Promovate

Dragii mei,

Un lucru deosebit de important pe care l-am auzut la Frasinei este despre raspunsul la chemarea Lui Hristos.

Sf. Ap. Pavel a tinut o predica in Areopag (F.A.17:16-34) si la sfarsit reactia majoritatii a fost- “Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi altădată.” FA; 17,32
Este exact ceea ce se intampla si acum. Multa lume zice ca asta este o treaba pentru cei mai in varsta “care au timp”, pentru ca noi acum TREBUIE sa ne traim viata. Ma inspaimanta acest TREBUIE care apare des dar nimeni nu stie sa spuna de unde provine acesta. Este zilnic inoculat si zilnic repetat in tot felul de discutii.

Il vom numi setul 1 de trebuie.
– Trebuie sa ne luam casa
– Trebuie sa mergem si noi la Paris
– Trebuie sa imi iau nu stiu ce model de masina
– Trebuie sa divortez de X pentru ca ….ceva
– Trebuie sa scapati de “persoanele toxice” din jur ETC

Am intrebat ce este de facut cu toti acesti trebuie si mi s-a raspuns- Oamenilor le TREBUIE alta perspectiva.

Comun tuturor celor ce fac astfel de afirmatii este faptul ca ei cred ca viata are doar 2 etape – In pantecele mamei si viata asta. Nu costientizeaza ca mai exista si etapa VIETII VESNICE.

Sigur unii acepta asta, dar asa…ca pe o teorie de discutie si in care vom auzi des expresia “parerea mea despre asta este….”

Si atunci? Ce facem? Iata ce am fost eu intrebat:
– Cine este Hristos pentru tine? Nu ce ai citit despre, nu ce spun altii ci sa te intrebi sincer “Cine este Hristos pentru mine?”

Daca raspunsul o sa fie cel corect o sa apara un alt set de TREBUIE in viata noastra.

Setul 2. De exemplu:
– Trebuie sa-mi dau seama ca nu stiu cand o sa mor
– Trebuie sa fiu pregatit IN ORICE MOMENT SA MOR si sa dau raspuns bun la Judecata.
– Trebuie sa hranesc si sufletul nu numai trupul
– Trebuie sa ma Impartasesc pentru ca “dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” Ioan 6; 53
– Trebuie să vă naşteţi de sus. Ioan 3; 7
– Trebuie sa ma pregatesc ca sa ma pot impartasii. ETC

Cei ce apar in poza sunt dintre cei care au setul 2 de trebuie.

Dupa ce ati citit setul 2 ce credeti despre setul 1 de trebuie?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Dragii mei,

Va povestesc tot felul de intamplari de la Frasinei, pentru ca poate sunt utile pentru multi oameni.

Una din intrebarile care revine este cea din titlu.

Raspunsurile au fost:

1. Una din metode este chiar bataia. Nu merge cu oricine, dar la varsta si la persoana potrivita funtioneaza. Copilul TREBUIE SA STIE ca asta este o REGULA FERMA in familie.
Apoi intrebarea, parintelui a fost- DE CAND NU MAI MERGE? A fost vreodata? L-ati impartasit in fiecare Duminica pana la 7 ani?

2. Metoda exemplului personal. A intrebat parintele: VA RUGATI ACASA IMPREUNA? V-a vazut copilul cand va rugati personal? Daca da, el ce facea cand tu te rugai? L-ai lasat sa continue ce facea? Aici parintii mai recomandau sa ne aratam tristi in fata copiilor pentru motivul ca nu vin la Biserica. N-ar trebui sa fie greu pentru ca este dezastruos pentru un parinte ce raspuns va da la judecata pentru copilul incredintat de Hristos spre mantuire. La fel de mare NENOROCIRE este sa-ti vezi copilul MORT DUHOVNICESTE.

3. Metoda alierii familiilor. O alta recomandare a parintilor a fost sa se constitue aliante de 6-8 familii de credinciosi practicanti. Diferentele dintre varstele copiilor pot merge pana la 15 ani. Crestinii sa impartaseasca experienta lor in cresterea acestor copii si sfaturile primite de la duhovnici. De asemenea copii acestor familii sa se joace si sa petreaca timp impreuna.

Parintii recomandau ca TATAL sa faca mai multa rugaciune decat mama, pentru ca mama este mai ocupata. Asta nu inseamna ca mama nu trebuie sa se roage.

A intrebat o mama:
– Si ce fac daca sotul meu nu este credincios?
– Unde l-ai gasit? De ce l-ai luat asa? Te rogi tu si pentru el daca asta ti-ai asumat, a raspuns parintele.

Voi ce ziceti?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Ioana Bălan este o cunoscută și talentată cântăreață de muzică populară.

„Persoana care mi-a indrumat primii pasi in muzica populara romaneasca a fost mama, pentru ca, de la mama am mostenit acest har minunat, ca o frumoasa si de pret zestre, purtata cu mandrie in minte, in suflet si in glas.

Dragostea  pentru folclorul romanesc s-a inradacinat si a crescut odata cu mine. Ca o poveste populara din satele romanesti care inca se scrie, eu am continuat sa ii cant dorurile si iubirile, jalea si tristetea sufletului romanesc si sa-i expun frumusetea prin portul popular traditional.”

”Imi place ceea ce fac iar asta se reflecta in melodiile mele si in bucuria oamenilor care ma asculta si ma iubesc ca artist.”

