalizări Oscar, 4 nominalizări Globul de Aur,

127 DE ORE (R. Danny Boyle, cu James Franco), 6 nominalizări la Oscar, 3 nominalizări la Globurile de Aur,

PLAJA/ THE BEACH (R. Danny Boyle, cu Leonardo DiCaprio), aflat în competiție la Berlinale în anul 2000.

„Filme în aer liber la Constanța“ se încheie cu un nou film pentru copii și familie – CHRISTOPHER ROBIN ȘI WINNIE DE PLUȘ (R. Marc Forster)

Filmele încep de la ora 21.30. Pentru mai multe detalii despre fiecare film și ziua de proiecție, click AICI

Pe lângă proiecțiile de film, spectatorii vor mai avea parte de multe alte activități:

9 august, 19:30-21:00 Atelier de jonglerie și flow art cu CRISPUS
10 august, 20:30-21:30 Spectacol de percuție cu Bălașa Percussion Group
11& 18 august, 19:30-21:30 Eveniment pentru copii Creative Arts
11& 18 august, 20:30-21:00 Spectacol de magie cu MAGITOT

16 august, 21:00-21:30 Spectacol de circ social și artă stradală cu PARADA
17 august, 20:30-21:30 Dezvoltare prin muzico-terapie cu Echipa TOTEM

(constantadeazi.ro)

Am o vecina care nu a vrut sa aibă gaze în casa și folosește și acum soba clasica în care nu arde numai lemne ci și tot soiul de deșeuri.

Și acum, vara, o data pe săptămână face foc ca să-și facă baie.

Ii invit pe polițiști și procurori sa adulmece mirosul când baga madama pe foc plastice, cartoane smolite, textile și ce mai aduna ea de prin cartier.

Și sa vadă și fumul care îmi inunda curtea.

Pe bune, nu cred ca suntem noi mai simțiți decât vecinii nesimțiți ai monstrului din Caracal.

(Simona Ionescu)

The children of St. Tabitha Orphanage and School in Malava, Kenya welcome you to our website. We invite you to learn about who we are, how you can help meet our everyday needs and fulfill our mission to provide a safe and loving home for the many more orphans still living at risk.

We are an institution of the Orthodox Christian Diocese of Kisumu and Western Africa under the loving care of His Grace Bishop Athanasios Akunda and our dear founders, Father Agapios Habbil Lipesa Omukuba and his wife, Papadia Dorah. The Orthodox Church in Kenya is a part of the Patriarchate of Alexandria and all Africa.

Support the children at saint Tabitha orphanage and school by sending your monthly donation through our website: https://www.sttabithahouse.com

I like poultry farming.

(Habbil Lipesa Omukuba)

Dragii mei,

Un alt Sfant al inchisorilor NECANONIZAT, desi are mostele intregi, frumos mirositoare si CARE FAC MINUNI.
Sigur ne mai gandim si ne mai scrpinam dupa ceafa, in conditiile in care la mormantul sau se fac zilnic minuni si lumea sta la cozi.

Voi puteti sa intelegeti asta? Pe mine ma depaseste.
DATI CLIC PE LINK

Poate reusiti azi sa faceti acatistul sau. Este grabnic ajutator.

Acatistul Noului Marturisitor Ilie Lacatusu, facatorul de minuni († 22 iulie)

O, Parinte Ilie, noule marturisitor al lui Hristos, cadem catre tine in rugaciune, stiind ca nimeni din cei ce alearga la tine nu ramane fara raspuns. Fii ocrotitor al nostru pana in ceasul mortii noastre, ajuta-ne sa ducem o viata bineplacuta lui Dumnezeu, ferindu-ne de cursele vrajmasilor mantuirii noastre, ca sa Ii cantam in vecii vecilor Dumnezeului care te-a proslavit: Aliluia!

(Cătălin Rusu)

Astăzi se împlinesc 92 de ani de la moartea Regelui Ferdinand, un Mare roman – Întregitorul Romaniei Mari.

Miercuri, 20 iulie 1927, la Castelul Pelișor de pe Domeniul Regal Sinaia, regele se stingea după o lungă suferință.

Ziarul Universul, fondat de Luigi Cazzavillan în anul 1884, a consacrat zeci de pagini funeraliilor marelui rege.

După ceremoniile funerare ale Regelui Carol I, în septembrie 1914, și ale Reginei Elisabeta, în februarie 1916, funeraliile Regelui Ferdinand au fost al treilea eveniment național în care românii și-au condus suveranul pe ultimul drum, în istoria noastră modernă.

