close

Social

PromovateSocial

Ce semnifică poziția degetelor de la mâna preotului când binecuvintează

inchinare

În toate icoanele bizantine, mâna dreaptă a Mântuitorului este ridicată spre a binecuvânta. Acest gest îl întâlnim și la preoții ortodocși care, în cadrul slujbelor bisericești, îi binecuvântează pe cei prezenți, obiectele de cult pe care le folosesc sau darurile aduse spre sfințire.

Așezarea degetelor mâinii drepte a celui care binecuvântează nu este întâmplătoare – ci formează monograma lui Iisus Hristos: IC XC. Astfel, degetul arătător indică litera „iota”, adică „I”; degetul mijlociu, prin arcuire, se aseamănă literei „sigma”, adică „C”; degetul inelar, încrucișându-se cu degetul mare, formează litera „hi”,adică „X”; tot prin arcuire, degetul cel mic formează litera „sigma”, adică „C”.

Orice binecuvântare dată de către preot ori de către sfinții din icoane ne trimite cu gândul la Mântuitorul Iisus Hristos, căci de la El vine binecuvântarea peste toată făptura. Preotul însuși mărturisește, în cadrul Sfintei Liturghii, atunci când binecuvântează oamenii adunați în Sfântul Locaș, că binecuvântarea pe care o dă nu este a lui, ci a Lui Dumnezeu: „Binecuvântarea Domnului să fie peste toți, cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni!”.

(Pr. Cristian Preda)

mai mult
Social

Aseară, ora 22, b-dul Magheru

Magh1

Un fel de titlu: “Sunt Bogdan de la Circulatie. Pastrati distanta de 50 de metri fata de locul infractional”. Si imi pune mana in piept impingandu-ma.

Joi, 31 Octombrie, ora 22.00, Bulevardul Magheru, langa MacDonald.

Accident langa trecerea de pietoni, pe sensul dinspre Universitate spre Piata Romana. Un tip loveste violent o masina condusa de o femeie care franase brusc. Botul masinii tipului se face praf, iar el ramane in masina, blocat de airbagul frontal. Habitatul se umple de fum. Cineva deschide poritiera din dreapta, eu trec pe partea soferului sa vad ce face. Fum gros. Deschid portiera. Soferul, oarecum buimac, se uita la mine. Un destept de pe trotuar urla la mine “Nu-l misca. Sa nu aiba ceva la coloana”. Nu-l misc. Omul iese singur.Se clatina putin, dar zice ca e OK. La cealalta masina, femeia care conducea este afara. Pare in regula. O intreb si zice ca da. Se apasa pe gat, in spate. Cervicalul a fost solicitat. Fac fotografii, desigur. 5-6 cadre. Lumea buluc, pe trotuar. Realizez ca nu suna nimeni la Urgente. Sun eu la 112. Trec de operatoare si descriu politistului de la capatul firului ce s-a intamplat, atat cat am vazut eu, si descriu scena. Dau date obiective despre starea soferilor Ii spun politistului sa scurteze dialogul. “Sper ca deja aveti un echipaj pe drum”, ii zic si inchid.

Un Einstein inalt de pe trotuar, cel cu geaca kaki, in poze, care face semn ca, va spun eu, as fi nebun ca am sunat la 112, sare la mine. “Domne’! Dumneata nu cunosti legea. Ca daca se lovesc usor doua masini nu trebuie chemat nimeni” Ma cert rau cu el.

Intre tip apare o masina de Jandarmerie, una de Politie rutiera si o autospeciala de pompieri. Einstein in geaca kaki imi zice” Uite! Vezi cati au venit ca ai sunat tu? Sa vezi cum platesti tu toata operatiunea”. Mai fac un efort si ii spun desteptului ca eu am sunat la 112 sa le spun ce s-a intamplat, in ce stare sunt soferii si cum se prezinta masinile.”Nu eu am dat ordin sa vina pompierii, jandarmii si politistii de la circulatie!”. Ma agit degeaba. Tipul era prieten cu soferul din spate si ii era teama sa nu fi baut ala ceva.

Continui sa fac fotografii. Un politist inalt, brunet, cu barba tipa la mine sa parasesc locul si sa circul. Nu-l bag inseama. Cu un picior sunt pe trotuar, cu altul, pe carosabil. “N-ai auzit ce-am zis?”, insista polistul si vine la mine, imi pune mana in piept si ma impinge ferm pe trotuar.

“Ce faceti aici?”, ma intreaba. “Imi fac treaba!”, zic. “Ce treaba?”. Omul, curios. “Sa fac fotografii. Sunt ziarist in exercitiul functiunii”, ii spun. Sta cateva secunde sa proceseze noua informatie. “Va rog sa va departati de campul infractional!” “Pai, sunt pe trotuar” Ii zic. Tipul in uniforma insista: “Stiti care e distanta la care trebuie sa stati fata de campul infractional?” Hopa, imi zic! Gagiul ma ia cu manualul. Eu, sincer: “Stiam, dar am uitat”. “50 de metri”. imi spune. Ma umfla rasul. “Dar trece atata lume pe trotuar”, ii zic. “Suntem la 10 metri de Mac. E full”. Da a lehamite din mana si imi intoarce spatele. Din acel moment stau cu aparatul numai pe el. Se enerveaza si se intoarce la mine. “Va rog sa-mi dati buletinul”, zice. Eu:”Numai daca va prezentati!” “Sunt agent Bogdan de la Circulatie”. Mai, sa fie, imi spun. “Bogdan e prenumele, presupun” “Nu. E numele”. Rad din nou. Bogdan chiar m-a inveselit. Mai fac doua fotografii, il salut si pe Einstein in geaca kaki si plec. Pe Magheru nu te plictisesti niciodata!
Diana Sarca, Lena Mitroi

Fotografii: Cristian Botez

mai mult
PromovateSocial

Ar trebui ortodocşii să serbeze Halloweenul?

halloween2

De ceva vreme, în România, la fel ca în majoritatea ţărilor europene a pătruns tradiţia celebrării Halloween-ului, o „sărbătoare” cu profunde accente anticreştine.

În acest sens, vă prezentăm trei motive pentru care creştinii ortodocşi nu trebuie să marcheze această sărbătoare păgână care înregistrează o popularitate crescândă în rândul românilor.

  1. Tradiţia de Halloween îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească.

Într-un articol publicat în Ziarul Lumina, Pr. Nicolae Achimescu explică faptul că Halloweenul „îşi are originile într-o sărbătoare păgână, respectiv în sărbătoarea celtică a recoltei şi a Anului Nou, Samhain”.

„Noaptea de dinaintea Anului Nou era un timp intermediar, în care ce a fost vechi a trecut şi ceea ce este nou încă n-a sosit. În această noapte, graniţa dintre lumea celor vii şi a celor morţi putea fi traversată. Acum, magia şi ritualurile religioase aveau o eficienţă sporită. Spiritele morţilor puteau accede, în această noapte, spre lumea celor vii”, menţiona pr. Nicolae Achimescu.

  1. Halloween-ului promovează sub masca divertismentului cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea Bisericii.

„Această zi sau această practică a îmbrăcării, a exchivării corpului uman de la frumuseţea cu care Dumnezeu l-a înzestrat şi până la a se schimonosi, din păcate, chipul pruncilor cu tot felul de idei din ce mai de care mai năstruşnice, de la spiriduşi, vrăjitoare şi până la scheletice figuri ale morţilor este ceva anticreştin”, declara în anul 2016 pentru Adevărul pr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Botoşani.

