* Cu 232 de ani în urmă (1785) dolarul american era ales în unanimitate ca monedă a Statelor Unite ale Americii de către Congresul Confederațiilor Statelor Unite, fiind prima dată când un stat adopta un sistem de monedă zecimal
* Acum 163 de ani (1854) a fost fondat Partidul Republican din Statele Unite ale Americii. Prima Convenţie a partidului a avut loc în anul 1856, iar simbolul acestuia este elefantul. Partidul Republican era, în principal, un partid al diasporei Noii Anglii. Pronunţându-se împotriva sclaviei, pentru drepturile femeilor şi împotriva consumului de alcool, ei dovedeau un zel aproape religios. De-a lungul istoriei Statelor Unite, au existat optsprezece preşedinţi republicani, primul fiind Abraham Lincoln (1861 – 1865), iar ultimul George W. Bush (2001 – 2009)
* În urmă cu 132 de ani (1885) chimistul şi biologul francez, Louis Pasteur (1822-1895), a testat cu succes vaccinul antirabic, pe un copil de 9 ani, pe nume Joseph Meister
* Acum 71 de ani (1946) SUA a lansat o bombă atomică deasupra lagunei atolului Bikini din Pacific (poligon al SUA pentru experienţe nucleare). În perioada 1946-1958 au avut loc, în zonă, 59 de experienţe cu bombe atomice şi cu hidrogen
* Acum 69 de ani (1948) s-a instituit regimul de colectare obligatorie a cerealelor. Cotele au fost astfel fixate încât să preia maximul posibil de la producător. Adesea ţăranii erau nevoiţi să cumpere cereale de la piaţă pentru a putea livra cantităţile solicitate de autorităţi. Regimul cotelor a slăbit sensibil gospodăriile ţărăneşti individuale şi a constituit un instrument foarte eficient pentru „a convinge” ţărănimea să-şi predea pământul şi inventarul pentru a intra în „colectivă”
* Se împlinesc 60 de ani (1957) de când jucătoarea americană de tenis, Althea Gibson (1927 – 2003) devenea prima sportivă de culoare care a câştigat Turneul de la Wimbledon la simplu feminin, învingând-o pe Darlene Hard (SUA), cu 6-3, 6-2
* Acum 46 de ani (1971) Comitetul Executiv al CC al PCR a adoptat şi a dat publicităţii faimoasele „Propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii”, prezentate de Nicolae Ceauşescu. Vădit inspirate din vizitele acestuia în China şi Coreea de Nord, „Propunerile” au marcat sfârşitul perioadei de relativă liberalizare şi începutul instalării treptate a unui regim neostalinist în România. Rezultatul acestei orientări a fost, mai ales în anii ’80, o izolare crescândă a culturii şi ştiinţei româneşti faţă de evoluţiile internaţionale
* Se împlinesc 5 ani (2012) de când Parlamentul a votat în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă, în vederea organizării unui referendum care să decidă sau nu demiterea sa din funcţie. Era pentru a doua oară când Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament, precedenta suspendare şi referendumul de demitere având loc în 2007. După suspendare, până la referendumul care a avut loc la 29 iulie, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a devenit, conform Constituţiei, preşedinte interimar al României. În urma prezenței la referendum a 46,24% din populația cu drept de vot, rezultatul a fost invalidat deoarece nu s-a întrunit cvorumul necesar
– 1844: S-a născut I.[oan] A.[lexandru] Lapedatu, poet, prozator şi publicist; reputat profesor de limbi clasice, este considerat unul dintre dascălii străluciţi ai învăţământului transilvănean (m. 1878)
– 1920, 6/19: S-a născut (la Tătar Copceac, azi în R. Moldova) inginerul energetician Gleb Drăgan; importante contribuţii în domenii ca electrostatica, descărcarea corona, trăsnet sau supratensiuni atmosferice şi de comutaţie; a înfiinţat Laboratorul de tehnica tensiunilor înalte din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 2004 (m. 2014)
– 1920: S-a născut Dragoş Vicol, poet, prozator şi traducător (m. 1981)
– 1923: S-a născut medicul Constantin Bălăceanu-Stolnici; cercetări în domeniile neurologiei şi gerontologiei; pionier în domeniul neurociberneticii; membru de onoare al Academiei Române din 1992
– 1927: S-a născut compozitorul român Andreas Porfetye, stabilit în Germania (m. 2011) – 90 de ani
– 1933: S-a născut matematicianul Aurel Cornea; în urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate; în 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania (m. 2005)
– 1936: A murit Gheorghe Ghibănescu, istoric şi filolog; paleograf şi slavist, a fost unul dintre editorii asidui de documente medievale; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (n. 1864). NOTĂ: Site-ul http://www.arhivelenationale.ro/images/custom/image/serban/2012%20mai/inventar%20ghibanescu.pdf menţionează ca dată a morţii 4 iulie 1936
