Aristocraţii francezi purtau chiloţi, adică un fel de ciorapi‑pantalon strânşi pe picior, a căror lungime varia, de la genunchi până la glezne. În timpul Revoluţiei Franceze, revoluţionarii erau cunoscuţi ca „fără chiloţi“ (sans‑culottes), cunoscută fiind preferinţa lor pentru pantaloni.truscii sunt reprezentaţi, de obicei, cu pantaloni scurţi sau chiloţi variind în lungime, de la foarte scurţi până la genunchi. Cămaşa falusului se numea schenti la egipteni şi era confecţionată din bumbac. A sclavilor era mai simplă, în timp ce ale judecătorilor, preoţilor şi faraonilor erau mai rafinate şi mai împodobite.În Ţările Române, pantalonii scurţi până la genunchi se numeau cioareci şi, deseori, erau împodobiţi cu găitane. Erau confecţionaţi din pănură albă şi groasă de dimie. Femeile romane purtau sub robe un fel de chiloţi în formă triunghiulară, cu partea din spate ceva mai lată şi fixată de o centură. Obiectul de lenjerie era prins cu ace de siguranţă sau fibule.Cel mai vechi obiect de îmbrăcăminte datează, potrivit Bibliei, de pe vremea lui Adam şi a Evei şi a constat, pare‑se, într‑o acoperitoare a sexului din fibre vegetale. De atunci, oamenii au continuat să poarte chiloţii ca pe un obiect normal de îmbrăcăminte. De‑a lungul istoriei, aceştia au cunoscut diverse forme. Gladiatorii, de pildă, au fost printre primii purtători ai chiloţilor tanga.lenjerie intimă purta pe atunci numele de subligaculum şi era constituită dintr‑o fâşie din lână albă care acoperea partea de jos a corpului şi era petrecută, în faţă şi în spate, pe sub centură. Atleţii şi actorii greci, ca şi romanii, de altfel, purtau chiloţi (perizoma) pentru a nu‑şi expune organele genitale, considerate, ca şi în vremurile adamice, ruşinoase. Totuşi, în timpul celei de‑a 15‑a olimpiade (720‑716 î.Hr.) apare conceptul de nuditate eroică. Sportivii se puteau întrece fără a avea şoldurile acoperite, ei renunţând astfel la perizoma. Schimbarea a fost atât de radicală încât a fost consemnată de istorici.
Alexandru Petrescu