  1. Tradiţiile prilejuite de Halloween au un efect negativ asupra copiilor.

Patriarhia Română şi-a manifestat solidaritatea cu părinţii îngrijoraţi faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween.

Într-un comunicat de presă emis în anul 2014, Biserica evidenţia că „în ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema nonviolenţei, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent”.

(basilica.ro)

mai mult
Social

Învățați-vă copiii

halloween

Învăţaţi-vă copiii să iubească România şi tradiţiile ei care ne fac cinste ca popor în lume.

Manifestările de Halloween nu le ajută la nimic.

(Cătălin Daniel Manole)

mai mult
PromovateSocial

Ilham Tohti este laureatul Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2019

Ilham

Ilham Tohti, un economist care luptă pentru drepturile minorității uigure în China, este laureatul Premiului Saharov pentru libertatea de gândire, acordat de Parlamentul European.

Câștigătorul a fost ales de liderii politici ai Parlamentului pe 24 octombrie 2019.

Anunțând laureatul, președintele Parlamentului, David Sassoli, a declarat: „Sunt foarte încântat să anunț că Parlamentul European l-a ales pe Ilham Tohti laureat al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire. Tohti și-a dedicat viața luptei pentru drepturile minorității uigure din China. În ciuda faptului că este un susținător al moderației și împăcării, a fost condamnat la închisoare pe viață, în urma unui proces spectacol, în 2014. Prin acordarea acestui premiu, îndemnăm cu tărie guvernul chinez să îl elibereze pe Tohti și cerem respectarea drepturilor minorităților în China.”

 

Despre laureat

Ilham Tohti este un susținător al dialogului și cere implementarea legilor privind autonomia regională în China. În 2014, a fost condamnat la închisoare pe viață în urma unor acuzații legate de separatism. În ciuda acestui fapt, rămâne un susținător al moderației și împăcării. Din 2017, peste un milion de uiguri au fost închiși într-o rețea de lagăre de internare.

 

Ceremonia acordării Premiului

Premiul, constând într-un certificat și 50.000 de euro, va fi acordat în cadrul unei ceremonii în Parlamentul European, la Strasbourg, pe 18 decembrie 2019.

 

Finaliștii

Pe lista finaliștilor au mai fost trei apărători brazilieni ai drepturilor omului și un grup de studente din Kenya. Și aceștia au fost invitați la ceremonia de la Strasbourg din decembrie.

 

Despre Premiul Saharov

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, numit astfel în onoarea fizicianului și disidentului politic sovietic Andrei Saharov, a fost acordat anual din 1988 persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și libertățile fundamentale.

Anul trecut, premiul a fost acordat regizorului ucrainean Oleg Sențov.

(europarl.europa.eu)

mai mult
Social

Ariciul – Sfătuitorul lui Dumnezeu. Este un semn bun dacă o familie de arici se stabilește pe lângă casa ta

arici

Puțini sunt cei care știu că aricii sunt sanitari naturali de neînlocuit pe lângă fermele și grădinile particulare. În meniul acestora intră o mulțime de insecte și dăunători care anual le aduc pagube însemnate proprietarilor.

Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale pentru agricultură. Un singur arici curăţă grădina de insecte dăunătoare, consumând doar într-o noapte circa 200 grame de larve, gândaci şi alte insecte.

Încă din Antichitate este considerat un semn bun dacă o familie de arici se stabilește pe lângă fermă. Și nu numai pentru că se zice că servește ca un talisman aducător de noroc. Acest animal insectivor reprezintă pentru fermieri o adevărată bijuterie. Asta deoarece meniul său include foarte mulți dăunători. Cărăbuși, greieri, gândaci de la sol, larve de țânțari, viermi care atacă plantele, melci, omizi, acești dăunători formează cea mai mare parte a raționului lor alimentar. În total, aricii folosesc în alimentație aproximativ 250 de specii de insecte.

Este de remarcat că aricii, din cauza sensibilității lor scăzute la otrăvuri, pot mânca chiar și insecte otrăvitoare, care nu sunt atinse de nimeni altcineva. Încă în meniul lor mai intră șerpi, broaște, rozătoare. Deși aricii nu sunt într-atât de agili pentru a prinde șoareci, știu însă foarte bine cum să le găsească cuiburile și să le distrugă.

Aricii au un oarecare grad de imunitate naturală împotriva muşcăturilor şerpilor veninoşi, la noi în ţară fiind cei mai mari duşmani ai viperelor. Secretul constă într-o proteină din musculatura lor, denumită erinacină. S-a constatat că aricii pot rezista la o doză de până la 5 grame de cianură de potasiu, o cantitate uriaşă pentru un animal de talia ariciului.

Prin natura lor, masculii sunt extrem de egoiști și își apără cu încăpățânare teritoriul. Excepție fac doar pentru femele, atunci când sunt în perioada de împerechere.

Fermierii știutori i-au considerat dintotdeauna buni vecini, i-au hrănit la distanță și în niciun caz n-au îndrăznit să-i ucidă. Aricii iubesc să se stabilească în jurul fermelor. Slăbiciunea lor este laptele. Au un simț ascuțit și atunci când vine vremea mulsului se ascund prin colțuri în așteptarea că pe podea s-ar putea vărsa câteva picături de lapte. Dacă aveţi arici în grădină şi vreţi să le lăsaţi hrană pe timpul nopţii, lăsaţi-le fructe, carne sau nuci. În niciun caz lapte sau produse lactate. Deşi le place mult laptele, s-a dovedit că le produce invariabil o formă de diaree severă sau chiar moartea.

Fermierii care vor să dezvolte afaceri eco ar trebui să se gândească în serios la arici. Pentru a-i atrage, este necesar de creat condiții de viață adecvate. În grădină ar trebui de păstrat un loc în care niciodată să nu se facă lucrări agricole, iar solul să nu fie prelucrat. Cel mai bine ar fi ca acest spațiu să reprezinte o bandă verde în jurul (sau în fundul) grădinii ocupată de garduri vii. În aceste locuri izolate femela poate găsi un loc liniștit, unde să-și facă cuib și să crească puii. Este foarte important de știu că, dacă, din neatenție, atingeți sau stricați cuibul, femela nu se mai întoarce niciodată înapoi, iar puii sunt sortiți pieirii.

Aricii au nevoie, de asemenea, de condiții pentru iernat. Se are în vedere că locul unde își au cuibul nu trebuie lăsat în bătaia ninsorilor și a vântului. În acest scop le puteți face o doseală improvizată din niște crengi, lemne, strujeni sau frunzele copacilor. Important este să nu le stricați adăpostul lor natural.

Ariciul este unul dintre animalele care îşi petrec iarna hibernând. Înainte de hibernare, care începe de obicei din luna octombrie (sau chiar septembrie, dacă toamna s-a dovedit aspră în anul respectiv), ajunge să-şi dubleze greutatea prin acumulări de grăsime.

Încă din perioada verii mănâncă în exces pentru a intra în condiţia optimă care să-i permită să hiberneze până în lunile martie-aprilie, când redevine activ. Hibernarea are loc într-o vizuină subternă, la adăpost de gerul şi viscolele iernii. Culcuşul ariciului este întotdeauna căptuşit cu un strat gros de frunze uscate, cu rol izolator. Vizuina sa este deosebit de curată, ariciul fiind un iubitor de curăţenie. Atunci când intra în starea de hibernare profundă, toate funcţiile fiziologice ale organismului său îşi încetinesc considerabil ritmul.

Ca orice animal care iarna hibernează, aricii trebuie să acumuleze din timp un strat frumos de grăsime. Ar fi bine ca toamna (octombrie, noiembrie) să le aruncați câte ceva de mâncare la distanță, nuci, cereale, fructe, etc.

