Social

Îmi aduceţi la cunoştinţă, cu prostească bucurie, că fiica dvs. a fost aleasă Miss.

Ca şi cum aţi aştepta să vă şi felicit. Mie îmi e ruşine şi să scriu despre acest lucru, iar în loc de felicitări vă fac cunoscută profunda mea compătimire. Nu ştiu de ce mai spuneţi în scrisoare: „Pentru fiica mea, ca fată educată, lucrul acesta este foarte măgulitor”. Căci, ce se poate spune despre educaţi şi needucaţi în zilele noastre? Între numeroasele crize contemporane, criza educaţiei este una dintre cele mai importante. Cine ştie care poate fi numită cu mai mult temei educată: o damă de la oraş sau o ciobăniţă sfioasă de la munte! În această privinţă nu se va ajunge la o înţelegere până ce nu ne vom întoarce la concepţia despre educaţie a poporului şi nu vom spune, în armonie cu multele milioane de glasuri ale poporului: educat este cine are obraz. Iar cine nu are obraz nu este educat, oriunde ar locui, orice poziţie ar ocupa şi orice grămadă de cunoştinţe ar avea în cap.

În satele noastre din Şumadia, despre frumuseţe se şopteşte, iar despre caracter se vorbeşte cu voce tare. Asta vine din adânca conştientizare de către popor a faptului că frumuseţea este un lucru trecător şi care nu depinde de om, în vreme ce caracterul este un lucru netrecător şi care depinde de om. Ştiţi, oare, cântecul popular despre Miliţa fecioara? Ce minunat le-a răspuns unor linguşitori: Nu-s din iele ca să adun norii, Ci-s fecioară să privesc în faţă!

Concursurile moderne de Miss sunt un obicei al vechilor popoare latine. În fapt, este doar un comerţ abil disimulat cu prostituate. Aţi urmărit soarta multelor Miss din Europa? Ce trist! Căsnicii stranii, copii din flori – sărmanii copii! -, procese senzaţionale între soţi, sinucideri. Iată-vă rubrica la care sunt înscrise de obicei „reginele frumuseţii”! Oare şi fiica dvs… Mai bine i-aţi fi dat să citească actul despre moartea eroică a tatălui ei în Ţer-Planina decât să o fi expus la un concurs pestriţ şi primejdios. Cine vă poate garanta că marea dvs. bucurie nu se va preface grabnic într-o nespusă întristare şi în ruşine – ruşine că vă veţi închide în cameră şi vă veţi ascunde faţa cu mâinile de lumina soarelui? Şi veţi şti că vecinii chicotesc răutăcios, şi asta vă va rupe şi mai mult inima.

Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. Ea a fost biruită de sfânta Ecaterina şi Varvara şi Anastasia şi Parascheva şi multe altele, care au cunoscut în sine o frumuseţe mai înaltă decât cea de pe sine. Dar va putea, oare, să o biruie fiica dvs., care este lipsită de o vedere duhovnicească puternică şi care s-a expus o dată de bunăvoie la târgul frumuseţii? Să nu dea Dumnezeu, Puternicul! Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc.

Negustorii americani de filme au născocit – cu totul din capul lor, mai mult pentru comerţ – că Iuda vânzătorul era cel mai frumos dintre cei doisprezece apostoli. Asta, fireşte, nu se poate dovedi cu nimic în lume afară, poate, de sfârşitul lui Iuda. Precum aţi auzit şi aţi citit negreşit, sfârşitul lui a fost asemănător cu cel al unora dintre reginele şi regii moderni ai frumuseţii. Acest „frumos” Iuda, după ce L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât la pârâu şi s-a spânzurat. Şi aruncând arginţii în templu, a ieşit şi s-a spânzurat.
Cine merge la plimbare cu diavolul departe, greu se mai întoarce la calea dreaptă. Ce să vă sfătuiesc? Măritaţi-vă fiica cât mai degrabă, şi cu cât mai modest, cu atât mai bine. Cu un brutar sau cu un cizmar. Fireşte, dacă acel om cinstit se va hotărî să ia asupra sa o răspundere ca aceasta. Aşa puteţi trage nădejde că veţi trăi să vă bucuraţi de nepoţi legiuiţi, şi veţi da mulţumită lui Dumnezeu. După atotputernicia Sa, F

Cine citește cronicile (in special cele ale lui Radu Greceanu și Radu Popescu) și istoricii nepuși pe înfrumusețări romantico-naționaliste vede că Brâncoveanu a căzut și a sfărșit în măcelul public al întregii lui familii din pricina trădării și lașității celor mai apropiați lui, curtenii și intriganții de acasă : fostul lui protejat, psihopatul mincinos de Mihai Racoviță, apoi boierii pînă la unul și întreaga masă a curtenilor, care n-au mișcat un deget în fața minusculului grup de ieniceri veniți să-l ducă pe puternicul domn la pieire.

Brâncoveanu fusese deja trădat de spătarul Cantacuzino, care fugise la ruși cu o parte a cavaleriei, odată cu Cantemir. Că el nu bănuia insă ce i se pregătește, scrie Xenopol, “nu e de mirare, când toată înconjurimea lui era o haită de trădători care se bucurau deja de bucățica de pradă ce era să le cadă în gură din dărăpănarea strălucitei sale case. Vizirul trimite atunci pe Mustafa Aga cu puțini oameni și cu două firmane, unul de mazilire pentru Brâncoveanu, iar altul către toată boierimea ca să-l dea de grumaz pe domnul.

Miercuri înaintea Paștilor, pe 4 aprilie 1714, aga descalecă la București la curțile domnești și declară pe Brâncoveanu mazilit. Domnul auzind această veste înfiorătoare sare la ferești, strigând din răsputeri către armata sa : “Slujitori, slujitori, unde sunteți? Nu mă lăsați“… Boierii însă se retrăseseră, luând și slujitorii cu ei.” Torturile pentru a scoate de la el cât mai multe averi și execuția publică la Istanbul a lui Brâncoveanu, care își vede mai întâi cei trei feciori și ginerele decapitați unul după altul și care moare cu o demnitate exemplară, nu fac decât să pună în lumină și mai limpede lașitatea și ticăloșia deplină a mai-marilor valahi și a clasei politice încă de pe atunci și să dea o notă de insuportabilă intensitate narativă momentului, narat de cronicar, în care la iesirea din București Brâncoveanu mai că a fost salvat de norodul disperat : “Mare jale era a privi atunci un domn vestit ca acela și să auzi bocete și țipete de femei; ci turcii i-au strâns în grabă pe feciorii și ginerii domnului și nimic zăbovind, tot la grabă i-au gătit să-i pornească mai curând, sub ochii norodului, care cu mic cu mare alerga după ei”… după acel aga care venise “cu oameni puțini”.

