Promovate

E iar o zi de-mpachetat regrete,
De-a DA și-a NU, de-a te juca de-a jocul,
Poveștile își caută sorocul
În lumile concrete neconcrete.

De a avea curaj să-ți fie frică,
Dar ce rumoare oare ne mai doare?
Raspunsul e și el o întrebare
Când chiar eternitatea e prea mică.

Un vid avid tot vrea să se repete,
Zvâcnim între concluzii și confuzii,
Ne vin în sânge gânduri cete, cete

Vin cavaleri-apocalipsei, cruzii,
Un ger din cer izbește în perete,
E iar o zi de-mpachetat iluzii.

(Valentin Irimia)

Foto

(Gabriel Boholț)

Dragii mei,

Urmaresc si eu desfasurarile din acest caz si ma CUTREMUR de tot ce vad, de tot ce aud si de tot ce este in jur.
Cuvintele folosite sunt crancene – CRIMINAL IN SERIE, MONSTRU, DEZAXAT, OM FARA SUFLET, CASTRARE CHIMICA, REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA, etc.

Starea este de FURIE DEZLANTUITA. O furie indusa prin repetarea la infinit a detaliilor acestei abominatii. Ok, dar de ce? Pentru ca un monstru a CIOPARTIT o fata nevinovata !!!

Bun! Dar hai sa ne intrebam si altfel:
– Ce se intampla cand faci un avort? Nu cumva se CIOPARTESTE un copil nevinovat?
– Cate mame care se indigneaza acum au facut asta?
– Care ar fi diferenta intre actul ciopartirii Alexandrei si ciopartirea copiilor din pantece?
– Cate mame merg la clinici private cu ficele adolescente sa faca avort? Ce fac mamele acestor adolescente din fetele lor?
– Cati copii sunt omorati de foame in ziua 14 a sarcinii prin pastile contraceptive?
– Cati barbati se cearta cu sotiile sau iubitele lor pe motiv ca nu au luat pastila zilnic?
Va raspund eu statistic si nestatistic:
– 400 ALEXANDRE SUNT CIOPARTITE ZILNIC OFICIAL
– 750 DE ALEXANDRE SUNT CIOPARTITE DACA ADAUGAM SI CLINICILE PRIVATE
– Peste 1000 daca adaugam si contraceptia.

ZILNIC, FRATILOR SI SURORILOR. ZILNIC.
Poate chiar in momentul cand cititi aceasta postare omorati un copil prin infometare sau chimic prin pastile. Sau poate cand mestecati in ciorba, sau cand mancati, sau de ce nu cand mergeti la biserica, sau cand va spovediti, sau cand va impartasiti.

Chiar si azi, chiar si in postul Maicii Domnului. Dar asta nu ne infurie.

Eu din toata treaba asta inteleg ca e cazul ca natie sa murim de RUSINE si sa ne POCAIM cu lacrimi pentru ca am omorat peste 18 MILIOANE de Alexandre prin CIOPARTIRE din 1990 pana azi si inca pe atat prin pastile.

Sa ne ajute Maica Domnului sa simtim in inimile noastre pocainta mantuitoare si furia lucratoare in locul furiei pierzatoare de suflet!

E MULT MAI GREU SA TE UITI IN OGLINDA DECAT LA TELEVIZOR.

DATI CLIC PE LINKUL DE MAI JOS ca sa vedeti rezultatele unui avort! FB nu ma lasa sa postez – zice ca sunt imagini violente.

https://www.google.com/search?q=copii+avortati&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwi09KDSs-PjAhVFlIsKHWBEA8cQ_AUIESgB&biw=1366&bih=625#imgrc=_

(Cătălin Rusu)

Atmosfera asta de bazar oriental, in care toti vanzatorii isi striga marfa, in care fiecare produs e “original”, ma duce cu gandul si la galagia pe care o face ala cu alba-neagra, doar ca sa te faca de cap.

Nu cred ca sufar de scenarita, desi sunt parte a unui popor psihotic si am si eu tarele mele, dar pana la cazul Alexandrei (caz la care ne referim in continuare ca fiind rapire-viol-crima, desi pana la raportul IML sau la gasirea victimei avem doar rapire, nu ca ar fi mai putin important asa, dar mergem pe ce se poate dovedi, nu?), cum spuneam, pana acum nu parea ca nu dormim noaptea de grija triangulatiei, clanurilor de proxeneti si retelelor de trafic de persoane, a simbiozei politie-clanuri sau alte bube, mucigaiuri si noroi.

Eu tot mai sper ca sub acest iures patimas, intr-un subsol luminat precar, o echipa de criminalisti veritabili, harsiti si tipicari sa se ocupe de cazul Alexandra si de gasirea ei.

Pentru ca timpul nu mai are rabdare.

Ultima oră: Crimele de la Caracal | Cumpănașu: ADN-ul din oase este al Alexandrei. Familia, anunțată de ministrul Justiției (DIGI 24)

(Maria Luiza Niculicea)

Un débat sur les entreprises d’entrainement avec Mme Rennie Yotova, Directrice du Bureau de l’OIF – Europe centrale et orientale et, par téléphone, avec Mme. Kapka Stoykova, Consultante et fondatrice de la Société de conseil « Development Zone » et Coach PME Innovants pour le programme Horizon 2020 de la CE.

Emission spéciale “En français s’il vous plaît”, en partenariat avec le Bureau Régional de l’OIF.

Emissions disponibles : https://www.rfi.ro/tag/la-roumanie-en-francais

(Nicolas Don – rfi.ro)

Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh.

Aceşti doi proroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim, ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos.

Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s-au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut? Ar zice cineva că este o nebunie asta. Şi se întrebau oamenii: „Cum o să-i vadă pe Enoh şi Ilie? Din continentul Asia sau Africa, cum o să-i audă în America?”.

Acum, dacă ar predica, îi vede la televizor toată lumea şi îi aude la aparate toată lumea. Cum să nu! Dumnezeu ştie toate, ca şi cum ar fi venit. Când vor predica şi vor face minuni, tu ai să te uiţi aici şi ai să-i vezi cum fac minuni, cum învie morţii, şi ai să auzi de aici ce predică Enoh şi Ilie şi cum mustră pe Antihrist, când va împărăţi peste toată lumea, timp de 1260 de zile. (Părintele Cleopa Ilie)

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 63-64)

(doxologia.ro)

Dragii mei,

De maine intram in postul Mamei noastre.

Mama cea care se roaga pentru noi si care intervine peste Fiul ei cand i se face mila de noi.

Mama care a avut indrazneala sa-L puna pe Fiul ei sa transforme apa in vin la nunta din Cana, desi Fiul ii spunea ca inca n-a venit timpul sau.

Totusi la rugamintea Ei, Hristos a facut minunea.

Sa tinem acest post pentru Preasfanta Noastra Stapana de Dumnezeu Nascatoare.
Sa ne vedem cu totii la Potir dupa post incununand postul cu Preasfantul Trup si Precuratul Sange al Mantuitorului.

Iertati-ma daca v-am gresit cu ceva!
POST CU BUCURIE!

Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Dragii mei,

Revin cu discutii auzite la manastire. O intrebare des pusa in zilele noastre este cea din titlu. Iata un raspuns, asa cum l-am retinut eu, dat de un parinte:

“De fiecare data cand gandurile trupesti sau grijile lumesti NE COBOARA pana la pamant sau chiar pana la suparare impotriva fratelui sau a sorei putem SA NE RIDICAM din nou.

Trebuie sa ne ridicam cu mintea la Domnul si sa ne aminti de Infricosatoarea Judecata. Atunci toata viata noastra si fiecare clipa a ei se va scurge intr-o cu totul alta atmosfera.

Asa se va reimprospata in noi simtul RASPUNDERII in fata lui Hristos, dar si in fata intregii creatii a lui Dumnezeu.

Din micile noastre fapte de zi cu zi, va rezulta venirea Duhului Sfant care incet incet ne va curata si ne va indruma. Inanite de noi stramosii nostri, majoritatea analfabeti, cunosteau si faceau aceste lucruri. Cand incepeau posturile se duceau la Biserica si se iertau unul cu altul. Avand acest exemplu, sa incercam si noi sa traim zilnic in aceatsa stare si vom dobandi pacea si tot ce cautam”.

Iata o poza cu starea de care vorbea parintele! Ce afectiune in Hristos exista intre frati! Poza e facuta in cimitirul de la Frasinei, un loc unde repede ORICINE isi aduce aminte de moarte si de judecata.

Cat credeti ca este de greu sa traim asa? Ce ne impiedica?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Europenii se pot bucura în siguranță de înot în această vară, deoarece 96% dintre locurile de scăldat respectă standardele minime de calitate stabilite de normele Uniunii Europene.

85% dintre zonele pentru scăldat monitorizate în 2018 sunt considerate „excelente” în raportul anual al Agenției Europene de Mediu, adică nu conțin substanțe poluante dăunătoare pentru sănătatea umană și mediu.

Țările cu cel mai mare număr de locuri de scăldat cu o calitate excelentă a apei sunt Malta, Cipru, Grecia și Austria.

(europarl.europa.eu)

Ciocârlia ciripie, fâlfâind din aripioare,

Pe o scară de lumină se coboară de sub soare.

