Aud, din ce in ce mai des, o întrebare frecventă, de un retorism ce depășește raționalitatea românului modern: „Unde ești tu, Țepeș Doamne?” Să fi părăsit noi Evul Mediu doar ca durată temporală, nu și ca mentalitate colectivă?!
Înțeleg tânjirea după un prototip național, dar mă înfioară, de multe ori, virulența ăi îndârjirea ce clocotește în miezul acestor poziționări individuale. Într-adevăr, deși imaginea lui este crunt distorsionată, Vlad Țepeș reprezintă si acum, mai mult ca oricând poate, în contextul socio-politic actual, un simbol al unui naționalism autentic, dar zguduitor.
Cu toate că, în contextul epocii sale, drasticele măsuri luate erau oarecum justificate, cu toate acestea, azi, eu m-aș feri să-l numesc un exponent primordial al dreptății, deoarece cred cu tărie în dreptul fiecăruia la apărare, iar, paradoxal, figura voievodului devine sinonimă cu dreptatea fără recurs, cu procesul în regim de urgență.
Cât de sărăcit și disperat a ajuns omul de rând dacă ar recurge, ca ultimativă soluție, la dreptatea-țepușă?! Să-i dăm istoriei ce este al istoriei și voievodului să-i recunoaștem meritele, dar plasându-le în contextul istoric de atunci, cel medieval, nu în cel actual.
O justiție cu sentințe ce uniformizează, o justiție în care Codul Penal și cel Civil ar fi reduse la unul singur, Codul Țepușă, nu își găsește locul în contextul politicii globale.
Să-l lăsăm pe Țepeș în chenarul istoric în care destinul național l-a plasat, deoarece persistăm în imensa greșeală de a confunda realitatea istorică, autentică, cu un mit manipulator.
Adina Faur
