TAC ȘI TAC ȘI TAC
Sora mea a rămas oarbă la vârsta de 5 ani, adică în anul 1953, după epidemia de poliomelită. Acum are 74 de ani și mă întreabă: „Eu de ce nu am avut copilărie, toate fetele se jucau…” Și începe a plânge..continuând a mă-ntreba. Și eu tac. Doamne, nu am răspuns! Tac.. Văd că nu are nici bătrâneți bune!. Și tac.
În discuțiile noastre îmi zice, mai decurând: „cel mai rău este să nu poți să mergi!” Am rămas surprins, fără reacție, nu de severitatea cazului ei se plânge”?!
Dan Drăguș