Imediat după ieşirea din hibernare, aricii au un singur lucru în cap: sex!

Împerecherea are loc în lunile aprilie-mai, iar gestaţia la aricii româneşti este de 25-28 zile. Rezultatele apar sub forma a 2-7 pui, care nu depăşesc 5 cm lungime, cu trupuşoarele acoperite de peri fini şi moi, care se vor transforma ulterior în ţepii caracteristici.

La mai puţin de o lună de la venirea lor pe lume, puii încep să exploreze împrejurimile, urmându-şi mama în peregrinările ei. La trei luni sunt independenţi, dar vor deveni maturi sexual abia peste un an de zile.

Întrebarea cumva comică despre “cum fac sex aricii“, fără ca masculul să se rănească în spinii de pe spatele femelei, şi-a găsit răspunsul în urma studiilor şi experimentelor de laborator. În momentul copulării, penisul mascului, care este situat în centrul abdomenului, nu este deloc rănit în timpul procesului, deoarece femela îşi întoarce foarte mult coada şi bazinul în sus.

Ariciul – Sfătuitorul lui Dumnezeu

Prezent în multe basme şi poveşti, ariciul, ca personaj, ascunde de fapt mistere mult mai vechi, fiind regăsit în numeroase mituri şi legende cosmogonice. Ocupând un loc de seamă în mitologia persană, ariciul apare şi în tradiţiile popoarelor turcice din Asia Centrală.

Potrivit descopera.ro, în miturile noastre primordiale, ariciul participă alături de Dumnezeu (Fârtat) şi Diavol (Nefârtat) la urzirea lumii. Iată-l propulsat în rolul de “inginer” al Creaţiei. La fel ca în cazul miturilor primordiale indo-europene, asiatice sau chiar africane, ariciul este şi la noi un purtător al inteligenţei creatoare supreme şi chiar al unei etici surprinzătoare. El este cel care pune ordine în succesiunea zilelor şi preîntâmpină incestul Soarelui cu Luna, izbăvind astfel lumea proaspăt făurită de greutatea unui păcat primordial.

Descoperim aşadar ariciul implicat în rolul neaşteptat de ajutor al lui Dumnezeu în procesul urzirii lumii. Ba chiar, în unele mituri, Dumnezeu greşeşte Facerea Lumii, sau este în lipsă de inspiraţie. Salvarea vine de la meticulosul şi inteligentul arici care, prin intermediul a diferiţi soli animalieri (cel mai adesea, albine), vine cu soluţiile potrivite pentru terminarea Lumii.

Îl găsim şi în rolurile de mediator între zi şi noapte, între pământ şi apă, între suprafaţă şi adâncime, între ordine şi haos, între normă şi abatere, acţionând asemenea unui catalizator pentru armonizarea contrariilor şi normalizarea ritmurilor Firii.

Ca orice divinitate precreştină telurică, ariciul este stăpân şi paznic al bogăţiilor pământului. Împarte acest rol cu şarpele dar, spre deosebire de reptila care doar păzeşte comorile, ariciul este păstrătorul tainei unui dar al elementului pământ. Este vorba de o plantă magică, ce poate să învingă bolile şi moartea, ba chiar şi uneltele şi tehnologiile create de oameni. Aceeaşi plantă are darul de a deschide uşile Raiului, iar singur ariciul este cel care-i ştie taina.

Cu sau fără simbolismul său fascinant, ariciul rămîne acelaşi spiriduş al toamnei, a cărui apariţie ne încântă privirea şi ziua.

Iubiţi-l şi ocrotiţi-l ori de câte ori îl întâlniţi!

(authenticmagazin.com)

 

 

mai mult
Social

Candidatul la presedintie Theodor Paleologu lanseaza ideea revenirii la monarhie – surse

THP

Theodor Paleologu lanseaza in programul sau ideea ca Romania sa revina la monarhie. In document, prezidentiabilului PMP se bazeaza pe trei piloni: “Educatie”, “Performanta”, precum si “Siguranta si respect”.

“In mandatul meu, imi propun sa redau substanta functiei prezidentiale si sa reprezint cu adevarat interesele natiunii. In primul rand, consider necesara revizuirea actualei Constitutii, care creeaza blocaje in activitatea statului.

Actualmente, un presedinte ales prin vot universal numeste prim ministru, dar nu il poate demite in chip simetric. Trebuie sa lansam o dezbatere nationala despre tipul de regim pe care il dorim.

Cu aceasta ocazie, voi lansa in dezbaterea nationala si chestiunea monarhiei, amanata de 30 de ani. Ce ne dorim: o republica prezidentiala, o republica semi-prezidentiala fara actualele blocaje constitutionale, o republica parlamentara, o monarhie constitutionala?”, potrivit programului sau de prezidentiabil, obtinut de Mediafax.

Teodor Paleologu isi propune si o reforma in invatamant. Prezidentiabilul PMP vrea cresterea alocarii de fonduri catre Ministerul Educatiei pana la cel putin 6% din PIB, eliminarea invatarii mecanice si dezvoltarea gandirii creative.

Cele 10 initiative tactice pe care Theodor Paleologu se bazeaza pentru a-si indeplini viziunea sunt:

“1. Reforma in educatie trebuie sa inceapa cu cadrele didactice: prin formarea si actualizarea stilului de predare in asa fel incit acesta sa cultive autonomia intelectuala, morala si profesionala a elevilor si studentilor, prin cresterea remunerarii cadrelor didactice si prin definirea unor standarde de calitate relevante.

2. Stimularea libertatii si competitiei prin reducerea si simplificarea reglementarilor pentru acreditare atat la nivel preuniversitar cat si universar.

3. Clasificarea universitatilor in functie de performanta academica si concentrarea finantarii pentru cercetare si dezvoltare pe universitatile performante.

4. Constituirea unui corp voluntar de profesori-misionari pentru clasele 1-8, remunerati corespunzator, care sa deserveasca zonele defavorizate.

5. Consultarea cu mediul privat si cu societatea civila in vederea constituirii unui plan de sustinere si dezvoltare a institutiilor scolare din zonele defavorizate economic.

6. Desfiintarea inspectoratelor scolare in scopul depolitizarii invatamantului si infiintarea unor directii regionale ministeriale care sa se concentreze pe politici publice si controlul standardelor de calitate.

7 Dezvoltarea unei retele de licee profesionale specializate in calificarea fortei de munca si conectate la realitatile pietei, cu cifre de scolarizare si specialitati stabilite prin consultare cu patronatele.

8. Reformarea invatamantului primar in scopul eliminarii invatarii mecanice si al dezvoltarii gandirii creative, gandirii critice si capacitatii de dezbatere prin invatare experientiala.

9. Cresterea progresiva a alocarii de fonduri catre Ministerul Educatiei, pana la cel putin 6% din PIB, asigurandu-se totodata un echilibru intre cresterea remunerarii cadrelor didactive, ameliorarea infrastructurii si investitia in cercetare si dezvoltare.

10. Cresterea semnificativa a numarului de burse acordate de catre statul roman tinerilor din Republica Moldova”.

Prezidentiabilul PMP vine cu 10 initiative si pentru “O Romanie performanta”, printre acestea regasindu-se depolitizarea institutiilor statului, diminuarea birocratiei excesive si constituirea unei comisii independente de analiza a sistemului medical.

“1. Depolitizarea institutiilor statului prin stabilirea nivelului functiilor care sunt oniect al numirilor politice, care sa se faca exclusiv la nivelul ministrilor, secretarilor de stat si consilierilor acestora. limitarea numprului secretariatelor de stat a numprului consilierilor de ministri si secretari de stat.