Aerul e-n neclintire, el devine arzător;

Prepeliţa cântă-n grâie, grierul cântă-n mohor.

În cel lan cu spicuri nalte au intrat secerătorii,

Pe când era încă umed de răsuflul aurorei.

Toţi, privindu-i de departe, par că înoată-n galben râu,

Fetele fără ştergare şi flăcăii fără brâu.

Secera, crai-nou de moarte, mereu taie, spicul cade.

Prepeliţa îşi ia puii şi se duce; lanul scade,

Iar în urmă, holda mândră, răsturnată prin bucăţi,

Se ridică-n snopi de aur, se clădeşte-n jumătăţi.

Mai departe, lucind iute, un flăcău ş-o fată mare

De tot snopul îşi dau gingaş o furişă sărutare,

Când o pasăre măiastră, peste lan trecând uşor,

Zice: „Dulce-a mai fi pâinea de la snopurile lor!”

(Vasile Alecsandri)

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Ne impartasim acum, dupa cuviinta sfanta, din dumnezeiasca Evanghelieranduita de Sfintii Parintipentru aceasta a VI-a Duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant – a vindecarii slabanogului din Capernaum – asezare din vremea aceea, ale carei urme se vad pana in ziua de astazi, si chiar casa, asezamantul pamantesc unde adesea Mantuitorul salasluia. Faptul pe care ni-l impartaseste Sfanta Evanghelie de astazi avea loc dupa ce Mantuitorul vindecase pe cei doi demonizati din Gadara si Gherghesa, de pe tarmul dinspre rasarit al Marii Galileii. Pentru ca vietuitorii de acolo, dupa ce au avut paguba cu porcii in care au intrat duhurile rele si s-au scufundat in adanc, L-au rugat pe Iisus sa plece din tarmul lor, El a trecut pe tarmul celalalt si, precum citim in Sfanta Evanghelie dupa Matei:

“Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. Si iata, I-au adus un slabanog zacand in pat. Si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale! Dar unii dintre carturari ziceau in sine: Acesta huleste. Si Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si, sculandu-se, s-a dus la casa sa. Iar multimile, vazand acestea, s-au inspaimantat si au slavit pe Dumnezeu, Cel care da oamenilor asemenea putere” (Matei 9, 1-8).

Iubitilor, in acest timp ingaduit acum, sa impartasim impreuna darul Sfintei Evanghelii. Sa avem cugetul ca ne aflam in acel loc, in Capernaum, pe malul lacului Ghenizaret sau Marea Galileii, in acea casuta unde poposea Iisus, de unde, iesind, predica, vindeca, mangaia, si sa avem in fata ochilor acel moment: Iisus in mijlocul multimii, casuta era plina, iar in fata ei multime incat nu mai putea cineva sa intre. Sa ascultam parca si vazand, fiind acolo. Dupa intelegerea duhovniceasca a Scripturii intre auz si vaz e o legatura deosebita. Si, totodata, aceste doua simturi sunt mai adanci decat celelalte, in intelesul ca arunca sufletul mai departe. Incat, cu adevarat, acum, auzind cuvantul sa simtim ca si cum vedem. Sfantul Evanghelist Marcu – scriindu-si Evanghelia dupa predica Sfantului Petru, care, la randul lui, a fost martor ocular al faptelor, minunilor, cuvintelor, semnelor facute de Mantuitorul – ne descrie mai pe larg: In Capernaum, unde a venit Iisus, la cateva zile de la sosirea din partea de rasarit, din Gadara, se adunasera multi, asteptandu-L, incat nu mai era loc nici inaintea usii, Iar Mantuitorul le graia lor cuvantul. Si au venit la El aducand un slabanog, un paralitic pe care il purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de Mantuitorul, au desfacut acoperisul casei, deschizand, oarecum, acoperisul spre cer, acolo unde era Iisus, care coborase cerul pe pamant. Si in acest loc descoperit, au lasat jos patul in care zacea slabanogul, asezandu-l in fata Mantuitorului.

Fata in fata cu Iisus, si cei patru, care din dragoste, patimire sfanta impreuna cu slabanogul l-au adus, si mai ales el, bolnavul. Inchipuiti-va un sarman suflet bolnav, slabanog, paralitic, in fata Mantuitorului, cum ar sta cineva in spital sau in casuta lui in fata icoanei Mantuitorului. A fi in fata lui Iisus! Numai cine are simtire duhovniceasca acela traieste. Daca in Liturghie, cand ascultam Evanghelia, cand ne impartasim, avem aceasta emotie sacra, simtire duhovniceasca, uimire, orice credincios, din toate timpurile, din toate locurile a avut aceasta simtire, caci a fost data de Dumnezeu cand a suflat lumina divina in Adam cel intai zidit. In aceasta lumina divina, care desteapta simturile se aflau atunci, in simtire divina. Sa traim aceasta! Aceasta inseamna a fi om, propriu-zis: a avea simtirea divina, adica simtirea care ne trece dincolo de cele cinci simturi trupesti si chiar dincolo de hotarele care marginesc firea in timp si spatiu. Caci omul e chemat dincolo, cu ceva dumnezeiesc din el, peste timp si peste loc.

Si asa aflandu-se ei in fata lui Iisus, in uimire sfanta in fata tainei dumnezeiesti, Iisus le da curaj, mai intai paraliticului. Si cel dintai cuvant este: “Indrazneste, fiule”. Fiul lui Dumnezeu a venit nu cu spaima in lume, ca la Sinai, cand, mai aproape de pacat, Dumnezeu a daruit Legea, care judeca, osandeste pacatul. Atunci se cutremurau si muntele si vazduhul. Acum, Iisus spune: Indrazneste, fiule, prinde curaj in fata dragostei. Nu spaima! Si indrazneala sfanta, nu indrazneala pacatului. Caci Iisus spune: “Indrazneste, fiule, iertate-ti sunt pacatele”. Adica ceea ce te desparte pe tine de Dumnezeu. Cum te desparte?

Un mic gand pentru intelesul pacatului, o intelegere fulgeratoare, daca vreti. Prin pacat, spun Parintii, omul incearca sa-si puna un fel de nou inceput; sa se vada pe el insusi ca un fel de cauza a lui. Parca-ti pierzi constiinta originii. Originea e Dumnezeu. Si, in despartirea de Dumnezeu, e ca si cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauza. In egocentrismul tau, facand din tine un fel de centru. Si fiecare devenind un fel de centru – mii si miliarde de centre, haotic. Sarmanul om! De aceea Mantuitorul le spunea fariseilor, in stare de pacat, acest cuvant grav: “Voi aveti drept tata pe diavolul”. Inspaimantator cuvant! E ca si cum ti-ai schimbat paternitatea. Si, vietuind tragic in filiatia diavolului, atunci, il mostenesti. Raul din tine este mostenirea lui. El care, cum zice Sfantul Maxim, este tatal rautatii. Si e starea aceasta tragica de mostenire a lui, de lipsire a adevaratei tale cauze, origini, radacini; a-ti pierde radacina – ateul, sarmanul. Stare despre care Petre Tutea spunea: vii de nicaieri si mergi nicaieri. E inspaimantator! Cuvantul, repet, al Mantuitorului, spus fariseilor: E tatal vostru.

Si atunci, cine poate salva din aceasta cadere? Mantuitorul, dimpotriva, ii spune slabanogului: “Fiule” – il scoate de sub tragismul raului. Venim la existenta prin Da al lui Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.” Prin acest act dumnezeiesc, din mana Lui te nasti si vii pe lume. Iar pacatul, dimpotriva, rasadeste in tine neghina, duhul rautatii. In pacat te vezi adus de la nefiinta la fiinta, in timp. Se invecheste faptura ta, se ruineaza, apar slabiciunile, bolile, apare moartea. Nu ai de ales: Sau originea mea e in Dumnezeu, sau pacatul, cum spun Parintii, rasadeste in mine, in Adam intai, un fel de alta origine.

Revenind in fata Mantuitorului, cu cei patru oameni credinciosi – “vazand credinta lor”, spune Evanghelia – il reinstituie pe slabanog si-i zice “fiule”. Il scoate din mostenirea unde l-a dus demonul care l-a facut paralitic. Deci paralizia lui era tocmai mostenire demonica. Scripturile ne incredinteaza de aceasta legatura intre rau (pacat) si orice slabiciune umana, orice ruina, si moartea insasi. Toate acestea sunt opera a raului.

Omul in lumina s-a nascut si a luat cunostinta de existenta lui. Caci stii de tine dupa ce existi; nu existi prin tine, nu esti tu cauza, orignea, ci Dumnezeu. Si ai, atunci, sentimentul vesniciei tale, impreuna cu lumina divina. Iar raul, dimpotriva, te arunca in paralizie. Daca omul ar fi ramas in lumina neincetat, si trupul lui ar fi fost patruns neincetat de lumina vesnica a Dumnezeirii. Asa cum chiar dupa cadere s-a aratat in Moisi, cand a primit Legea de pe Sinai: fata lui stralucea. Sau sfantul Ilie, pe care-l vom pomeni saptamana aceasta: S-a urcat Ilie in carul de foc; cum spune Sfantul Maxim, pe caii de foc ai virtutilor – credintei, nadejdii, dragostei, bunatatii, pacii, darurilor dumnezeiesti. Aceasta este realitatea originala si realitatea viitoare a omului.

