Astazi, 12 decembrie, de ziua Sfantului Spiridon, este si ziua Spitalului din Iasi care ii poarta numele, infiintat in 1757. Se va tine la Biserica din mijlocul Spitalului o slujba traditionala de pomenire a ctitorilor asezamantului de cult si a celui de sanatate.

“Traditionala este si impartirea pachetelelor pentru persoane nevoiase care a inceput aseara dupa ce a avut loc slujba de vecernie la care a participat un sobor de preoti si conducerea spitalului si cu totii ne-am rugat pentru pacienti dar si pentru slujitorii spitalului”, a declarat Diana Cimpoiesu, coordonator UPU/SMURD.

(ziaruldeiasi.ro)

Maica Ecaterina de la Așezământul „Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți” a renunțat la cariera pentru care s-a pregătit și a intrat în monahism. A luat diploma de asistentă medicală și apoi pe cea de psiholog și de opt ani se îngrijește zilnic de cei 126 de copii de toate vârstele ai așezământului.

Pro TV a difuzat un reportaj cu o zi din munca Maicii Ecaterina și a copiilor care o consideră ca o mamă.

„Maica e că o mamă pentru noi. E o ființă care a salvat o grămadă de vieți. Ne face să devenim ceva în viață. Ea vrea să ne arate că lucrurile care sunt grele pot fi ușoare doar dacă credem noi că sunt ușoare. Ea ne-a pus două țeluri. Să înveți și să fii cuminte”, spun Maria și Vasilica despre monahie.

În timp ce copiii își desfășoară activitatea zilnică, Maica Ecaterina îi supraveghează non stop și se asigură de modelarea caracterelor în pregătirea pentru viața de familie.

„Ei trebuiesc pregătiți pentru familie mai departe pentru că ei n-au avut modele, n-au avut părinți. Și am avut copii care în momentul în care le spuneam despre familie sora, dar nu înțeleg conceptul de familie. Nu au model. Și e foarte greu. Încerc să modelez o persoană care la un moment dat va trebui să se transforme în acel tată sau mama pe mai departe pentru copiii lor”, mărturisește maica.

Pe lângă grija pentru suflet, în așezământ copiii au parte de tot felul de pregătiri și meditații, iar locul arată ca un centru în care se face performanță. Dovadă stau vitrinele înțesate cu diplome și medalii. Peste tot sunt săli în care se țin cursuri. Iar maica e peste tot, atentă la orice detaliu.

„Atunci când te implici în viața unui copil și afli ceva te doare atât de tare încât simți că te sfâșie. Dar când ai o sută și…nu poți să te lași sfâșiat de unul. Că trebuie să te lași și la ceilalți care au nevoie. Și el trebuie să te simtă că dacă nu empatizezi la maxim cu el nu obții de la el”, afirmă Maica Ecaterina.

Până acum din așezământ au plecat 30 de copii, toți cu diplome și meserii învățate, 10 sunt la facultate, iar 7 s-au căsătorit, au familii.

Așezământul Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți

Înfiinţat în toamna anului 2011, Aşezământul din municipiul Rădăuți, județul Suceava găzduieşte în prezent 126 de copii şi tineri.

A fost construit la iniţiativa Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, şi este destinat orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate.

Aşezământul a fost sfinţit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 6 noiembrie 2015.

(basilica.ro)

Circa 44 de mii de angajaţi din sectorul bugetar vor beneficia în anul 2020 de majorări salariale cuprinse între 8% şi 63%. Proiectul de lege pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat în primă lectură de Parlament, transmite IPN.

„Proiectul implică costuri financiare estimate la 372 de milioane de lei în calcul anual, iar cheltuielile respective sunt prevăzute în proiectul bugetului de stat pe anul 2020 şi pe termen mediu pentru anii 2021-2022”, a precizat Serghei Puşcuţa, ministru al Finanţelor. Principalele modificări se referă la unificarea claselor de salarizare pentru profesori, învăţători, educatori. Cei 17,5 mii de angajaţi vor beneficia de o majorare de salariu cuprinsă între 750 şi 980 de lei. De asemenea, va fi majorată clasa de salarizare pentru directori, directori-adjuncţi din instituţiile de educaţie timpurie, învăţământ preşcolar, gimnazial, liceal, profesional-tehnic. Cei patru mii de angajaţi vor beneficia de o majorare a salariilor cuprinsă între 820 şi 2 660 de lei. Clasele de salarizare vor fi majorate şi pentru alte funcţii din domeniul învăţământului şi asistenţei sociale, precum: bucătari, dădace, asistenţi sociali. 13,9 mii de unităţi de personal vor beneficia de o majorare a salariilor cu 350-530 de lei. Şi primarii, viceprimarii de oraş, sat, comună cu populaţia de la până la 20 de mii de locuitori vor beneficia de majorarea clasei de salarizare. Aproape o mie de angajaţi vor beneficia de o majorare a salariilor cuprinsă între 1320 şi 1920 de lei. Totodată, vor fi echivalate clasele de salarizare ale angajaţilor din sistemul penitenciar cu funcţii similare celor din domeniul ordinii publice şi securitate a statului. Aproape 1,5 mii de unităţi de personal vor beneficia de o creştere a salariilor cu o valoare cuprinsă între o mie şi două mii lei. De asemenea, proiectul prevede majorarea sporului pentru deţinătorii de titluri onorifice, precum şi introducerea premiului anual în mărime de 50% din salariul de bază, modul de acordare a căruia va fi stabilit de Guvern.

(Iurii Botnarenco – adevarul.ro)

Tamaduirea femeii garbove – Duminica a XVII-a Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Vrednicilor de dragoste dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Primeasca in bucurie inima noastra si astazi, la incununarea dumnezeiestii liturghii, mai intai cuvantul, si apoi, pentru cei pregatiti, trupul si sangele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul Parintelui Ceresc, intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. In aceasta asezare si vibratie duhovniceasca, sa ascultam si sa primim acum dumnezeiescul cuvant.

“In vremea aceea – atunci ca si astazi – invata Iisus intr-una din sinagogi sambata. Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei, si ea indata s-a indreptat, si slavea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei! Iar Domnul i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata boul sau, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sa-l adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iata de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, sa fie dezlegata de legatura aceasta, in ziua sambetei? Si zicand El acestea, s-au rusinat toti cei ce erau impotriva Lui, si toata multimea se bucura de faptele stralucite savarsite de El” (Luca 13, 10-17).

Preaiubitilor,
Sa cugetam impreuna la cuvantul ascultat. Acum si aici, ne simtim intru acel Astazi dumnezeiesc al lui Iisus, Dumnezeu si Om, acolo, in acel loc sfintit de El. Caci unde este El e sfant. El a sfintit si sfinteste totul. Si, intrand, ochii I se indreapta catre sarmana femeie garbova, una dintre “acesti prea mici frati ai mei”, cum ii numeste Mantuitorul pe toti sarmanii lumii. Si noi, la randul nostru, ar trebui sa nu ne tulburam, sa nu slabeasca, ci sa creasca iubirea noastra atunci cand, mai ales in biserica, am vedea pe cineva bolnav; garbovit intr-un fel. Indeosebi acolo sa se indrepte ochii nostri. Un Parinte al Bisericii, Grigorie Sinaitul, spune cum sa birui in tine mandria, iutimea: indeosebi prin barbatie si mila. Unind barbatia (puterea) cu mila, vei invinge mandria si iutimea.