A fost unul dintre cele mai intense momente de comuniune între Națiune și Coroană, în care oamenii și-au manifestat discret, dar profund, admirația, respectul, recunoștința și afecțiunea față de regele întregitor de Țară.
Sub acest Rege romanii au reusit sa invinga Germania la Marasesti, Marasti, Oituz.

Vesnica pomenire, Majestate!

Doanme ajuta!

În ziua de luni, 22 iulie 2019, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează împlinirea vârstei de 68 de ani.

Cu acest prilej, după ședințele de lucru ale Permanențelor Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Patriarhiei Române, la ora 12.00, va fi oficiată o slujbă de Te Deum în Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reședința Patriarhală, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile recente din viața Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Mesajele de felicitare cu ocazia aniversării zilei de naștere a Patriarhului României pot fi înmânate direct la Cabinetul Patriarhal sau trimise la adresa de e-mail cabinet.patriarhal@patriarhia.ro, ori la numărul de fax 021.406.71.62.

Menționăm că sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie a fiecărui an, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

(basilica.ro)

Moto: „Noi nu știm care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar știm așa: credința noastră ne lipește de Domnul Hristos și nu mai suntem singuri în lumea aceasta! Teama e semn de necredință, frica e semn de necredință, părăsirea aproapelui în nevoie e semn de necredință, îndoiala e semn de necredință, îngrijorarea e semn de necredință, neliniștea sufletească de orice fel ar fi e semn că nu avem credință. Credința NU este un curs la fără frecvență, ea trebuie simțită clipă de clipă și probată în faptă” (Bătrânul-prunc Teofil Părăian, monah al Bucuriei din vatra Cerului).

Se împlinesc 156 de ani de la pictarea minunată a icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa, aflată la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Nu voi așterne aici întregul istoric al Sfintei Icoane, acesta este facil de găsit, ci voi alege o altă cale, mai puțin umblată, calea istorisirii, poveste în adevăr despre lucrările de taină ale iubitei Prodromița.

***

Pe plita încinsă căzură câțiva stropi din condensul ce împărțea tavanul camerei între bolta de scânduri frumos arcuite și cerurile de nori ai lemnului. După 25 de ani, pe altă plită, la fel de arzândă, cea a inimii, a amintirilor, se topesc lacrimi de recunoștință și de bucurie pentru darul acelui năvod de clipe.

Copila de 12 ani își privea în acea seară bunicii cu aceeași mirare a sensului stingher, dar parcă un Ceva își făcea loc în cotloanele pereților din chirpici, cu atenție învăluiți de cele mai minunate ștergare văzute vreodată, cusute în mătase și borangic la atingerea castă a flăcării din lampă, broderii ce uneau talpa țăranului român cu fruntea cerului, punți între om și Dumnezeu, prin adâncul motivelor încrustate în țesătură.

Ceasuri de întrebări

Amurgul serii de 7 noiembrie anunța înălțimea zorilor închinați Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Copleșitoare zi pentru copila de Atunci, cu atât mai șlefuitoare pentru copilul mare de Astăzi. Bunica reuși ca prin minune să așeze pace peste toate viețuitoarele curții, doar vântul se mai auzea la răspântii de minute. Și da, ploaia! Una din minunile legământului teluricului cu celestul. Frățiorul îmi adormi jumătate în brațe, jumătate între pernele din puf de gâscă ce ne scufundau pe timp de noapte în basmele cele mai de tâlc ale neamului.

Bunicul, în mișcări solemne, dar smerite, își așeză cămeșa cea albă de in și crucea de lemn de la gât. Să stea așa cum îi șade bine, după sâmțul ăl bun, țăranului român. Se întoarse cu fața către Răsărit, în acel colț pe care în fiecare vacanță îl pironeam în priviri, fără să înțeleg de ce Acolo pare să fie o taină. Sau era doar imaginația mea de copil? Dar inima striga puternic. Simțeam că, după ce bunicul își va spune rugăciunea de seară, stând drept ca bradul, dar cu fruntea plecată, în fața icoanei mai bătrâne încă decât el, vor urma ceasuri de întrebări. Așteptate ceasuri.

„Nu mai vreau să îmi spui povești în seara aceasta”

„Bunicule, ce e cu această icoană veche? De ce tu și bunica o iubiți parcă mai mult decât pe oricare alta din casă? Aveți icoane mult mai noi, dar voi, când sunteti bucuroși, când plângeți, când e secetă în inimi sau pe ogoare, când sunt inundații, când vă mistuie dorul de noi, la Ea alergați. Uite, bunicule, abia se mai văd Chipurile Maicii Domnului și al Pruncului Iisus pe ea. Nu mai vreau să îmi spui povești în seara aceasta, nici poezii ( bunica dragă era o bătrână zână a Basmului și a versului însuși, iar când nu recita sau povestea din cele citite sau auzite, pe loc desprindea, torcând, din oglinda cuvântului firul neumblat al celor mai fremătânde istorisiri. Slovă de legendă, de istorie, de crunt adevăr, deseori).