Si, iubitilor, boala, suferinta umana, indeosebi sub aceasta stare a necredintei, a despartirii de Dumnezeu, din care vine neputinta si moartea, e in legatura cu pacatul. Acolo-i radacina suferintei. De aceea Iisus ii spune: Fiule, te scot din casa nefericita a celui ce este tatal rautatii; din mostenirea lui te scot. Te aduc pe tine iarasi in casa Parintelui ceresc, Eu care am adus rugaciunea aceasta: “Tatal nostru” – al tuturor. El, Care va spune prin dumnezeiescul Pavel ca in Tatal ceresc e originea intregii parintimi, paternitati (patria, in limba greaca). Veti gasi tradus: numele fiecarui neam din cer si pe pamint. Dar nu simplu numele, ci parintimea, paternitatea, e in Tatal ceresc, originea intregii paternitati sau parintimi din cer si de pe pamant. i atunci, asa zice Mantuitorul: Fiule, te readuc in casa Parintelui ceresc, Eu care am coborat de acolo pentru tine. Si adauga: Iertate sunt pacatele tale. Vindecat esti de aceasta despartire, instrainare de Tatal, prin Fiul, Care, iata, sta in fata ta, in Duhul Sfant. Duh prin care acesti patru barbati te-au purtat, in credinta lor – dar intre darurile supreme ale Duhului Sfant, maica virtutilor, cum o numesc Parintii, pentru ca e generatoare a tuturor virtutilor.

Si cand Iisus rosteste acest cuvant: Iertate sunt pacatele tale. Esti acum, din lumea pacatului, in lumea harului, a iubirii. Dar, cum Sfantul evanghelist Marcu descrie mai pe larg, “erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate ierta pacatele, fara numai Unul Dumnezeu? Si indata cunoscand Iisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sinea lor, le-a zis: De ce cugetati acestea in inimile voastre?” (Marcu 2, 6-8).

Hula, blasfemia, era cel mai grav pacat, iubitilor, la adresa Dumnezeirii. Pacatul, totdeauna, trebuie s-o stim, e un act nefericit al vointei demonului si omului, al vointei noastre fata de Dumnezeu, fata de legea, ordinea dumnezeiasca, randuiala sfanta dumnezeiasca, armonia dumnezeiasca. De aceea Psalmistul spune: “Tie unuia am gresit, ce-i rau inaintea Ta am facut, asa incat Tu esti drept in judecatile Tale si in hotararile Tale cu totul curat.” (Ps. 50). Raul, pacatul e in faptura, nu in Dumnezeu. Cand zice Iisus: Iertate sunt pacatele, ei gandesc: Daca pacatul e impotriva lui Dumnezeu, cine poate sa-l ierte afara numai de Dumnezeu? Si atunci cum spui Tu: Iertate-ti sunt pacatele? Vor spune alta data, in dialog cu Iisus: Tu te faci pe Tine Dumnezeu? Iar osanda din ceasul judecatii Mantuitorului stim care a fost. Caci a zis atunci sinedriul: Noi lege avem, dupa legea noasra trebuie sa moara pentru ca S-a facut pe El fiu al lui Dumnezeu. Acesta era pacatul capital, de moarte. Intelegem acum de ce gandeau astfel. Iisus citeste in gandurile lor.

De ce cugetati cele rele in inimile voastre? Si aici ni se devzaluie una din adancimile Evangheliei: Pe de o parte, ei se incredintau si judecau in dreptatea lor: “Unul este Dumnezeu, sa nu-ti faci nici un fel de asemanare, in cer sus, jos pe pamant sau sub pamant.” – Sa nu te inchini la nimic altceva decat unicului Dumnezeu. Aceasta era judecata lor. De aceea, privindu-L pe Iisus in fata, care spune: Iertate-ti sunte pacatele, spuneau: Huleste Iisus. Aici era suferinta lor tragica: Nu simteau dumnezeieste, nu simteau in Hristos prezenta Dumnezeirii. Acest pacat inspirat de demon ne pandeste pe toti: a nu simti dumnezeirea in Hristos si a nu simti dumnezeirea impartasita si noua, inca de la suflarea divina de viata in Adam, de la harul pe care-l primim fiecare in taina Sfantului Botez si in toate sfintele taine. Citam mai ieri pe Ioan Scararul, ca nesimtirea e moartea sufletului inainte de moartea trupului.

Sarmanii farisei si caruturari de fata, pe de o parte incercau sa-L preamareasca pe Dumnezeu Tatal: Tu esti unicul Dumnezeu, dar intr-o transcendenta absoluta, dincolo de orice comunicare cu Dumnezeu in afara de Lege. Stiuau ca Legea a fost data de la Dumnezeu si au simtit si ei stralucirea luminii divine in lege pe fata lui Moisi. Dar erau si alte marturii in Vechiul Testament, tot de la Moisi, care spusese: Alt prooroc va voi da voua – acela care va fi cu voi in veac. Si mai mult decat atat, acest cuvant unic din proororul Isaia, cand spune, vestind regelui Ahaz: “Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel – cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14). Deci, daca ei ar fi luat aminte la Moisi, la toti proorocii si indeosebi la acest numit evanghelist al Vechiului Testament, Isaia, ar fi inteles: Dumnezeu cu noi, deci coborarea lui Dumnezeu la om.

Spuneam, comparand credinta cu urcarea pe un munte, ca nu in varful muntelui este capatul acesteia, ci dincolo, mai presus de toata faptura, in inima Dumnezeirii. Tot asa, Dumnezeu nu numai ne depaseste, ci este transcendenta absoluta, a infinitului, a vesniciei, a necreatului. Dar, o data cu aceasta transcendenta a realitatii vesnice este si coborire la noi in iubire. Cum se zice, este si imanenta, adica venire la noi. Si aceasta o vedem din faptul insusi ca ne-a zidit din vointa Lui, din puterea Lui din intelepciunea Lui, din iubrea Lui.

Aceasta nu intelegeau carturarii si de aceea ziceau ca Iisus huleste zicand: Iertate sunt pacatele tale. Iisus izgoneste si frica si despartirea, surpa zidul dspartirii noastre. O, Doamne, sa-l simtim mereu! Cum tot proroocul spune: pacatul ridica un zid intre noi si Dumnezeu. Si Iisus asa savarsea atunci: Iertate-ti sunt pacatele. Ei, sarmanii, nu intelegeau ca acolo e nu numai omul, ci Omul in care a coborat Dumnezeu si S-a intrupat din sanul Fecioarei – Dumnezeu-Omul. Din acest cuvant – Fiule, iertate-ti sunt pacatele – se desprinde si intelegerea acestei taine.

Si de aceea, iubitilor, este o legatura negraita intre aceasta a sasea duminica dupa Rusalii si amintirea Sinoduli IV de la Calcedon, trecuta in calendar tot pentru ziua de astazi. Caci Iisus, iertand, Se arata ca Dumnezeu, caci numai El poate ierta pacatele, cum de altfel intelegeau si fariseii. Aceasta a fost tema de la Calcedon: Unirea in Iisus Hristos a Dumnezeirii si a omenitatii. Indraznesc, dupa a mea putina socotinta, a spune ca acea hotarare de la Sinodul de la Calcedon ar trebui sa o stim asa cum stim Crezul. O asemenea valoare are marturia. Mai ales ca, pentru aceste marturii ale sinoadelor ecumenice a fost lupta, suferinta, opozitie. Stim cum Arie se opunea marturisiirii ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, nu facut, de o fiinta cu Tatal, Dumnezeu adevarat si om adevarat. Si dupa marturia de la Niceea, din 325 (sub Constantin cel Mare), prima parte a Crezului, pana la marturia Duhului Sfant, urmand ca la 381, la al doilea Sinod (sub Teodosie cel Mare), sa se alcatuiasca partea a doua a Crezului: “Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede…”, asa cum toti marturisim. Apoi, la 431, s-a tinut Sinodul de la Efes, in care s-a marturisit: Fiul lui Dumnezeu S-a coborat din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Si unde sa odraslit aceasta unire, intrupare de la Duhul Sfant si din Fecioara, inomenirea, intruparea? – In sanul Fecioarei. Sa pastram ca pe un dar sfant ideea, pentru ca unii crestini – in felul lor, caci sunt separati de Biserica – nu inteleg cum cu adevarat Maica Domnului e Nascatoare de Dumnezeu. Pentru ca unirea intre Dumnezeire si omenitate unde s-a facut? – in sanul Maicii Domnului. Ea a nascut pe Dumnezeu-Omul, pentru ca de acolo se odraslise. Intelegem adevarul si logica acestui fapt.