Acolo, Iisus cautand, cu puterea si mila Lui – insusiri dumnezeiesti rasadite si in noi, ca virtuti – Isi indreapta ochii catre ea, o cheama si rosteste: “Femeie, dezlegata esti de neputinta ta”, Isi pune mainile asupra ei. Si prin mainile Lui, prin puterea Lui – caci putere iesea din El si vindeca pe toti care erau in fata Lui – ea se dezleaga; se indreapta si priveste cu uimire in sus, spre El, spre Cel de sus coborat la cei de jos. Sa simtim si sa traim aceasta taina a tainelor! Caci aceasta este Calea: de sus, de la Dumnezeu coborand la noi, ca noi sa ne inaltam catre El. Parca nu te poti opri sa rostesti un cuvant, atat de scump, de adanc talc, al sfantului Grigorie Palama: “Dumnezeu, fire mai presus de fire, nu are a sui mai sus. Ci suirea lui se descopera in coborarea la cele smerite”. Iar cele smerite prin El se inalta.

Iubitilor, sa incercam sa fim asa cum adancul din noi o cere, sa fim in consens cu Hristos (pentru ca El e Sensul). Psalmistul striga, rugandu-L pe Dumnezeu: “Arata-mi calea pe care voi merge!”. El e Calea. El e Sensul. Toti cautam absolutul. Dar absolutul e numai in Dumnezeu. Il cautam acolo unde nu este; cautam sensul acolo unde nu este. Lumea, nu ea isi da sensul. Lumea nu poarta in ea vesnicia, existenta fara de inceput si fara de sfarsit. Ne-a dat Dumnezeu sa fim fara de sfarsit, sa avem si noi parte de vesnicie, dar nu suntem fara inceput. Tragismul demonului acesta a fost: in orgoliul lui vrand sa fie in locul lui Dumnezeu, Lucifer, purtatorul de lumina, s-a trezit deodata ca nu e fara inceput: “Era un timp cand nu era”. L-a adus si pe el Dumnezeu – ca pe toti ingerii, ca si pe noi – de la a nu fi la a fi. Cum stim cu totii ca in urma cu un timp nu eram. Fiecare din noi a inceput sa existe printr-o chemare. Asadar, nu in noi e sensul. Cum tu dai sens, rost fiecarei zidiri pe care o infaptuiesti, asa da Dumnezeu sens Zidirii Sale, tie; despartit de El, ramai fara sens. Numai cu El cunosti calea pe care sa mergi.

Acum, Hristos – care a luat toate ale noastre pentru ca pe toate sa le vindece, care “S-a facut pacat pentru noi”, luand Crucea, durerea pacatului, ca sa biruie pacatul si moartea – traia durerea sarmanei garbove. De aceea s-a indreptat cu ochii catre ea. Vedeti, de optsprezece ani suferea. Ceva mai inainte Mantuitorul vorbise de cei optsprezece peste care cazuse atunci un turn, si se zdrobisera. Numarul 18 inseamna de trei ori cate sase. Si numarul sase, in talcuirea celor vechi, e numar defectibil. Deci de trei ori cate sase arata cat de dramatica era caderea femeii garbove.

Garbovirea, starea aceasta ultima, de a nu putea privi in sus!, de a se fi schimbat in tine sensul gravitatiei. Pentru ca in pacat, cum spun Parintii, gravitatia isi schimba sensul de la Dumnezeu (aceasta este adevarata noastra gravitatie) catre tine insuti, catre eul tau, catre pamant. Nu ca pamantul nu are in el tot taina dumnezeirii; dar e blestemat, din pricina pacatului insuflat de demon si savarsit de om, prin varsare de sange: “Blestemat este pamantul din pricina pacatului tau” (Facerea 3, 17). Si atunci, privirea in jos e caderea din sensul existentei tale. De aceea demonul e simbolizat prin sarpe, care se taraste pe pamant, cum a fost pedepsit: “Pe pamant te vei tari, cu pamant te vei hrani” (Facerea 3, 14). Atunci, foamea de pamant a omului, foamea de cele de jos e foamea de pacat; si pacatul e painea demonului. Adam a pus un fel de nou inceput existentei, spun Sfintii Parinti, cu privirea aceasta in jos – in pacat, stricaciune si moarte.

Intelegem, astfel, durerea lui Iisus pentru privirea noastra in jos. El o dezleaga, si femeia priveste in sus. Si toti se bucura. Unul singur nu se bucura in clipa aceea (si ramane singur): mai-marele sinagogii. Un mai-mare al sinagogii, ca si Iair, de mai inainte, a carui fetita, de doisprezece ani, murise. Si acolo numarul este semnificativ: doisprezece – de doua ori cate sase. Aici, parca mai grav, de trei ori. Dar, de unde Iair vine si se pleaca inaintea Mantuitorului, acesta se impotriveste, desi nu indrazneste sa-I spuna de-a dreptul Mantuitorului, ci vorbeste la plural, adresandu-se multimii: “Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze. Venind, deci, in acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei”. Sarmanul… Vindecarea, pentru el, era un fel de munca, un fel de lucru; un fel de munca sub blestem. Iar Iisus venise sa ridice blestemul, sa vindece. Era zi de sambata, si sambata era ziua odihnei. Dar Iisus spusese si acel cuvant: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi da odihna!”.

Sa luam aminte: S-a odihnit Dumnezeu la incheierea zilelor Creatiei. Dar odihna lui Dumnezeu – si noi intelegem – nu e somn. Nu e somnul lenesului – cum va spune un Parinte, nu e nici macar somnul ostenelilor. Ci odihna e pacea unui fapt implinit. Era odihna zilelor Creatiei, si la sfarsitul fiecareia din ele, cum spune Scirptura: “a vazut Dumnezeu ca este bine” – ca este frumusete. Si zidindu-l pe om, a zis Dumnezeu ca “toate sunt bune foarte”. Apoi a statornicit in poporul lui Israel: “Sase zile sa-ti implinesti osteneala ta. Iar ziua a saptea e ziua Domnului”.

La acest cuvant, rogu-va, cu luare aminte cercetand, sa acultam si sa intelegem. Traducerea, talcuirea Vechiului Testament, trecerea in limba noua a fiecarui neam, s-a facut din doua surse. Izvorul e unic: Vechiul Testament din limba ebraica. Dar, in curgerea vremii, petrecand poporul evreu in robiile asiriana si babiloniana, iar in timpul imperiului lui Alexandru Macedon raspandindu-se si ajungand in alte tari, dupa sute de ani au mai uitat limba stramosilor.

Limba ebraica veche – pastrati acest cuvant si talc – nu avea decat consonante: b, p, c, d, g, si altele. Si nu reuseau ca sa puna vocalele la locul lor, sa le lege. Sa dam un exemplu: consonanta d, consonanta b si consonanta r; cuvantul astfel format era tradus fie dabar (introducand vocala a) – care inseamna cuvant, fie deber (introducand e), care inseamna ciuma. In loc de cuvant, ciuma! Trecem acum la cuvantul rostit de Mantuitorul, cand L-a ispitit demonul si I-a zis, dupa patruzeci de zile de post: “Daca esti Fiul lui Dumnezeu, porunceste pietrelor acestora sa se faca paini”. Mantuitorul i-a raspuns atunci: “Scris este: Nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu”. Dar in textul vechi este scris: “Nu numai cu paine… ci cu tot ce iese din gura lui Dumnezeu”. Deci, in textul ebraic lipseste “cuvantul”.

