close
Editorial

Cum adică „Paște Fericit”?

Raiul se repopulează odată cu coborârea lui Hristos în iad. Mai păstrează Raiul, încă, grădina Edenului? Unde e sufletul omenesc, cel cu care Hristos s-a coborât în iad, ca dovadă că sufletul nu piere până la a doua Venire? Unde e trupul cu care Hristos s-a arătat ucenicilor și cu care a stat în mormânt?

Crucea deschide Raiul întru locuirea lui, după ce părăsit a fost prin izgonirea omului din locul începutului. Și, de asemenea, se poate spune că există o omenitate a lui Hristos, cu care acesta îl însoțește pe tâlhar în Rai.

Văzute rațional aceste evenimente conduc la felul întrebărilor de mai sus, în care subiectul este supus unei anume coerențe specifice rememorării, sentimentului și nu în cele din urmă sărbătoririi / comemorării, cum vrem să spunem, momentului Învierii ori a a Înălțării Domnului când, în fapt, aceste momente ale viețuirii pământești trebuie trăite în realitate și nu simbolic.

Învierea Domnului nu reprezintă, nu ilustrează ci, întru adevăr, este și există. Trăirea în Duh Sfânt și nu sărbătorirea Sfintelor Paști. Trăirea duhovnicească a acestei treceri care e Paștele. Permanenta trecere, trecere a vieții însăși de pe pământ, trebuie trăită pascal, după modelul liturgic al ritualului care nu e decât un îndreptar prin comuniune ecleziastică a ceea ce trăim permanent prin comuniune cu Hristos. Trăirea Paștelui ca bucurie în Biserică este un memento, o învățătură adaugate subiectivității noastre ce trebuie susținută cu rigoare ecleziastică, după cum, cu exactitate și luciditate, susținem că viața trece și se apropie definitiv de moarte.

Paștele este o trecere mântuitoare, din moarte către viață, trecere acompaniată de efortul cotidian al îndumnezeirii prin înviere ca trecere de la păcat la virtute.

Paștele este inclusiv o materializare a metaforei, după care urmează confruntarea permanentă cu trăirea în chip poetic aflată în scrieri, în cântări, în icoane și aducerea acestora la viață prin trăirea noastră în Duh Sfânt.

Astfel, chiar dacă ai trecut prin adâncul Mării și te-ai izbăvit de Egiptul sclaviei, a sărbători Paștele nu înseamnă decât a reveni în mulțimea căreia i s-a cerut părerea cu privire la crucificarea lui Hristos, adică a răspunde întrebării lumești și imediate ”Dar ce să fac eu cu Iisus căruia i se spune Hristos?” (Matei 27, 22).

Și de aceea, a începe să trăiești Paștele este ca o nespusă și inumană părere de rău, ca pentru o nedreptate, că până acum doar ai sărbătorit Paștele, fiind de acord cu Crucificarea, fericit.

Și pentru că urmează Înălțarea Domnului, în această trecere pascală, să ne reamintim că, în fapt, Biserica nu sărbătorește ci ”pomenește și prăznuiește”[1], adică sărbătorește duhovnicește și luminează.

Lumina îndumnezeirii mai întâi, apoi fericirea. (Florin M.)

[1] Sfântul Ioan de KronstadtSpicul viu, Editura Sophia, București, 2009, p. 28)

 

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.