“Numai un popor care și-a pierdut credința și demnitatea poate arăta atâta pasivitate în fața unei mâini de lefegii veniți să le ia conducătorul“, avea să scrie câteva decenii mai târziu un secretar si preceptor francez la curtea Moldovei Bine că facem anul Brâncoveanu acuș… L-au hăcuit turcii, da, așa e, însă noi nici ustoroi n-am mâncat, ba chiar ne-am făcut că ne uităm în partea cealaltă…

Sursa: biblioteca-virtuala.blogspot.com

(puterea-romanilor.ro)

Doar asa, spre exemplificare :

Adunarea Nationala a Frantei lucreaza cand e nevoie si sambata, si duminica, si noaptea. Au fost voturi date la 4 sau 5 dimineata si nu s-a plans nimeni. Parlamentarii isi fac datoria, cea pentru care au fost alesi si pentru care sunt platiti.

Gemetele opozitiei mi se par ipocrite. Daca esti atat de determinat sa dau jos guvernul Dancila care « nu mai trebuie sa stea nici o zi » la guvernare, care e problema sa votezi sambata?! Sau pentru opozitie, « deîndata » are acelasi sens ca si pentru Johannis?

Nu sunt fan Dancila dupa cum ati observat si cred ca PSD trebuia sa plece de la guvernare dupa europarlamentare daca tot au decis sa piarda alegerile prezidentiale. Nu pentru ca « romanii s-au exprimat impotriva PSD » ci pentru ca romanii au nevoie sa refaca experienta guvernelor PDL iar PSD are nevoie de o cura de opozitie. Insa la randul ei, gruparea amorfa care a depus motiunea trebuie sa fie consecventa cu ea insasi.

(Marcela Feraru)

De unde vine discursul cu „R. Moldova – victimă a intereselor geopolitice”, de unde vine filosofia relativistă cu Rusia și Occidentul care, în egală măsură, atentează prin acțiunea lor la pacea și stabilitatea țărișoarei prin „jocurile geopolitice”.

 De unde vine „explicația” mizerabilă a lui Nicu Popescu și a lui Dodon cu privire la originea războaielor separatiste din spațiul post-sovietic.

Originea acestor războaie nefiind revanșismul, imperialismul rusesc, ci „politicile mioape ale elitelor naționale”, în traducere „naționalismul” anilor ’89-91, cu efect de „dezmembrare a URSS”. În sensul în care, decât „naționalismele” românesc, baltic șamd, care ar fi dus la „dezmembrarea URSS”, și „a provocat războaie civile”, mai bine rămâneam internaționaliști și încercam să păstrăm o formă „reformată”, gorbaciovistă a Uniunii Sovietice.

Asta, apropo, se învață și la cursurile de istorie a spațiului (post)sovietic din universitățile occidentale absolvite de marii maeștri ai politicii externe moldovenesti actuale. Asta se sugerează, în orice caz. Există o astfel de viziune: Gorbaciov o vrut să reformeze, pe baze noi, sănătoase, dar a existat factorul „naționalismelor” locale, al „miopiei elitelor si liderilor momentului” din republicile unionale etc etc. Da, într-adevăr, păcat. Ce Uniune Sovietică am avut, dar miopia unor lideri sau patosul naționalist al micilor națiuni din URSS a dus la vărsări de sânge, războaie secesioniste șamd. Mda.

Inutil să clarificăm faptul limpede că URSS s-a prăbușit, precum cupola reactorului de la Cernobîl, sub povara propriei mizerii liberticide, a propriei insuficiențe și ineficiențe economice în concurență cu lumea liberă, și că „naționalismele” micilor popoare erau expresia unei perfect legitime revendicări de eliberare din închisoarea popoarelor, ceea ce face ca vina absolută pentru declansarea războaielor secesioniste să stea în sovinismul rus.

(Marcela Țușcă – timpul.md)

30 septembrie 2019.

Întru mulți ani binecuvântati de Dumnezeu Preafericitului Părinte Daniel la împlinirea a 12 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române!

(Augustin Rusu)

Dacă şovăi să ştii că eşti mai degrabă pentru căsătorie decât pentru mânăstire.

Pentru viaţa monahală sunt cei la care nu e şovăială. Sfântul Sava nu avea mintea îndoită. Nici sfânta Teodora, nici Xenia, nici Efimia, nici atâtea altele, care au fost adevărate artiste ale vieţii monahale: fiindcă aceasta nu toţi o pot primi. Oricâte motive ar fi, nu motivele vor hotărî partea în care o vei apuca, ci înclinarea. Dragostea este mai presus de toate motivele. Şi dacă dragostea de Hristos nu te va duce în liniştea însingurată a mânăstirii, dragostea faţă de lume te va ţine în lume şi te va îndrepta spre căsătorie. Dar şi în acest al doilea caz poţi să fii binecuvântat.

Dragostea mare de Dumnezeu nu suferă lumea, nu iubeşte tovărăşia, caută însingurarea. Această dragoste a mânat mii de suflete să se depărteze de la calea cea largă a lumii în adâncul pustiei. Ca să se vadă singuri cu Domnul lor iubit. Ca să aibă întâlnire de taină cu Făcătorul lor, Care este întreg dragoste, şi după nume şi după fiinţă. Dar, mai înainte de toate, ca să se învrednicească de această vedere şi de această întâlnire. Monahii iau asupră-le şi postirea şi osteneala şi înjosirea şi privegherea şi sărăcia şi ascultarea şi toate celelalte făgăduinţe numai şi numai pentru a se învrednici de această întâlnire cu Domnul lor. Iar pe această cale strâmtă sufletul se învredniceşte de această întâlnire atunci când se slobozeşte, se curăţeşte şi se împodobeşte. De ce are a se slobozi sufletul însingurat? De toate legăturile şi împătimirile pământeşti. De ce anume se curaţa? De toate aşa-numitele dragoste trupeşti şi pământeşti, de dragostea faţă de trup, faţă de rude şi prieteni, faţă de satul sau oraşul său, faţă de avere, îmbrăcăminte, hrană, podoabă ş.a.m.d. Prin ce are a se împodobi sufletul? Numai şi numai prin dragostea de Hristos, ce cuprinde în sine toate celelalte podoabe, tot mărgăritarul credinţei, tot argintul nădejdii şi toate pietrele scumpe ale tuturor celorlalte virtuţi. Trupul uscat de postiri al monahului slujeşte drept acoperământ tocit şi uşor al acestei nemăsurate bunătăţi cereşti.