Si pentru ca iudeii mai uitasera limba – indeosebi cei din Alexandria, oras mare al imperiului elenist, intemeiat chiar de Alexandru Macedon –, pentru ei s-a tradus cuvantul lui Dumnezeu, al Vechiului Testament, in limba greaca. Au fost adusi de la Ierusalim, de la cele douasprezece semintii ale lui Israel, cate sase barbati, deci saptezeci si doi de barbati, care au tradus Vechiul Testament in intregime, cam pe la anii 200 inainte de Mantuitorul Hristos. Si asa a aparut Septuaginta, adica Vechiul Testament al celor saptezeci de barbati. Si tot Rasaritul crestin, ortodocsii, au tradus Biblia Vechiului Testament dupa Septuaginta. Ieronim a tradus pentru lumea latina, in secolul IV catre V, Vulgata, la inceput tot dupa Septuaginta (Psalmii, mai ales), dar mai apoi dupa textele ebraice (desi Fericitul Augustin i-a atras atentia). Si a ramas in Apus, pentru lumea catolica si protestanta, traducerea dupa ebraica, iar in Rasarit, in Bibliile noastre – dupa Septuaginta. Dar, ce ati observat? Mantuitorul insusi, cum a rostit cuvantul? – “Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul…” – deci asa cum apare in Septuaginta. Mantuitorul, apostolii asa au tradus. Si asa am pastrat noi pana in ziua de astazi.

Ajungand aici, revenim la acel cuvant al mai-marelui sinagogii: “Sase zile sa lucrati, iar nu in zi de sabat. Sa nu lucrati!”. De unde rostea el cuvantul? Era fie din Levitic 23, 3, fie, mai ales, din Deuteronom 16, 8. In Bibliile protestante asa este scris: “Sase zile sa-ti implinesti lucrul tau, iar in ziua a saptea sa nu faci nimic”. Asa se incheie. Iar in traducerile franceza, engleza, germana: “nici un lucru”. In Biblia dupa Septuaginta, dupa care Mantuitorul insusi a citat cuvintele Vechiului Testament, citim asa: “Sa nu faci in acele zile nici un lucru, fara numai cele pentru suflet”. Am putea, oare, gasi tocmai in Biblie acest nihilism total? Nimic?

Aceasta este, insa, o drama a constiintei umane, pe care o regasim chiar in Evanghelia de astazi, la sarmanul, mai-mare al sinagogii. Mantuitorul lucra si ii vorbea in acest adevar deplin al existentei, asa cum se rostise si in Vechiul Testament: “cele ale sufletului”. Cand osteneala, munca noastra a cazut sub osanda, cand ea e patata de blestem, de suferinta umana (munca fortata si atatea forme ale robiei; moartea insasi, in cele din urma), atunci, o asemenea osanda a omului era oprita. Dar nu binele era oprit! Cum sa opreasca Dumnezeu cele pentru suflet? si pentru vindecarea lui si a trupului. Pentru aceea a venit sa lucreze Dumnezeu. Acuza la adresa Mantuitorului, cum citim in Evanghelia dupa Ioan, indeosebi aceasta era: ca dezlega sambata. Sambata devenise – pentru poporul evreu, se intelege – actul de referinta capital al Legii, al crezului. De aceea cautau sa-L invinuiasca si sa-L omoare. Dar binele este etern; Mantuitorul dezleaga constiintele, inima. El spune: “Tatal Meu pana acum lucreaza si Eu lucrez”. Sa cugetam adanc la lucrul lui Dumnezeu, la actul creator al Lui, la actul binelui creator. Propriu-zis, in actul creator si de viata facator sta insasi fiinta binelui. Dumnezeu lucreaza, creeaza in timp, iubitilor.

Timpul unit cu actul creator si actul creator unit cu timpul – aceasta este tema capitala a Evangheliei de astazi! Timpul nu e un cadru fix – este intrarea vesniciei in Creatie. Astazi – numele timpului lui Dumnezeu, eternul acum intra intr-un inceput. El e inceputul, si prin el existam. Timpul e deodata cu zidirea, cu faptura, cu Creatia. Citim acum primul verset al Scripturii: “La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (inceput si facere); la fel cu primul verset al Evangheliei dupa Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acesta era dintru inceput la Dumnezeu si toate printr-Insul s-au facut”. El e inceputul. Creand, a zis Dumnezeu: “Sa fie!”. Mantuitorul cand predica asa incepe: “Amin, amin zic voua…”; iar Amin inseamna “sa fie”. Iar noi incheiem orice rugaciune cu Amin. Amin-ul nostru e la sfarsit, un raspuns la sa fie al lui Dumnezeu.

Creatia intreaga, si fiecare din noi, existam prin acest “sa fie” al lui Dumnezeu. Si suntem ziditi dupa chipul Fiului unic al lui Dumnezeu. El este Chipul, Modelul nostru, Tatal fiind Protochipul. Si, fiind unicul Fiu al Parintelui ceresc, asa ne-a zidit si pe noi, ca sa fim fiecare un unic, o unicitate. Darul acesta uimitor al unicitatii!… Te cutremuri cand gandesti ca fiecare este un unic, fiecare este o noutate in lume. Nimeni nu e de prisos. Cu fiecare dispretuit, lovit sau ucis e mai saraca existenta. Fiecare cu un dar.

Si atunci, acest Sa fie, acest Da al lui Dumnezeu spus la inceputul Creatiei e rostit cu fiecare zamislire a unei fapturi umane. Cu fiecare din noi e un da al lui Dumnezeu, un Amin al lui Dumnezeu – “Amin, inceputul zidirilor lui Dumnezeu” (Apoc. 3,14).

Doamne, sa simtim ca odraslirea fiecaruia din noi a fost un “amin”, un “da” al lui Dumnezeu, un nou inceput, dumnezeiesc!… Asta o marturiseste, dupa Scripturi, si stiinta. Pentru ca stiinta e unul dintre cele sapte daruri ale lui Dumnezeu, pe care le rostim mereu, dupa Isaia 11, 1-3: duhul intelepciunii, al intelegerii, al sfatului, al tariei, al cunostintei, al dreptei credinte si al temerii de Dumnezeu. Fiecare, deci, existam prin acest “da”, in acest “astazi” al lui Dumnezeu, in acea bucurie a odihnei lui Dumnezeu, a implinirii. Si, odata cu acest “da” al lui Dumnezeu, iubitilor, intram in timp. Aceasta e sarbatoarea fiecaruia.

De aici, aceste doua ganduri: Intai – existenta e unita cu timpul si timpul cu existenta; Creatia cu timpul si timpul cu Creatia. Timpul e chemare. Esti chemat la existenta, prin aceasta afirmatie originara, aceasta lumina divina, sa existi cu timpul. Se dezvaluie aici chemarea adresata de Dumnezeu fiecaruia. Cutremurator! Si aici se afla raspunsul cu privire la rostul, la sensul existentei noastre. Pentru ca fiecare din noi este dator sa lucreze si sa raspunda la chemarea lui, la darul lui, cum intelegem din Pilda talantilor. Ziditi dupa chipul lui Dumnezeu, sa urcam in nesfarsita asemanare cu El.

Sarbatoarea inseamna chemarea lui Dumnezeu. El e inceputul si El ma cheama la existenta. Iar timpul este durata intre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul meu. Dar in aceasta durata eu lucrez. Caci “Tatal Meu pana acum lucreaza si Eu lucrez”, a zis Iisus Hristos. Si in Iisus Hristos, cu Iisus Hristos eu lucrez. Aceste doua adevaruri negraite iti spun ce trebuie sa faci. Si nu stiu cine ar fi in stare sa dea alte raspunsuri, care sa le rastoarne. Fiind chemat sa existi, esti “cu timpul”, si timpul e unit cu zidirea ta. Iar tu trebuie sa umpli durata, timpul, cu lucrul tau, cu raspuns la chemarea lui Dumnezeu; raspuns la darurile pe care ti le-a facut tie Dumnezeu; si fiecaruia. De ce spune Scriptura: “sa lucrezi (in acea zi) numai cele pentru suflet”? – Ce a daruit Dumnezeu sufletului, constiintei, inimii noastre: valorile divine – iubirea divina, lumina divina. Iar luminii divine, ochiul luminii divine – credinta. Si celelalte virtuti: nadejdea, dragostea, bunatatea, pacea, indelunga rabdare, blandetea. Si fiecare a fost inzestrat cu o harisma proprie, ca unul sa devina slujitor al lui Dumnezeu, in felul lui: unul, ca medic, vindecand (cum Mantuitorul, Marele Medic, a vindecat femeia garbova si a inaltat-o, ridicandu-i privirea), altul sa devina invatator (si Mantuitorul S-a numit Invatator, si toata lumea asa I se adresa: “Invatatorule!”), altul iconomist (a pus pe om sa fie ca un iconom al Lui, peste daruri; si cum sa imparta bunatatile zidirii lui Dumnezeu pentru toti semenii lui, cei in lipsa, in suferinta), s.a.m.d.. Fiecare cum este chemat, asa sa lucreze.