”Am inceput prin a fi apreciata de cei apropiati, cu timpul eu, Ioana Balan, am cucerit publicul prin timbrul meu aparte, talentul și pasiunea nemărginită. Destinul mi-a scos în cale oamenii potriviți la momentul potrivit și păstrând în suflet vie flacăra pasiunii pentru muzica, am continuat să evoluez tot mai frumos, depășind mereu un alt nivel.”

(ioana-balan.ro)

Cenaclul “I. L. Caragiale” Ploiești – 15 iulie 2019

Fotoreportaj de Lucia Trandafir

Românca Simona Halep a devenit de mai multă vreme un simbol al performanţei sportive pe plan internaţional, fapt care a culminat cu obținerea trofeului Wimbledon 2019, cel mai vechi şi mai prestigios turneu de tenis dintre cele 4 turnee de Mare Şlem.

Apreciind realizările sale în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci, Patriarhia Română îi acordă campioanei Simona Halep Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române.

Data înmânării distincţiei va fi stabilită de comun acord.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

(basilica.ro)

“Intrand Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L pe El si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se. Si i-a zis Iisus: “Venind il voi vindeca”

Leprosul s-a apropiat de Domnul, pe cand Domnul Se pogora de pe Munte; sutasul, pe cand Domnul intra in Capernaum.

– Pentru ce nu s-au urcat pe Munte nici leprosul, nici sutasul ?

– Nu din pricina trandaviei – ca la amandoi credinta le era fierbinte -, ci ca sa nu intrerupa invatatura Domnului.
Apropiindu-se de Hristos, sutasul a zis: “Sluga mea zace in casa bolnav, cumplit chinuindu-se”.

Unii comentatori spun ca sutasul a spus pricina pentru care n-a adus cu el si sluga, pentru a se scuza. Nici nu era cu putinta, spun acestia, sa-l aduca; era paralizat, chinuit de dureri si pe moarte. Ca era pe moarte o spune evanghelistul Luca: “Era pe moarte”.

Sutasul socotea ca e de prisos sa-si aduci sluga la Hristos, pentru ca stia bine ca era de ajuns numai poruncii lin Hristos ca sa vindece pe cel bolnav.

– Si ce-a facut Iisus?

– N-a facut ce facuse mai inainte. Hristos de obicei urmeaza vointa celor care-L roaga; acum insa o ia inainte si nu numai ca-i fagaduieste sutasului ca-i va vindeca sluga, dar si ca se va duce in casa lui. O face ca sa aflam credinta sutasului. Daca nu i-ar fi fagaduit aceasta, ci i-ar fi spus: “Du-te acasa, sa fie vindecata sluga ta!”, n-am fi stiut cit e de mare credinta lui. La fel si cu cananeanca, numai ca in sens invers.

Sulasului ii spune, fara sa fie chemat, ca Se va duce acasa la el, ca sa afli credinta sutasului si marea lui smerenie; cananeencei insa ii refuza datul, pentru a face sa staruie in cererea ei.

Doctor intelept si iscusit fiind, stie sa dobandeasca cele contrarii prin contrarii. Intr-un caz, prin ducerea Sa de buna voie in casa sutasului; in celalalt, prin amanarea indelungata si prin refuzul Sau, descopera credinta femeii.

Asa face si cu Avraam, spunandu-i: “Nu voi ascunde de sluga Mea Avraam”, ca sa afli dragostea de oameni a lui Avraam si purtarea sa de grija pentru sodomiti.

La fel si cu Lot; ingerii trimisi la el au refuzat sa intre in casa lui, ca sa afli cat de mare era iubirea de straini a dreptului Lot.

– Ce a raspuns sutasul?

“Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”.

Sa ascultam aceste cuvinte toti cati avem sa-L primim pe Hristos! Ca e cu putinta sa-L primim si acum. Sa le ascultam, sa le urmam ca sa-L primim tot cu atita ravna! Cind primesti in casa ta pe cel sarac, pe cel flamand si pe cel gol, pe Hristos Il primesti, pe El Il hranesti.

“Ci zi numai cu cuvintul si se va tamadui sluga mea!”

Iata ca si sutasul, ca si leprosul, are despre Hristos parerea cuvenita Lui. Nici sutasul n-a zis: “Cheama-L pe Dumnezeu in ajutor!”, sau: “roaga-te Lui si cere-I!”, ci: “Porunceste numai!”. Apoi temandu-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, sa refuze, a adaugat:

“Ca si eu sunt om sub stapinire, avand sub mine ostasi; si spun acestuia: “Du-te ” si se duce; si celuilalt: ” Vino!” si vine; si slugii mele: “Fa aceasta!” si face”.

– Si ce-i cu asta, m-ar putea intreba cineva, daca sutasul credea ca Hristos este Dumnezeu? Pe mine ma intereseaza sa aflu daca Hristos incuviinta aceasta credinta, daca o intarea?

– Intrebarea este bine si intelept pusa. Sa o cercetam si vom vedea ca lucrul care s-a petrecut cu leprosul s-a petrecut si cu sutasul. Dupa cum leprosul a spus: “Daca vrei” – ca noi sustinem cu tarie Dumnezeirea si puterea lui Hristos, intemeiati nu numai pe cuvintele leprosului, ci chiar pe cuvintele Domnului; ca Domnul nu numai n-a vestejit parerea leprosului, ci a intarit-o si mai mult, adaugind chiar ce era de prisos sa spuna, adica: “Vreau, curateste-te!””, tocmai pentru a-i intari credinta – tot asa este drept sa vedem daca s-au petrecut la fel lucrurile si cu sutasul.