Dacă te vei depărta de lume cu duh şovăitor, năzuinţa după lume se va întări în tine şi va pune stăpânire pe tine. Şi vei fi cu trupul în mănăstire, dar cu duhul în lume. Iar lumea chinuie mai mult în oglinda sufletului decât în realitatea ei nemijlocită.

Mulţumim lui Dumnezeu că pe lângă calea strâmtă a călugăriei a mai arătat şi o altă cale, ceva mai largă, spre mântuire şi viaţa veşnică. Unii merg, pe această cale mai largă, care răspunde mai bine înclinării lor. Mersul pe această cale, se face însă cu frică de Dumnezeu şi cu încredere deplină în Dumnezeu; fiindcă, şi această cale mai uşoară e de neîndurat fără Dumnezeu.

(Cătălin Rusu)

S-a stins din viață Florin Costinescu, poet apreciat din generația 1960, de care aparține tematic și stilistic în pofida debutului editorial, cu Adierea tărâmului, de la începutul deceniului următor (1972).

Născut la Slobozia, pe 16 mai 1938, a urmat liceul la Turnu Măgurele și apoi Facultatea de Istorie a Universității din București.

A debutat în 1959, cu versuri, în „Luceafărul”.

A fost publicist-comentator la „Contemporanul”, iar după Revoluție, redactor-șef adjunct la Agenția Națională Rompres și consilier în Ministerul Culturii.

Opera sa e alătuită din volume de versuri precum Ramura de veșnicie (1974), Numărătoare de aștri (1977), Totdeauna, iubirea (1979), Cercul și inocența (1987), Nașterea zilei (1989), La umbra Corintului (1995) și cărți de literatură pentru copii, cu titluri ilustrative: Călătoriile lui Bogdan Năzdrăvan (1978), Ronțăilă e cu noi (1995).

Amendând critic „alunecările spre o poezie encomiastică, declamatorie”, Stancu Ilin remarcă în lirica lui Florin Costinescu „interogația ontologică de sorginte livrescă” și „eclectismul estetic”.

Prin dispariția lui Florin Costinescu, Uniunea Scriitorilor din România și întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.

(uniuneascriitorilor.ro)

Scriu versuri…

Scriu versuri albe, negre, roz
și chiar albastre – pe senin,
rostite, unele au sunet
de orgă veche de biserici,
iar altele de clavecin.

Referitor la cazul Adrianei Fieraru, fetita de 11 ani, din satul Gura Sutii, judetul Dambovita, disparuta vineri ora 17.00 si gasita ieri moarta pe un camp. Copila rapita, torturata si ucisa (expertiza medico-legala de azi, luni, va aduce elemente noi) de un cetatean olandez identificat, spune Politia, dar care a parasit intre timp Romania.

Oameni buni, ca la autoritati nu imi mai vine sa urlu, ca urlu degeaba!

Colcaie Bucurestiul, Centrul orasului si nu numai, de pedofili, de homosexuali in cautare de copii si adolescenti! Locuiesc in Centru de decenii si stiu ce se intampla aici! Nu exista bloc in care sa nu fie cel putin cateva apartamente care se inchiriaza in regim Airbnb, cautate in special de cei care practica turismul sexual, de cei care bantuie pe strazi, prin cartiere, pe langa piete si gari, pe la guri de metrou, prin locuri prin care zburda copii cersetori sau amarati fugiti de acasa ori lasati de izbeliste de parinti iresponsabili! Nu se inregistreaza datele acestor indivizi, veniti din Occident, cel mai adesea. Administratorii blocului habar nu au cine vine si se cazeaza pentru o zi, doua sau trei. Vecinii de mai peste tot , in aceasta zona, vorbesc in soapta despre grozaviile care se petrec in aceste apartamente. Vad, aud, dar tremura de frica. Tigani tatuati, maldare de muschi si cefe groase, imbracati in negru mai toti, vin-pleaca, intra-ies din aceste blocuri, pregatesc terenul in apartamente. Masini cu avariile pornite stau parcate pe langa blocurile cu pricina, la supraveghere sau in asteptare. Pe bulevardele Dacia, Magheru, Balcescu si strazile din imprejurimi. In marile hoteluri nu pot patrunde. Sheraton, Ambasador, Inter, Lido nu accepta straini cu copii sau adolescenti la camera.

Am vorbit, mai deunazi, cu un politist cu functie mare din politie. Am fost dezamagit de ce mi-a spus. “Nu avem ce sa facem. Au dreptul la libera circulatie. Pana nu se intampla ceva nu putem interveni”. Dar PREVENTIE nu mai exista in Politia Romana???

Iata ca s-a intamplat! Iata ca se intampla! Istoria se repeta. Mereu si mereu. Remember cazul “Ciolpani” 2005. Am scris pe larg despre caz. Un pusti luat de un strain, schingiuit, schilodit violat si ucis intr-o padure din Ciolpani. Autor necunoscut!

Totul e bine pana ce se intampla ceva rau, nu-i asa? E grea munca de politist! E greu sa infiltrezi oameni in hoteluri, e greu sa-ti formezi reteaua de informatori sau sa o schimbi, caci ele exista, dar ofera informatii slabe, fara valoare semnificativa in schimbul protejarii din partea politiei a gainariilor pe care le fac acesti asa-zisi informatori de strada. Credeti ca nu se stiu proxenetii? Credeti ca Politia nu stie -ca doar au informatii inclusiv de la SRI, ce clanuri conduc retelele de pedofilie din Bucuresti, ca si pe cele de cersetorie? Exista acum cativa ani, inca mai exista, la Politia Capitalei un Serviciu de combatere a cersetoriei. A fost desfiintat! Liber la exploatat batrani, ologi, copii! Si cersetoria a fost dezincriminata! Nu mai constituie infractiune! Ia si prinde capii, exploatatorii de fiinte umane! Cu cine? Cu niste tinerei cu pantaloni pana si vedere la glezne si ciorapei albi? Cu niste tinerei cu freza facuta cu grija, frumusei, cu barbite cu dichis, histrioni, lupatori de opereta? Cu domnisoare politiste cu cozile blonde, saten sau brunete biciuind shagalnic aerul? Cu fetele astea imbarcate in uniforme bine croite, pantaloni si camasute scrobite care le pun evidenta rotunjimile feselor si ale sanilor?

