În vremurile lui Alecsandri, mania de a dobândi o funcție de ministru se chema „mania posturilor”.
Acum, la deja a patra venire pe fotoliul ministerial de la Educație, nu mai este vorba doar de mania posturilor, ci și de satisfacerea anumitor grupuri de interese mai mult sau mai puțin sociale, mai degrabă economice. Astfel, doamna de la Politehnica și garantată încă de demult de fostul idilic edil Vanghelie anunța cu surle și trâmbițe că este necesară o reanimare urgentă a învățământului „școala nouă”, evident, cum altfel, decât printr-o nouă reformă, mai mult sau mai puțin pedagogică.
Sincer, nu prea aveam cum să ne așteptăm la niscaiva miraculoase schimbări radicale de abordare, dar nici doar la modificări stupefiante de structură a anului școlar și la alte câteva cosmetizări ce au fost primite mai curând cu ostilitate crescândă în diverse medii, inclusiv în cele educaționale. Se remarcă un formalism în modul de înțelegere a reformei care e gata să ne lase perplecși. De neînțeles cum să crezi că dotarea cu tablete a claselor va aduce dintr-o dată lumină în creierele și inimile însetate de … distracție ale elevilor sau în cele înecate în conformism și lehamite ale majorității dăscălimii.
Nicio discuție despre necesara transformare a viziunii de ansamblu, de schimbare a paradigmei de la perspectiva incrementalistă a formelor fără fond la aceea a unei abordări explorative, a spontaneității eliberate, a cultivării gramului de vocație al fiecărui elev, de redimensionare minimalist-etică a stilului de mentorat, de stimulare a cunoașterii și învățării.
Cum să mai crezi cumva că simpla decență a purtării bentițelor și șorțulețelor apretate mai pot contracara lipsa de direcție, de axiologie, de minime aspirații ale întregului corp blazat în toate sensurile al învățăceilor de stirpe milenaristă?!? Tocmai atunci când credeam mai tare într-o miraculoasă iluminare a doamnei senator redevenită ministru, iată că ne-am căptușit cu orice, numai cu o recalibrare către inovativ, antreprenorial și pragmatism a educației, nu.
Cert este că nici vocile sindicaliste, ale celor afectați de aceste noi preconizate experimente nu prea se fac auzite în raport cu magnitudinea daunelor pe care le-ar produce adoptarea unor noi măsuri pompieristice, de fațadă, și nicidecum recuplarea la un minim trend evolutiv european, dacă nu global. Conservatorism, împăciuitorism, de-cuplare de la realitate sau de la modernitate să fie în rândul celor sacrificați sau pur și simplu câte un pic din toate și toate la un loc, până la urmă?!?
Și apoi ne mai arătăm uimiți că tot mai puțin absolvenți mai catadicsesc să se mai prezinte la un bac oricum irelevant, ipocrit și înțesat de un „curat meșteșug de tâmpenie”, cum îl numea încă hăt demult fostul învățător de profesie Ion Creangă… Că școlile care te învață concret ceva, să primești o brățară de aur nu mai au căutare de vreun fel printre neo-hipsterii de pe la noi? Că doctoratele sunt niște simple zorzoane, forme de aroganța nepedepsită juridic și care să mascheze doar stagnarea din fundal și „venezeul-izarea” treptată a românimii?!? Mai bine dă-ne nouă astăzi fast-food-urile mult-râvnite, telenovelele noastre anesteziante și mizericordia narcisiacă pe care s-o etalăm radios pe sacrele rețele de socializare!
Sever AVRAM
http://www.ziare.com/ecaterina-andronescu/ministrul-educatiei/directoarea-de-la-sincai-povesteste-cum-andronescu-a-ignorat-sa-discute-dezastrul-din-invatamant-si-i-a-criticat-pe-profesori-1550998