„Vai de neamul nostru în acele timpuri”

Revin asupra Clipei. Amintirea și emoția tind să mă avânte în vârtejul mărturisitorilor despre cele mai crunte momente din istoria secolului XX, așa cum numai țăranul român le-a zidit în el însuși pentru veșnicie.

Mă privește bunicul cu ochii lăcrimoși, mari și adânci ca desișul codrului: „Irinuco, ce vrei să auzi? O poveste sau…sau așa cum a fost, măi, tată? Că ce a fost nu e totul cu bucurie, vai de neamul nostru în acele timpuri. Însă, dacă stau bine și cuget, mai bune erau acele vremuri, pentru că tot răul se arăta la vedere, luptai cu el fățiș. Acum, draga bunicului, a învățat răul să se ascundă sub măști de așa zis «bine». Și ce va mai veni peste voi, măi copii…voi veți trăi altfel de războaie. Ai observat tu bine că și eu și bunică-ta iubim mult această icoană mai bătrână decât noi, dar totuși fără ani, fără vârstă. E o icoană făcută după o sfântă icoană din Sfântul Munte, Prodromița îi e numele. Nu e de la noi, fata bunicului, e adusă de la București de străbunicul tău (1897). Eu am găsit-o aici, în casă, când am făcut ochi prin născare, în același cui a rămas , uite, de 100 de ani și mai bine. A văzut multe această icoană, a auzit multe plânsete și multe inimi i s-au spovedit între praguri de timp, ce măsurau viața și moartea în talere de ciuntite și sângerânde clipe. Am trecut războaiele cu ea, când au intrat rușii în țară, au vrut să o smulgă de pe perete, dar s-au oprit ca săcerați în fața ei și au lăsat-o în cuibul ei. Dar în rest, au luat tot. Când au trecut nemții, au văzut din ea doar rama și bună li s-a părut doar de foc. Nu a vrut soba să înghită lemnul, nici hârtia, nici sticla nu li s-a închinat măcar. Uite, a rămas doar puțin fumurie într-un colț.

La Maica Prodromița se închina tata când i se nășteau pruncii, o parte i-a înmormântat cu mâinile lui, grele vremuri, aici își frângea mâinile când nu avea cu ce ne hrăni, pentru că li se lua tot, aici mulțumea pentru recolte, tot aici i se topeau genunchii uniți cu neputința, când istoria părea să dea grele și nedrepte verdicte.

În fața acestei icoane povestea străbunicul tău că au plâns bucurându-se în Ceasul Unirii din 1918… familie de țărani unită în pridvor, întru o altă Unire, și mai sfredelitoare, de cugete, de neam și de Țară”.

Rugă pentru Nadia

Bunica zâmbea în timp ce bunicul povestea grele adevăruri: „Nu mâhni fata, măi, Dumitru, spune-i și de bucurie. În fața ei, neam învățat toți 3 copiii „Tatăl nostru” și „Cuvină-se cu adevărat”. Tot așa, ne-am adunat toți în jurul Prodromiței și când era campiona noastră, Nadia Comâneci, la Montreal, de a luat nota 10! La fel și când a ajuns omul pe Lună, eram lipiți de radio cu icoana Maicii la piept”.

Tăcea bunicul când simțea că e pe cale să spună mai mult decât copila putea duce. De înțeles, știa că va înțelege. Dar avea mult mai târziu să îmi spună că dalbă și necrucificată trebuie să rămână copilăria pruncului.

Și multă vreme a păstrat bunicul amarul multor ani ai istoriei în buzunarul pieptului, până tot buzna am dat peste zidul acelor ferecate trăiri.

Mărturia iconarului Nicolau Iordache

Acestea toate au rămas mărturii ale amurgului de 7 noiembrie 1992. Astăzi, bunicul are 93 de ani, ne este încă alături, iar bunica ne-a devenit înger veghetor din ceruri.

Mai apoi, aveam să aflu că în fața aceleiași Icoane Prodromița s-a închinat unchiul nostru, părintele martir și mărturisitor Petre Focșăneanu, înainte să fie ridicat pentru ultima dată din mijlocul consătenilor-frați, în timpul Sfintei Liturghii. La Gherla urma să își dăruiască sufletul lui Hristos, după luni de carceră și tortură, „sancțiune” primită pentru săvârșirea Sfintei Liturghii fraților de celulă, în Noaptea Învierii.