Deci la Efes a fost statornicita credinta in Nascatoarea de Dumnezeu. Dar inca de la Efes se urzisera neintelegeri: Cum, in sanul Fecioarei s-a unit Dumnezeirea si omenitatea, dumnezeiescul si omenescul? Cum s-au unit cele doua naturi, divina si umana? S-au alcatuit doua tabere: una din ele, potrivit Scolii din Antiohia, credea ca in Hristos sunt doua naturi: si divina si umana, care s-au unit dupa buna vointa, cum ziceau ei, moral. In ce inteles? Mai ales Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, spunea: S-au unit, dar moral; omul din Hristos, prin natura Sa umana a curatit raul, si pe cruce a suferit ca om. Din aceasta cauza erau impotriva marturiei Nascatoarei de Dumnezeu. El era pentru “Nascatoare de Hristos”. Dar nu intelegea. Era deci aceasta tabara, aripa slabanoaga. Si mai era si cealalta, care sustinea ca Persoana lui Dumnezeu-Cuvantul si-a unit firea omeneasca si a contopit-o in El. Deci o parte marturiseau cele doua naturi, fiecare in firea ei, iar cealalta parte socoteau ca cele doua naturi s-au unit in persoana lui Dumnezeu intr-atat incat Fiul lui Dumnezeu a contopit in persoana Lui si firea umana; n-a mai ramas in identitatea ei. De aceea se numeau unii nestorieni sau dioprosopieni (doua naturi, doua persoane), iar altii monofiziti – o singura fire. Nu intram in amanunte, dar ideile trebuie sa le stim, pentru ca au o insemnatate capitala.

Nu ajungeau, deci, la un acord, si s-a mai tinut un sinod la Efes, in 448. Indeosebi cei de la Alexandria erau impotriva celor de la Antiohia: cum doua naturi? Natura umana s-a unit cu cea divina pana la contopire, ziceau ei. La sinod, prezidat de Flavian al Constantinopolului, erau trimisi delegati ai papei Leon I, cu o scrisoare de marturie a credintei. Iar cand delegatul episcopului Vasile al Seleuciei a citit din scrisoarea acestuia: “Iar noi adoram pe Unul domnul nostru Iisus Hristos, cunoscut in doua firi (divina si umana)”, cineva a inceput sa strige: Cuvantul acesta a tulburat Biserica. Pe cel ce zice doua firi taiati-l in doua. Cel ce zice doua firi e nestorian: despicati-l in doua. Si atunci s-au ridicat toti. Din partea Egiptului, a Alexandriei, venise si un staret, Barsauma, care avea niste parabolani cu el (cei care se ocupau indeosebi de bolnavi, dar erau si pregatiti sa lupte), si care au ridicat ciomegele si au inceput sa loveasca in ceilalti. Cum spunea parca Andre Malraux: Numai omul se bate pentru idei. S-au batut atunci, nefericitii de ei – batalie in buna regula. Atat de lovit a fost patriarhul insusi, Flavian al Constantinopolului, incat dupa trei zile a murit; pe drum, catre locuinta lui.

Intelegem atunci cum, in felul lor, au aparat credinta. Si cum s-a nascut dreapta credinta prin sange, prin jertfa, prin lupta. Poate asa intelegem si formele de razboi sangeroase din ziua de astazi, pentru credinta. Sunt implicate si celelalte elemente: economic, social, politic. Dar adanc, adancul adancimilor e adevarul divin al omului. De aceea si imparatul de atunci, Teodosie, fiind mai slabanog, era atunci si batran (era anul 448, iar in 449 a murit), si atunci toti, si oamenii Bisericii, si oamenii politici din vremea aceea s-au gandit sa restaureze ordinea, intai cea duhovniceasca. Si atunci, intrucat sora imparatului, Pulcheria, o femeie credincioasa, pomenita si in calendar, au casatorit-o cu seful armatei – Marcian, un general, se intelege. Si amandoi credinciosi au hotarat adunarea Sinodului de la Calcedon, in 451.

S-au adunat 630 de episcopi – cea mai mare adunare de episcopi din vremea aceea, din toata lumea. S-au rugat si au ajuns la pace. S-a tinut la Calcedon adunarea lor in Biserica Sfanta Eufimia (pe care am praznuit-o zilele acestea, la 11 iulie). Ea s-a savarsit din viata in octombrie, dar e trecuta la 11 iulie pentru credinta ei. Aceasta fecioara care suferise in timpul lui Diocletian, ea impreuna cu un grup de tinere facand un fel de asezamant monahal, se retrasese din lume. Dar ostasii, sarmanii de ei, pusi la cale de altii, de stapanii lor, au prins acest grup de fecioare, iar pe Eufimia au chinuit-o inspaimantator. Iar ea si-a pastrat, in curatia constiintei inimii ei, in mersul ei catre desavarsire, incat savarsindu-se din viata ca fecioara si martira, acolo la Calcedon avea o biserica unde au fost asezate moastele ei si s-au savarsit minuni. Caci, spune traditia, ca pe moastele sfintei au fost asezate doua marturii: ale ereticilor si ale credinciosilor.

Si cand, dupa trei zile, au cercetat, au gasit pastrata curata marturia dreptei credinte – aceasta o spune Viata sfintei. Istoria ne marturiseste urmatorul lucru: Din grupul celor 630 de episcopi a fost aleasa o delegatie, in frunte cu Anatolie patriarhul Constantinopolului, Juvenalie de la Ierusalim si altii si delegatii Papei. Au intrat in Biserica sfintei Eufimia si acolo s-au rugat, si in starea aceea sfanta de rugaciune a fost odraslit acest text, acest cuvant, aceasta dogma, aceasta marturie de la Calcedon. Repet, in ce stare de har, de rugaciune a fost alcatuita credinta, dogma. Ca ei, dupa ce au alcatuit textul, au iesit din biserica pe la moastele Sfintei si au citit, in auzul celor 630 de episcopi, a comisarilor imperiali, deci a factorilor si religiosi si politici, care raspundeau de conducerea imperiului la acea vreme, cand imperiul era una, de la Insulele Britanice pana la hotarele Persiei si ale Indiei.

Si au zis: “Urmand Sfintilor Parinti, noi invatam si marturisim cu totii pe Unul si acelasi Fiu, pe Domnl nostru Iisus Hristos, desavarsit in dumnezeire si desavarsit in omenitate, Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand suflet rational si trup, deofiinta cu Tatal, dupa dumnezeire, si deofiinta cu noi, dupa umanitate, fiind intru toate asemenea noua, in afara de pacat. Ca Dumnezeu s-a nascut mai inainte de toti vecii din Tatal, dupa dumnezire, iar ca om s-a nascut in zilele cele de pe urma pentur noi si pentur mantuirea noastra din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu – Teotokos, Unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi, in chip neamestecat si neschimbat si neimpartit si nedespartit, deosebirea firilor nefiind nicidecum disrusa prin unire, pastrindu-se mai ales insusirea fiecareia si inlnindu-se impreuna intr-o singura persoana si un singur ipostas, nu in doua persoane, impartit sau despartit, ci Unul si acelasi Fiu, Unl Nascut, Dumnezeu-Cuvantul, Domnul Iisus Hristos. Asa ne-au invatat mai inainte despre El proorocii si Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si asa ne-a transmis Simbolul parintilor nostri.”

Neamestecat si neschimbat, adica nu se amesteca o fire cu alta, cum ziceau alexandrinii ca firea dumnezeiasca a absorbit-o pe cea omeneasca. Neimpartit si nedespartit, adica nu se impart firile, cum ziceau antiohienii, ci se unesc. Unirea aceasta dumnezieasca, asa cum Dumnezeu o stie si toti o simtim. Pentru ca deosebirea firilor nu desfiinteaza, in nici un fel din cauza unirii, ci se salveaza proprietatea fiecarei firi, concurgand amandoua – cea divina si cea umana – intr-o persoana si un ipostas; persoana nu din doua firi, ci in doua firi. Ele curg in El, in unica persoana a Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceasta era, iubitilor, marturia lor atat de luminoasa. Si iata de ce Iisus Hristos este Icoana, Modelul omului: Modelul nostru e Dumnezeu-Omul, nu omul simplu. El a luat toate ale noastre (“ce nu e luat nu e vindecat”, spusese Sfantul Grigorie Teologul) afara de pacat. El n-a avut pacat, dar a luat pacatul nostru, din iconomie. Adica din pacat – care consta in placere si durere – a luat durerea, a luat Crucea. Si in Cruce a ucis pacatul, prin Inviere. Si tot Sfantul Grigorie Teologul spune ca Fiul lui Dumnezeu ne cheama ca, asa cum El s-a facut om, si noi sa ne inaltam catre Dumnezeire. Va zice mai tarziu si Maxim Marturisitorul: Dumnezeu nu pentru El, ci pentru noi a savarsit coborarea Lui la noi si pe cat a coborat la noi, pe atat ne inalta pe noi catre El.

Si atunci, ce inteles adanc urmeaza din taina aceasta a Calcedonului: Parintii au marturisit la acest sinod, ca in Iisus Hristos, care se afla in fata slabanogului, era Dumnezeu-Omul. Fariseii ziceau ca huleste, pentru ca nu simteau Dumnezeirea din El, sarmanii. De aceea a trebuit atata osteneala, atata nevointa, pana la jertfa, pentru ca noi sa intelegem Dumnezeirea din El si sa ne inaltam, atunci.

Pentru ca, vedeti, in Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu este persoana, subiectul care uneste cele doua naturi – divina si umana (Sfantul Maxim va spune ca e ipostas compus, in intelesul ca firea umana intreaga, suflet si trup e in El), in timp ce in om, creat dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectiva asemanarii cu El, subiectul, persoana este omul. E taina adanca ce ne dezvaluie adevarul omului. In Hristos persoana care gandeste, care decide e Dumnezeu. E Fiul lui Dumnezeu; in om, persoana care gandeste e persoana creata a omului. Persoana dumnezeiasca a Fiului lui Dumnezeu si-a unit si natura umana, intr-un ipostas. Deci in Hristos sunt doua naturi – divina si umana. Si, dupa chipul Lui fiind creati, si in noi sunt doua lumi: lumea creata si lumea harului necreat.

