close
Poezie

Zece poeme

Dan Drăguş – Zece poeme

1. DENUNŢ

Au venit la mine,
unele le ştiu,
şaizeci şi opt
de primăveri
cu flori de măr,
flori de gutui…

Au plecat
s-au dus,
vin de-acum
primăverile-
versuri în plus.

2. AZI NOAPTE

Am locuit într-un acvariu,
sunt limpezit,
spălat de gânduri,
de păcate.

Aş putea să tac,
să numai scriu,
s-aştept rocade…

Mi-au încolţit gânduri
în acvarii secate.

3. ASTROLOGIE

E noapte.
În compania lui Alen Poe
îmbrăţişez selena
în sin de alfa
fost cos de beta
pe dos.

Ambele variante au Uranus
în Casa de foc,
în conjucţie cu poezia.

4. NU ŞTIU

Nu mai ştiu
cine seamănă
grâul,
cine coace pâine
pe cărămizi,
pe piatră,
focul aţâţat
cu ogrinji.

Nu mai ştiu,
meteorologii anunţă
cod roşu, înainte,
din timp ?
Cod roşu de cuvinte,
de grâu…

M-ascund struţ
desenat pe câmp.

5. CONCRET

În religie, versete,
mi se spune
azi cred,
e ziua lui Lazăr
înviatul concret.

La sfârşitul lumii,
aflu,
m-am plitisit
de sfârşituri,
sufletul în care scriu
reintră în trup…

Şi dau socoteală
fiecărui gând,
fiecărui şchiopătat
de cuvânt…

Aş fi un Lazăr înviat
absurd.

6. CASTELUL
În memoriam Jenica Tabacu

S-a închis castelul vechi
a lui Haşdeu şi Câmpina
îmi pare veche…

În spirit nu mai este Iulia
nici Petriceu
persoană fizică
şi Dumnezeu.

De-acum tace pianina
în colţ, într-un ungher,
nu are nimeni audienţă
în cer.

S-a închis castelul bântuit
de spirite şi iele,
a încheiat şi Iulia naveta
între pământ şi stele.

6. PLÂNSET

Plânge Prutul
Plânge Tisa
Plânge Leatul
De decenii
România
du-mi-sa.

7. LA ALBA

La Alba Iulia sub un stejar
S-a îngropat un Centenar
Cu paradă şi cârnaţi…
Obiceiul din Carpaţi.

8. ŢĂRANCA

Nu are bani să cumpere
un bibelou,
Tămâie – lumânări
cumpără c-un ou.

O zburătoare vinde în piaţă,
la obor cumpără cămaşă
de finet, e ieftin.
Nu ştie de furou.

Din cauciuc ia o botină,
gumari le zic, pielea
e prea scumpă de jivină…
şi e fină.

Un fes şosetă sau mănuşă
înpungăleşte în cârlige,
croşetă…cu degetele boante.

Din ţoale vechi şi cârpe
ţese val de preşuri zestre,
are o fiică să mărite…

Mai vinde-un leuştean, o raţă,
un curcan…

Te uiţi la ea, jandarm, te uiţi,
nu are carnet producător,
nu are casă de marcat fiscal.

Înşeală statul direct şi amical.

Te uiţi jandarm, te uiţi la ea
ca boul,
“Corupta” din Vaslui a mituit
iar oul.

9. OM LIBER

Sunt om liber, primitiv
fără statistici pe cap:
cuţite de bucătărie
unelte şi arme din piatră,
din bronz din fier…
din cozonaci
cu plăsele bătute în diamante,
pietre Swarowski pe tiv.

Sunt vânat de piramide,
de faraoni, guverne, vile,
bombardiere Enola-Gay.
Sunt om liber de la un timp
am preţul meu pe cap şi trup.

…Mă vânez singur dacă e nevoie,
îmi pun tigăi pe cap, ce vreţi…
În goană, în fugă, în vânt
îmi pun cristale Swarowski
pe gând.

10. CORTINA

La primul gog pe şcenă
în falduri se propgă cortina vişinie.
Acum, actorul
îţi retuşează
mustaţa,
sprâncenele stufoase,
îşi potriveşte masca
cu personajul său.

La următorul gong
se mai aşează recuzita,
alt gong, al treilea
deschide scena
rampa de lumini…

Întreaga sală intră
în rol,
în actul unu
în actul doi…
apoi cădem, actor
şi spectator
în gol.

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.