close
PromovateSocial

Instigare la sublim/ Proiect în Aer Liber

 

Adică, să „dărâmi” zidurile muzeelor ​​și să aduci arta clasică în stradă.

După cum se vede, pe o faţadă veche din Memphis (SUA) a fost reprodusă, la mari dimensiuni, o superbă pictură. Este vorba despre „Au pied de la falaise”, o pânză a lui William Adolphe Bouguereau (1886). Şi asta e doar începutul, fiindcă urmează alte trei recreeri ale unor celebre opere de artă.

Sublimul demonstrează existenţa unei facultăţi a sufletului care depăşeşte orice unitate de măsură a simţurilor, după cum zic filozofii, şi ar fi chiar extraordinar dacă şi zidurile care plâng în marile noastre oraşe ar fi schimbate de asemenea proiecte.

Mai ales că o instigare la sublim este chiar panaceu în aceste vremuri crunte.

(Emil Berdeli)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.