Si vom gasi ca s-au petrecut la fel. Cand sutasul a spus despre Domnul lucruri atat de mari, cand a marturisit ca are o atat de mare putere, Hristos nu l-a tinut de rau, ci i-a primit cuvintele si a facut mai mult decat ca le-a primit. Nici evanghelistul n-a spus numai ca Domnul a laudat spusesle sutasului, ci , aratand, cat de mult l-a laudat, spune ca S-a si minunat de credinta sutasului; si nu numai ca S-a minunat de credinta lui, ci l-a si dat ca pilda intregului popor si celorlalti, pentru a-i urma credinta.

Vezi, dar, ca fiecare din cei ce au fost martori la cuvintele Lui se mirau de puterea lui Hristos?

“Si se mirau si multimile de invatatura Lui, ca ii invata ca Acela are putere ”. Si nu numai ca Domnul n-a tinut de rau multimile, ci luandu-le, S-a pogorat cu ele de Munte, iar prin vindecarea leprosului, le-a intarit credinta.
Leprosul spunea: “Daca vrei, poti sa ma curatesti”; iar Domnul nu numai ca nu l-a mustrat, ci l-a si tamaduit si l-a curatit, asa precum leprosul Il rugase; iar sutasul I-a zis: “Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea”; iar Domnul, minunandu-Se de credinta lui, i-a spus:
“Nici in Israel n-am aflat atata credinta”

Dar iti voi dovedi Dumnezeirea lui Hristos pe o alta cale, contrara celei de pana acum. Marta nu I-a spus Domnului ce I-a zis leprosul si sutasul, ci cu totul dimpotriva: “Oricate vei cere de la Dumnezeu iti va da “, de aceea Domnul nu numai ca n-a laudat-o – cu toate ca-I era cunoscuta, apropiata si una din persoanele cu multa ravna pentru El -, ci chiar a mustrat-o si a indreptat-o, ca nu graise bine despre El, zicandu-i: “Nu ti-am spus ca de vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”.

A tinut-o de rau, ca pe o necredincioasa. Si iarasi, cand Marta I-a spus: “Oricate vei cere de la Dumnezeu Iti va da”, Domnul ii scoale din minte o parere ca aceasta si o invata ca El n-are nevoie sa primeasca o astfel de putere de la altul, ci El este izvorul bunatatilor, spunandu-i: “Eu sunt invierea si viata”; adica: “Nu astept sa primesc putere, ci fac totul cu propria Mea putere”.

De aceea Domnul il lauda pe sutas, il da ca pilda poporului, il cinsteste, dandu-i imparatia cerurilor si cheama si pe altii sa mearga pe urmele lui. Si ca sa afli ca a spus acestea ca sa invete si pe ceilalti sa creada cum a crezut sutasul, asculta precizia cu care evanghelistul arata acest lucru, spunand:

“Si intorcandu-Se, Iisus a zis celor ce veneau dupa El: “Nici in Israel n-am aflat atata credinta’’.

Gandeste deci si tu lucruri mari despre Hristos! Gandul acesta aduce credinta, imparatia cerurilor si celelalte bunatati.

Hristos nu S-a marginit sa-l laude pe sutas doar prin cuvinte, ci i-a dat, in schimbul credintei sale, sanatos pe cel bolnav, ii impleteste cununa stralucita si-i fagaduieste mari daruri, graindu-i asa:

“Multi de la rasarit si de la apus vor veni si se vor odihni in sanurile lui Avraam si ale lui Isaac si ale lui Iacov, iar fiii imparatiei vor fi aruncati afara”.

Hristos le vorbeeste cu mai multa indraznire, pentru ca facuse multe minuni. Apoi, ca sa nu creada cineva ca Domnul vrea sa-l linguseasca pe sutas cu aceste cuvinte, aratand tuturora ce suflet avea sutasul, i-a zis:
“Du-te, dupa cum ai crezut, fie tie!”.

Si indata a urmat vindecarea, marturie a puternicei credintei sutasului:

“Si s-a vindecat sluga lui din ceasul acela”.

Asa s-a intamplat si cu cananeanca; ca si aceleia i-a zis: “O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie precum voiesti! Si s-a vindecat fiica ei”.

Dar pentru ca evanghelistul Luca, istorisind minunea vindecarii slugii sutasului, adauga si alte fapte, care se deosebesc de cele spuse de evanghelistul Matei, este de neaparata treubuinta sa lamuresc si deosebirile acestea.

– Ce spune Luca?

– Ca sutasul a trimis la Iisus pe batranii iudeilor sa-L roage sa vina; Matei, dimpotriva, spune ca chiar sutasul s-a dus la Iisus si I-a spus: “Nu sunt vrednic”.

Unii comentatori spun ca e vorba de doi sutasi deosebiti, desi sunt multe asemanari intre istorisirile celor doi evanghelisti. Despre sutasul de la Luca, batranii poporului spun: “El ne-a zidit sinagoga noastra si iubeste neamul nostru” ; despre sutasul de la Matei Iisus spune: “Nici in Israel n-am aflat atita credinta”, dar despre cel de la Luca n-a spus ca:

“Multi vor veni de la rasarit si de la apus”, ceea ce ne face sa banuim ca sutasul de la Luca era iudeu.