Atunci, mai-marele sinagogii, stim ce a spus: “Sase zile sa lucrati, in acestea sa va vindecati, iar nu sambata”. Cand sambata era a binelui, dintru inceput, si a vindecarii in bine; prin Cel “prin Care toate s-au facut”! Si Iisus a raspuns, precum am auzit: “Fatarnicilor…” – tot la plural raspunde si Mantuitorul, din delicatete – “Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata boul sau, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sa-l adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iata de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, sa fie dezlegata de legatura aceasta, in ziua sambetei?”. Mantuitorul trece mai adanc, chiar dincolo de Moisi si de Legea pe care o daduse Dumnezeu prin Moisi, la Avraam (in care cele trei religii – crezul crestin, mozaismul, islamul – isi au un fel de parinte, al neamurilor). “Si zicand El acestea, s-au rusinat toti cei ce erau impotriva Lui, si toata multimea se bucura de faptele stralucite savarsite de El”.

O, iubitilor, ascultam cuvantul asa rugand pe Dumnezeu, sa ne lumineze cum sa traim taina sarbatorii, evenimentul sarbatorii, evenimentul divin. Caci sarbatoarea dezvaluie un “astazi” al lui Dumnezeu. In fiecare duminica e sarbatoarea Invierii – Astazi al Invierii; si apoi, de-a lungul anului bisericesc, toate sarbatorile, cu feluritele intelesuri, intelegeri – Craciunul, Invierea, s.cl. Si fiecare sarbatoare reitereaza acest “sa fie” al fiecaruia, chemarea fiecaruia dintre noi de a lucra “cele pentru suflet”, sfintind timpul. Pentru ca sufletul este cununa omului, constiinta, unicitatea omului, si intreaga faptura o ilumineaza, o umple de lumina, de lumina adevarului. Orice gand, orice cuvant divin simti ca te infioara, te patrunde, te transfigureaza!

Am cugetat, dupa randuiala sfanta, pornind de la acel “sa fie” al fiecaruia, in Hristos, ca El este Amin-ul a tot omul din lume: incepi ziua, sfintind-o, cu Tatal nostru, apoi, din Ceaslov (cea mai bogata carte de rugaciuni a crestinului ortodox) – Ceasurile, niste slujbe anume randuite, ale Ceasurilor, punctand timpul, oriunde ne-am afla. Pentru ca cele randuite in Ceasuri – intai, al treilea, al saselea, al noualea – sunt troparele in legatura cu viata Mantuitorului, iubitilor. La ceasul intai: “Dimineata auzi glasul meu, Imparatul meu si Dumnezeul meu”. La ceasul al treilea ce eveniment a avut loc? – Pogorarea Duhului Sfant, la Cincizecime. Si e troparul: “Doamne, Cel ce pe Preasfantul Tau Duh in ceasul al treilea L-ai trimis Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Il innoieste intru noi, cei ce ne rugam Tie”. Ceasul al saselea, asa cum citim in Ceaslov: “Cela ce in ziua si in ceasul al saselea pe Cruce ai pironit pacatul cel cu indrazneala facut de Adam in rai, si inscrisul greselilor noastre rupe-l, Hristoase Dumnezeule, si ne mantuieste pe noi”. Aici, gandesti ca Mantuitorul, pe Cruce fiind, a rupt inscrisul pacatelor noastre, blestemul nostru. Iar Ceasul al noualea, la trei dupa-amiaza: “Cela ce in ceasul al noualea pentru noi cu trupul moarte ai gustat, omoara cugetul trupului nostru, Hristoase Dumnezeule, si ne mantuieste pe noi”.

Altfel spus, din moment in moment, in timpul zilei, oriunde te-ai afla, sa gandesti si sa te rogi: la ceasul al treilea a coborat Duhul Sfant… Doamne, fa-ne vrednici pe noi, Duhul Sfant sa lumineze in noi! Duhul de viata facator. Si “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma!”; la al saselea, Mantuitorul, pe Cruce, a rupt inscrisul pacatelor. La fel zici: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!”; iar la al noualea, cand Domnul Si-a dat duhul pe Cruce, la fel te gandesti si rostesti acelasi cuvant: “Cela ce in ceasul al noualea pe Cruce moarte ai gustat, Hristoase Dumnezeule, omoara cugetul trupului nostru”. Omoara cugetul mortii! Si se inalta atunci sufletul, mintea ta catre Inviere. Caci in Hristos ultimul cuvant nu-i moartea, ci Invierea si viata. Privirea in sus!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, cu rugaciunile Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, ne scoate si pe noi din orice garbovire, din orice cadere sub stricaciune si moarte! Si inalta mintea, sufletul nostru catre Tine, Izvorule al vietii, al nemuririi! Amin.

Parintele Constantin Galeriu 

(crestinortodox.ro)

Exodul masiv al cetățenilor moldoveni din țară și salariile nemotivante oferite pentru profesori creează situații fără precedent în țara noastră. Pleacă în special cei tineri, Moldova rămâne fără specialiști.

La un liceu din Capitală nu mai are cine să predea cursurile de limbă română. Deja de câteva luni, mai multe clase duc lipsă de profesori. Părinții sunt îngrijorați.

Un părinte a făcut un anunț în Grupul Părinților Solidari: ,,Dragi părinți, poate cunoaște cineva vreun cadru didactic și anume profesor de limba română! E alarmant faptul că în liceul teoretic „M.Eminescu” din capitală, deja de câteva luni, 3 clase de-a V-a nu fac ore de limbă română din motiv că liceul nu are cadre didactice! La solicitarea părinților către administrația liceului în vederea soluționării respectivii probleme, aceștea dau din umeri și se declară impotenți!”, a comunicat părintele.

(timpul.md)

În apropierea chiliei româneşti Sfântul Ipatie, pelerinul ostenit de drum îşi poate potoli setea bând apă de la izvorul Sfântului Ipatie. Această apă este cunoscută pentru vindecările miraculoase.

Se spune că un pustnic român care se nevoia în zona actualei chilii româneşti Sfântul Ipatie s-a îmbolnăvit grav în timpul unei veri cu arşiţă cumplită. Cu ultimele puteri a ieşit din colibă şi s-a îndreptat spre pârâul din vale, ca să-şi potolească setea. Sleit de boală, a căzut însă pe cărare şi a început să plângă la Maica Domnului, cerându-i ajutorul. A auzit o voce care i-a spus să se târască în partea stângă, acolo unde va găsi apă. După ce a băut, bolnavul s-a ridicat de jos, vindecat miraculos de neputinţa care îl cuprinsese.

În apropierea izvorului binecuvântat, cunoscut astăzi de pelerinii români şi greci sub numele Aghiasma Sfântului Ipatie, s-a ridicat o bisericuţă mică, pe ale cărei temelii ruinate a renăscut, mai târziu, chilia românească Sfântul Ipatie.