Mai târziu, aveam să aflu că la schitul Prodromul se găsește un document datat 29 iunie 1863, care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit această sfânta icoană a Maicii Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit dimpotrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind ca mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune”.

Inima de mamă nu te lasă niciodată

Anii au trecut și pasul cordului m-a adus într-un sfânt cuibar rotind de munți, de izvoare, de istorie, de Acasă al străbunilor, al moșilor neamului, având drept miez, sămânță și centru Mănăstirea Oașa. Oașa a devenit astfel Acasă al inimii. Aici, de 1 an, dar parcă din veșnicie, alături de Icoana Maicii Pantanassa, a venit din îmbrățișarea Athosului și mult iubita Prodromița, spre bucuria fără-de-măsură a pământurilor, cerurilor și sufletelor.

Îmi închei călătoria în timp prin cuvintele aceluiași luminos Bătrân al neamului, pr. Teofil Părăian, despre Maica Domnului:

„Maica Domnului e ca un rai. Când avem legătură cu Maica Domnului în conştiinţa noastră, în gândurile noastre, în simţirile noastre, e ca şi când am fi intrat în rai. Bucuria din legătura cu Maica Domnului este o trăire a raiului.

Mi-aduc aminte, a fost odată la noi la mănăstire o împrejurare mai grea şi mama a zis: „Apoi, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni”. E ceva atât de înduioşător…

Vedeţi ce înseamnă inima de mamă? Nu te lasă niciodată. Te lasă alţii, nu te vor, te ocolesc, te resping, te marginalizează, te împing, te asupresc. Aşa ceva nu poate face mama! Pot face străinii, dar cine are inimă de mamă, nu poate. „Apoi tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că doar tu ai unde veni…”.

Dacă mama cea pământească poate face aşa ceva, gândiţi-vă la Maica Domnului! Maica Domnului să ne părăsească vreodată? Se poate cumva să ne părăsească Maica Domnului? Nu se poate! De ce nu se poate? Pentru că este mamă, pentru că are inimă de mamă. Noi zicem „Maica Domnului” ca şi când am zice un titlu. Or, noi trebuie să ştim că Maica Domnului este mamă. Şi nu este mamă numai pentru Domnul Hristos, este mamă pentru toţi cei care vrem s-o avem de mamă. „Tu, dacă nu mai poţi sta aici, să vii acasă, că ai unde veni”. Apoi să ştiţi că Maica Domnului zice tot aşa către noi!”

(Autor: Irina Stroe – evz.ro)

Dragii mei,

Individul din stanga sunt eu in clasa a X-a. Elev la liceul de Mate-fizica inainte de trapta a II-a (Habar n-au pokemonii de azi ce era aia!!!).

Uitandu-ma la poza ma gandeam ce respect era atunci pentru actul de invatamant. Am zis ORICUI ca daca regret ceva din comunism este sistemul de invatamant de atunci.

Asa comunisti cum eram noi, in cazul meu UTCist citeam Dostoievski. Stiu ca este o activitate pe cale de disparitie asta cu cititul de carti, insa atunci asta faceam ca adolescenti – comentam carti citite. Si citeam mult.

Cred ca primul meu contact cu Ortodoxia, la modul serios, a fost Fratii Karamazov. Am un jurnal de conspecte si iata ce citat am notat eu la 16 ani din acest roman:

“Iubirea contemplativă este însetată de fapte mari, de lucruri pe care să le înfăptuieşti numaidecât şi în aşa fel, ca toată lumea să le vadă. Iubirea contemplativă te poate îndemna chiar să-ţi jertfeşti viaţa, cu condiţia numai să ţi-o jertfeşti cât mai repede, ca pe scenă, sub privirile tuturor, ca să primeşti aplauze. În timp ce dragostea vie înseamnă străduinţă necontenită şi stăpânire de sine, pentru unii poate chiar o adevărată ştiinţă. Pot să vă spun, totuşi, că în clipele când veţi descoperi cu groaza că toate străduinţele dumneavoastră s-au irosit în van şi cînd vi se va părea că în loc să vă apropiaţi cât de cât de ţelul dorit, v-aţi îndepărtat şi mai mult de el, în clipa aceea puteţi fi încredinţată că l-aţi atins; atunci veţi simţi lămurit puterea minunată a lui Dumnezeu, care n-a încetat să vă iubească şi care v-a călăuzit, fără să ştiţi, pas cu pas.”

Halal UTCist :-)) !!

Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Dragii mei,

Un lucru deosebit de important pe care l-am auzut la Frasinei este despre raspunsul la chemarea Lui Hristos.

Sf. Ap. Pavel a tinut o predica in Areopag (F.A.17:16-34) si la sfarsit reactia majoritatii a fost- “Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată.” FA; 17,32
Este exact ceea ce se intampla si acum. Multa lume zice ca asta este o treaba pentru cei mai in varsta “care au timp”, pentru ca noi acum TREBUIE sa ne traim viata. Ma inspaimanta acest TREBUIE care apare des dar nimeni nu stie sa spuna de unde provine acesta. Este zilnic inoculat si zilnic repetat in tot felul de discutii.

Il vom numi setul 1 de trebuie.
– Trebuie sa ne luam casa
– Trebuie sa mergem si noi la Paris
– Trebuie sa imi iau nu stiu ce model de masina
– Trebuie sa divortez de X pentru ca ….ceva
– Trebuie sa scapati de “persoanele toxice” din jur ETC

Am intrebat ce este de facut cu toti acesti trebuie si mi s-a raspuns- Oamenilor le TREBUIE alta perspectiva.

Comun tuturor celor ce fac astfel de afirmatii este faptul ca ei cred ca viata are doar 2 etape – In pantecele mamei si viata asta. Nu costientizeaza ca mai exista si etapa VIETII VESNICE.

Sigur unii acepta asta, dar asa…ca pe o teorie de discutie si in care vom auzi des expresia “parerea mea despre asta este….”

Si atunci? Ce facem? Iata ce am fost eu intrebat:
– Cine este Hristos pentru tine? Nu ce ai citit despre, nu ce spun altii ci sa te intrebi sincer “Cine este Hristos pentru mine?”

Daca raspunsul o sa fie cel corect o sa apara un alt set de TREBUIE in viata noastra.

Setul 2. De exemplu:
– Trebuie sa-mi dau seama ca nu stiu cand o sa mor
– Trebuie sa fiu pregatit IN ORICE MOMENT SA MOR si sa dau raspuns bun la Judecata.
– Trebuie sa hranesc si sufletul nu numai trupul
– Trebuie sa ma Impartasesc pentru ca “dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” Ioan 6; 53
– Trebuie să vă naşteţi de sus. Ioan 3; 7
– Trebuie sa ma pregatesc ca sa ma pot impartasii. ETC

Cei ce apar in poza sunt dintre cei care au setul 2 de trebuie.

Dupa ce ati citit setul 2 ce credeti despre setul 1 de trebuie?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Dragii mei,

Va povestesc tot felul de intamplari de la Frasinei, pentru ca poate sunt utile pentru multi oameni.

Una din intrebarile care revine este cea din titlu.

Raspunsurile au fost:

1. Una din metode este chiar bataia. Nu merge cu oricine, dar la varsta si la persoana potrivita funtioneaza. Copilul TREBUIE SA STIE ca asta este o REGULA FERMA in familie.
Apoi intrebarea, parintelui a fost- DE CAND NU MAI MERGE? A fost vreodata? L-ati impartasit in fiecare Duminica pana la 7 ani?

2. Metoda exemplului personal. A intrebat parintele: VA RUGATI ACASA IMPREUNA? V-a vazut copilul cand va rugati personal? Daca da, el ce facea cand tu te rugai? L-ai lasat sa continue ce facea? Aici parintii mai recomandau sa ne aratam tristi in fata copiilor pentru motivul ca nu vin la Biserica. N-ar trebui sa fie greu pentru ca este dezastruos pentru un parinte ce raspuns va da la judecata pentru copilul incredintat de Hristos spre mantuire. La fel de mare NENOROCIRE este sa-ti vezi copilul MORT DUHOVNICESTE.

3. Metoda alierii familiilor. O alta recomandare a parintilor a fost sa se constitue aliante de 6-8 familii de credinciosi practicanti. Diferentele dintre varstele copiilor pot merge pana la 15 ani. Crestinii sa impartaseasca experienta lor in cresterea acestor copii si sfaturile primite de la duhovnici. De asemenea copii acestor familii sa se joace si sa petreaca timp impreuna.

Parintii recomandau ca TATAL sa faca mai multa rugaciune decat mama, pentru ca mama este mai ocupata. Asta nu inseamna ca mama nu trebuie sa se roage.

A intrebat o mama:
– Si ce fac daca sotul meu nu este credincios?
– Unde l-ai gasit? De ce l-ai luat asa? Te rogi tu si pentru el daca asta ti-ai asumat, a raspuns parintele.

Voi ce ziceti?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)