2. Asigurarea reala, nu doar la nivel de promisiuni, a predictibilitatii si continuitatii legislative necesare unui mediu de afaceri performant.

3. Inucurajarea libertatii economice prin inlocuirea reglementarilor abuzive cu cele utile, clare, cat mai aproape de necesitatile socio-economice ale tarii, diminuarea birocratiei excesive, bazata pe nepotism si pe relatii conditionate politic.

4. Respectarea fara exceptii a criteriilor de numire prin concurs a managerilor companiilor cu capital majoritar de stat, a cadrelor de conducere din politie, a sefilor directiilor descentralizate ale ministerelor, scolilor si spitalelor.

5. Verificarea printr-un mecanism obiectiv a lucrarilor de doctorat ale persoanelor care ocupa functii de conducere in aparatul de stat si indepartarea din functii a celor care au plagiat.

6. Promovarea unei legi noi privind organizarea si functionarea sistemului de sanatate prin care sistemul sanitar sa fie centrat pe nevoile cetateanului. Constituirea unei comisii independente de analiza profunda a sistemului medical, cu scopul gasirii de solutii pentru eficientizarea si modernizarea sistemului de sanatate publica si diminuarea coruptiei (de exemplu parteneriatul public-privat).

7. Dezvoltarea unei strategii nationale si regionale de sustinere a industriilor viitorului: informatie tehnologica, cercetare si dezvoltare, inovatie, bazata pe resursele mane disponibile la nivel national si in diaspora.

8. Dezvoltarea unui program de urgenta pentru utilizarea prioritara a fondurilor europene si a creditelor pe termen lung de la Banca Europeana de Investitii pentru dezvoltarea rapida a retelei de autostrazi, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, portuare si aviatice existente.

9.Dezvoltarea unui program de urgenta pentru utilizarea prioritara a fondurilor europene si a expertizei tehnologice din sectorul privat pentru digitaluzarea si automatizarea sistemelor de administratie publica si pentru interconectarea bazelor de date. Reluarea programului de creditare World Bank acordat pentru modernizarea ANAF.

10. Restabilirea echilibrelor macroeconomice astfel ca pana in anul 2024 Romania sa mentina deficitul bugetar sub 3% si indeplinirea criteriilor pentru trecerea la moneda Euro. In cazul indeplinirii criteriilor, consultarea Bancii Nationale, a mediului de afaceri si a societatii civile in vederea aderarii la politica monetara unica”, sunt initiativele propuse de Theodor Paleologu in pilonul meritocratiei si performantei.

Pentru “Siguranta si respect”, candidatul PMP propune revizuirea Constitutiei in vederea acordarii unor puteri sporite presedintelui, astfel incat acesta sa poata dizolva Parlamentul, sa inlocuiasca prim-ministrul si sa convoace alegeri anticipate. Totodata, el vrea reducerea numarului de parlamentari la 300, potrivit referendumului consultativ din 2009.

Cele 10 initiative din programul sau de guvernare pentru “Siguranta si respect” sunt:

“1. Revizuirea Constitutiei in vederea acordarii unor puteri sporite presedintelui, astfel incat sa dispuna de mijloace pe masura mandatului primit prin sufragiu universal (dizolvarea Parlamentului, inlocuirea prim-ministrului, convocarea de alegeri anticipate). Reducerea numarului de parlamentari la 300 si dezbatere publica privind tipul de parlament (monocameral sau bicameral) si forma de guvernamant (republica sau monarhie).

2. Cresterea capacitatii de lupta impotriva crimei organizate, a evaziunii fiscale, a coruptiei generalizate prin cresterea nivelului de pregatire a institutiilor de implementare a legii, plecand de la premisa ca institutiile vor actiona cu deplina respectare a drepturilor fundamentale.

3. Reformarea serviciilor secrete prin adoptarea unor legislati care vizeaza activitatea acestora: legea privind activitatea de informatii si contrainformatii, legile de organizare si functionare a SRI si SIE, legea privind statutul profesional si de cariera al ofiterilor de informatii.

4. Consolidarea unui parteneriat intre Guvern si culte pentru asumarea unui rol crescut al cultelor in asistenta si ingrijirea batranilor si minorilor orfani, abandonati sau proveniti din familii dezorganizate.

5. Cresterea treptata la 2,5% din PIB a bugetului destinat armatei pentru dotarea cu armament performant si organizarea unui minim antrenament civic, militar si de prim ajutor pentru situatii de criza.

6. Sustinerea continua a interesul Romaniei de a intra in spatiul Schengen, plecand de la premisa ca sunt indeplinite conditiile tehnice; protejarea, atunci cand va fi cazul, a cetatenilor romani aflati in spatiul Uniunii Europene. Romania va promova de asemenea ideea crearii unei Agentii de Informatii Antiteroriste, avand ca misiune prevenirea actelor de terorism pe teritoriul Uniunii Europene.

7. Sustinerea unei politici comune la nivelul Uniunii Europene in materie de relatii externe, fiscalitate, imigratie si securizare a frontierelor externe, astfel incat Europa sa conteze cu adevarat alaturi de Statele Unite, Federatia Rusa si China.

8. Sustinerea neconditionata a consolidarii relatiilor politice dintre SUA si Uniunea Europeana; sustinerea respectarii angajamentului cu tarile membre NATO si UE sa finanteze cheltuieli militare cu minimum 2% din PIB; promovarea unui acord intre SUA, China si Federatia Rusa privind neproliferarea Fortelor Nucleare Intermediare.

9. Acordarea sprijinului politic si tehnic pentru implementarea obligatiilor ce decurg din Acordul de Asociere la UE pentru Republica Moldova; interconectarea infrastructurii rutiere si feroviare, dar si a retelelor de energie.

10. Informarea cetatenilor in privinta efectelor crizei climatice si incurajarea initiativelor economice care vor sustine surse alternative de energie. Protejarea bogatiilor naturale ale tarii si sprijinirea luptei imporiva fraudei de mediu”.

(ziare.com)

mai mult
Social

ORTODOXIA ASIGURA SANATATEA VESNICA (SFINTENIA) 14

ic7722

DIETOTERAPIA – AUTOBUCATARUL ALIMENTELOR 2

Orice Aliment care îşi distruge „Forma” începe să „moară”, proces ce are loc prin zisa „oxidare-înnegrire”, care provoacă tocmai distrugerea „enzimelor vitale”. De aici grija de a se „opri oxidarea”, fapt încercat prin diferite modalităţi (adausuri chimice, vitaminice, alte sortimente adjuvante). Se ştie că Uleiul face întrucâtva această oprire.

Noi am descoperit că Făina de Grâu (cereale în general) şi cea obţinută din Seminţe Uleioase, precum şi cea din Boabe Leguminoase, împiedică foarte mult oxidarea, şi, mai mult, „înlesnesc” procesul „Dospirii”, care generează, încă o dată mai mult, o „Re-vitalizare”. Și Făinurile se oxidează dacă sunt măcinate de prea mult timp, dar ele păstrează încă o acţiune „anti-oxidantă” faţă de altele. Aşa noi recomandăm ca la orice amestec să se pună imediat puţină „Făină integrală” şi „Seminţe uleioase” (nuci, alune, seminţe de dovleac, râşnite proapăt).

Dospirea se face foarte simplu.
Orice Sortiment, ca şi orice amestec, după mărunţirepreparare (cu ceva lichid), se lasă un timp la „auto-fermentare-alcalinizare”. Căldura favorizează acest proces.