Ce vom raspunde, deci?

Explicatia data de acesti comentatori este usoara, dar intrebarea este daca e si adevarata. Dupa parerea mea, in amandoua istorisirile evanghelice este vorba de una si aceeasi persoana.

– Cum poate fi una si aceeasi persoana, m-ar intreba cineva, cand Matei spune ca sutasul s-a apropiat de Domnul si I-a spus: “Nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”, iar Luca spune ca a trimis la Iisus pe batrinii iudeilor ca sa-L cheme sa vina?

– Sunt de parere ca Luca, in istorisirea sa, ne descopera linguseala iudeilor, ca in nenorociri oamenii sunt nestatornici si isi schimba de foarte multe ori parerile. Probabil ca sutasul, vrand sa plece la Iisus, a fost impiedicat de iudei, lingusindu-l si spunandu-i: “Ne ducem noi sa-L aducem!” Vezi ca chiar propunerea lor este plina de linguseala, pentru ca au spus: “Ne iubeste neamul nostru si ne-a zidit sinagoga”.

Nici nu stiu cum sa-l laude. Ar fi trebuit sa graiasca asa: “A vrut el sa vina sa Te roage, dar l-am oprit noi, vazandu-i nenorocirea si pe bolnav zacand in casa”. Asa ar fi trebuit sa graiasca, pentru a-I arata lui Iisus cat de mare este credinta sutasului.

Dar ei nu graiesc asa! Din pricina invidiei nici n-au voit sa descopere credinta sutasului, ci au voit mai bine sa umbreasca virtutea sutasului, pentru care venisera sa faca rugamintea, decat sa-si ajunga scopul venirii lor, laudandu-i credinta. Invidia e in stare sa intunece judecata. Dar Domnul, Care cunoaste cele ascunse, impotriva vointei batranilor iudeilor, l-a laudat pe sutas.

Ca aceasta este adevarata interpretare, asculta-l iarâsi pe Luca, care insusi da aceasta interpretare. El spune asa: “Si nefiind Iisus departe de casa, a trimis sutasul la El zicand: ” O, Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu”. Cand a scapat deci sutasul de gura batranilor iudeilor, a trimis la Iisus, spunandu-I: “Sa nu socotesti ca de lene n-am venit, ci m-am socotit nevrednic sa te primesc in casa mea”.

N-are importanta daca Matei spune ca sutasul n-a rostit aceste cuvinte prin prietenii sai, ci le-a rostit cu propria sa gura. Intrebarea este daca fiecare evanghelist a infatisat ravna sutasului si daca sutasul a avut despre Hristos parerea ce I se cuvenea. Se poate ca insusi sutasul sa se fi dus la Iisus, dupa ce a trimis pe prietenii sai, si sa-I fi spus aceleasi cuvinte.

Daca Luca n-a spus ca s-a dus sutasul la Domnul, apoi nici Matei n-a spus ca a trimis pe prietenii lui la El.

Nu este deci o contrazicere intre un evanghelist si altul, ci unul completeaza cele lasate la o parte de celalalt.
Uita-te ca Luca a laudat si in alt chip credinta sutasului, spunand ca “sluga lui era pe moarte”. Asta insa nu l-a deznadajduit, nu l-a facut sa-si piarda nadejdea, ci nadajduia cu tarie ca se va face sanatos.

Daca Matei a spus ca Hristos a zis: “Nici in Israel n-am aflat atata credinta”, iar prin aceste cuvinte a aratat ca sutasul nu era israilitean, iar daca Luca a spus ca a zidit sinagoga iudeilor, deci s-ar parea ca este iudeu, nici aceasta nu e o contrazicere intre Matei si Luca. Era cu putinta sa nu fie iudeu si totusi sa zideasca sinagoga si sa iubeasca poporul iudeu.

Tu nu-mi cerceta numai cuvintele sutasului, ci adauga la ele si slujba lui, si atunci vei vedea virtutea barbatului.
Ca mare este mandria oamenilor care sunt in slujbe si nici nenorocirile nu le moaie cerbicia. Omul imparatesc de la evanghelistul Ioan Il cheama pe Iisus acasa la el, spunandu-I: “Coboara-Te! Copilul meu trage sa moara”.

Sutasul nu-i ca acesta, ci-i cu mult mai bun si decit acest om imparatesc si decit cei care au coborat pe slabanog prin acoperisul casei.

Sutasul nu-I cere Domnului prezenta Sa trupeasca, nici n-a adus pe cel bolnav langa doctor. Aceasta arata ca nu avea o parere mica despre Iisus, ci una cu cuviinta dumnezeieasca.

De aceea a si spus: “Zi numai cu cuvantul!” nici n-a spus de la inceput: “Zi numai cu cuvantul!”, ci la inceput isi povesteste numai durerea; ca nici nu se astepta, din pricina marii lui smerenii, ca Hristos sa-i faca indata pe voie si sa Se duca acasa la el.

De aceea, cand L-a auzit spunand: “Eu venind il voi vindeca”, I-a spus: “Zi numai cu cuvantul!”.

Durerea nu i-a intunecat judecata, ci chiar in suferinta filozofa, uitindu-se nu atat la sanatatea slugii sale, cat la a nu parea ca face ceva necuviincios. Desi nu L-a silit el pe Hristos, prin rugamintile sale, sa-i vindece sluga, ci Hristos, de buna Sa voie, i-a fagaduit vindecarea., totusi si asa se temea sa nu para ca cererea ii depaseste dregaroria si ca primeste un lucru mai presus de merit.

