Ploiești, piaţa Cuza, o lume azi dispărută. Am amintirea exactă a magazinului alimentar din colţ, cu trepte, în care intram serile, flancat de mama şi de tata. Îmi amintesc perfect mirosul îmbietor al mezelurilor şi bîzîitul consecvent al galantarelor frigorifice, textura brută a hîrtiei de ambalaj şi sunetul mecanic al casei de marcat, becurile chioare din tavan şi podeaua impregnată cu bradolină. Alături, prin grilaj, ochi de sticlă și rame de ochelari, seringi și tensiometre, role de pansament și leucoplast și ploști, adică magazinul de optică şi tehnică medicală, şi, puțin mai încolo, tot o alimentară, Rapid, gestionată de tatăl unui prieten de-al meu, domnul Mîndăianu, un zdrahon. Urma cofetăria Crinul Alb, celebră. Mai departe, mezelăria lui Vasile, rotofeiul. Urmau vopselele și chimicalele lui Jean, scund. Dincolo de colțul cu strada Vlad Țepeș, farmacia numărul trei, o agenție loto, restaurantul Ciocîrlia cu gang și magazinul de radiouri al lui Isac, pirpiriu și tras la față. În stînga, spre Cinemascop, restaurantul lacto-vegetarian şi magazinul fondului plastic, un slăbănog haios, între alb de zinc și alb de titan. Istorie mărunțită sub tăvălugul sistematizărilor succesive. În capăt, hotelul Berbec de unde, adolescent fiind, cumpăram (pe şest) ţigări americane în toată regula: Pall Mall, Camel şi Lucky Strike, toate fără filtru, și, îndrăznesc să spun, gloria absolută a tuturor țigărilor posibile. Peste toate, absurd, azi tronează o paleașcă numită Omnia. În urma mea, nimeni nu va mai ști că în piața Cuza a existat o benzinărie.
Gabi Stamate
