close
Sport

Selecționerul României, Cosmin Contra, a anunțat lotul pentru meciurile cu Kazahstan (la Ploiești) și Danemarca

Federația Română de Fotbal a dat publicității, sâmbătă, lista jucătorilor convocați de noul selecționer al României, Cosmin Contra, în vederea ultimelor două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale ediția 2018, cu Kazahstan și Danemarca.

„Tricolorii” urmează să întâlnească joi, 5 octombrie, selecționata Kazahstanului, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești (ora 21,45), după care va juca în deplasare cu reprezentativa Danemarcei, pe 8 octombrie la Copenhaga, de la ora 19,00.

Pentru aceste două partide, selecționerul Cosmin Contra, aflat la debutul pe banca naționalei, a convocat următorii jucători:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna), Bogdan Lobonț (AS Roma), Florin Niță (FCSB)

Fundași: Romario Benzar (FCSB), Sergiu Hanca (Dinamo), Cosmin Moți (Ludogoreț Razgrad), Vlad Chiricheș (Napoli), Drago? Grigore (Al-Sailiya), Mihai Bălașa (FCSB), Iasmin Latovlevici (Galatasaray), Cristian Ganea (FC Viitorul)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB), Ovidiu Hoban (CFR Cluj), Răzvan Marin (Standard Liege), Eric Bicfalvi (FC Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Alexandru Băluță (CSU Craiova), Gheorghe Grozav (Karabukspor), Nicușor Bancu (CSU Craiova), Constantin Budescu (FCSB), Alexandru Ioniță (Astra Giurgiu), Ciprian Deac (CFR Cluj)

Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna), Claudiu Keșeru (Ludogoreț), Bogdan Stancu (Bursaspor).

România nu mai are șanse de calificare la turneul final de anul viitor, ocupând locul 4 în Grupa preliminară E, cu 9 puncte, lider fiind Polonia, 19 puncte, urmată de Danemarca și Muntenegru, cu câte 16 puncte.

Tags : ilie oanameciuri CM rusianationala de fotbal a romanieiploiesti

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.