Vorbesc adesea cu politisti din garda veche, putini inca sub arme, majoritatea pensionati sau momiti sa plece din sistem cu “n” salarii compensatoare, carora, pe foame, cu greu le rezisti. Sunt scarbiti de ceea ce se intampla acum in Politie. “Numai diletanti! Nici nu stiu sa dea cu pumnul, nici nu stiu sa incaseze. Daca tipa un tigan versat la ei, fac pipi in pantaloni”. Sunt politisti vechi care au pus-o parte in parte cu interlopi grei, care au dat cu pumnul prin manunchi de sabii, si au luptat pistol contra pistol cu interlopi pentru care viata nu valoreaza nici cat haina de pe victima.

Asta este tabloul, asta este lumea in care traim! O lume in care politia nu mai stie sa ne apere! Nu mai stie sa PREVINA! Sa DESCURAJEZE interlopii, clanurile. Nu mai stie sa DESTRUCTUREZE bande, grupari si clanuri. Asta este lumea in care politistii ne cearta daca sunam la 112 sa ne plangem ca suntem invadati de aurolaci, boschetari agresivi care umplu bulevardele, strazile, Centrul, de gunoaie, paduchi, miasme si adieri de TBC!

Politia nu stie ce sa faca? Nu are ce sa faca borfasilor? Foarte bine! Sa se predea! Sa scoata batistele albe pe geam si sa spuna “Gata! ne retragem! Nu stim ce sa facem cu Legea in mana si pistolul la centura!”. Acasa! In agricultura! La Vocea Romaniei!

Spuneti ca nu aveti legi care sa va ajute,care sa va sustina munca. Si ce va smiorcaiti? Dati cu pumnul in masa sefilor, puneti pe hartie ce va trebuie, ce sa se schimbe in Legi, luati-i de revere si trimiteti-i la minister, la ministru, la primul ministru, la Guvern! la Parlament! Da! La Parlamentul ala plin de infractori! Duceti-va si arestati-i pe toti! Caci de nu, o sa intram, intr-o zi, noi peste ei!

Ce imi zicea marele pisholog criminalist Tudorel Butoi, acum vreo 20 de ani? “Bai, Cristi! Tine minte ce iti spun acum! In Romania legile sunt facute pentru hoti!”. Asa mi-a spus! Si el stia exact cum stau treburile! In Romania, imediat dupa 1990, legile s-au facut cu harta Romaniei pe masa si cu un tabel alaturi in care erau trecute categoriile: petrol, grau, tutun, bogatii naturale, alumini, sare, paduri, luciul apelor, fabricile, combinatele, conturile comertului exterior, patrimoniul sindicatelor, CONTUL LIBERATEA, au pus la punct marile jafuri nationale CARITAS, GELSOR, FNI, TOTUL!!! Si si le-au impartit! Au luat totul gratis!! 1.000 de miliarde de dolari au furat! Comunistii, securistii, masonii, puii de comunisti, puii de securisti,/ Au platit clanurile, magistratii, avocatii, politicienii, administratia locala, au pus bancile la talharit populatia, au atras oamenii in capcana creditelor ca sa-i fac sclavi, i-au momit cu credite cu buletinul, au umplut tara de banci, farmacii si locuri ale pierzanie cu jocuri de noroc, au saracit tineretul, au facut din tineri drogati, din fete, curve, au alungat oamenii harnici, au deschis hipermarketuri ca sa-i faca dependenti pe oameni de mancare si electrocasnice, toate de cea mai proasta calitate! Jaf la drumul mare! Depopularea tarii! Au distrus Armata. Au facut din tinerii de azi niste fatalai, care merg la sala sa se umple de steroizi si sa-si piarda testiculele! Mari luptatori! La circ, poate. Werstling de Dambovitza. Daca incepe razboiul astia mor primii. Se dau cap in cap mergand pe trotinete. Isi umlu nadragii aia, cu turul pana la genunchi, de caca. Acesti troli cu barbi de Caragiale, cu tricouri-furoruri de dama, ce le lasa umerii goi. Cu pantalonii rupti si gauriti ca sa se obsnuieasca cu zdrentele. Caci acolo se va ajunge! La saracirea populatiei. Saracirea extrema!Teritoriul asta in maxim 20 de ani nu se va mai numi ROMANIA! Sa nju va spum eu acum CUM! Toate astea daca nu ne ridicam! Cu sabia in mana!

Sa schimbe legile in favoarea voastra, si in folosul nostru, al cetatenilor! Asta este treaba voastra! Asta este menirea voastra! Pentru asta sunteti platiti! Nu va mai plangeti ca niste domnisoare de pension ca nu aveti una, ca nu aveti alta! Cereti ce va trebuie ca sa va faceti treaba! Sa nu va mai faceti de rusine si ocara!

Ne-am saturat de mizeria asta! Chiar nu intelegeti? Voi! Voi toti care ne priviti de sus, si extind aria de adresare! Politicieni, suljbasi la ministere, functionari, politisti! Voi toti! Luati jandarmii de la bautut oameni nevinovati si gazat femei, copii si batrani -RUSINE Jandarmerie! si puneti-i sa infrunte infractorii! Dati amenzi pentru vanzare “ilegala” de flori si patrunjel si pentru traversare pe “rosu”. Intre timp clanurile de interlopi, de hoti, proxeneti, camatari, mardeiasi, talhari, criminali isi fac de cap in tot orasul si tin sub teroare intreaga populatie! Sunt peste 30 de mii de arme detinute ilegal in Romania! De interlopi!!! Erau 12.500, STIUTE, in 1995. Dintr-o ancheta facuta de mine pentru ziarul ZIUA!

Pentru ca asta a fost planul inca de la inceputul anilor 90. Iliescu si toata sleahta lui a dat nas tiganilor, cica le-au dat aurul inapoi-da, ce ba!? L-au extras ei din adancuri? Tot din furturi si crime l-au strans!, i-a numit rromi, ca “tigani” putzea a fum si a transpiratie iute de hot cu frica de a fi prins la furat. Ca sa tina populatia in spaima, in teroare, ca sa poata fi manevrata mai usor de hotii cu gulere albe, de politicienii si magistatii scalvi ai banditilor cu staif! Ca sa duca oamenii cu sbaia la gat la urnele de voatare in favoare FSN/PDSR/USL/PSD! Jos Comuniusmul si nomenclatura luyi! Jos Securitatea! Daca adoptam Punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara din 13 iulie 1990, Iliescu sin ai lui erau in puscarie acum! Alexandra Macesanu si Luiza Melencu erau in viata acum! Adriana Fieraru traia! Romania era Monarhie, acum!

Bai! Murim ca popor daca mai toleram banditismul asta de stat!
Bai! Ne sunt violate si ucise copilele de gunoaiele degenerate ale Occidentului. Baga-si-ar diversitatea in cur! Cu elgebbtteul lor de bulangii si pedofili!
Ne ridicam odata sau nu?!!!