E si in noi ceva dumnezeiesc dintru inceput. Ni s-a dat gandirea, care-i cuget dincolo de toate fapturile. Cum spuneam, dupa Patriarhul Calist: Orice faptura se misca in jurul ei; numai mintea omului se misca fara sfarsit, pana la Dumnezeu, dincolo de fapturi. Nu simtim in noi dorinta neincetata de un progres nesfarsit, de o cunoastere nesfarsita, de o perfectiune nesfarsita? De unde este aceasta dorinta in om? Nu tocmai din ce a daruit Dumnezeu dintru inceput omului, creandu-l dupa chipul lui Hristos, in care sunt doua naturi: divina si umana? In mine sunt doua lumi: natura mea creata si harul dumnezeiesc, daruit la zidirea omului si prin care tind catre o tot mai mare asemanare cu Dumnezeu.

Si, cum spune atat de frumos Diadoh de Foticeea, cel ce iubeste pe Dumnezeu intru simtirea inimii nu inceteaza sa doreasca dupa lumina cunostintei, si asa petrecand in trupul sau, omul calatoreste, datorita dragostei, afara din el, miscandu-se necontenit cu sufletul catre Dumnezeu. Asa calatorim, neincetat, din aceasta chemare.

La Capernaum se arata Dumnezeirea unita cu omenitatea in fata slabanogului; asa cum se arata in fata oricarui slabanog din ziua de astazi. Ceea ce s-a marturisit ulterior la Calcedon. Caci Dumnezeirea, in omenitatea din Hristos, spunea slabanogului: “Iertate-ti sunt pacatele (…). Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si, sculandu-se, s-a dus la casa sa.” (Matei 9, 2-7). Am putea spune ca, prin darul vindecarii pe care l-a primit, slabanogul a descoperit intr-un fel in el insusi taina marturisita la Calcedon. Pentru ca harul lui Dumnezeu i-a dat putere, l-a ridicat, si-a luat patul, a mers la casa lui, in care el L-a preamarit pe Dumnezeu. Si locul acela s-a transformat intr-o casa dumnezeiasca. Toti laudau pe Dumnezeu.

Simteam nevoia sa dezvalui aceasta marturie sfanta pe care am vazut-o in calendar, s-o fac cunoscuta in timpul nostru, sa ne stim, sa cunoastem cu adevarat credinta noastra, adevarul omului. Precum in Hristos sunt unite aceste doua naturi, doua firi – a cerului si a pamantului, in unica Persoana, unica constiinta, dumnezeiasca, asa si in om este acea constiinta care depaseste firea – persoana umana. Sfintii Parinti au definit conceptul persoanei. Toti ganditorii sa ia cunostinta: Omul e persoana; in el constiinta depaseste limitele trupului, ale marginitului, si se inalta pana la lumea divina. Omul e zidit, dar dupa chipul lui Dumnezeu. Si asa noi toti, atunci, marturisim in Iisus Hristos pe Dumnezeu-Omul, venit pentru a noastra mantuire, iar in om constiinta noastra in chemarea ei de a se implini, dupa chipul lui Dumnezeu si in nesfarsita asemanare cu Dumnezeu. Fapt simtit in orice act al nostru ca persoana din doua lumi: din lumea harului dumnezeiesc si a firii noastre omenesti. Numai asa putem lucra cu adevarat – in sfintenia noastra, in rugaciunea noastra, in orice lucru al nostru, in stiinta, in arta, in eroismul moral, in orice fapta buna – din lumina aceasta dumnezeiasca a Persoanei Lui in doua lumi. De aici vine taina zidirii omului, taina Calcedonului.

In lume avem aceste trebuinte ale trupului – de mancare, de bautura, de inmultire a neamului omenesc, ca si celelalte specii. Dar, deodata, in rugaciune sau in biserica, nu simtim noi ca depasim laturile acestei lumi? Simtim ca trecem dincolo, pe un alt plan. Ca deodata se deschid aripile noastre, cugetarea noastra, cuvantul rugaciunii noastre. Eu simt atunci ca inaltandu-ma, rostind Tatal nostru, rostind Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, rostind Imparate Ceresc, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si toate le plinesti, simt ca trec dicolo de lumea celor create, dincolo de lumea mortii, dincolo de lumea marginita a raului, a ruinii, a slabiciunii, a certurilor, a vrajbelor si trec, prin rugaciune, in lumea fara de hotar a luminii divine, a iubirii divine, a vietii divine, a nemuririi. Macar pentru o clipa in rugaciune eu simt cu firea mea iluminata de har dupa taina lui Hristos, Dumnezeu si Om, dupa marturia Calcedonului, ca imi deschid aripile si macar pentru o clipa… Cum am trait si astazi Sfanta Liturghie, la auzirea Evangheliei, la primirea Impartasaniei si a oricarei rugaciuni. Ajuta-ne, Doamne, asa sa ne simtim adevarul nostru, dupa chipul Tau, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, cu rugaciunea catre Tine, catre Maica Ta Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii. Amin. Amin. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

(crestinortodox.ro)

Interviu cu prof. dr. în Etnomuzicologie Maria Tănase Marin (II)
(urmare din ediția de ieri, 26 iulie 2019)

Elogiu vestimentației

R.: Ce sfat le dați tinerilor interpreți care aspiră la glorie?
M.T.M.: Oriunde ar evolua, în țară sau în străinătate, la Roma, Paris sau Bertea, esențială rămâne pregătirea… dinainte de spectacol, în special aspectul vestimentar. Există un anumit ritual. Cu o oră înainte de spectacol, artistul să fie costumat. Pe scenă trebuie să fii impecabil, pregătit cum te-ai duce la împărtășanie. Când nu poți să scoți apă de piatră seacă, mai bine te lași.
R.: Și următoarea treaptă?
M.T.M.: La nivel mediu valoric, va mai exista o treaptă: cea de interpret consacrat. Până acolo e drum lung, înseamnă o popularizare foarte bine făcută. Dar întâi de toate: ținuta, vestimentația, felul cum te… porți, prin asta te consacri. Vestimentația îți conferă distincție. Costumul popular să fie foarte bine pus la punct și să reprezinte zona: Maramureș, Prahova etc. Apoi, vocea ta trebuie să fie foarte bine personalizată. Într-atât încât să ajungi să fii recunoscut de ascultători la radio sau să apari la televizor fără să ți se titreze numele. Doi: repertoriul este de mare importanță. Un interpret nu trebuie să aibă o mie de cântece în repertoriu. Lucreția Ciobanu s-a lansat cu două, trei cântece. Pentru că a fost și este o femeie deșteaptă și a știut că publicul trebuie s-o identifice prin cântec. După aceea vine repertoriul. Să ne amintim care sunt piesele reprezentative ale lui Gheorghe Roșoga, ce cântă Mioara Velicu sau Sofia Vicoveanca. (Reporterul fredonează un cântec din repertoriul Vicoveancăi). Vedeți că știți? Și nu sunteți interpret de muzică populară. Să mai dăm un exemplu: Miruna Ionescu s-a consacrat cu ”Maică, m-ai crescut de mică”, din repertoriul Ilenei Sărăroiu.
R.: Să înțeleg că aveți cunoștințe temeinice și în domeniul portului popular?
M.T.M.: Desigur. Când umblam cu magnetofonul studiam și portul popular.

Autentic și tradițional 

R.: Se vorbește mult despre autentic. Teama iubitorilor de muzică populară de-aici provine: din faptul că mulți interpreți se îndepărtează de sursă, fiind contaminați de ”modernități”…
M.T.M.: Autenticul, în sensul pur, nu mai există, se pierde prin mesagerul lui, care este interpretul. Există tradiționalul. Dar când vorbim despre autentic, nu mai poate fi vorba despre femeia de la țară, acompaniată de un fluier sau un caval. Intervine orchestra sau taraful. Când preiei de la sursă, poți interveni cu ”floricele” sau ”întorsături”, dar fără a deturna sensul autentic, ceea ce propui trebuie ”să fie de acolo”: Ardeal, Muntenia etc.
R.: Avem profesori buni la țară?
M.T.M.: Avem mulți profesori buni. Dar să nu credeți că orice interpret este și profesor. Eu doresc ca elevii mei să mă depășească. În sufletul meu nu și-a găsit niciodată loc egoismul, de aceea sunt și interpret și profesor. Timpul a selectat. Se știe, la nivel de județ și de țară, că sunt foarte mulți tineri din Prahova care răzbesc cu adevărat și că eu îi sprijin mai departe. Și nici eu nu lucrez singură. Să nu uităm că la Școala de Artă m-am completat foarte bine cu Felicia Ispas. Nu-i numai un co-repetitor, ci ne completăm, în primul rând în sensul de a ne consulta: cum să-i îmbrăcăm pe interpreți, ce cântece li s-ar potrivi…
R.: De când sunteți la Liceul de Artă?
M.T.M.: Din 1999, când am înființat o clasă de canto popular. Am primit sprijinul domnului director de la acea vreme Florian Nistoroiu în realizarea unei clase speciale de folclor și a grupului vocal ”Ciuleandra”. Ne putem mândri cu premii la olimpiadele și concursurile naționale, în fiecare an.

