Nu te-ai întrebat niciodată care e soarta unei cărți pe care ai citit-o? Pentru mulți dintre noi, povestea și istoria unei cărți se termină în clipa în care dăm ultima filă. O luăm, fără măcar
Lucrurile bune sunt uşor de distrus, dar mai greu de creat. O demonstrează din plin demolarea, la începutul acestui an, a unei biserici dintr-o localitate din Germania. Motivul este unul care te lasă mască. Pe 8
Ploieștiul este unul dintre orașele cele mai subapreciate din Romania, beneficiind de o imagine mai degrabă nefavorabilă în rândul opiniei publice. În toamna anul 2010 m-am decis să schimb acest lucru prin demararea unei campanii
Marea revarsă dinspre orizontul albastru muzica amplă, majestoasă a valurilor. De dincolo de pălăriile de trestie ce desenează pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbră, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale
Pe 6 februarie 2018 - Ziua Roșiei Montane este sărbatorită, ca în fiecare an, în București, la Muzeul Național al Țăranului Român și Clubul Țăranului. Îi spunem “La mulți ani!”, la cea de-a 1887-a aniversare
* Se împlinesc 305 ani (1713) de când, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, mitropolitul Antim Ivireanul al Ţării Româneşti s-a hotărât să clădească Mănăstirea Tuturor Sfinţilor (cunoscută astăzi ca Mănăstirea
Haideti sa fim cinstiti si sa recunoastem: In spiritul rasei umane au existat dintotdeauna indivizi care si-au dorit sa domine si sa stapâneasca sa acumuleze, si sa imulteasca ce au acumulat. Acestia suntem noi. Genetic
Împărăţind rău-credinciosul Deciu şi fiind pus de dînsul Chintian ca voievod în Sicilia, a ieşit o păgînească poruncă prin toate ţările, ca toţi creştinii să fie ucişi. În acel timp era în cetatea Panormului o
* În urmă cu 229 de ani (1789) era ales primul preşedinte al S.U.A., George Washington, general şi om de stat american, militant şi factor activ în obţinerea independenţei faţă de Regatul Unit a coloniilor
Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinţi de neam bun şi iubitori de Dumnezeu, fiind şi rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi cu Sfîntul Chiril, care a luat scaunul după Teofil. El, învăţînd filozofia din
Simeon, bătrînul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptînd mîngîierea lui Israil, iar Duhul Sfînt era peste dînsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era
Acest nou roman, “Eu Silvia”, scris, cu inima si cu mintea, de Angela Tocila, iti rupe sufletul in mii de parti. Dupa “Iris”, atat de gingas si cu dragoste pentru cuvant scris, dupa “Copiii razboiului”,
Cunoscut mai ales ca prozator, eseist şi teoretician literar, Gheorghe Crăciun a debutat totuşi cu trei poezii, în revista Luceafărul din 28 februarie 1970: Feria secunda, Feria quarta şi Feria quinta, urmate apoi de alte poeme, publicate în revistele Amfiteatru, Universitas şi Argeş. Cu toate
Vocile europarlamentarilor români susțin Unirea României cu Republica Moldova. Într-un interviu acordat postului 10 TV, europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a declarat că va întreprinde demersuri pentru ca în Anul Centenarului viitorul proiect de țară să aibă
În anii 1946 și 1947, populația României, și mai cu seamă cea din regiunile Munteniei și Moldovei, s-a confruntat cu situația dramatică a crizei de alimente și a foametei. Acestea au fost determinate de verile
Ca dumneavoastră, ca mulți dintre noi, îl știm, îl stimăm pe domnul Alex Ștefănescu, literat. Soacra mea când îl auzea la radio, mă chema: „Vino, vino că vorbește ăla de-l știi tu...” La noi, povestea cu #rezist bulgăre