Intre timp un comandant de politie si-a felicitat subordonatii ca au gasit o fetita de 11 ani, moarta pe un camp, ucisa, torturata si violata de un pedofil olandez degenerat, care s-a carat bine-mersi din tara pentru ca serviciile aveau alta treaba, politia alta treaba, politia de frontiera, si ea, alta treaba. Treaba mare.

Adriana Fieraru, Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

(Cristian Botez)

Când se afla lângă raclă, Părintele Cleopa a avut parte de una dintre minunile care s-au întâmplat la moaştele Sfintei:

…o femeie, plângând, l-a rugat s-o lase să-i dăruiască Sfintei o pernuţă, drept mulţumire pentru ajutorul pe care l-a primit în urma rugăciunilor.

Paintele Cleopa Ilie de la Sihăstria întotdeauna venea şi mulţumea Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva că l-a scăpat de toate urgiile prin care a trecut, fiind fugar mai mult de unsprezece ani.

Când se afla lângă raclă ‒ cum adeseori spunea părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Sihăstria că se întâmpla ‒, a avut parte de una dintre minunile care s-au întâmplat la moaştele Sfintei: o femeie, plângând, l-a rugat s-o lase să-i dăruiască Sfintei o pernuţă, drept mulţumire pentru ajutorul pe care l-a primit în urma rugăciunilor. I s-a îngăduit să treacă, după care unii dintre ei au observat cum Sfânta a ridicat capul pentru ca femeia să-i așeze pernuţa în raclă.

(Vasile Nechita, Viața și minunile Preacuvioasei Parascheva)

Icoana originală, cunoscută sub numele de „Țelitelnița” sau „Vindecătoarea” s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii, și luminătoarea Georgiei (14 ianuarie).

O copie a icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” se află în Mănăstirea Alexeev din Moscova, înaintea căreia se săvârșesc minuni consemnate încă din secolul al VIII-lea. Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (21 septembrie, 28 octombrie) a consemnat în cartea sa Lâna rourată minunea care a inspirat zugrăvirea acestei icoane.

Preotul Bisericii Navarninsky, Vincent Bulvinensky, se ruga întotdeauna la icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât și la ieșirea din biserică. El spunea în fața icoanei următoarea rugăciune: „Bucură-te Ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtat pe Hristos și fericiți sunt sânii care L-au hrănit pe Domnul Dumnezeu, Mântuitorul nostru!”.

Într-o vreme, el însuși a suferit de o boală îngrozitoare. Limba lui începuse să putrezească, astfel încât el leșina de durere. Când își venea în fire, preotul rostea rugăciunea obișnuită către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

De îndată ce a terminat să se roage cu ardoare Maicii Domnului, el a văzut la capătul patului un tânăr frumos. Preotul a înțeles îndată că tânărul este îngerul său păzitor. Îngerul l-a privit cu milă, chemând-o el însuși pe Maica Domnului să-l vindece pe bărbat. Deodată, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut în camera preotului și a vindecat pe omul bolnav care i-a fost atât de credincios. Preotul s-a ridicat imediat din pat și a mers în biserică, slujind din nou. Cei prezenți, care știau starea în care se afla, au fost uimiți văzând recuperarea lui.

Această minune a inspirat zugrăvirea icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”), icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului stând în picioare lângă patul bolnavului.

(Cătălin Rusu)

Puncte importante de pe ordinea de zi

Consiliul va desfășura o amplă dezbatere de orientare axată pe tema crucială a transporturilor și schimbărilor climatice. Discuția se va concentra asupra modalităților de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din domeniul transporturilor, în conformitate cu angajamentele asumate de UE în temeiul Acordului de la Paris.

Dezbaterea se va baza pe comunicarea Comisiei Europene intitulată „O planetă curată pentru toți”, publicată în noiembrie 2018.

Miniștrii vor aborda acest subiect amplu în cadrul a trei runde separate, fiecare dintre acestea corespunzând unui sector al transporturilor: transportul terestru (rutier și feroviar), aviația și transportul maritim.

Președinția finlandeză a pregătit un document de informare detaliat pentru a contribui la structurarea discuției.

Această dezbatere se va desfășura în urma invitației Consiliului European din iunie 2019 adresată Consiliului și Comisiei Europene de a înregistra progrese cu privire la lucrările vizând acest subiect.

(consilium.europa.eu)

Corneliu Zelea Codreanu, la naștere Corneliu Zelinski (n. 13 septembrie 1899, Huși, România – d. 30 noiembrie 1938, Tâncăbești, Snagov, Ilfov, România) a fost liderul carismatic al extremei-drepte fasciste românești, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”. Codreanu a avut controlul absolut al organizației. Legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul.

Din 1919, Codreanu era membru al Gărzii Conștiinței Naționale, iar în 1923, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), pe care a lăsat-o doi ani mai târziu, din cauza diferențelor ideologice. În 1927, și-a înființat propria mișcare Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută sub numele de Garda de Fier.

A fost asasinat în timpul detenției din ordinul regelui Carol al II-lea.

Biografie

Corneliu Zelea Codreanu s-a născut la 13 septembrie 1899 la Huși, cu numele Corneliu Zelinski. În anul 1902 tatăl său, Ion Zelinski și-a românizat numele în Zelea Codreanu.  Mama sa, Eliza născută Brauner era de origine germană – bavareză. Străbunicul său, Simion Zelea, se trăgea dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Igești din Bucovina. În perioada 1786-1848 când Bucovina a fost sub administrație poloneză (aparținând de provincia Galiția), el a fost obligat de autoritați sa-și schimbe numele în Zelinski.  Străbunicul din partea mamei, pe numele său Adolf Brunner, a sosit din Bavaria in Bucovina ca functionar vamal. Corneliu a fost botezat într-o biserică ortodoxă odată cu părinții săi, care s-au convertit și ei, la credința ortodoxă.

Corneliu și tatăl său, Ion Zelea Codreanu, s-au străduit să-și afișeze o origine neaoș-română, reclamându-se a se trage dintr-o veche familie de răzeși și arătând că numele Zelea ar fi provenit de la zale și nu de la Zelinski, care înseamnă în poloneză : Codreanu.

A urmat cursurile școlii primare la Iași și Huși, iar între anii 1912-1916 a fost înscris la liceul militar de la Mănăstirea Dealu.

La 16 ani a fost combatant voluntar în Primul Război Mondial, fără a fi împlinit vârsta minimă pentru încorporare. Între 1917 și 1918 a urmat cursurile Școlii Militare de Infanterie de la Botoșani.