La Jocurile Olimpice de la Atena

Reporter: Ideea de a vă lua acest interviu ne-a venit după ce am aflat că ați fost la Jocurile Olimpice de la Atena. La ce probă ați participat?
Maria Tănase Marin: (cu un zâmbet) La cea de folclor românesc. Invitația de a merge în Grecia a venit din partea Primăriei Ploiești, care a dat curs unei alte invitații, venite din partea oficialităților elene. Am fost cu grupul ”Ciuleandra”. Am plecat cu elevele mele Georgiana Baciu, Andreea Rusu, Georgiana Baniță, Silvia Măgureanu, Alisa Toma și Alexandra Cernat. Alături de ”Ciuleandra”, a participat și clubul de debate și un grup de elevi olimpici din Ploiești. Pot să spun că pentru ei a fost o vacanță minunată.
Am participat la programul cultural, numit ”Pace și cultură”, program adiacent ”Jocurilor Olimpice de la Atena. La acest program cultural au participat 22 de țări. A fost o experiență interesantă. Am făcut schimburi culturale și de adrese cu delegațiile participante.
R.: Cum era structurat programul?
M.T.M.: În fiecare seară, câte o țară își prezenta programul artistic pe scenă, în aer liber, ceea ce aveau mai bun. În program era prevăzută și o prezentare a orașului din care proveneau artiștii.

Medaliată de Elisabeta Lipă

R.: Ce v-a emoționat cel mai mult?
M.T.M.: Am avut marea bucurie să ne întâlnim cu ”aurul” canotajului românesc. M-au impresionat fetele de la canotaj. Elisabeta Lipă, marea noastră campioană, mi-a pus medalia ei de aur la gât. A zis că și eu o merit.
Din delegația noastră au mai făcut parte profesorii însoțitori ai grupurilor, oameni extraordinari. Domnul Constantinescu, doamna Mioara Gheorghe, doamna profesor Hanganu, doamna Ionescu, de la Școala 32, doamna Georgescu, de la Primărie.
R.: Cum a fost primit programul propus de dvs.?
M.T.M.: Programul artistic al Liceului de Artă din Ploiești a avut mare succes. În deschiderea festivalului, am prezentat un fragment din obiceiul cununii din Maramureș.
Deși nu era prevăzut în program, la închiderea festivalului ”ne-au furat grecii” – cum spunea cineva – și am prezentat cântece și dansuri din Moldova, Oltenia, Ardeal și, mai ales, Prahova. A trebuit, pe suta de metri, să pregătesc grupul vocal– folcloric și din punct de vedere coregrafic.

Greci încântați

R.: Ce-ați mai făcut la Atena?
M.T.M.: Acolo, trei-patru ore pe zi acordam pregătirii pentru dans. M-a impresionat delegația Ucrainei, care s-a prezentat foarte bine, cu două serii de dansatori însumând 50 de artiști. Întrucât am avut foarte multe solicitări, am luat două fete din grupul olimpic și le-am făcut dansatoare!! A ieșit foarte bine. Am realizat cu adevărat proporțiile succesului pe 29 august, când am fost invitați – cum vă spuneam – și la spectacolul de închidere a Jocurilor Olimpice, alături de Ucraina și Grecia. Între 13 și 30 august, am avut o serie de spectacole în aer liber, în diverse locuri din Atena.
R.: Suntem informați că ați ajuns cu întârziere la Atena. De ce?
M.T.M.: Mi-am plătit, pe 17, biletul de avion, din dorința de a avea o reprezentare frumoasă în Grecia, cu grupul ”Ciuleandra”. Și mi-am mai luat și concediu fără plată de la TVR. N-am putut să ajung de la început, deoarece în perioada 11-15 am avut tabără de creație în județul Mehedinți, la Drobeta Turnu Severin, apoi concursuri la Băile Herculane, Orșova… A fost, întâi de toate, a III-a ediție a Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular pentru Copii ”Cristian Răchitan”, desfășurat în județul Mehedinți. Anul acesta, trofeul a fost câștigat de o fată din Bistrița-Năsăud. La anul, Festivalul se va desfășura la Bistrița. E ca la Eurovision, unde țara câștigătoare organizează ediția următoare a concursului.

”Crescută” de Maria Tănase

R.: Prahova ce premii a obținut?
M.T.M.: Noi am obținut Premiul Special al Juriului, prin Cristina Vrânceanu, și Premiul II, prin Mihaela Precup.
R.: Aveți vreun supranume? ”Privighetoarea”, ”Ciocârlia”, eventual ”a Carpaților”?
M.T.M.: (zâmbind) Nu. Dar umblă prin TVR legenda că aș fi crescută de Maria Tănase, marea noastră cântăreață. Dar Maria Tănase a decedat în 1963, când eu de-abia mă născusem. Legenda a pornit de la faptul că avem același nume. 

Doamna doctor 

R.: Ați adus mai devreme vorba despre doctorat. Ce titlu poartă  teza?
M.TM.: ”Muzica folclorică prahoveană în actualitate”. O lucrare de cercetare, în exclusivitate. Am primit titlul de doctor în etnomuzicologie cu calificativul ”cum laude”. Am fost cooptată și în proiectul UNESCO de salvare a patrimoniului.
R.: Felicitări! Dați-ne, vă rog, două voci ale muzicii populare românești care vă impresionează din cale-afară!
M.T.M.: Când spun voce eu mă gândesc și la repertoriu. Așadar: Grigore Leșe, din Țara Lăpușului, și Nineta Popa, care reprezintă două zone folclorice, Vâlcea și Mărginimea Sibiului.
R.: Acum, la final, aș dori să ne referim puțin și la emisiunile folclorice de la televiziune, gen ”Folclorul contraatacă”…
M.T.M.: Există două căi: una care ajută, alta care nu ajută la conservarea și continuitatea folclorului. Cea care nu ajută e foarte bine imprimată în memoria recentă a oamenilor, prin obiceiuri de calitate discutabilă. Nu dau exemple. E o publicitate ostentativ făcută și foarte densă. Pe când cealaltă cale, publicitatea făcută prin Radio și TVR, ajută. Pentru că posturile naționale au o anumită responsabilitate în această privință. Aceste două căi se amestecă în… show-uri. Dacă mi se propune să fac o emisiune de dance sau de operetă spun că nu este specialitatea mea. Alții fac de toate. Că merge și-așa. Dar problema tocmai asta este: că nu merge și-așa.

”Tudor Gheorghe a fost preocupat doar de carierea lui”

R.: Într-un interviu pe care i l-am luat, cunoscutul rapsod Tudor Gheorghe afirma că toate eforturile sale de a promova cântul popular – în sensul valorificării sale creatoare – în rândul tinerilor au fost sortite eșecului. Spune: ”Cu mine se încheie – elegant – o epocă”.
M.T.M.: E frumos spus, dar este punctul său de vedere. Tudor Gheorghe este un foarte mare artist, dar depinde la câte manifestări folclorice participă, pentru a vedea cum stăm cu urmașii. Din punctul meu de vedere, folclorul este pe mâini bune. De fapt, Tudor Gheorghe a fost preocupat, în opinia mea, doar de cariera lui. Mă bazez pe faptul că sunt copii și tineri talentați, care se prezintă cu o vestimentație impecabilă. Unii nu sunt foarte bine pregătiți la prezentarea cântecului. La nivel național (dar nu în toate județele) sunt profesori și îndrumători buni.
R.: Există o bază de selecție?
M.T.M.: Avem o bază de selecție foarte largă. Țara noastră are foarte multe talente, se cântă mult. Din mulțimea asta de talente, timpul va cerne adevăratele valori. Pentru aceasta trebuie ca specialiștii să susțină valorile pentru a putea perpetua cântul românesc. Și i-aș îndemna să nu uite niciodată că folclorul este emblema, sufletul unei nații.