Părintele Dometie Trihenea (1909-1985), fost stareţ al chiliei, obişnuia să recomande agheasma Sfântului Ipatie celor aflaţi în neputinţe şi se cunosc cel puţin două cazuri de vindecări miraculoase datorate apei izvorului.

Părinţii de la chilie mărturisesc că niciodată acest izvor nu a secat, oricât de călduroasă ar fi fost vara.

(Pr. Silviu Cluci – doxologia.ro)

Spune Scriptura: “Şi postind El patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă a flămânzit.”

Nimic mai complet şi mai explicit decât acest verset de la Matei. Iisus n-a postit ziua şi a mâncat noaptea, ci a postit neîntrerupt. N-a postit de apă, ci de mâncare, pentru că la urmă a flămânzit, dar n-a însetat, şi a fost ispitit cu pâine, nu cu apă. În ciuda a ceea ce auzim prea des de la amvon, Iisus a băut apă în timpul postului, şi confuzia aceasta nu-i lipsită de importanţă. În treacăt fie spus, în pustie nu lipseşte apa. Iar foamea n-a simţit-o în post, tocmai pentru că nu-i unul şi acelaşi lucru (de fapt, foamea şi postul se exclud reciproc, pentru că intenţia schimbă natura faptului de a nu mânca) ci abia “în cele din urmă”, adică la capătul celor patruzeci de zile de stat în pustie. Este drept să ne întrebăm cu cine s-a luptat Iisus înainte ca Ispititorul să vină să-l tenteze? Cu natura sa umană, cu frigul şi căldura pustiei, cu plictiseala. Abia după ce le-a înfrânt pe acestea a catadicsit să vină şi Satana, care a aşteptat răbdător ceasul suprem al foamei.

Tot în episodul ispitirii lui Iisus în pustie, trecem poate prea uşor cu vederea dimensiunea lui de “ceartă teologică”: fiecare dintre cei doi îşi începe afirmaţia cu “scris este”. Atunci când diavolul Îl provoacă să facă din pietre pâini, pentru a-Şi demonstra că este Fiul lui Dumnezeu, Iisus răspunde: “Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul…” Când diavolul îl ispiteşte să se arunce de pe aripa templului, îi argumentează: “Scris este: Îngerilor Săi le va porunci pentru tine…”, iar Iisus se opune invocând la rândul său autoritatea textului: “Dar mai este scris: Să nu-L ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.” Nu este treaba mea, ca om, să-L pun la încercare pe Dumnezeu. În cele din urmă, când refuză dominaţia lumească asupra lumii, Iisus o face tot în numele scripturii: “Mergi înapoia Mea, Satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” (Matei 4, 10) Nu trebuie ca oameni să-i slujim altcuiva decât lui Dumnezeu.

Nu avem în vedere suficient de mult faptul că Dumnezeu întrupat este ispitit ca om, şi că diavolul ştia prea bine că există o sansă de a-L pierde pe Dumnezeu datorită naturii umane pe care o îmbrăcase pentru a o readuce la El. Iar ca om, Iisus este aici credinciosul desăvârşit, a cărui claritate mentală se sprijină pe autoritatea deplină şi a textului sacru. Modul în care judecă El fiecare idee în funcţie de autoritatea Scripturii ar trebui să fie pentru noi conduita exemplară. Pe acest om credincios îl ispiteşte satana şi nu oricum, nu cu vicii, ci cu foame, cu stăpânirea asupra lumii şi cu lectura în răspăr a textului sacru. Pe înfometat îl tentează cu pâine, pe om îl tentează cu puterea şi pe hermeneut cu hermeneutica proastă. Diavolul nu iartă nimic, încearcă trupul, sufletul şi intelectul, caută o breşă prin care să pătrundă şi să se înstăpânească. Curăţat prin post şi purificat prin ispită, Iisus va fi gata să-şi înceapă misiunea în lume, iar diavolul i se va supune ca unuia care nu i s-a supus în ceasul încercării.

Avem un parcurs ascetic (postul negru până la foame), un breviar al ispitelor şi o metodă a rezistenţei spirituale prin raportarea la discernământul format de textul sacru. Acestea ni le aduce spre cunoştinţă Iisus Hristos, Dumnezeu care făcut om îşi asumă necesitatea îndumnezeirii. Încercările Lui sunt ale noastre, ispita Lui e a noastră, scăparea Lui e a noastră.

(Radu Iliescu)

Actrița Manuela Hărăbor a postat pe o rețea de socializare un mesaj de conștientizare pentru români, pentru cei care aruncă cu pietre în Biserica Ortodoxă Română și pentru cei care nu găsesc curajul de a-și apăra credința. Aceasta a oferit exemple concrete prin care arată că, de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, preoții s-au mobilizat nu doar prin rugăciune, ci și prin ajutor concret pentru victime și pentru familiile acestora.

”Acum, la Catredrala Patriarhiei se savarseste Parastasul pentru cei mutati la Domnul in cumplitul incendiu. Va spun asta pentru ca prea mult s-a aruncat cu pietre in Biserica Ortodoxa, cum ca a fost ordin de la Patriarh ca nimeni sa nu se roage, pe motiv ca ar fi fost satanisti! O prostie! Biserica se roaga pentru orice crestin ortodox botezat, indiferent ce spune si ce face. Chiar si pentru acei crestini care acum arunca cu pietre.

Trebuie sa va mai spun inca o data. S-au facut slujbe incontinuu pentru decedati, pentru raniti, pentru familii si pentru salvatori. In manastiri, acolo unde Sfanta Liturghie se savarseste in fiecare zi, s-au pomenit si sambata, nu doar duminica, si s-au pomenit si azi. Celor care spun ca preotii nu au pus o mana pe umarul celor aflati in suferinta, le spun ca toti preotii care au parohii in spitale au fost alaturi de raniti si de familiile acestora, au savarsit slujba Sfantului Maslu si au ridicat rugaciuni pentru toti spre tamaduire, au facut parastase pentru cei care nu mai sunt. Cat despre fapte de milostenie, au fost nenumarate. Stiti de ce spitalele au tot spus ca nu se confrunta cu lipsa de sange? Pentru ca a avut loc o campanie organizata de Patriarhie pentru donare de sange cu mult timp inainte de aceasta tragedie. Au strans 7000 de litri de sange, pe care l-au dus la spitale.

Mai stiti ca cei cinci copii orfani ai bietei femei de serviciu care a murit au fost luati in ingrijire de parohul Bisericii Delea Veche, in a carui parohie locuiau, inca de sambata dimineata, tot la indemnul Patriarhului? Si mult inainte de teledonul organizat de Antena 3, prin care acesti bieti copii au primit o casa de la Primarie – in Militari, acum se vorbeste cu parohia din apropiere pentru a veghea asupra lor si pentru a avea grija de ei atunci cand ajutorul de 4000 de lei lunar din partea Fundatiei Mereu aproape nu va mai fi. Sau ajutorul de 60.000 de euro oferit familiilor greu incercate, tot din partea Patriarhiei?

Nu mergi sa trambitezi faptele bune pe care le faci, e impotriva invataturii date de Mantuitorul Hristos. Aceste lucruri apar doar in presa si televiziunea bisericii, doar pentru informarea credinciosilor. Nu sunt stiri preluate de televiziuni, pentru ca nu se doreste. E pacat de Dumnezeu sa judecam atat de aspru biserica si pe slujitorii ei, mai ales acum, in momente atat de tragice, cand orice rugaciune trebuie sa fie facuta impreuna si din tot sufletul. Biserica inseamna credinciosi si cler deopotriva, suntem datori sa ne rugam unii pentru altii, mai ales pentru aceia care cad in pacat (si aici vorbesc si de unii, si de altii).