Ai vazut intelepciunea sutasului? Uita-te si la prostia batranilor iudeilor, care spuneau: “Este vrednic sa-i faci darul acesta”‘. Ar fi trebuit sa faca apel la iubirea de oameni a lui Iisus; dar ei ii vorbesc de dregatoria sutasului; si nici nu stiu cum sa vorbeasca. Sutasul insa n-a grait asa, ci I-a spus ca-i cu totul nevrednic nu numai de binefacerea Domnului, ci si de primirea Sa in casa lui. De aceea, dupa ce a spus:

“Sluga mea zace in casa bolnav”, n-a mai adaugat: “Spune sa se vindece!”, temandu-se ca e nevrednic sa primeasca darul, ci I-a vorbit numai de durerea sa. N-a staruit mai departe in rugamintea lui, nici cand L-a vazut pe Hristos binevoitor, ci a ramas mai departe modest, pastrand masura cuvenita.

Daca cineva m-ar intreba: Pentru ce Hristos nu l-a cinstit pe sutas, ducandu-Se in casa lui?, ii voi raspunde asa: Hristos l-a cinstit foarte mult. Mai intai, pentru ca a aratat tuturor de ce simtaminte era insufletit sutasul cand a spus ca nu-i vrednic sa se duca in casa lui; apoi, pentru ca i-a dat imparatia cerurilor si l-a pretuit mai mult decat pe tot poporul iudeu. Pentru ca sutasul s-a socotit nevrednic sa-L primeasca pe Hristos in casa sa, a ajuns vrednic de imparatia cerurilor si vrednic de dobandirea bunatatilor de care se bucura Avraam.

– Dar pentru ce leprosul, m-ar intreba cineva, n-a fost laudat de Hristos, desi a spus lucruri mai mari decat sutasul? N-a spus ca sutasul atat: “Zi numai cu cuvantul”, ci ceva cu mult mai mult: “Voieste numai!”; aceleasi cuvinte pe care profetul le-a rostit despre Tatal: “Toate cate a voit a facut”.

– A fost laudat si leprosul. Cand Iisus i-a spus leprosului: “Du darul pe care l-a poruncit Moise spre marturie lor”, nu i-a spus altceva decat: “Vei fi acuzatorul lor, pentru ca ai crezut”. De altfel nu-i acelasi lucru sa crezi fiind iudeu si sa crezi nefacand parte din neamul iudeu. Ca sutasul nu era iudeu se vede si de acolo ca era sutas, dar si din cuvintele Domnului: “Nici in Israel n-am aflat atata credinta”.

Este mare lucru ca un om, care nu facea parte din neamul iudaic, sa aiba despre Hristos o parere atat de mare. Dupa socotinta mea, sutasul se gandea ca ostirile cele ceresti, bolile, moartea si toate celelalte se supuneau lui Hristos, asa cum i se supuneau lui ostasii sai. De aceea si spune: “Ca si eu sunt om sub stapanire”; cu alte cuvinte sutasul spunea: “Tu esti Dumnezeu, eu sunt om; eu sunt sub stapanire, Tu nu esti sub stapanire. Asadar, daca eu, om fiind si sub stapanire, am atata putere, cu mult mai mult Tu, Care esti Dumnezeu si nu esti sub stapanire”.

Sutasul voia sa-L incredinteze cu tarie pe Iisus ca nu rosteste aceste cuvinte ca sa arate ca este vreo asemanare intre ei, ci, dimpotriva, foarte mare deosebire. “Daca eu, spune sutasul, care sunt un supus si sunt sub stapanire, pot atata, datorita micii mele functii, incat nimeni nu-mi poate sta impotriva, ci se va face tot ce poruncesc , chiar cand poruncile sunt diferite – “Ca zic acestuia:”Du-te!” si se duce, si altuia :”Vino!” si vine”- cu atat mai mult vei putea Tu!”.

Unii citesc din Matei asa: “Ca daca eu, care sunt om”; apoi, dupa ce pun un semn de punctuatie, adauga: “Avand sub stapanirea mea ostasi”.

Tu uita-mi-te ca sutasul a aratat ca Hristos poate sa stapaneasca moartea ca pe un rob si poate sa-i porunceasca ca Stapan. Cand spune: “Vino!” si vine si: “Du-te!” si se duce , sutasul acesta spune “Daca poruncesti sa nu vina peste el moartea, nu va veni”.

Ai vazut cat era de credincios? Caci ceea ce avea sa fie cunoscut tuturora mai tarziu, sutasul o stia; stia ca Hristos are putere asupra mortii si vietii, ca pogoara la portile iadului si ridica.

Si n-a vorbit numai de ostasi, ci si de slugi, la care ascultarea e si mai mare. Si desi avea o credinta atit de puternica, se socotea totusi nevrednic.

Hristos insa aratandu-i ca este vrednic sa-i intre in casa, l-a cinstit si mai mult; l-a admirat, l-a laudat inaintea tuturora si i-a dat mai mult decat i-a cerut.

Sutasul venise sa ceara numai sanatate trupeasca pentru sluga sa si a plecat luand cu sine si imparatia cerurilor.