Cerealele şi Legumele să nu fie prea mult „Dospite”, dar „Boabele leguminoase” (soia, fasolea, mazărea, năutul, bobul, lintea) trebuie intenţionat mai mult dospite, că au o „tărie toxic-contrară” (ce doar prin fierbere şi dospireautofermentare mai mare se neutralizează).

De nu se „acresc bine” prin Dospire, Boabele Leguminoase să mai fie lăsate încă un timp şi apoi pot fi mâncate. Se începe cu mici cantităţi, mărindu-se progresiv, după cum suportă fiecare.

Pâinea Pustnicească din Grâu nu se Dospeşte decât puţin, ca să se folosească direct (că de se acreşte prea tare nu se mai poate mânca goală). Pentru Lapte şi Supe-Ciorbe, ca şi pentru Sosuri, e bine ca Pâinea Pustnicească să fie şi mai tare Dospită-acrită, ca să nu se mai folosească altă acritură străină (ce strică).

Pr. Ghelasie Gheorghe

(Cătălin Rusu)

 

mai mult
Social

Nu te descuraja niciodată, că Dumnezeu nu ne părăseşte

Preoti

Părintele Lavrentie era întotdeauna foarte optimist, iar noi deseori cădeam în deznădejde.

Odată, văzându-mă supărată, mi-a zis: „Bă tată, să-ţi povestesc ceva. La începutul călugăriei mele eu aveam un duhovnic în Ardeal. Şi când mă duceam la el eram cătrănit aşa cum eşti frăţia ta acum, pentru că, la început, în mănăstire era greu, erau multe probleme şi nu ştiam cum să le rezolv. Şi cum stăteam eu aşa supărat în tren, vine la mine un om şi-mi zice: „Părinte, părinte, cu noi e Dumnezeu, părinte, cu noi e Dumnezeu”.

Cum am auzit acest cuvânt, soră Măria, odată m-am luminat şi m-am liniştit. Păi da, aşa e, cu noi trebuie să fie Dumnezeu, cu noi fiii Bisericii. Dacă nu e cu noi Dumnezeu, atunci cu cine e? Aşa că nu te descuraja niciodată, că Dumnezeu nu ne părăseşte.

Părintele Stoica Toma

Extras din „Părintele Lavrentie de la Fariseni” – Mărturii, Ed. Electus 2004, pag. 77

(ganduridinierusalim.com)

mai mult
PromovateSocial

Strănepotul Sfântului Luca al Crimeei a fost botezat ortodox

Botez2

Mitropolitul Nectarie de Argolis l-a botezat recent pe strănepotul Sfântului Luca al Crimeei, anunţă Orthochristian care citează Romfea.

Ruda de sânge a Sfântului Luca, Alexei, a primit Taina Botezului în oraşul Nafplio – Grecia, localitate în care se află o biserică dedicată chirurgului devenit sfânt.

Alexei a vizitat de mai multe ori eparhia şi lăcaşul de cult închinat Sfântului Luca. Ultima oară a asistat la Sfânta Liturghie şi a cerut Mitropolitului Nectarie să îl încreştineze.

Naşi de botez i-au fost verişoara şi soţul acesteia.

După primirea Tainei Botezului în biserica Icoanei Maicii Domnului Evanghelistria din Nafplio, Alexei i-a mulţumit ierarhului pentru marele dar spiritual oferit.

Cei prezenţi i-au urat noului botezat „să se facă demn de această chemare”.

Alexei s-a născut în Tashkent, Uzbekistan, iar în prezent locuieşte în Belgia.

Sfântul Luca al Crimeei

Sfântul cunoscut ca nou doctor fără de arginți și făcător de minuni a fost canonizat în anul 1996 și de atunci cinstirea lui s-a răspândit în toată lumea ortodoxă.

În România, Sfântul Luca este cinstit oficial începând cu anul 2013 când Sfântul Sinod a hotărât înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

O parte din moaștele sale se află și în țara noastră, la Paraclisul Institutului National de Endocrinobgie „C.I. Parhon”, precum şi în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Bucureşti.

(basilica.ro)

mai mult
Social

Cristian Botez, jurnalistul bătut la supermarket – de două ori norocos! Acad.dr. Irinel Popescu explică EXCLUSIV

CB1212

Cristian Botez, jurnalistul bătut la supermarket când a luat apărarea unei femei, se poate considera un norocos, a explicat academicianul prof.dr. Irinel Popescu, medicul care i-a salvat viața noaptea trecută făcându-i transplant de ficat.  EXCLUSIV pentru DC MEDICAL.

Jurnalistul Cristian Botez a fost bătut în luna februarie, în incinta unui magazin Mega Image din cartierul Drumul Taberei. La momentul respectiv, el a povestit că a coborât din bloc ca să cumpere ceva de la magazinul deschis non-stop. La casă, în fața lui, era o domnișoară, iar în magazin niște indivizi care căutau ceva printre sticlele de băutură. Aceștia au pus ochii pe fată și au început să o jignească și să bată apropouri indecente. Cristian i-a luat femeii apărarea, motiv pentru care cei trei indivizi l-au bătut cu bestialitate, picioarele în burtă. Agresorii au fost ulterior arestați, dar pe jurnalist gestul cavaleresc era să-l coste viața.

În urma bătăii primite, ficatul său, care avea o afecțiune mai veche, a cedat. Acum câteva zile a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în grija academicianului prof.dr. Irinel Popescu și a doctoriței Doina Hrehoreț, și pus pe lista de transplant, fiind un caz extrem de grav.

Acad.prof.dr. Irinel Popescu: „este foarte greu să găsești donatori”

Avea nevoie urgentă de un transplant de ficat. Partea proastă era că, deși aproape trei sute de oameni, jurnaliști, pompieri, simpli necunoscuți, s-au oferit să-i doneze o parte din ficatul lor, Cristian Botez are o grupă rară de sânge. Noptea trecută, însă, situația s-a schimbat total, a explicat EXCLUSIV pentru DC MEDICAL, acad.prof.dr. Irinel Popescu, cel care a coordonat echipa care i-a salvat viața jurnalistului.

„El are o grupă rară de sânge, AB4, și pur și simplu a avut de două ori noroc. Este foarte greu să găsești donatori pentru acești pacienți, iar starea lui era foarte gravă. Ieri, la Spitalul de Urgență Floreasca, un pacient cu aceeași grupă de sânge era în moarte cerebrală, iar familia sa a acceptat donarea de organe. Și din cei trei pacienți cu această grupă de sânge care erau pe lista de așteptare pentru transplant, Cristian Botez era în starea cea mai gravă. A avut noroc. Să găsești un donator cu o grupă rară de sânge exact când pacientul are nevoie disperată de transplant, e noroc pur”, a detaliat academicianul.

Intervenția cirurgicală a fost una foarte dificilă, pentru că anterior colegul nostru de breaslă mai suferise și alte intervenții. Acum, medicii sunt optimiști.

„În jur de 10 ore a durat transplantul. Pot să vă spun că starea lui este bună și, după cum au decurs primele ore după transplant, cred și sper că va fi bine”, a continuat acad.prof.dr. Irinel Popescu.

Puțini donatori, multe vieți care pot fi și trebuie salvate

Cristian Botez este, până la urmă, un caz fericit. Pentru el s-a găsit donator exact atunci când a avut nevoie. Dar pe listele de așteptare sunt ale zeci de pacienți, iar donatorii sunt, în ultimii ani, extrem de puțini.