– 1943: S-a născut solistul vocal Dorin Anastasiu
– 1944: S-a născut poetul George Alboiu
– 1945: S-a născut locotenent-colonelul aviator Doru Davidovici, poet şi prozator de origine evreiască; în anii ’80 ai secolului XX, a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori de ficţiune din România (m. 1989)
– 1947: S-a născut poeta şi eseista Gabriela Negreanu (m. 1995) – 70 de ani
– 1951: S-a născut compozitorul Adrian Iorgulescu, om politic liberal, preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor (1992-2005; 2010-prezent); ministrul culturii şi cultelor în Cabinetul Tăriceanu (aug. 2005 – dec. 2008); deputat PNL (1996 – 2000)
– 1953: S-a născut (lângă Chişinău, în R. Moldova) interpreta de muzică uşoară Anastasia Lazariuc
– 1958: S-a născut Adrian Alui-Gheorghe, poet, prozator şi publicist
– 1964: A murit Ion Vinea (pseudonimul lui Ioan Eugen Iovanache), poet, prozator, traducător (traduceri remarcabile din Shakespeare şi Edgar Allan Poe) şi publicist (între anii 1938 şi 1944 a fost preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti) (n. 1895)
– 1979: A murit George Lesnea (numele la naştere: Gold), poet şi traducător (a tradus din Esenin, Puşkin, Mihalkov, Lermontov ş.a.) (n. 1902)
– 1989: A murit compozitorul şi profesorul Alexandru Paşcanu (n. 1920)
– 1998: A murit soprana Arta Florescu; a debutat la Radio Bucureşti (20 martie 1939) într-un recital vocal, acompaniată de pianistul Nicolae Rădulescu, în program figurând lieduri de Duparc, Schumann şi Alfred Alessandrescu, apoi în alt recital public la Ateneul Român din Bucureşti (1941) cu pagini de Hugo Wolf, Duparc, Chausson, Richard Strauss, Joseph Marx, Reynaldo Hahn, Stravinski şi Enescu (n. 1921)
– 2002: A murit compozitorul şi muzicologul Theodor Drăgulescu (n. 1932) – 15 ani
– 2015: A murit sculptorul Ioan Tolan, autor a numeroase lucrări de artă monumentală; fondator al filialei UAP Arad şi a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad (n. 1927)
10 lucruri care s-au întâmplat pe 6 iulie
De la testarea vaccinului antirabic la masacrul de la Srebrenica, iată 10 lucruri care s-au întâmplat pe 6 iulie ➤ Descoperă mai multe aici: https://goo.gl/ixCyJL #aziinistorie
Posted by Incredibilia.ro on 5 Iulie 2017
– „Ziua Internaţională a Sărutului”; adoptată de ONU, în anul 2006, la iniţiativa Marii Britanii, unde exista deja, în unele regiuni, vechiul obicei al sărutului, practicat într-o anumită zi, între cei apropiaţi şi cei dragi
– Ziua Naţională a Republicii Federale Islamice a Comorelor; aniversarea proclamării independenţei – 1975
– Proclamarea Republicii Malawi (fostul protectorat britanic Nyassaland) – 1966. Ziua Naţională
– 1415: A murit (ars pe rug) Jan Hus, teolog reformator ceh, condamnat ca eretic pentru ideile sale anti-papale; erou naţional al poporului ceh (iniţiatorul şi conducătorul mişcării populare husite); creator al limbii literare cehe („De orthographia boemica”) (n. ~1369)
– 1533: A murit poetul italian Ludovico Ariosto; cunoscut mai ales datorită poemului eroic „Orlando furioso” (n. 1474)
– 1535: A murit Sir Thomas Morus (More), gânditor umanist şi om politic englez; unul dintre întemeietorii socialismului utopic (lucrarea „Utopia”, 1516); deoarece, fiind catolic, a refuzat să depună jurământ de credinţă regelui ca „şef suprem” al Bisericii Anglicane, a fost arestat, judecat şi decapitat din ordinul lui Henric al VIII-lea (n. 1478)
– 1837: S-a născut Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (m. 1873; prins de turci, a fost spânzurat la Sofia) – 180 de ani
– 1854: A murit fizicianul german Georg Simon Ohm; cercetări în domeniile electricităţii, opticii şi acusticii (n. 1789). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1787, iar ca dată a morţii 7 iulie 1854
– 1859: S-a născut Verner von Heidenstam, poet şi romancier suedez; promotor al neoromantismului; Premiul Nobel pentru Literatură în 1916 (m. 1940)
– 1871: A murit poetul şi dramaturgul brazilian Antonio de Castro Alves (n. 1847)
– 1877: S-a născut Niceto Alcalá Zamora, om politic liberal spaniol; prim-ministru (aprilie-octombrie 1931) şi primul preşedinte al Republicii Spaniole (1931-1936) (m. 1949, în Argentina, unde se stabilise) – 140 de ani
– 1877: S-a născut scriitorul rus Aleksei Remizov (m. 1957) – 140 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 24 iunie 1877 – stilul vechi
– 1878: S-a născut Eino Leino, scriitor, critic literar și jurnalist finlandez; contribuţie decisivă la dezvoltarea poeziei finlandeze de la începutul secolului al XX-lea (m. 1926)