A aderat la Garda Conștiinței Naționale în 1919, atras de caracterul anticomunist al organizației. În 1920 a participat la acțiunile de înăbușire a revoltei comuniste de la Atelierele CFR Nicolina.

Admis la facultatea de drept din Iași, a devenit președintele Societății studenților la drept, organizație pe care a dizolvat-o pentru a fonda, în 1922, „Asociația Studenților Creștini”. În semn de protest față de decizia rectoratului universității de a începe anul școlar fără tradiționala slujbă religioasă, Codreanu s-a baricadat în interiorul instituției. Din cauza acestei acțiuni a fost exmatriculat. A plecat în Germania, unde a studiat timp de câteva luni la Berlin și Jena. În timpul șederii în Germania a participat la mitinguri organizate de Hitler și s-a lăsat cucerit de doctrina hitleristă. Codreanu a fost impresionat mai ales de unitățile paramilitare naziste Sturmabteilung – SA care, prin acțiunile lor din anii ’20, violente și contrare legii, erau folosite ca instrument de convingere a oponenților mișcării naziste aflată în plină ascensiune.

În iunie 1925, Codreanu s-a căsătorit cu Elena Ilinoiu, fiica lui Constantin Ilinoiu. Sub auspiciile unor colaboratori și simpatizanți ca A. C. Cuza, generalul Macridescu, George Niculescu și alții, a fost organizat un spectacol-demonstrație politică în care mirii purtau costume naționale albe și pe cap pirostrii cu crucea în creștet și svastică pe frunte. La spectacol au participat 90.000 de persoane în mii de vehicule, formând o coloană de 4 Km. Filmarea procesiunii a fost confiscată și arsă în 1925 pe motiv că punea în pericol ordinea și siguranța publică.

Cariera politică

Reprimit la studii la Universitatea din Iași ca urmare a intervențiilor profesorului A. C. Cuza, prieten al familiei și totodată protectorul și mentorul său spiritual, Codreanu se reîntoarce în țară și își reia studiile pentru o perioadă de timp scurtă. În acest răstimp participă la demonstrațiile studențești care cereau limitarea numărului evreilor în învățământul superior („numerus clausus”).

În 1923 fondează împreună cu A. C. Cuza Liga Apărării Naționale Creștine (L.A.N.C.), partid antidemocrat și antisemit.

În 1924, în urma unei altercații este implicat într-un proces la care, în sala de judecată, în fața instanței, îl împușcă pe prefectul de poliție Manciu, care îl agresase la rândul său anterior, dar este achitat pe motiv că acționase în legitimă apărare. Este vorba de primul dintr-o serie de asasinate politice (crima politică anterioară din România modernă a fost asasinarea lui Barbu Catargiu în 1863). „Asta este marea învinuire care se aduce legionarilor: au introdus în moravurile politice românești ceva ce nu făcea parte din tradiția noastră” acuză Neagu Djuvara.

Din cauza unor disensiuni apărute în L.A.N.C., Codreanu se desprinde de mișcare și, împreună cu Ion Moța, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneață și Radu Mironovici, fondează în 1927, inspirat de o icoană din închisoarea Văcărești, mișcarea paramilitară „Legiunea Arhanghelul Mihail”.

În anii următori au loc o serie de manifestații ample împotriva „corupției parlamentare, a evreilor și a comunismului”.

Cucerit de manifestațiile teatrale, de paradă, de care se folosea propaganda nazistă în Germania, Codreanu, pentru a-i atrage pe țărani la ideologia sa și pentru a le obține voturile, vizitează satele îmbrăcat în costum național și călare pe un cal alb. În 1931 este ales în parlament deputat de Neamț, obținând, conform documentelor vremii, 11.300 voturi valid exprimate. În 1932, devine pentru a doua oară parlamentar, candidând în județul Tutova, cu 5.600 de voturi.

Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și „românitate”, ca o deosebire de fascismul lui Mussolini, deși dorea transformarea României în stat fascist, după modelul italian. Ideologiile fascistă și nazistă erau folosite ca substrat de îndoctrinare în cuiburile legionare (titluri de cursuri: „Afinitatea între fascism și Mișcarea Legionară”, „Puncte comune între hitlerism și Mișcarea Legionară”, etc. – C. Z. Codreanu: Cărticica șefului de cuib). Pentru Codreanu, „Legiunea Arhanghelul Mihail va fi mai mult o școală și o oaste, decât un partid politic”. Fapt este că uniformele, cămășile verzi cu diagonală și pistol la șold copiate după uniformele “cămășile negre” fasciste-italiene și “cămășile brune” ale SA din Germania, precum și frazeologia mistic-religioasă, patriotardă-xenofobă (pericolul reprezentat – în viziunea codrenistă – de democrația liberală, care ar fi dus la acapararea puterii în stat de către inamicii principali ai legionarilor și naționaliștilor români, „evreii”: „democrația sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în fața blocului unit al puterii iudaice” să curețe țara de moravurile politice murdare, să înlăture influența pernicioasă și cosmopolită a evreilor și a masonilor… „Să facem o țară ca soarele sfânt de pe cer…” (C. Z. Codreanu în cartea sa Pentru legionari) au atras o numeroși studenți, preoți și intelectuali ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, precum și personalități din protipendada română, ca Ghica, Cantacuzino, Sturdza, Manu ș.a.

Cultul morții

O altă trăsătură fundamentală a Legiunii a fost cultul morții, considerată ca o alternativă preferabilă într-o situație conflictuală:

„

• Poporul nu se conduce după voința lui: democrația. Nici după voința unei persoane: dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viață și norme, legi naturale de moarte. Legile vieții și legile morții. O națiune merge la viață sau la moarte după cum respectă pe una sau pe alta din aceste legi.
• Țelul final nu este viața. (…) Acest moment final, „învierea din morți”, este țelul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.
• Neamul este deci o entitate care își prelungește viața și dincolo de pământ. Neamurile sunt realități și în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta.
• Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovați pentru starea de nenorocire în care se zbate țara: românii sau jidanii? Am căzut unanim de acord, că cei dintâi și mai mari vinovați sunt românii ticăloși, care pentru arginții iudei și-au trădat neamul. Jidanii ne sunt dușmani și în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se așază pe aceeași linie cu ei, sunt mai mult decât dușmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi și cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului și în al doilea rând dușmanului. Dacă aș avea un singur glonț, iar în fața mea un dușman și un trădător, glonțul l-aș trimite în trădător.” C.Z. Codreanu.
• Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare. (C.Z.Codreanu: „9 Porunci Legionare”, din ziarul G.d.F. a Basarabiei)
• Moartea, numai moartea legionară (…) / Ni-i dragă moartea pentru Căpitan!” – Radu Gyr: Imnul Tinereții Legionare.”