„Eu mă raportez la anii 2013 -2014. În 2013 au fost făcute 122 de transplanturi la Fundeni, iar în 2014 – 105 transplanturi la Fudeni, și 17 la Spitalul Sf. Maria. Anul trecut (în 2018, n.r.) am făcut 59. Anul acesta, până acum, nu știu dacă sunt 10. Dacă mergem tot așa, până la sfârșitul anului poate reușim să salvăm viețile a 40 de pacienți”, arată acad. prof.dr. Irinel Popescu realitatea cruntă din țara noastră.

(Dana Lascu – dcmedical.ro)

(Cristian BOTEZ)

mai mult
Social

SENZATIONAL!! VA AVERTIZAM CA URMEAZA COMENTARII CARE VA POT AFECTA EMOTIONAL!!

ic6454

Avem o stire de vreo 2000 ani!!

Se pare ca Iisus Hristos a reusit sa readuca la viata un copil mort.

Tatal acesteia pe numele Iair era autoritatea religioasa suprema in acea localitate. Cu toate acestea se realateaza ca a cazut la picioarele Lui IIsus rugandu-L sa ii vindece fata.

O reactie tipica pentru orice om disperat care este dispus sa faca orice in situatii similare.
Intre timp s-a adus o veste socanta si anume ca fata decedase.
Toata lumea s-a panicat, dar Iisus a spus ca nu e nici o problema.

Corespondentul nostru ne spune ca dupa aceasta replica toata lumea facea misto de Hristos. Probabil il catalogau pe Acesta ca fiind “dus cu pluta” pentru ca nu-i asa…bla bla bla
Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Luca 8:53

Dupa aceste comentarii Hristos a inviat fata. Lumea a ramas in stare de soc, pentru ca nimic rational, mental sau emotional nu ar fi indicat ca se poate asta.
In schimb fata inviata a mancat ceva pentru ca ii era foame.

Nu credeti ca dupa acest fapt ar fi cazul sa avem mai multa incredere (credinta) in Hristos decat in orice mistocar de serviciu al vremilor de atunci si pana azi?

(Cătălin Rusu)

mai mult
Social

Cristian Botez: “Sunt greu guvernabil!”

CristianBotez

Face parte din garda veche! A intrat în presă în 1991, atunci când foarte mulţi descopereau libertatea informaţiei ca rod al muncii unor tineri gazetari. Drumul în media nu a fost uşor. Nu se plânge, dar nici nu poate fi mândru de fenomenul jurnalistic de la noi. Ştie că a renunţat să fie fotbalist în Olanda pentru a sta alături de români. Nu regretă! Cristian Botez e numele lui!

Cum este lumea văzută de Cristian Botez?
Pentru mine Lumea este un loc cu teritorii şi zone sălbatice (geografice, urbane şi socio-interumane), care incită la aventură, la explorare, la acţiune, dar printre care se află rispite şi, uneori, ascunse, oaze de linişte (locuri sau oameni) în care mă retrag din când în când. Sau altfel spus, îmi place să mă avânt în larg, spre furtuni şi uragane, ştiind, însă, că la un moment dat mă pot întoarce la aceleaşi ţărmuri însorite.

Ai renunţat la canoanele unei munci redacţionale. De ce?
Am renunţat în momentul în care, prin prisma vechimii, a experienţei şi a maturităţii dobândite în 18 de ani de presă (la momentul anului 2009), am realizat că îmi este tot mai greu să mai accept conveţionalismul unei munci în cadrul unei corporaţii. În ultimii ani, din păcate, jurnaliştii şi-au pierdut rolul principal în lumea presei, acesta fiind preluat – în forţă, fără menajamente, fără prizonieri – aş spune, de patroni, de finanţişti, de funcţionarii de top din marketing. Cei mai tineri dintre ziarişti au reuşit să se adapteze, pentru că asta e lumea în care au intrat de la începutul carierei lor. Noi ceilalţi, formaţi la începutul anilor ‘90 (dar nu toţi, desigur), ne-am simţit din ce în ce mai marginalizaţi. În plus, în ceea ce mă priveşte, eu sunt şi un rebel şi un răzvrătit. Sunt greu guvernabil.

Freelencer! E uşor, e greu?
E relaxant! Asta de prima chestie care îmi vine să spun. E greu însă, până intri într-un sistem în care poţi să-ţi vinzi munca, produsele. Scrise, foto, audio sau video. Dar şi atunci e greu! (zâmbeşte) Dacă nu ai o înţelegre fermă privind plăţile, poţi să alergi mult timp după banii care ţi se cuvin. Sunt păţit. În plus, în toată treaba asta nu poţi să intri ca în anii 60, să zicem, doar cu un pix sau două şi cu un carnet pentru notiţe. Trebuie să investeşti în tehnică IT, foto, video, telecomunicaţii. Nu intru în detalii, dar trebuie să fii rapid, gata să transmiţi „la zi” din orice parte a lumii te-ai afla. Asta înseamnă MONEY! (zâmbeşte) Dar pentru mine e mai bine (ca freelancer) chiar şi când mi-e greu! Libertatea este mai importantă decât siguranţa şi căldura unui loc de muncă garantat.

Se poate face un astfel de jurnalism fără a trece prin etapa de redacţie?
Cred că da. Nu cunosc cazuri, dar cred că da. Dacă eşti înzestrat pentru meseria asta, dacă înveţi şi te adaptezi rapid, dacă ai un model sau un mentor, dacă ai ceva bani, cred că se poate, fără doar şi poate.

Cât de mult contează „relaţiile” pentru a reuşi să-ţi vinzi marfa?
Relaţii în sens de conexiuni cu cei care cumpără? Neîndoilenic. Deşi poţi să încerci şi să „baţi pe la uşi” direct cu marfa în mână. Totul e să ai cu ce să rupi gura târgului. La noi, cel puţin, orice marfă „din afară”. Chiar dacă e „piesă” este privită şi tratată cu suspiciune şi, cel mai adesea, respinsă. Sistemele interne, din redacţii, protejează orgoliile vedetelor proprii. Mai degrabă îţi croieşti drum spre piaţa externă.

Poţi vorbi de un venit constant sau trebuie să îşi faci provizioane pentru momente mai austere?
La un moment dat, da. Dar până reuşeşti şi chiar şi după aceea, e bine să ai şi alte surse, să ştii să faci şi alte chestii din care să câştigi bani. Desigur, nimic ilegal, imoral sau care să îngraşe! (zâmbeşte) Nu dau exemple. Întotdeauna îţi trebuie un spaţiu de recul, o zonă de activitate în care să te retragi sau să poposeşti. Ideea e (cel puţin asta mă caracterizează pe mine) să poţi reveni oricând în atenţia publicului consumator de presă!

Eşti ferit de acuzaţiile de partizanat atunci când activezi ca freelancer?
Nu pot vorbi decât în nume propriu. Aici nu ai decât două variante, zic eu. Ori o scalzi şi bagi scăfârlia la cutie şi, da, domnule, zici că eşti imparţial (exceptăm cazul moderatorilor), ori spui ce gândeşti, ce crezi, ce părere ai şi atunci da, ceilalţi pot spune că eşti partizan. Dar, dacă un număr de oameni susţin o idee proastă, imorală, confuză, o minciună o „ceva” care nu te reprezintă, atunci cum naiba poţi fi imparţial? Nu! Dacă ai principii, le afirmi. Nu le negociezi, nu le înăbuşi, nu te faci că nu le ai!

Care este scopul tău în viaţă?
Să supravieţuiesc. Să supravieţuiesc încercând ca suma împlinirilor să fie mai mare decât cea a nereuşitelor, a deziluziilor. Să supravieţuiesc încercând să fiu mai bun decât am fost, sunt sau aş mai fi rău.

