close
Magna Europa

Eurodeputații cer Consiliului să înceapă negocierile privind bugetul pe termen lung al UE

europarl.europa.eu

Dacă începerea discuțiilor cu Consiliul privind următorul buget pe termen lung va continua să întârzie, Comisia trebuie să creeze un plan B care să protejeze beneficiarii finanțării UE.

Joi, Parlamentul a votat în plen o nouă rezoluție privind următorul cadru financiar multianual, pentru anii 2021-2027, solicitând Consiliului să își aprobe propria poziție, astfel încât să se poată ajunge la un acord în timp util.

Parlamentul este pregătit să negocieze din noiembrie 2018, când și-a adoptat poziția, inclusiv cifre concrete pentru programe și propuneri pentru revizuirea sistemului de resurse proprii al UE.

Negocieri dificile

Negocierile ar putea fi dificile. Actualul buget pe termen lung (2014-2020) a fost adoptat după 18 luni de negocieri. De aceea, Parlamentul invită Comisia în rezoluție „să prezinte un plan de urgență ca plasă de siguranță destinată să protejeze beneficiarii programelor de finanțare ale UE, care să permită prelungirea actualului cadru financiar multianual dacă următorul nu va fi stabilit la timp”.

„Nu dorim să avem un plan de urgență. Nu dorim un plan B, ci un plan A”, a declarat doamna Margarida Marques (S&D, Portugalia) în cadrul unei reuniuni a comisiei pentru bugete din 24 septembrie. „Dar, în același timp, suntem conștienți și de faptul că avem o situație dificilă în momentul de față și dacă nu putem avea un plan A, atunci va trebui să creăm un plan de urgență, astfel încât cetățenii, companiile și organizațiile să primească fondurile de care au nevoie”, a spus dumneaei.

Alături de Jan Olbrycht (PPE, Polonia), doamna Margarida Marques este co-raportor pentru partea de cheltuieli a cadrului financiar multianual și face parte dintr-o echipă de negociere care include și alți doi raportori pentru resurse proprii, José Manuel Fernandes (PPE, Portugalia) și Valérie Hayer (Renew Europe, Franța), precum și pe Rasmus Andresen (Verzi/ALE, Germania) și pe președintele comisiei pentru bugete, Johan Van Overtveldt (CRE, Belgia).

Noi finanțări

În timp ce doamna Valérie Hayer a menționat la o ședință a comisiei că deputații s-au simțit „frustrați” din cauza programului strict, domnii José Manuel Fernandes și Rasmus Andresen și-au exprimat îngrijorarea cu privire la suma care ar putea fi propusă de Consiliu, temându-se că ar putea fi neadaptată la provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Domnul Jan Olbrycht a declarat că negocierile s-ar putea complica dacă noua Comisie va propune noi inițiative, subliniind că acestea ar trebui să fie finanțate prin credite noi.

Ce urmează

Parlamentul a dezbătut și votat rezoluția joi, 10 octombrie, în sesiunea plenară de la Bruxelles. Se estimează că Consiliul European va discuta propria poziție cu privire la cadrul financiar multianual la summit-ul din 17-18 octombrie.

(europarl.europa.eu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.