Nu mai puneti etichete pe o breasla intreaga, din cauza unor exemple nefericite. Orice padure are uscaturi. Indiferent daca si cat au gresit unii slujitori ai Bisericii, Dumnezeu nu si-a luat harul de pe Biserica Ortodoxa Romana. Sfintele Taine inca se savarsesc in interiorul ei. Nu pedepseste Dumnezeu o mare de credinciosi pentru ca nu stiu care preot e cum e. De asta avem nevoie de Biserica si de preoti in zilele pe care le traim. Avem nevoie sa ne botezam copiii, sa ne cununam, sa ne ingropam mortii, avem nevoie de Taina Spovedaniei si a Sfintei Impartasanii, care nu pot exista fara preoti, care inchina rugaciuni in fata Sfantului Altar. Nu preotii, pacatosi si ei, ca oricare dintre noi, savarsesc toate acestea. Sfantul Duh lucreaza prin ei prin harul dat de Dumnezeu la hirotonire (o alta mare Taina).

Haideti sa fim impreuna in aceste momente de durere maxima si sa nu ne mai dezbinam intre noi. Puterea rugaciunii colective, facuta deopotriva de credinciosi si clerici, face minuni. Cu noi insine, in primul rand. Daca nu ne plac cei care ne pastoresc, sa ne rugam pentru ei, ca bunul Dumnezeu sa-i aduca pe calea cea buna si sa-i lumineze pentru a le fi de folos semenilor lor. Sa ne ierte Dumnezeu pe toti si sa ne lumineze! Doamne ajuta!”

(doxologia.ro)

Pentru al șaselea an consecutiv, zeci de pelerini din zona județelor Maramureș și Satu Mare au participat miercuri, de sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, la hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN).

Atât copii cât și adulți, îmbrăcați în costume populare specifice zonei din care provin, sunt prezenți permanent la sărbătoarea Sfântului rămas în tradiția Bisericii Ortodoxe drept „Gură de Aur”.

Miercuri, 13 noiembrie 2019, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Episcopul vicar patriarhal a relatat credincioșilor prezenți, în cadrul omiliei rostite, viața Sfântului Ioan Gură de Aur, evidențiind lucrarea sa pastoral-misionară, pentru care a rămas în tradiția Bisericii cu apelativele „Gură de Aur” și „Ambasadorul săracilor”.

„Gură de Aur”

„El a fost numit Gură de Aur încă din timpul vieții sale, pentru talentul său, dar și pentru frumusețea și adâncimea cuvintelor sale pe care credincioșii care le ascultau le considerau cu totul cu aur”, a spus ierarhul.

Preasfinția Sa a precizat că deși predicile sfântului durau nu mai puțin de două ore și predica în anumite sărbători chiar de trei sau patru ori pe zi, niciun creștin nu pleca.

„Credincioșii mergeau acasă să hrănească copiii și se întorceau la biserică pentru a-l mai asculta două, trei ore pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Atât de frumoase, de înălțătoare, de profunde erau cuvântările sale”.

În anul dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române comemorării traducătorilor de cărți bisericești, Episcopul vicar patriarhal a evidențiat importanța operei Sfântului Ioan Gură de Aur care este la îndemâna noastră, tradusă în limba română.

Cele peste 800 de cuvântări care se păstrează până astăzi, consemnate în cele peste 18 volume din cea mai prestigioasă colecție de scrieri ale părinților bisericii, sunt un adevărat tezaur duhovnicesc.

„Numai opera lui Origen din secolul al III-lea, și cea a Fericitului Augustin, contemporan cu Sfântul Ioan Gură de Aur, se apropie de acest volum impresionant de lucrări care se păstrează până astăzi”, a explicat Preasfinția Sa.

„Ambasadorul săracilor”

Predica Sfântului Ioan Gură de Aur era dublată mereu de o parte morală.

„El întotdeauna a dorit ca păstoriții săi să fie oameni care nu doar să cunoască învățătura creștină, ci să o practice, să facă din ea legea fundamentală a vieții lor, să arate această trăire în iubirea față de Dumnezeu manifestată în iubirea arătată față de săraci, de bolnavi, de străini”.

Pentru acest fapt, a subliniat ierarhul, sfântul a fost numit și „Ambasadorul săracilor” pentru că nici unei alte clase nu i-a arătat atât de multă atenție ca celor nevoiași.

La finalul Sfintei Liturghii, grupul de pelerini, printre care și numeroși copii veniți din Mesteacăn, Săliște, Borșa și Săcel, au interpretat pricesne în cinstea Sfântului Ioan Gură de Aur.

3000 de pachete, binecuvântate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, au fost împărțite atât pelerinilor cât și muncitorilor de pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului.

(basilica.ro)

Numele de fata Vasilica, este de origine romaneasca si este forma feminina a numelui Vasile, care inseamna regal, rege, conducator.

Numele Vasile deriva din numele de origine greaca Basileios care inseamna regal, un derivat al cuvantului “basileus”, care se traduce prin rege, conducator, iar in antichitate basileul era conducatorul gintii sau al tribului, iar apoi cuvantul a fost folosit pentru a-l desemna pe suveran sau pe imparat.

Prin originea si semnificatia sa, numele Vasile era considerat derivat din cuvantul biserica dela cuvantul de origine greaca “basilike” ce la origine inseamna “regal” termen folosit in arhitectura greco-romana un edificiu public ce a fost pastrat si mai tarziu in primele secole ale crestinismului unde a devenit lacas de cult.

Numele Besileios, de unde deriva latinescul Basilius, se raspandeste in Occident sub forma Vasilios si se raspandeste o data cu noua religie. In Est numele a fost foarte popular si raspandit datorita episcopului Vasile cel Mare.

La slavi numele este foarte vechi si a fost preluat o data cu trecerea la crestinism, aici de exemplu numele Vasilii este atestat inca de la jumatatea secolului 11. Prin intermediul slavilor, numele Vasile ajunge si la noi si intra in onomastica romaneasca prin intermediul cultului sfatului Vasile.

(copilul.ro)

Iohannis vine de la Iohann, care e varianta germană a lui Ioan.

Numele de Ioan este atestat în ebraică sub forma de Johanan, nume care este la originea lui Ioan.

”Johanan este format din Jo – care înseamnă Dumnezeu şi din Hanan care semnifică a avea milă”, a spus Viorica Nişcov.

(gândul.info)

Există, pe lângă clasicele mâncăruri tradiţionale de post (zacuscă, fasole, paste) şi un alt fel de reţete, la fel de lipsite de ingredientele “de dulce”, dar cu o bogată aromă şi un gust inconfundabil …acestea sunt renumitele mâncăruri mănăstireşti, pregătite cu multă răbdare şi din cele mai proaspete ingrediente.

După cum bine se ştie, mănăstirile au propria grădină de zarzavaturi şi legume, din care se fac cele mai bune ciorbe şi tocăniţe, încât uneori uiţi că mănânci de post, aşa de bună e mâncarea ce le iese.

Prima pe listă: pâinea pustnicească

Acest aliment de bază al românilor – pâinea, capătă o cu totul şi cu totul altă valoare pentru cei care s-au dedicat divinităţii. Procesul de fabricaţie însă este unul foarte diferit de cel din marile fabrici de panificaţie. Mai exact, pâinea se face din făină integrală amestecată cu puţină apă, până când se formează o cocă tare. Această cocă se lasă la dospit peste noapte, în jur de 10 ore, la loc uscat şi cald.

Odată îndeplinit acest proces, nu ne rămâne decât să ne înfruptăm din pâinea rezultată, aşa cum este ea, pentru că, spun preoţii : „mulţi pustnici , ajungând să folosească pâinea coaptă, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de vitamine. În schimb, Sfântul Antonie cel Mare mânca o astfel de pâine pustnicească pe zi şi a trăit o sută de ani.”