Ai vrea să fii purtătorul de cuvânt al…
În niciun caz al vreunei instituţii! Cred că aş vrea să fiu purtătorul de cuvânt al unei IDEI mari! Al unui SCOP umanitar uriaş!

De ce?
Pentru că aşa îmi spune inima!

Spune-mi, te rog, care a fost cel mai greu material pe care l-ai realizat!
Nu am avut niciodată afinităţi deosebite pentru temele legate de finanţe şi bănci. Nici anchetele economice nu m-au atras. Acum vreo trei ani m-am ocupat de o situaţie foarte încâlcită a unui mare obiectiv economic din Nordul ţării. Mi-a dat serios de furcă. Până la urmă i-am dat de capăt şi chiar am făcut serial. Începuse să-mi placă! (zâmbeşte).

Dar cel mai periculos?
Fără îndoială, transmisiile de anul acesta, din februarie, din timpul revoltelor din Cairo. A fost de departe cea mai periculoasă incursiune într-o zonă de conflict, de război (mai periculoasă decât cele din Sarajevo, Mogadiscio -Somalia, Iraq, Afganistan). Pe timp de zi am fost expus permanent, în zilele în care am stat în Piaţa Al Tahrir, pericolului fizic. Nu voi uita never ever luptele stradale soldate cu morţi şi sute de răniţi şi tirurile armelor. Iar în noaptea de 2 spre 3 februarie a fots teroare. Eram 14 ziarişti într-un hotel chiar din Piaţa Al Tahrir când Al Jazeera anunţa că fundamentaliştii islamici au declanşat vânătoare de ziarişti. „Orice ziarist prins va fi decapitat!”, au anunţat islamiştii radicali. Incepuseră să răscolească prin toate hotelurile din Cairo.

Ai simţit vreodată cum munca ta este călcată în picioare?
Desigur. Şi au fost situaţii când nu am mai avut ce să fac. Cazul care îmi vine cel mai rapid în minte este cel de acum câţiva ani, când lucram la o maaaare televiziune. Făcusem, împreună cu fostul coleg şi bunul meu prieten Valentin Mondoc, un mare reportaj, filmat chiar de noi cu o handicam şi cu o maeră ascunsă despre slăbiciunile de securitate ale „culoarului 1”, din timpul summit-ului NATO găzduit de România. Ne-a ieşit un SUPER material, iar cei răspunzători de jurnalul principal de ştiri se declaraseră extaziaţi. „Cu asta deschidem!”, au zis. Ulterior, de la oră la oră. Materialul tot cădea din sumar, până a ieşit de tot. Nu ni s-a oferit nicio explicaţie. Dar ştiu ce s-a întâmplat. Telefoane la patronat, la avocaţi, legătura postului tv cu nişte instituţii „speciale”, chestii de genul ăasta. Acela a fost momentul în care am realizat că trebuie să mă orientez… A mai durat câteva luni, însă, până să plec.

Care a fost cel mai impresionant subiect pentru tine?
Cazurile sociale. O fetiţă, Alina, bolnavă de SIDA şi abandonată de mamă într-o casă de copii din Focşani (1997, Evenimentul zilei), cazul unui bătrân bolnav „furat” de pe stradă, zona 11 iunie, Bucureşti, de mafia cerşetorilor (Antena 1, 2007), cazul celor cinci copii, fraţi, arşi de vii într-un bordei dintr-un sat, la Sud de Bucureşti, în timp ce părinţii, săracii satului şi alcoolici, erau în vecini, duşi să vadă la tv „Surprize, surprize” (Naţional TV, 2004) Şi zeci de altele, asemănătoare.

>Cine te-a dezamăgit cel mai mult?
Poate EU, prin unele greşeli făcute de-a lungul timpului.

Ai vreun proiect de suflet la care a trebuit să renunţi?
Orice proiect abandonat lasă locul altuia! (zâmbeşte)

Când ai fost cenzurat ultima dată?
În general, au fost cazuri minore. Când s-a depăşit limita, am predat informaţiile şi produsul brut şi am cerut să nu fiu semnat sau pomenit în vreun fel în produsul finit.

Cenzură sau autocenzură?
Ca freelancer, ştiu cu cine lucrez, iar subiectele sunt discutate înainte. Autocenzura trebuie să funcţioneaze tot timpul. Dar e vorba de acurateţe, de obiectivitate, de etică. NU-mi cenzurez, însă, principiile şi opiniile. Pe care le consider juste! (zâmbeşte)

Crezi în libertatea presei?
Cred, bineînţeles. Chiar şi atunci când sunt obligat să mă manifest într-un mediu, societate, sistem, în care această libertate este călcată în picioare. Sau, mai bine zis, mai ales atunci!

Dar în independenţa ei?
Într-o lume în care BANUL şi INTERESELE determină existenţa şi funcţionarea PRESEI, acest lucru e aproape imposibil. Poate doar pe termen scurt. Dar situaţia e cu atât mai jalnică.

A trecut perioada cârnăţarilor din presă?</i
Categoric, NU! Întodeauna şi oriunde va exista cineva dornic să „mănânce o friptură”! (zâmbeşte)

Care e preţul corect în ceea ce te priveşte?
Preţul? Propria-mi mulţumire! Şi, de ce să nu recunosc, aprecierile celorlaţi. Şi, desigur, banii! Căci, vorba unui proverb american: „Nimic nu e mai dulce ca mierea, afară de bani!”. Glumind mai mult sau mai puţin.

Cele mai importante 10 calităţi ale tale sunt…

Să nu exagerăm. De ALTRUISM sunt sigur.

Primele 10 păcate se referă la…
Trebuie să fiu atent la ce declar! (zâmbeşte))) ORGOLIU exagerat. Şi mă opresc! (zâmbeşte)

Regreţi că…
… în câteva rânduri, în loc să mă urc în anumite trenuri, m-am uitat zâmbind indiferent la ele. Şi că, alteori, în loc să rămân în nişte trenuri, am coborât ca fraierul din ele.

Îţi doreşti să uiţi…
Nu-mi doresc să uit nimic!

Ai vrut să pleci din ţară?
Şi am plecat. De atâtea ori! (zâmbeşte) Şi, acum, serios. În 1990 (abia peste un an aveam să intru în presă) am avut, în vară, un aranjament să plec în Olanda, ca să joc fotbal la o echipă obscură din liga a patra sau ceva de genul ăsta. Nu am plecat şi nu regret. E clar!

Se apropie 1 Decembrie. Eşti patriot?
Sunt creştin, sunt naţionalist. Sunt ROMÂN! Iubesc ROMÂNIA!

Avem un sentiment de mândrie naţională?
Aproape că îmi impun să cred asta. Prietenii mei au acest sentiment!

Fiecare sărbătoare înseamnă mâncare şi băutură!
Ăsta-i românul! E urât să foloseşti cuvinte ca gloată, dar… În România micul cu muştar, ciorba şi fasolea sunt la mare preţ. Vorba unuia de-acolo: „Beau, mănânc, fut, mă distrez. Ce-mi trebuie mai mult?”. Vina este însă a celor care întreţin, care organizează astfel de penibile „festivităţi”. A politicienlor din România (reţineţi că nu am spus „români”!).

Un petreci sărbătorile de iarnă?
Undeva, în România. În jurul bradului. Oriunde ar fi el! (zâmbeşte)

Pe final, te rog să transmiţi un mesaj pentru cititori!
Iubiţi România! Şi haideţi să gândim şi să facem mai mult pentru ea, nu doar să ne plângem şi să căutăm vina la alţii!