Violențe

În 1933, Codreanu întemeiază – ca expresie politică a Mișcării Legionare – partidul Totul pentru Țară (prezidat de ing. Gheorghe Clime), cu o platformă-program atât de violent fascistă, antisemită și antioccidentală, încât prim-ministrul liberal I. G. Duca, delegat de Carol al II-lea să organizeze alegerile, îi interzice participarea la alegeri. Duca e asasinat după trei săptămâni de un grup de trei legionari. Stere Ciumetti, secretarul Mișcării Legionare, este asasinat în replică la 29 decembrie, în același an, din ordinul lui Victor Iamandi, ministrul liberal al justiției, corpul său fiind aruncat într-un lac bucureștean. Printre inculpații în procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de Codreanu, au compărut și generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală. Codreanu a fost achitat din nou, instanța considerând că nu era vinovat de crimă, deși el avea teoretic controlul absolut asupra organizației.

La 24 septembrie 1934, Codreanu a convocat „Consiliul de onoare al Legiunii” pentru a-l judeca pe ziaristul legionar și anticodrenist Mihai Stelescu pentru că acesta publicase în ziarul la care lucra un articol care-l critica pe Codreanu și că ar fi organizat un atentat la viața „Căpitanului”. Consiliul, respectiv Codreanu, l-a declarat pe Stelescu „vinovat de înaltă trădare față de Legiune și căpitan” și a decis excluderea lui Stelescu din mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca într-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoarea pierdută și păcatul făptuit”.

Dar Stelescu și-a continuat critica la adresa „Căpitanului”, pe care l-a făcut laș, desfrânat și slab orator. În 1936, un grup de zece legionari, studenți la teologie, a pătruns în spitalul în care era internat Stelescu pentru recuperare în urma unei operații de apendicită și l-au împușcat pe patul de spital cu 120 de gloanțe, după care i-au aplicat multiple lovituri în cap cu un topor, intonând imnuri legionare.[18] Grupul de criminali trimis de „Căpitan” ca să-l pedepsească pe disident a primit porecla „Decemviri” („zece bărbați”), iar cei care l-au pedepsit pe I. G. Duca au fost numiți „Nicadori”.

Făptașii s-au predat poliției și au fost omorâți la rândul lor, în 1938, odată cu Codreanu.

Procesul și moartea

În urma unui răspuns dat lui Nicolae Iorga, care luase poziție față de Mișcarea Legionară („ești un necinstit sufletește”), este trimis în instanță pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii. Condamnat la șase luni de detenție, în luna mai 1938 este rejudecat și condamnat la zece ani de muncă forțată.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938 Codreanu este omorât (sugrumat), împreună cu alți 13 legionari (Nicadorii și Decemvirii), de jandarmii care îi transportă pe deținuți la închisoarea Jilava. Incidentul are loc în pădurea Tâncăbești, din apropierea capitalei. Motivul oficial invocat a fost încercarea de evadare, dar din mărturiile participanților reiese că asasinarea celor 14 legionari a fost executarea unui ordin dat de Carol al II-lea, fapt care face din acest asasinat o crimă de stat, fenomenul acesta fiind strâns legat în România burgheză a vremii de o tradiție înrădăcinată de brutalitate politică instituțională.[24]. Trupurile neînsuflețite au fost arse cu acid și înhumate în fortul Jilava.

„Suprimarea „Căpitanului” și arestarea principalilor fruntași ai mișcării au dus la dezorganizarea Legiunii și la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima” (Neagu Djuvara). Legiunea s-a scindat în două tabere inamice, „simiștii”, gruparea majoritară condusă de Horia Sima și „codreniștii”, conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl), care l-a acuzat pe Sima de a fi fost spion al lui Moruzov, delapidator (al fondurilor primite de la germani la Viena pentru a organiza o armată legionară/anti-sovietică), că l-a turnat pe „Căpitan” și i-a trădat „cauza”, etc.

C.Z. Codreanu – scrieri

• Călăuza bunului Român – Regulamentul de functionare si organizare a Ligii Apararii National-Crestine (L.A.N.C.), în colaborare cu Ion Z. Codreanu și A. C. Cuza, Iași, martie 1923.
• Circulări, Scrisori, Sfaturi, Gânduri (editată de Vasile Iașinschi), Madrid, 1951.
• Scrisori studențești din închisoare (Văcărești, 9 octombrie 1923 – 30 martie 1924), Tip. “Libertatea” – Orăștie, Iași, 1925; reed. Ed. Ramida, București, 1998.
• Cărticica șefului de cuib, Tip. C. S. m. c. [?], București, 1933; reed. Col. „Omul Nou“, Miami Beach, 1990.
• Pentru legionari, vol. I [volumul al doilea n-a mai fost scris], Editura “Totul pentru Țară”, Tipografia Vestemean, Sibiu, 1936; reed. Ed. Scara, București, 1999
• Circulări și manifeste, Ed. „Totul pentru Țară“, București, 1937; reed. Col. „Europa“, München, 1981.
• Însemnările de la Jilava, Rostock, 1942; reed. Col. „Europa“, München, 1994.

Sursa: Wikipedia

Pe 11 septembrie 2019, Camera Deputatilor a votat aproape in unanimitate legea care prevede infiintarea Muzeului Evreilor si Holocaustului din România. Statul român va dona pentru acest scop Imobilul Banloc de pe Calea Victoriei nr. 218, construit in perioada interbelica, avand o suprafata de circa 8.000 mp. Statul român va asigura desigur si majoritatea fondurilor necesare consolidarii, reabilitarii si amenajarii Muzeului, estimate la 12-17 milioane euro.

Asta in conditiile in care exista deja in centrul Bucurestiului un Memorial al Holocaustului, inaugurat in 2009. Acesta este situat in zona unde incepe strada Lipscani de langa Dambovita, a presupus distrugerea unui parculet de 3000 mp care a fost betonat, si a costat 17 milioane lei, tot de la stat.

In aceeasi tara – România, la 30 de ani de la Revolutie, nu exista inca un Muzeu National al Comunismului si un Memorial al Victimelor Comunismului in România. Clasa politica post-decembrista si autoritatile centrale si locale care s-au succedat nu au reusit sa gaseasca inca o locatie adecvata in capitala tarii si fondurile necesare pentru acest proiect, considerat mereu drept unul secundar, si chiar deranjant pentru multi politicieni si grupurile de influenta din jurul lor.