Aperitive cu iz mediteraneean şi tradiţie tipic românească – bruschete cu roşii şi busuioc

Pentru a înlesni felurile mari de mâncare, este nevoie întotdeauna de o mică gustare. Acest lucru se aplică şi în cazul lăcaşurilor sfinte, unde se pregătesc fel şi fel de preparate, pe cât de gustoase, pe atât de arătoase.

Iată doar câteva idei de aperitive, bineînţeles de post:
Bruschete cu roşii – se taie roşiile proaspete în cubuleţe şi se amestecă laolaltă cu ulei de măsline, busuioc şi sare; după care se curăţă câţiva căţei de usturoi, condimentul preferat al românilor, se pisează şi se adaugă în sosul de roşii, cu care se vor unge felii de pâine prăjită în cuptor pe ambele părţi. Înainte de servire se adaugă şi roşiile cubuleţe, astfel încât pâinea să nu se înmoaie de la zeama roşiilor.
La fel se procedează şi la bruschetele cu ciuperci, cu diferenţa că ciupercile se vor căli la un loc cu ceapa şi usturoiul peste care s-a stins o cană cu vin alb.

Chifteluţe cu dovlecei – dovleceii se dau pe răzătoare şi se scurg vreme de o oră, după care se frământă cu puţină sare, piper, usturoi pisat şi pătrunjel verde. Înainte de a sfârâi în uleiul încins, chifteluţeşe se dau prin făină şi pesmet, iar după ce s-au prăjit se scot pe un şerveţel de hârtie pentru a elimina surplusul de ulei.

Nicio masă fără zeamă!

Cam acesta e dictonul după care se ghidează cei din mănăstire. Ciorba e nelipsistă din meniul de primăvară, iar postul Paştelui este un prilej nemaipomenit de a detoxifia corpul prin acţiunea numeroaselor legume şi verdeţuri din grădina mănăstirească.
Cartofii, ciupercile, fasolea verde, urzicile, sfecla, loboda, ştevia…acestea sunt doar câteva din ingrediente-cheie folosite în renumitele supe şi ciorbe mănăstireşti.

Secretul acestora constă în călirea tuturor legumelor într-o tigaie încăpătoare, după care se toarnă apă cât să le acopere, sare după gust, borş făcut în chilie şi multă verdeaţă (mărar, pătrunjel, leuştean, cimbru etc.) pentru a încânta receptorii olfactivi şi pentru a bucura privirea cu un verde sănătos de primăvară.

O altă zeamă delicioasă este supa cremă de conopidă, o bunătate ce merită savurată în fiecare zi, nu doar în post. Pentru a face această supă acasă, aveţi nevoie de: o conopidă medie, o rădăcină de pătrunjel, un morcov, o ceapă, trei cartofi, un ardei gras, o legătură de pătrunjel sau mărar, chimen, sare, piper şi o ceaşcă de ulei.

Se prepară astfel: conopida se taie bucăţi si se îndepărtează cotoarele, după care se lasă în apă rece cu sare timp de 15 minute. Legumele se taie cubuleţe şi se pun la fiert într-o oală de 2 l de apă, iar conopida se fierbe separat în altă oală. Când toate legumele sunt fierte, se strecoară de apă şi se fac piure. Apoi, se mai căleşte puţină ceapă, se adaugă piureul obţinut, condimentele şi se adaugă treptat supa în care au fiert legumele, lăsând încă 15 minute pe foc. La final se pune verdeaţă din belşug.

Felul principal – renumitele mâncăruri scăzute la tuci

Măicuţele au un har aparte de a face din nimica toată o adevărată artă culinară. Dacă laşi pe mâna lor câţiva cartofi şi o mână de usturoi sau ceapă, te vei trezi că nu te mai ridici de la masă până nu cureţi de tot farfuria.

Ceaunul de tuci este principalul actor în acest peisaj. Nicio tocană nu iese la fel de bună fără acest obiect ţărănesc, în care bunicii, ţin minte, ne fierbeau lapte prospăt de vacă peste pojghiţa aia delicioasă de mămăligă arsă. Sau când ne bubuiau floricele de porumb uscate în baia de unt. Parcă simt că papilele îmi sunt transpuse în acea vreme. Ce gust, ce miros!

…Dar, revenind la post. Tocana mănăstireasă presupune o bogăţie de legume fierte cu grijă în vasele grijite şi împovărate de negura timpului din chilii. Ardeii kapia, vinetele, ceapa, rosiile, ardeiul iute si cel gras, usturoiul, piperul si sarea nelipsita fac parte din acest peisaj feeric al aromelor.

Pentru o tocăniţă ca la carte, iată ce trebuie să faceţi: se coc ardeii şi vinetele, după care se curăţă de coajă. Vânăta se lasă la scurs câteva minute, timp în care se căleşte usturoiul şi roşiile curăţate de coajă. În vasul de tuci se pun cartofii cubuleţe, ardeii copţi mărunţiţi, vinetele tocate, ceapa, sarea, piperul şi, neapărat, un pahar de vin alb şi apă caldă cât să cuprindă toată compoziţia.
Vasul se lasă la cuptor pentru ca toate ingredientele să fiarbă în tihnă şi să aibă vreme să îşi lase aromele în sos, iar la final se pune pătrunjel verde tocat mărunt, pentru a da o aromp de prospeţime mâncării.

O altă reţetă faimoasă şi delicioasă deopotrivă este orezul cu spanac. Aveţi nevoie de: 1 kg de spanac, 200 gr de orez, 2 cepe, 1 căpăţână de usturoi, puţin ulei şi sare.

Mod de preparare: orezul se lasă la înmuiat în apă rece, iar spanacul se curăţă şi se spală în mai multe ape, după care se fierbe timp de 8 minute. Apoi este scos şi lăsat la scurs, iar când se răceşte se toacă mărunt. Ceapa măruntă se pune la călit în puţin ulei încins, până devine aurie, după care se adaugă orezul şi spanacul, lăsîndu-se încă 15 minute la fiert. După toată această tevatură, se adaugă usturoiul şi se dă vasul la cuptor pentru 10 minute. Rezultatul este spectaculos!

Amatorii de sarmale au la dispoziţie cel puţin 3 reţete prin care îşi pot satisface pofta: sărmăluţe cu orez şi ciuperci, cu legume tocate şi aromate cu mentă sau sarmale cu porumb şi morcov. Toate sunt o alternativă delicioasă la tradiţionalele sarmale cu carne de porc, greoaie pentru stomac, banale şi atât de nesănătoase.

Sursa: csid.ro

(surplusdesanatate.info)

N-am zis-o io, ci ei.

Fusei în Cișmigiu, la microbiști, la o partidă de table, d-alea de „frizerie”, că „table lungi” – ca la vapor, cum joacă turcii la Stanbul și grecii la Pireu și Salonic – nu știu ăia și le-am uitat și io.

Luai pulsu’ națiunii de la babaroase și îmi ieși de-o jucărică.

Enjoy, acilea, dacă n-aveți 2,8 lei să luați ziarul de pe tarabă, săracilor 🙂

Verdictul microbiștilor din Cișmigiu: „Neamțu’ o să câștige, da’ n-are niciun merit!”

Agora din „Colțul Microbiștilor”, din parcul Cișmigiu, aproape de Schitu Măgureanu și puțin înainte, pe mâna stângă, cum vii dinspre Primăria Capitalei, e un mini-parlament civic din care s-ar putea selecta unii miniștri mai buni decât cei pe care i-am avut și îi avem.