Ai vazut ca s-au si implinit cuvintele: “Cautati imparatia cerurilor si acestea toate se vor adauga voua”.

Pentru ca a aratat multa credinta si smerenie, Hristos i-a dat cerul si i-a adaugat si sanatatea slugii. Si nu l-a cinstit numai cu atata, ci i-a aratat ca intra in locul celor scosi din imparatia cerurilor.

Iar prin aceasta Hristos face cunoscut tuturora ca mintuirea se dobandeste prin credinta, nu prin faptele legii vechi.

De aceea darul imparatiei cerurilor nu este numai pentru iudei, ci si pentru pagani; si mai mult pentru pagani decat pentru iudei.

“Sa nu socotiti, spune Hristos, ca darul imparatiei cerurilor s-a dat numai sutasului! Darul acesta va fi dat intregii lumi!”

Spunea acestea, profetind despre pagani, dandu-le bune nadejdi. Ca in multimile de oameni, care Il urmau, erau si pagani din Galileea neamurilor.

Spunea acestea ca sa nu-i lase fara nadejde pe pagani si sa alunge din mintea iudeilor gandul ca numai ei sunt poporul ales.

Hristos nu vorbise pana acum de venirea paganilor la credinta, pentru ca nu cumva cuvintele Sale sa supere pe ascultatorii Sai si pentru ca sa nu le dea pricina de atac; prilejuit insa de credinta sutasului, vorbeste si de asta, dar nici acum nu rosteste cuvantul “pagan”; n-a spus: “multi pagani”, ci: “Multi, de la rasarit si de la apus”.
A aratat pe pagani, dar n-a suparat pe iudei: cele spuse erau invaluite. Nu numai aceasta invaluieste noutatea invataturii Sale, ci si prin inlocuirea “imparatiei cerurilor” cu “sanurile lui Avraam”.

Ca nici nu le era cunoscut numele de “imparatia cerurilor”; si Domnul vorbeste de sanurile lui Avraam, pentru ca pe iudei ii ustura mai mult aceasta pierdere.

Tot asa si Ioan Botezatorul n-a vorbit indata despre gheena, ci le a le-a spus ceea ce-i durea mai mult: “Sa nu vi se para ca puteti zice: “Suntem copiii lui Avraam”!.

Odata cu aceasta Hristos a aratat ca nu este potrivnic Vechiului Testament. Pretuind pe patriarhi si numind sanurile lor fericirea celor buni, surpa din temelii aceasta banuiala. Nimeni sa nu creada ca pe iudei ii ameninta numai o singura pedeapsa!

Ca dubla este pedeapsa iudeilor si dubla este si fericirea paganilor; iudeii nu numai ca au pierdut sanurile lui Avraam, ci au pierdut ce era al lor; paganii nu numai ca au dobandit imparatia cerurilor, ci au dobandit ce nu se asteptau; si pe langa acestea si o a treia, ca au luat cele ale iudeilor.

Hristos ii numeste pe iudei “fiii imparatiei”, pentru ca imparatia cerurilor lor le era pregatita. Si aceasta ii durea mai ales pe iudei. Si-i izgoneste din sanurile lui Avraam, dupa ce le-a aratat ca prin fagaduinta trebuiau sa fie in sanurile acelea. Apoi, pentru ca spusele lui Hristos erau o hotarare, o face crezuta prin minunea savarsita, dupa cum minunea la randul ei a fost intarita de profetia realizata mai tarziu.

Cel ce nu crede deci in insanatosirea de atunci a slugii sutasului, sa creada pe temeiul profetiei realizate astazi. Ca si profetia, chiar inainte de realizarea ei, a ajuns cunoscuta atunci pe temeiul minunii.

De aceca Iisus a rostit mai intai profetia, dupa aceea a vindecat sluga bolnava, pentru ca sa fie crezute cele viitoare pe temeiul celor prezente si ceea ce este mai mic, pe temeiul a ceea ce este mai mare.

Nu-i deloc nefiressc, ba, dimpotriva, o lege rationala si dreapta, ca cei virtuosi sa se bucure de bunatati, iar cei pacatosi sa sufere dureri; dar e mai presus de fire sa inzdravenesti un slabanog si sa invii un mort.

Totusi, la acesl lucru, mare si minunat a contribuit, nu putin, si sutasul; lucrul acesta l-a aratat si Hristos prin cuvintele: “Du-te si cum ai crezut, fie tie!”.

Ai vazut ca vindecarea slugii a proclamat puterea lui Hristos, a facut cunoscuta credinta sutasului si a facut crezuta profetia? Dar, mai bine spus, toate au proclamat puterea lui Hristos. Ca Iisus n-a tamaduit numai trupul slugii, ci, prin minune, a atras la credinta si sufletul sutasului.

Tu insa nu mi te uita numai ca sutasul a crezut, ca sluga s-a vindecat, ci minuneaza-te si de iuteala vindecarii. Aceasta a aratat-o evanghelistul prin cuvintele: “Si s-a vindecat sluga lui in ceasul acela”, asa precum a spus si despre lepros: “indata s-a curatit”.

Puterea lui Hristos s-a aratat nu numai prin aceea ca a vindecat sluga sutasului, ci si prin aceea ca vindecarea s-a facut in chip minunat si intr-o clipita.

Si nu numai prin aceasta ne este folos, ci si prin aceea ca de cate ori face Iisus cate o minune vorbeste si de imparatia cerurilor si cauta sa ne atraga pe toti spre ea.