                                                                             Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Interviu cu prof. dr. în Etnomuzicologie Maria Tănase Marin (I)

Maria Tănase Marin, cunoscuta interpretă a cântului popular, este: prof. dr. în Etnomuzicologie (cu lucrarea ”Muzica folclorică prahoveană în actualitate”), titlu obținut la Universitatea Națională de Muzică din București, unde este profesor la catedra de folclor; profesor de canto popular și folclor la Școala populară de Artă și Colegiul de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești; dirijor, fondator al Ansamblului Folcloric ”Ciuleandra” din Ploiești;  realizator și producător de emisiuni folclorice la TVR. A obținut numeroase premii naționale și internaționale cu ansamblul și elevii pe care i-a pregătit, unii dintre aceștia devenind interpreți apreciați, actori, prezentatori TV, profesori. Activitatea de decenii în slujba cântului popular i-a fost răsplătită cu numeroase premii naționale și internaționale.
Ne oprim aici cu enumerarea aspectelor biografice și a meritelor Mariei Tănase Marin, întrucât multe dintre acestea vor fi amintite pe parcursul interviului pe care ni l-a acordat, cu ani în urmă, după un lung șir de succese, perioadă încununată cu participarea la Jocurile Olimpice de la Atena și obținerea titlului de ”doctor”. Interpreta, profesoara și realizatoarea TV ne-a dezvăluit – ”sine ira et studio” – și câteva aspecte din culisele meseriai și ale unor instituții în care și-a desfășurat activitatea. Așadar:

Răsună valea

Reporter: Când ați auzit sunetul muzicii?
Maria Tănase Marin: Aveam câțiva anișori. Ascultam la difuzor și reproduceam orice tip de muzică: ușoară, populară, clasică, nu numai vocală, ci și instrumentală. Bunicul meu mă asculta cu atenție și zicea tot timpul: ”Fata asta va fi cântăreață”. Din clasa a IV-a, cântam piese din repertoriul Luminiței Dobrescu, Doinei Badea, Angelei Moldovan. Îmi amenajase bunicul un leagăn în grădină, sub un nuc. Mă legănam și cântam de răsuna valea. Aveam și plămâni… Învățătorul din comună, Diboș îl chema, m-a remarcat și m-a pus să cânt la toate serbările. Înființase și un grup vocal pe lângă mine, care mă ajuta la refrene. Exista sâmburele pasiunii în sufletul meu. Se dezvolta odată cu înaintarea în vârstă, fără studiu și fără vreun imbold din partea părinților. Învățam cântece, îmi făcusem și un caiet în care îmi scriam textele melodiilor. Exista înclinația și pasiunea pentru muzică, asta este sigur.
R.: Când ați început să vă șlefuiți calitățile?
M.T.M.: În clasa a IX-a. Intrasem, în 1975, la Liceul ”Nichita Stănescu” (fost ”C.D. Gherea”). Profesorul de muzică, domnul Stănculescu, a făcut o selecție pentru corul școlii și a zis: ”Tu nu ești pentru cor. Trebuie să cânți muzică populară. Te voi trimite la Palatul Culturii să te pregătești”. La Școala Populară de Artă profesoară mi-a fost, vreme de trei ani, doamna Georgeta Dobrinescu. În paralel cu școala populară am desfășurat o activitate prodigioasă. Eram invitată și trimisă la concursuri de Palat, de Casa de Cultură a Sindicatelor, de Filarmonică. În 1979 a început cu adevărat pregătirea mea în domeniu, în sensul că am avut un om care s-a preocupat de repertoriul meu și de viitorul meu muzical. Acesta era Puiu Drăgan, de la Ansamblul Folcloric ”Chindia”.

Susținătorii

R.: Cine v-a mai îmboldit?
M.T.M.: Domnul Drăgan m-a îndrumat spre un repertoriu zonal, pentru că eu cântam de peste tot, fără să mă preocupe zona din care proveneau cântecele. În aceeași perioadă, trei oameni la care mergeam la pregătire mă ajutau la ”bagaj”: Puiu Drăgan, Leonida Brezeanu și Gigi Grama, directorul orchestrei de la Uzina ”1 Mai”.
R.: Se îngrămădeau… sponsorii?
M.T.M.: Exista și finanțare, nu ca acum. Știți cum era: cei care activau în cadrul ansamblului beneficiau de scoatere din producție. Tot în ’79 am înregistrat două cântece cu orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române, unde dirijor era Paraschiv Oprea. Acesta a reprezentat debutul meu la Radio. A urmat apoi o colaborare constantă cu Radiodifuziunea Română. Am înregistrat cântece cu orchestra Radiodifuziunii, având la pupitru pe Ionel Budișteanu, Ion Albeșteanu sau Marius Olmazu. Nu mi-a fost suficient doar cântatul. Pe mine mă preocupa să știu mai multe.

Mari artiști, mici răutăți 

R.: Ați beneficiat de companii selecte. Marii artiști v-au împărtășit din tainele lor?
M.T.M.: Pot să spun că – n-o luați ca pe o critică! – nu mi-a plăcut atmosfera de la cabinele artiștilor. În primul rând, pentru că nu exista un dialog. Mă așteptam la mai mult de la marii artiști. Am avut ocazia să cânt cu Maria Ciobanu, Gabi Luncă, Romica Puceanu, Maria Cornescu în spectacole unde evoluau și Stela și Arșinel, spre pildă.
R.: Bârfe, șmenuri, șușanele? Unde vă situați dvs.?

M.T.M.: M-am studiat, analizat cu ani în urmă și acum, la maturitate. Astăzi văd totul cu alți ochi. Nu mă prea atrăgea atmosfera din jurul meu. Mici bârfe, rețete culinare, unele răutăți. Preferam să stau de vorbă cu magazionerele sau cu femeile de serviciu. Discutam cu ele tot felul de probleme și necazuri.

Fata cu magnetofonul

R.: Nu v-a impulsionat nici o stea? Cum ați rezistat?
M.T.M.: Tot timpul îmi lipsea ceva. Și, cum vă spuneam, nu aveam pe cineva care să mă îndrume pe drumul ăsta. Fiecare îți indica doar o bucățică de drum. Nu prea aveau ce să-ți spună. Am luat atunci o hotărâre… crucială: m-am transformat într-un mic cercetător, pe cont propriu. Mai întâi, mi-am cumpărat un magnetofon. Plecam de două ori pe săptămână în județ. Întrebam în gară: ”Unde pleacă trenul ăsta?”. Păi, la Cărbunești, la Aluniș… Ajunsă la destinație, îl întrebam pe primul venit: ”Cine cântă aici?”. ”Țața Leana”. Nu mă duceam cu mâna goală în casa omului. Duceam ba o sacoșă cu zahăr, ba o sticlă cu untdelemn, ba o pungă cu orez. Mi s-a dus buhul că eram culegătoare de cântece. Femeile au dat sfoară pe la șezători și la culesul porumbului că vine o fată cu un magnetofon. După ce le-am devenit familiară veneau ele la mine, la Ploiești, și mă îndemnau: du-te și la cutare!

Vânător – culegător

R.: Cum ați profitat de recunoașterea celorlalți?
M.T.M.: Niciodată nu m-am grăbit. N-am urmărit să ajung ”mare”. Eram preocupată numai de cunoaștere. Am strâns foarte multe cântece. Am hotărât că trebuie să le ofer și elevilor mei de-a lungul timpului, nemaivorbind de faptul că s-au dovedit a-mi fi de mare folos în teza de doctorat.
R.: Făceați o selecție a cântecelor?
M.T.M.: Eram preocupați întâi de toate de culegerea acestor cântece, ”scormoneam” după ele sau le ”vânam” din zbor, dar nu-mi dădeam întotdeauna seama care sunt de valoare. Până când i-am cunoscut pe profesor universitar Gheorghe Oprea și pe profesor Emilia Comișel. Ei făceau parte din juriile concursurilor la care participam. Cu îndrăzneală, i-am solicitat să mă primească, să mă asculte. Mă duceam cu banda sau le cântam cum le învățasem. Am înțeles că interpretul are o datorie foarte grea: de a prelua cântecul de la sursă și de a-l prezenta cât mai fidel în fața publicului. Vorbim despre o obligație de fidelitate. În clipa în care intervin dirijorii să le aranjeze, iar interpretul vrea să fie original cu orice chip, cântecul nu mai are valoare. Țăranul, cu toată influența TV și radio, își păstrează cu sfințenie specificul, obiceiurile, dorul și durerea prin cântec. Fără partitură, pentru toată viața.

Cu Hrușcă, Șeicaru, Minculescu, Bitman & comp

R.: Din ce bani cumpărați zahărul și alte produse pe care le ofereați? Erați căsătorită? Vă ajuta soțul? Am înțeles că părinții nu prea agreau pasiunea dvs.
M.T.M.: Așa este. Părinții mei n-au fost niciodată de acord să îmbrățișez o carieră artistică, nici cu preocuparea mea de culegător. Dacă n-ar fi fost bunicul… Încercau să mă îndrume spre altceva, ”că muzica nu-i o meserie” – îmi ziceau. Dar tot am făcut muzică. După Revoluție, având și un soț înțelegător, care m-a sprijinit mult, am putut da curs pasiunii mele. Eram angajată la ansamblul de la ”1 Mai”, ”Dacia” se numea. Munca mea consta în repetiții. Cu acest ansamblu am plecat în foarte multe țări.
R.: Când v-a recunoscut Națiunea?
M.T.M.: Era prin ’84–’85. Am fost cooptată în Cenaclul ”Flacăra”, unde firea mea, înclinată spre disciplină și seriozitate, m-a slujit. La cenaclu am cunoscut mai mulți experți. Acolo am avut ce să învăț. Eu am prins seria cu Hrușcă, Șeicaru, Ducu Berzi, Cristi Minculescu, Dan Bittman etc. Pot să spun că lansarea mea la nivel național aici s-a produs. 

Pedagogul. Primii elevi 

R.: Ați îmbrățișat și o carieră pedagogică. Nu erați destul de ocupată?
M.T.M.: Activitatea pedagogică am început-o în ’93. Eram studentă în acea perioadă. Am început la Școala Populară de Artă, unde director era domnul Costel Manolache. El mi-a dat mână liberă pentru înființarea unei secții de folclor. Am venit cu drag. Sunt 11 ani de-atunci. (Cu o undă de melancolie în glas) Am învățat – cu timpul – și meseria de pedagog. Primii mei elevi pe care mi-am încercat toate modelele de lucru învățate și la Conservator au fost Miruna Ionescu, Iuliana Tudor, Ramona Păun.