Intre 1948 si 1989, milioane de români au avut de suferit prin inchisorile si lagarele de munca comuniste, fiind persecutati, deposedati de proprietati, batuti, umiliti, torturati, infometati, izolati, omorati pentru rezistenta lor in fata regimului comunist criminal. Sute de mii si-au pierdut viata in inchisori, mine si lagare, alte sute de mii au avut de suferit si dupa ce au iesit din inchisori. Si totusi, pentru cei care conduc România in ultimii 30 de ani, acesta suferinta, cauzata de dorinta de a apara libertatea, demnitatea si credinta noastra, nu conteaza, ba chiar deranjeaza.

Domnilor politicieni de azi, oare cate muzee si memoriale veti mai ridica pentru minoritati nationale, pana cand veti decide si infiintarea Muzeului Comunismului din România si Memorialul Victimelor Regimului Comunist, asteptata de poporul român de 30 de ani?

(Neam Unit România – pagina Facebook)

Am intrebat de la inceputul anchetei, intr-un articol.

Apoi am intrebat ”surse”. Au verificat politistii si imaginile de pe camerele de supraveghere inregistrate in 24 iulie, după-amiaza, adică după răpirea Alexandrei? Că poate individul a mai ieșit din Casa Groazei si după ora 14.00.

Nu am primit niciun raspuns de la ”surse”, semn că merită să pun intrebarea si public. Măcar să aflăm dacă anchetatorii și-au făcut treaba, au eliminat o alta posibilă ipoteză. Dacă s-au multumit să-l creadă pe arestat că a stat și a întețit focul de sub butoi, asta e!

(Simona Ionescu)

A început demolarea casei lui Cioceanu. Povestea cârciumei care a dat numele intersecției din Ploiești

La patru ani de la moartea lui „moș Cioceanu”, pe numele real Alexandru Tache, care a dat numele renumitei intersecții din Ploiești, a început demolarea fostei cârciumi în care a locuit acesta.

Un cititor ne-a trimis imagini cu imobilul ”atacat” de muncitori, acoperișul fiind deja desființat. Observatorulph.ro a solicitat informații Primăriei Ploiești despre această lucrare.

La scurt timp după moartea lui „moș Cioceanu”, pe numele real Alexandru Tache, observatorulph.ro a publicat un articol cu istoria fostei cârciumi care a dat și denumirea populară a intersecției, articol pe care îl republicăm mai jos:

Istoria începe undeva prin anii 1900. La bifurcația străzilor care poartă astăzi denumirea de Torcători și Mărășești se afla o cârciumă vestită. Potrivit monografiei Ploieștiului de la 1904, străzile aveau o altă denumire: Calea Târgșorului și strada Principesa Maria. Cârciuma și-a căpătat la scurt timp faimă, iar oamenii își dădeau întâlnire aici, unde se vindeau mititei și bere la halbă.

Era suficient ca să fie aprovizionată cârciuma cu butoaie de bere, ca lumea să se îngrămădească buluc. La întrebarea unde te duci? oamenii răspundeau simplu: „La Cioceanu”, după numele proprietarului cârciumei. Mica construcție, cu acoperiș albastru ( pentru că la acea dată Ploieștiul era împărțit în mahalale care se deosebeau unele de altele prin culoarea acoperișului) și prispă din lemn, se aglomera tot timpul.

„Pe vremuri, potrivit nomenclatorului de străzi de la 1904, străzile la intersecția cărora era ridicată cârciuma se numeau Calea Târgșorului și Principesa Maria. Numele de Calea Târgșorului vine de la faptul că în zonă se refugiaseră locuitori din Târgșor, care veniseră pe moșia liberă a Ploieștiului, pentru a scăpa de taxele de pe moșia de la Târgșor. Îmi amintesc de cârciuma de la Cioceanu, pentru că a devenit repede celebră. În zonă nu figurează că ar fi existat vreo stradă cu numele Cioceanu, însă cum toată lumea spunea că merge la cârciumă, ”La Cioceanu” s-a păstrat această denumire a zonei”, este de părere arhitectul Călin Hoinărescu.

Nimeni nu știe însă de ce s-a închis cârciuma, şi nici cum a ajuns Alexandru Tache să locuiască aici. Oamenii povestesc că Alexandru Tache ar fi lucrat la această cârciumă, iar proprietarul clădirii, pentru că nu avea copii, i-ar fi lăsat acestuia casa. În perioada 1980 – 1990, denumirile străzilor s-au modificat. Apare strada Torcători și strada Mărășești.

Se vorbește chiar de faptul că în perioada comunistă ar fi existat în plan ca locuința lui Alexandru Tache să fie demolată, ca să facă loc unei intersecții mai mari. Omul însă nu s-a lăsat cu una cu două și nimeni nu a reușit să-l scoată din casă. Pentru că era în vârstă și locuia chiar la intersecția cunoscută sub numele de Cioceanu, bătrânul a căpătat porecla de moș Cioceanu.

Cât adevăr există în povestea vieții bătrânului nimeni nu știe. Cert este că, la o aruncătură de băț de intersecție, pe partea dreaptă cum mergi spre centru, pe strada Eroilor, multe case au fost dărâmate să facă loc blocurilor cu opt etaje.

După 1990, Alexandru Tache a fost extrem de activ. Nicio instituție din Ploiești nu a scăpat de reclamațiile celui care mulți îi spuneau „moș Cioceanu”. Acesta a depus de-a lungul vremii sesizări la Primăria Ploiești, la Prefectură, ba chiar la CAS Prahova. Ani de zile a fost pe drumuri, în speranța că va fi luat în seamă. A reclamat prețul la medicamente, își reclama uneori chiar vecinii, iar alteori, depunea plângeri cu privire chiar la produsele alimentare.

Locuia în casa modestă de la intersecția străzilor Mărășești cu Torcători, într-o singură încăpere, plină de ziare, icoane și fotografii vechi, având suplimentar ca sursă de venit banii obținuți din închirierea unei alte suprafețe din casă. Vecinii își amintesc că aici, în urmă cu 20 – 30 de ani, ar fi funcționat o agenție Loto, apoi un magazin cu tot felul de produse, iar după 1995, spațiul a avut ca destinație magazin de piese auto.

Vecinii nu-și amintesc dacă moș Cioceanu ar fi avut rude și nici dacă avea persoane apropiate. Știu că oamenii care îl vedeau pe treptele casei îi mai aduceau câte ceva de mâncare, pentru că tot timpul era singur.

(observatorulph.ro)

EVZ de luni.

Sustineți presa tipărită! E cronica vie a unui popor, pe cel mai nemuritor suport. Cartea și ziarul nu trebuie să moară fiindcă avem laptopuri și telefoane.

(Simona Ionescu)