Chiar pe cei pe care-i ameninta ca are sa-i alunge din imparatia cerurilor, nu-i ameninta ca sa-i alunge, ci ca sa-i infricoseze cu aceste cuvinte, spre a-i atrage la imparatia cerurilor.

Iar daca nu se folosesc nici de pe urma acestei amenintari, apoi toata vina e a lor si a tuturor celor ce sufera de aceeasi boala.

Poti vedea ca s-a intamplat aceasta nu numai cu iudeii, ci si cu cei ce au crezut. Ca si Iuda era fiu al imparatiei si auzise impreuna cu ucenicii: “Veti sedea pe cele douasprezece tronuri”, dar a ajuns fiu al gheenei; iar etiopianul, barbar fiind – din cei de la rasarit si de la apus – s-a bucurat de cununi impreuna cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov.

Aceasta se intampla si acum in vremea noastra. “Ca multi dintii vor fi pe urma, a spus Hristos, si cei de pe urma, intai”.

Hristos a spus aceste cuvinte pentru ca nici cei din urma sa nu se trandaveasca, gandindu-se ca nu mai au nici o putere sa ajunga in frunte, si nici cei dintii sa nu se increada prea mult in ei insisi gandindu-se ca sunt in frunte.

Acelasi lucru la profetit mai inainte si Ioan Botezatorul, spunand: “Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam”.

Si pentru ca profetia avea sa se implineasca, a fost predicata mai dinainte, pentru ca nimeni sa nu se tulbure la implinirea ei de un lucru asa de minunat. Ioan o da numai ca posibila, ca o spusese primul, Hristos insa o da ca sigura si o intareste prin minunea savarsita indata dupa savarsire profetiei.

Sfantul Ioan Gura de Aur

(crestinortodox.ro)

Simona Halep – Serena Williams a fost finala feminină de la Wimbledon 2019, un meci istoric și fabulos deopotrivă. Simona Halep (locul 7 WTA) este prima româncă care câștigă grand slamului londonez. A fost o întâlnire între doi foști lideri mondiali, dar, în fapt, părea o confruntare între David și Goliat: Simona Halep avea o singură victorie în cele zece partide jucate până la acum contra celei mai titrate jucătoare din lume aflate încă în activitate. Și exact ca în legendă, „mica forță”, Simona Halep, a câștigat. O victorie cu atât mai merituoasă cu cât a fost și categorică: 6-2, 6-2 în nici o oră de joc contra marii Serena Williams.

Moment emoționant din nou pentru Simona Halep: este felicitată personal de ducesa de Cambridge, Kate, pe care sportiva din România mărturisea că o place foarte mult.

Simona Halep ridică deasupra capului trofeul de la Wimbledon, o imagine pentru istorie!

(digi24.ro)

Remarcabil

„Iată că nasc și în Moldova oameni”, spunea George Călinescu la finalul monumentalei sale ”Istorii a literaturii române de la origini până în prezent”. Parafrazându-l, putem să spunem că nu numai la marile colegii naționale din țară pot fi profesori de filosofie remarcabili (pe deasupra, foarte tineri, cum este Constantin Teleanu), ci și într-un loc care nu are o aură culturală ieșită din comun, cum este Bertea.

”Metafizică și alchimie” este o lucrare de strictă specializare a gândirii (ontologice și gnoseologice), indicând capacitatea discursivă, de fină speculație intelectuală a autorului. Scrisă într-un limbaj aproape ezoteric, cartea denotă o facultate disociativă și interpretativă aparte. 

Tâlcuri hermetice

Autorul subliniază că tinerețea nu este o vârstă nepotrivită pentru a aborda ”acest tip de probleme”. A face filosofie ține de o dispoziție afectivă, afirmă autorul, citându-l pe Martin Heidegger. După 1990, au apărut diverse grupuri de idei și principii care au dezvoltat un interes enorm în studiul istoriilor religiei sau a filosofiei, după modelul oferit de diverse comunități științifice din lume, în special din Occident.

Lucrarea, după cum mărturisește cel care a scris-o, nu s-a constituit ca un volum unitar, ci în urma unor ”studii cronologice aristotelice în conexiune cu hermetismul”.
Dar cum vede Constantin Teleanu ”ontos”-ul și ce ”alchimie” propune pentru această existență unică, dată nouă. N-a oferit nicio cheie (apropo de faptul că zeul Hermes este înfățișat cu cheile la brâu) care să deschidă ”marile probleme ale Firii”, nicio deslușire. Asta pentru că ”în hermetism, tâlcuirea vine pe cale inițiatică. Ceea ce propune hermetismul nu se adresează în niciun caz maselor, de aceea n-a fost niciodată religie”, precizează autorul.

Aproape și departe

Hermetismul deja ”nu prea are ascultători”, tocmai pentru că presupune inițiere (pornind de la lectura textelor, în căutarea unui scop prim) și de aceea, este atât de legat de tradiție. Hermetismul se apropie de Cabbală, sistemul mistic iudaic.
”Problema transmiterii codurilor, cheilor hermetismului, este una pierdută de cultura modernă”. Constantin Teleanu însuși nu se consideră un maestru, nici măcar un inițiat,

Cartea (care debutează cu un ”Cuvânt – De spus” dojenitor la adresa neaveniților, semnat de Sebastian Grama) marchează o etapă a Magisteriului alchimic.