… și-a rămas doar una 

Reporter: Cum ați ajuns la TVR?
Maria Tănase Marin: Lucrez ca redactor la TVR, la secția de… folclor, din ’94. Toate s-au îmbinat armonios și fericit. Pot să spun că este un mare noroc pentru un om, un privilegiu să beneficieze de posibilitatea de a mediatiza rezultatele muncii sale.
R.: Cine v-a chemat?
M.T.M.: S-a anunțat examen pe post de redactor și… am participat. Erau trei examene: telegenie; Radio – TV, dialoguri, prezentări de emisii diverse; examen scris (multiple subiecte din domeniul folclorului). Au fost 28 de concurenți. După o lună de ucenicie au fost acceptați cinci. În perioada aceea, regula era ca un an să se învețe meserie și abia după aceea erai titularizat. Acum nu mai e așa. Și la școală am avut susținere, și din partea soțului.
R.: Erați mulțumită de salariu? Sau pasiunea…
M.T.M.: În acel an nu se plătea.
R.: !!!
M.T.M.: Cei de la TVR nu știau că fac naveta, pentru că se impunea obligația de a avea domiciliul stabil în București. După acel an, am rămas doar eu. De vreo câteva ori am stat în sala de așteptare a gării și prin birourile de la TVR. Eu susțineam că-mi pregătesc emisiunile. Spuneau toți: ”Ce silitoare e fata asta!”. Dar, de cele mai multe ori, venea soțul cu mașina și mă lua acasă.

”La TVR, am <<furat>> de la cine am putut”

R.: Cine v-a fost mentor la televiziune?
M.T.M.: Nu întrebam niciodată. Nimeni nu-ți spunea nimic în TVR. ”Furam”. Scriam termenii de specialitate, apoi, când ajungeam acasă, îi căutam prin dicționare tehnice. Cum spuneam, după un an a urmat examenul de titularizare. Întrebările mi se păreau acum atât de ușoare… Am învățat ceva meserie de la Marioara Murărescu. Am mai învățat să ”fur” și de la cine. În acest domeniu îți trebuie o rezistență psihică foaaarte mare! Nu mă interesa absolut nimic: nici ce zice vecinul, nici ce spun prietenii. Nu plecam urechea. Toată consultația se reducea la o singură persoană: a soțului.

”Niciodată nu poți să reușești în viață dacă vrei să fii pe placul satului”

R.: S-a dovedit eficientă această opțiune?
M.T.M.: Îmi zicea bunica: ”Niciodată nu poți să reușești în viață dacă vrei să fii pe placul satului”. Am considerat că tot ceea ce fac reprezintă un rol greu pe care trebuie să-l joc bine. Și eu consider că lucrul cu omul e foarte greu. Toată lumea vrea să ajungă cât mai repede sus. Puțini realizează că scena trebuie călcată de valori, iar valorile se formează în timp. Le mai spun elevilor mei că nu pot urca niciodată două trepte ale scării dintr-o dată, că obosesc sau n-ajung la a doua treaptă dacă-s prea micuți, necopți. Aluatul de la cozonac nu poți să-l pui pe tavă până nu s-a umflat coca. Am constatat cu durere că unele fete de la Ansamblul ”Ciuleandra”, pe care-l conduc, au o pasiune mai degrabă pentru succes, nu pentru calitatea actului artistic. Și au ceva vechime, unele de șapte-opt ani.

Gumuschane

R: Remarc mult patetism în cuvintele dvs. Apropo: care este statutul grupului ”Ciuleandra”?
M.T.M.: ”Ciuleandra” este un grup format de mine, ansamblu privat. Ansamblul Folcloric de Cântece și dansuri ”Ciuleandra” a luat ființă în urmă cu mai bine de 20 de ani. Activează în cadrul său copii din toată Prahova, până la clasa a IX-a. În acest interval, am obținut rezultate spectaculoase în țară și în afară. Ni s-a alăturat, cu sprijin logistic, Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. N-am cuvinte pentru a-i mulțumi domnului director Ioan Bălcinoiu, om care a pus mult suflet pentru promovarea grupului. Instructor al ansamblului e domnul Nini Brașoveanu. Am câștigat premii la concursuri internaționale. Unul foarte important este la un festival desfășurat în Turcia, ”Gumuschane”. Am obținut trofeul festivalului pentru valoarea artistică a programului prezentat.
(Sfârșitul primei părți. Urmarea în ediția de mâine, 27 iulie 2019)

                                                                                          Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

În iunie 2016, Regatul Unit a votat, în cadrul unui referendum, pentru a părăsi UE. În toamna anului 2019, Regatul Unit a solicitat o prelungire a termenului. Cu ocazia summitului extraordinar din aprilie, liderii UE au căzut de acord să amâne Brexitul până la 31 octombrie 2019, de comun acord cu Regatul Unit. Povestirea noastră arată cum a reacționat UE la Brexit.

At the special summit on 10 April EU leaders agreed to delay Brexit until 31 October 2019.

If the withdrawal agreement is ratified by both sides earlier, the UK will leave on the first day of the following month, leaders said. The decision was taken in agreement with the UK.

“Please do not waste this time.”
Donald Tusk, President of the European Council

From the moment the UK’s referendum result was announced, the EU underlined that it would respect Britain’s decision. A joint statement issued immediately after the result said:

“In a free and democratic process, the British people have expressed their wish to leave the European Union. We regret this decision but respect it.”

There have been many rounds of talks since then, and from the start, the EU was ready to negotiate as soon as the UK had notified its intention to withdraw. As the EU treaties foresee the possibility of a withdrawal in the now well-known Article 50, the process ahead was well defined.

There have been complex matters to resolve, but the priority has been to ensure an orderly withdrawal of the UK in order to reduce uncertainty and disruption for citizens, businesses and member states alike.

And throughout, the EU has consistently stood by its determination to be united, transparent in its position and prepared for the future, and to do everything in an orderly way and within the legal framework defined by the EU treaties.

Dragii mei,

Se intampla adesea sa nu recunoastem sfintenia de langa noi, din ochii nostri, practic.

Asa s-a intamplat, de exemplu cu Sf Siluan Athonitul pe care putini dintre calugarii de la Sf. Pantelimon l-au crezut un sfant. Sunt nenumarate cazurile astea si din pacate se repeta.

Unul din cazurile pe care vi le aduc in atentie este cel al Pr. Tanase de la Valea Plopului. Fiti atenti la urmatoarele FAPTE CONCRETE:
– I-au trecut prin mana mii de copii pe care I-A SALAVAT DE LA AVORT, CONVINGAND MAMELE SA NASCA
– A reusit sa convinga tot satul sa lucreze in timpul comunismului zi si noapte la cosnstructia unei Biserici. Vezi postarea de mai jos.
– A reusit sa creeze un centru social unde sunt ingrijiti 400 copii si zeci de batrani convingand oamenii sa doneze si sa ajute. Zi de zi vin EXACT LA TIMP lucrurile necesare.
– Duce o lupta CRANCENA contra avortului si multe altele.

INTREBARI:
– De unde credeti ca are energia necesara sa faca aceste lucruri?
– Cine credeti ca il ajuta?
– Cat de mult credeti ca se lasa in voia Domnului?
– Cta de multa incredere in Dumnezeu credeti ca a avut TOATA VIATA LUI?
– Dupa ce cititi viata Sf. Stelian, nu vi se pare ca seamana?
– Nu vi se pare viata sa asemanatoare cu a oricarui sfant marturisitor?

Ca ORICE SFANT este genul de om care lasa pe Dumnezeu sa lucreze prin el. Slava lui Dumnezeu ca face asta si bucurie Parintelui ca Il lasa pe Hristos sa lucreze prin el!

Am ales o predica INFRICOSATOARE a sa pe care va rog sa o vizionati integral. Credeti-ma ca o sa va folositi mult!

Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Ca urmare a proiectului depus de Asociația Culturală „24pharte”, la registratura Primăriei Ploiești, în vederea continuării seriei taberelor de sculptură monumentală din Parcul Municipal Vest al orașului, Consiliul Local al municipiului a dat hotărârea cu nr. 229 din 22 VII 2019, prin care a aprobat Regulamentul de desfășurare a Taberei internaționale de sculptură monumentală „Muzeul în aer liber de Artă Contemporană” Ploiești 2019, ediția a II-a.

Propunerea a fost făcută de d-nii viceprimari Cristian Mihai Ganea și George Pană și a fost aprobată de toți reprezentanții ploieștenilor, indiferent de simpatiile politice. Ședința a fost condusă de d-l Sorin Botez.

După cum se menționează încă din prima propoziție a hotărârii de consiliu amintită, seria acestor evenimente va avea, odată cu această ediție a doua, o dimensiune europeană și internațională și va fi „organizată în contextul realizării în viitor a Muzeului în aer liber de Artă Contemporană Ploiești”.

Perioada de desfășurare a taberei este 17 august – 15 septembrie 2019, iar tema acestei ediții are în vedere modernitatea europeană precum și rădăcinile ei creștine.

(Centru de Presă)