(terteci.blogspot.com)

mai mult
Social

Pr. Constantin Sarbu: “La urmă de tot n-or să mai fie preoți, au să plânga lăcatele la uși…”

bis2

Parintele Constantin Sarbu si-a prevazut sfarsitul. Ana Cristea ne povesteste:

Pe data de 3 octombrie 1975 urma sa plec la bai. Aveam canon sa nu ma impartasesc pana de Craciun. Totusi, la sfarsi­tul lui septembrie, stiind ca plec, Parintele imi spune:

– Pregateste-te sa te impartasesti duminica!

– Dar cum, Parinte? Am canon sa nu ma impartasesc pana la Craciun.

– Ştiu eu ce-ti spun. Tu pregateste-te, duminica te impartasesc!

De atunci presimtea el sfarsitul lui.

La intrebarile noastre, Matilda (Cocuta) Mircea isi incheie amintirile spunandu-ne:

In vara anului cand a murit, l-am visat pe Parintele Constantin Sarbu in curtea bisericii, unde totul era uscat: pomii, florile, iarba. Cand i-am povestit, mi-a zis:

– Cand voi pleca eu.

– Dar unde te duci? l-am intrebat.

– Vreau sa ma duc in strainatate.

(Nu voia sa spuna ca va muri).

– Dar ce sa cauti acolo, Parinte?

– Asa o sa va uscati si voi, cum e padurea asta uscata. Aveti grija, ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pas­trati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate, piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna, mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsorea­za… si gata!

Cu vreo doua saptamani inainte de a se duce la spital, m-am dus sa-l ajut, ca avea ceva la picior. L-am descaltat si i-am pus apa cu bicarbonat ca sa se spele. Avea rani la degete, era oparit de la ciuperca pe care o avea din inchisoare si nu se putea apleca. Mi-a spus sa-l spal intre degete. Cand a intins mana spre picior, am vazut ca mainile lui erau schimbate, erau parca albastre si aveau cute. M-a trecut un fior. Mi s-a parut ca si fata lui era schimbata. I-am spus:

– Parinte, ai mainile schimbate, nu mai ai mainile pe care le aveai.

El a zis:

– Poate oi muri!

– Nu de moarte, dar nu stiu cum sunt schimbate mainile!

Dupa cateva zile, cand am mai venit la biserica, mi-a zis:

– Cocuto, ai dreptate cu mainile mele. Am fost instiintat ca plec. Dar daca tu nu imi spuneai ca am mainile schimbate, eu nu ma rugam sa mi se dezvaluie acest lucru. Dar intrucat tu mi-ai spus de mainile mele, eu m-am rugat si am fost instiintat ca plec.

Şi-a impartit o parte din carti. […] Nu-mi venea sa cred ca totusi va pleca atat de repede. Pastrez si astazi bocancii si pantalonii lui, cu care a venit din inchisoare.

Dupa moartea lui l-am visat odata, cand mi-a aratat niste coji de portocale aruncate de la blocul de alaturi langa troita si mi-a zis:

“Cocuto, uite ce mizerie! Cat veti trai voi, eu sunt la geam in altar si vad tot ce se intampla si tot ce faceti voi in timpul sfintelor slujbe”.

Asta mi-a spus in vis. Dimineata i-am spus lui Mircea:

– Ştii ce am visat eu? Uite, asa, asa…

– Lasa, Cocuto, astea sunt copilarii!

– Hai cu mine, sa vedem daca sunt cojile alea de porto­cala! Vii si pleci.

Pana la urma a zis:

– Hai ca o fac si pe asta, hai ca merg!

Şi am mers acolo si am vazut ca intr-adevar erau doua jumatati de resturi de portocala aruncate langa troita. Mircea era la poarta, gata sa plece.

– Intra si inauntru. Poate il vedem acolo pe geam, cum a zis el!

– Poate il vezi tu, dar eu nu-l vad, ca sunt pacatos.

Totusi, la insistenta mea a intrat in biserica. Era putina lume, era dimineata. Mircea imi spune:

– Vad ca lumea asta se inchina.

– Inchina-te si tu, cum se inchina oamenii acestia!

Şi cand a trecut Mircea de la Domnul Iisus si s-a dus spre Maica Domnului, l-a vazut pe geam pe Parintele. Asta l-a adus pe el la credinta. Mircea il ajuta pe Parintele la constructii, la tencuit cu Mos Gheorghita, mergea cu pachete la azile, dar la biserica nu venea, nu se ducea nicaieri. Dupa ce l-a vazut pe Pa­rintele pe geam, s-a miscat in el ceva si s-a intors spre credinta.

Pe Parintele Sarbu l-am mai visat si-n alte randuri, dar am sa va spun cum mi-a vestit venirea Parintelui Voicescu. Parca m-am dus la biserica, in casa parohiala, sa fac curat. Acolo, in dormitor, cand am intrat era un alun, mare de intra­sera crengile prin geam pana spre caminul acela de orbi. Ma intrebam ce-o fi cu alunul asta. Am luat si eu o crenguta cu trei alune si am bagat-o in sort. Aveam un sort alb. M-am dus apoi in biserica, unde era lume, stranele pline. Nu stiu pe cine asteptau. Şi a intrat Parintele Sarbu, cu camasa alba cusuta cu fir. A intrat inauntru si a facut la toata lumea semn de binecuvantare. Apoi a venit si mi-a luat alunele din buzunar, s-a uitat la policandru si a aparut un alun mare in biserica. Eu am zis:

– Parinte, dupa ce ca biserica e mica, ce facem cu alunul asta?

– Acesta este rodul Parintelui vostru care vine astazi!

– Rodul Parintelui?!

Atunci, dupa ce m-am trezit, m-am imbracat si eu repe­de si m-am dus la biserica sa-l vad pe noul preot. Şi intr-adevar, a venit Parintele Voicescu, l-am vazut si eu. Şi i-am povestit si dansului cum l-am visat si cum am venit sa-l vad.

In momentele grele ale vietii mele l-am simtit totdeauna alaturi de mine pe Parintele Sarbu si – in vis – cerandu-i aju­torul, mi-a raspuns: “Spune necontenit asa: Doamne, fii cu mine in toata vremea si in tot locul! Şi tot raul se va indepar­ta”. Am zis si continui sa urmez sfatul lui, al bunului si scumpului meu Parinte!

din: Biserica Sapientei, Un mare marturisitor crestin,
PREOTUL CONSTANTIN SARBU, Editura Bonifaciu, Bacau, 2010
cuvantul-ortodox.ro
(altarulcredintei.md)
mai mult
PromovateSocial

Mănăstirea Adamclisi are nevoie de ajutor

Manastirea-Adamclisi

Mănăstirea Adamclisi, cuprinsă joi de un incendiu violent în urma căruia turla lăcașului de cult s-a prăbușit, are nevoie de ajutor.

Mănăstirea „Sfântul Apostol Filip” datează din 2005 și a fost construită în apropierea cetății unde au fost descoperite moaștele sfinților de la Adamclisi care din 2007 au fost aşezate în biserica mănăstirii.

Mai înainte de izbucnirea incendiului, biserica aşezământului monahal era aproape gata pentru a fi sfinţită, a declarat pentru Basilica.ro Părintele Stareţ Dorotei.

Prin contribuţia tuturor, lucrările de reconstrucţie vor începe în cel mai scurt timp pentru a readuce lăcaşul de cult la starea dinainte de neplăcutul incident.

Oricine poate dona orice sumă, oricât de mică, în contul RO42BTRL01401205A37090XX-Manastirea Sfantul Apostol Filip.

(basilica.ro)

mai mult
1 … 14 15 16 17 18 … 33
Page 16 of 33