Printre zornăitul zarurilor la jocul de table, aranjatul pieselor de rummy și o sorbitură, două, din sticluțele de cocârț ieftin camuflate în buzunare, microbiștii, mai toți ajunși la vîrsta senectuții – fie că-s steliști, dinamoviști sau rapidiști – au păreri, convingeri și concluzii de oameni înțelepți. Aici nu contează că ești profesor, medic, inginer, sculer-matrițer, instalator sau boschetar. Dar, ca în orice „meritocrație”, în Cișmigiu, la masa de joc rămâne întodeauna cel care căștigă, iar looser-ul se ridică și face loc altui jucător. În „Colțul Microbiștilor” nu există moțiuni de cenzură.

„Grecii sunt deștepți. Nu fac nimic, sunt datori vînduți și o duc bine!”

„Nu se minte! Nu se minte! Totul’ este ca-nainte!”, râde Ernest Nagy, de 70 de ani, fost tehnician la IRUC Pipera și dinamovist înfocat, care tocmai e pe val la o partidă de table.. Zice că toată lumea se aștepta la o finală Iohannis-Dancilă: „În turu’ doi o să învingă Iohannis, categoric! Veorica și pesedeu’ n-are cu cine să facă alianță să câștige. Cât despre guvernu’ ăsta și alegeri anticipate, vedem la primăvară, că e belea dacă umblă la pensii, salarii și dacă o să umfle prețurile la alimente și uitilități”. Dumitru Constantin, de 80 de ani, fost lăcătuș în construcții, căruia îi zice lumea, nu se știe de ce, nea Florică, se oftică grav când îi face prepoinentul o „poartă-n casă” după un „șase-șase” de generic: „Nu l-am suferit niciodată pe neamțu’ ăsta! Te uiți la el ce grandoman e! Cum, mă, să vezi cum merge țara și tu să dai cu bățu’ prin gard? România e o colonie, că la noi comandă toată lumea din toată lumea”. Se scarpină sub bască și concluzionează, firesc: „Grecii au fost mai deștepți. Au mărit salariiile și pensiile, nu fac mai nimic, sunt datori vânduți, da’ trăiesc bine”. Apoi, cade în regresie și povestește de bombardamentele americanilor din ’44, când el avea doar cinci ani, și chiar dacă era război mondial se trăia mai bine ca acum.

Cum o să piardă liberalii pentru liberalizarea pesedistă

În dezbatere intervine și tâmplarul Ion Tudose, de 72 de ani, stelist pînă la capăt, dar care, paradoxal, zice că ține și cu Dinamo, așa, ca echipa a doua. „Barna ar fi putut să iasă pe locul doi, da’ l-a afectat chestia aia cu fondurile europene. Paleologu e el băiat deștept, da’ a greșit, că a fost perceput ca omu’ lu’ Băsescu, iar Cumpănașu s-a băgat ca musca’n curu’ calului!”, completează tabloul scrutinului nea Ion. „Toți e o apă și-un pământ. Toți promite, zice și nu face. Pesedeu’ a mai dat la pensie. Ăștia nici n-au venit bine că vor să ți-o taie”, se bagă-n vorbă un chibiț cam de aceeași vârstă.

Nea Ion e imperturbabil în raționamentul său: „Să vezi acu’ cum o să ne ia la puricat pe toți cu ajutoarele de încălzire. Că vor să de subvenția numai’ la unii, nu la toți. Și o să piardă liberalii pe liberalizarea prețurilor la gaze propusă de pesediști”. Scuipă cu ciudă.

Radiografie politică de jucători de rummy

La o masă alăturată e o partidă de rummy încinsă. Constantin Ștefănescu, de 71 de ani, fost profesor de istorie militară zice și el că se aștepta la deznodământul ăsta: „Paleologu o fi el băiat deștept, dar reprezintă o cauză urâtă, a lu’ Băsescu, care a fost o deziluzie. Barna n-a venit cu o ofertă concretă, Diaconu îmi place – că-l cunosc personal – dar fără sprijinul unui partid puternic n-a putut face mare lucru, Cumpănașu a apărut de nicăieri și o să dispară ca un nimeni și Cataramă n-are nicio credibilitate”. Ignoră zornăitul babaroaselor din jur și o dă pe fotbal: „Aici mai avem speranță. E în creștere. Naționala de tineret are potențial. S-a văzut asta. Și nici n-am știut că Mirel Rădoi nu ia bani de la FRF. Bravo lui”.

O altă partidă de rummy de top a strâns mai mulți chibiți la altă masă. La întrebarea cum vede situația țării între cele două tururi de scrutin un nene cu ochelari fumurii, căruia lumea îi spune dom’ profesor, „gigulantizează” zarurile și se enervează: „Unde m-ai găsit, frate, că și-așa declar opt în loc de unu!”. Ușor-ușor, se dă pe brazdă: „În turu’ doi n-are nicio șansă Dăncilă! Tot Iohannis iese, că neamțu’ e mai bine pregătit, are anvergură internațională și prezență fizică. Dar cu siguranță și serviciile și-au băgat nasul, ca și data trecută, și nimeni n-a avut curaj să conteste. Paleologu o fi el o prezență plăcută, că a învățat ceva cît a stat prin Franța, da n-a avut nicio șansă”. Din spate mi se șoptește: „E deștept, că a fost profesor de fizică”.

„«Mandolină» o să ne dea «măciuci»!”

Nea Costel, de 71 de ani, rapidist din născare și fost muncitor la fosta uzină „23 August” e sceptic: „Cu ăștia, liberalii, nu facem nimic. Au și început să se plângă că n-au nimic. Că n-au nici sedii. Vai de capu’ lor… PSD-ul ne mai dădea ceva la pensii și anu” ăsta și ălălalt și ăștia o să ne dea «măciuci». Ce să ne dea altceva «Mandolină» ăsta?”.

Panait Ușurel, la 89 de ani, e decanul de vârstă al tablagiilor din Cișmigiu. Avea zece ani în 1940 și-și aduce aminte cum evreii li se luau locuințele erau puși să măture pe străzi. Apoi, face o parabolă: „Neamțu’ ăsta a retrocedat casele sașilor și au ajuns la el”. Al moș îl ia în tărbacă: „Îi mai dăm și noi o bucată de pîine să aibă după ce bea coniac Alexandrion . Se tachinează între ei precum copiii. Nea Ușurelu îl înjură de mamă și-i zice că-l lasă însărcinat dacă mai deschide gura.

Guvernul din Cișmigiu

În „Colțul Microbiștilor” din Cișmigiu șahul nu prea se mai joacă. Tablele și rummy-ul sunt la putere. „Au murit mulți. Nu e lună să nu se mai ducă vreun șahist. Asta e”, suspină unul dintre veterani care amestecă în palme zarurile. Le aruncă mută piesele și adversarul i-o dă cotită: „Puteai să fugi. N-ai vrut să fugi. Ai luat-o acu’”. Un nene serios, cu pălărie, costum și pardesiu, care vrea să rămână anonim, conchide: „Deocamdată, noi, aici, în Cișmigiu, n-am făcut nciun Guvern. Dar, sigur, am avea aici miniștri mai buni. Că am știi să conducem. Asta cu pregătirea politică mă lasă rece”. Apoi, se mai gîndește un pic, și mai înmoaie verdictul: „Bine, și aici trebuie făcută o mică selecție, că ne cunoaștem…”.

(Mihnea-Petru Parvu – evz.ro)

Cercetători ONU în domeniul climei au prezentat, miercuri, deputaților europeni noi dovezi cu privire la modul în care schimbările climatice afectează producția de alimente și oceanele.

Ai între 16 și 30 de ani și lucrezi la un proiect de dimensiune europeană? Candidează la Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni și ai șansa de a câștiga fonduri pentru acesta.