– 1893: A murit scriitorul francez Guy de Maupassant (Henri René Albert Guy de Maupassant), unul dintre precursorii povestirii moderne (n. 1850)
– 1898: S-a născut compozitorul german Hanns Eisler; muzică de avangardă, muzică de film; colaborator al scriitorului Bertolt Brecht (m. 1962)
– 1903: S-a născut biochimistul suedez Axel (Hugo Theodor) Theorell; cercetări asupra enzimelor respiratorii; a descoperit natura enzimelor oxidative şi modul lor de acţiune; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1955 (m. 1982)
– 1907: S-a născut pictoriţa mexicană Frida Kahlo (m. 1954) – 110 ani
– 1914: A murit scriitoarea uruguayană Delmira Agustini; una dintre personalitățile literare feminine însemnate ale continentului sud-american (n. 1886)
– 1916: A murit Odilon Redon, pictor şi gravor francez, unul dintre reprezentanţii simbolismului (n. 1840)
– 1923: S-a născut generalul Wojciech Jaruzelski, fost lider comunist al Poloniei în perioada 19 iulie 1989 – 21 decembrie 1990, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Tratatului de la Varșovia, cunoscut pe plan mondial pentru reprimarea sângeroasă a protestatarilor sindicatului Solidaritatea (m. 2014)
– 1925: S-a născut interpretul american Bill Haley, unul dintre primii muzicieni rock and roll, o adevărată legendă a muzicii rock (m. 1981)
– 1928: S-a născut baritonul englez Peter Glossop (m. 2008)
– 1935: S-a născut Dalai Lama (pe numele său adevărat Tenzin Gyatso); „Dalai Lama” este titlul conferit conducătorului spiritual al ordinului monahal budist Gelugpa, fiind cel mai înalt grad spiritual în Tibet din secolul XVII-lea şi până în prezent; budiştii tibetani consideră că Dalai Lama este una dintre multiplele reîncarnări ale lui Avalokiteśvara; actualul Dalai Lama (Tenzin Gyatso), al 14-lea, instalat la Lhasa în 1940, trăieşte în exil în India, din 1959, în urma unei revolte a tibetanilor, pe care a condus-o; laureat al Premiului Nobel pentru pace pe 1989. NOTA 1: În conformitate cu calendarul lunar tibetan ziua sa de naştere este pe 21 iunie. NOTA 2: Tenzin Gyatso a recomandat, în anul 2014, ca după moartea sa să nu mai fie ales alt Dalai Lama, deoarece instituţia şi-a pierdut puterea politică; el consideră că, după 450 de ani de funcţionare a „instituţiei Dalai Lama”, aceasta „şi-a îndeplinit misiunea” şi nu mai este necesară, deoarece budismul tibetan are o organizare foarte bună şi nu mai depinde de un sigur om
– 1937: S-a născut Vladimir Ashkenazy, pianist şi dirijor rus; din 1978 locuieşte în Elveţia – 80 de ani
– 1946: S-a născut George Walker Bush, om politic republican american, al 43-lea preşedinte al SUA (20.I.2001 – 20.I.2009)
– 1946: S-a născut Sylvester Stallone, actor, regizor şi scenarist american
– 1946: S-a născut filosoful australian Peter Singer
– 1951: S-a născut actorul australian Geoffrey Rush
– 1959: A murit George Grosz, pictor, grafician şi scenograf german (n. 1893)
– 1962: A murit scriitorul american William Faulkner; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1949 (n. 1897) – 55 de ani
– 1971: A murit Louis Armstrong, celebru trompetist şi interpret american de jazz (n. 1901). NOTĂ: 4 iulie este data la care Armstrong îşi marca naşterea
– 1973: A murit Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german (n. 1885)
– 1998: A murit cântăreţul şi actorul de film american Roy Rogers (numele la naştere: Leonard Franklin Slye) (n. 1911)
– 1999: A murit compozitorul spaniol Joaquín Rodrigo; în ciuda faptului că era aproape orb de la o vârstă fragedă, a avut un real succes, lucrarea sa „Concierto de Aranjuez”, fiind considerat cel mai popular pasaj din muzica clasică a secolului XX (conţine un adagio central ce se remarcă prin participarea chitarei şi efectul combinat al cornului englezesc) (n. 1901)
– 2000: A murit Władysław Szpilman, pianist, compozitor şi autor polonez; viața sa a constituit subiectul filmului “Pianistul”, din 2002 (n. 1911)
– 2002: A murit regizorul american de film John Frankenheimer (n. 1930) – 15 ani
– 2004: A murit Thomas Klestil, fost preşedinte al Republicii Austria (1992-1998 ; reales în 1998 pentru un nou mandat de şase ani) (n. 1932)
– 2005: A murit scriitorul francez Claude Simon, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1985 (n. 1913)
– 2009: A murit scriitorul rus Vasili Aksionov (n. 1932)
– 2011: A murit violonistul ceh Josef Suk, strănepotul celebrului compozitor romantic Antonin Dvorak (n. 1929)
– 2015: A murit producătorul american în cinematografie şi televiziune Jerry Weintraub (nume real: Jerome Charles Weintraub) (n. 1937)