Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova în cooperare cu Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova și Poliția Locală Ploiești va asigura ordinea publică în zona imediată şi în cea apropiată arenei sportive, precum şi menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, sâmbătă, 24 iunie, în zona stadionului „Ilie Oană” din municipiul Ploieşti, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploiești şi A.S. Dentaș Tărtășești, meci de baraj pentru promovarea în liga a 3 – a, cu începere de la ora 1945, considerat a fi unul cu grad de risc mediu.
Se estimează că partida de fotbal ar putea fi urmărită în tribune de aproximativ 10.000 de spectatori.
Pentru a fi evitate busculadele la porţile de intrare, spectatorii sunt rugaţi să se prezinte în timp util la arenă, în vederea fluidizării accesului, permis de la ora 1815.
Accesul în stadion se va face numai în baza documentelor de acces valabil emise, conform politicii organizatorului, folosindu-se, în acest sens, sistemul de turnichete.
Jandarmii prahoveni fac apel la respectarea cadrului legal și utilizarea doar a mijloacelor coregrafice stabilite și avizate de organizator și observatorul partidei. De asemenea, reamintete suporterilor faptul că este interzisă pătrunderea pe stadion cu obiecte interzise prevăzute de legislație.
Pentru a evita ambuteiajele în trafic şi disconfortul creeat prin aceasta, Jandarmeria recomandă să se folosească mijloacele de transport în comun, până în apropierea blocajelor ce vor fi instituite în zona adiacentă stadionului.
Începând cu ora 1800, traficul auto va fi restricționat pe străzile Stadionului, Vlahuță și Mihai Bravu.