                                                                                             Leonida Corneliu CHIFU

Când vine vorba despre Franța, există o vulgată a românului educat, care-și amintește câteva adevăruri istorice: el știe, de pildă, că liberalizarea regimului feudal din Țările Române s-a făcut sub influența Revoluției burgheze de la 1848, pe baricade pariziene. Nu uită că literatura noastră modernă a fost mereu influențată de cea franceză și că elitele sociale din Principate (ulterior unite, sub impulsul împăratului Napoleon al III-lea) erau francofone, cu tot cu versiunile lor adeseori comice, satirizate de V. Alecsandri. Culmea acestei simbioze culturale și chiar politico-militare a fost desigur atinsă în drama colectivă a Primului Război Mondial, când misiunea condusă de generalul Berthelot s-a dovedit decisivă în formarea României Mari. Același român bine educat evocă mental Bucu­reștiul interbelic, cu librării franțuzești pe Calea Victoriei și cu jumătate din protipendada națională prinsă într-o intensă navetă București-Paris. Când Franța a fost invadată de naziști, românii au simțit evenimentul ca pe o catastrofă. Nu aveau să fie ei înșiși scutiți de mutilare teritorială și ocupație militară, de data asta sovietică, dar chiar și în deceniile comuniste legăturile apropiate dintre cele două națiuni de cultură și limbă romanică au continuat, în pofida Cortinei de Fier: în vara lui 1968, generalul De Gaulle se afla la București, unde lua act de revoltele stu­dențești din Paris, care l-au obligat să-și scurteze vizita oficială. De Gaulle, care avea să piardă puterea, fusese un naționalist, promotor al „excepției franceze” (de unde și ambiția sa de a-și echipa țara cu energie nucleară și chiar cu o forță de lovire atomică). El retrăsese Franța din comandamentul NATO și căuta deschideri spre Estul comunist. În România, această politică a generat Uzinele Dacia (și, poate, transferul de tehnologie canadiană la reactoarele de la Cernavodă). Și povestea a continuat, după căderea comunismului, când Franța a fost cea mai entuziastă promotoare a „primei revoluții televizate” și prima țară occidentală care a contribuit la refacerea României, prin ajutoare umanitare, burse academice și multe in­vestiții menite să ne modernizeze economia. Dintr-un rezumat al cronicii bilaterale nu poate lipsi contribuția românească la dezvoltarea și strălucirea culturii franceze. Numeroase perso­na­lități născute la noi s-au desă­vârșit la Paris, unde au ales să trăiască fie voit, fie împinse spre exil: sunt prea multe pentru a fi pomenite aici!

Oricum, engleza globală a înlocuit, treptat, influența culturală predominant franceză din România „tradițională”. Și totuși, memoria, prezența activă a marilor companii franceze (în energie, bănci, marea distribuție, viticultură, turism sau industria auto), precum și hărnicia profesorilor de franceză, dublată de fidelitatea francofilă a unei bune părți din elita intelectual-academică, au ținut mereu ridicat steagul fra­ter­nității. Recent, când s-a produs incendiul de la Catedrala Notre-Dame, rețelele sociale româ­nești au măsurat pe viu o intensă emoție solidară. Simțeam că emblematica biserică gotică e și a românilor… Tocmai aici apare, însă, o anumită fisură: românii culti­vați au frecventat atât Franța revoluționară (de la ilu­miniști până la Sartre), cât și pe cea reacționară (de la Joseph de Maistre la Paul Morand). Gene­rația mea, intoxicată de marxism și dezgustată de dictatură, a privilegiat Vechiul Regim, cu zecile sale de monarhi formidabili, cu abațiile romanice din Normandia sau Burgundia și cu geniile sale, fie că-i citeam pe Pascal sau Bossuet, continuați în era napoleoniană de Tocqueville și atâția alți gânditori de seamă. Iubeam Franța, „fiica mai mare a Bisericii”. Ne imaginam disputele scolastice din vechea Sorbonă, în inima Cartierului Latin. De aceea, ne simțim oarecum înstrăinați de Franța socialistă, atee sau agnostică, chit că ea a investit și în această a doua sa față o groază de ingeniozitate intelectuală, acribie și ironie sarcastică. Dar cine, în afara lui Dumnezeu, cunoaște sufletul și drumul popoarelor? Cred că Franța are energia de a se înnoi prin depășirea clivajului revolu­ționar și recuperarea iden­tității sale creștine, cu decență și fără politizări anacronice. Sper aceasta și din perspectiva proiectului european, pe care Robert Schuman și colegii săi creștin-de­mocrați, din Germania și Italia, l-au gândit ca organizație pacifistă, inspirată de valorile Evangheliei. Franța rămâne unul dintre pilonii acestei aventuri colective, de care atârnă viitorul celor cinci sute de milioane de cetățeni europeni!

Deocamdată, suntem încă în Sezonul franco-român, care a inclus (pe rând, în cele două țări) un vast program de evenimente culturale. Avem în acest exemplu doar un capitol din complexul Parteneriat Strategic bilateral, la care am trudit și eu, pe când eram ambasadorul României la Paris. Tot atunci l-am primit cu bucurie pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a conferit cu președintele Conferinței episcopale „galicane”, Cardinalul André Vingt-Trois. Cu atâtea frumoase amintiri, suntem bine plasați pentru a proclama, împreună, urarea cea mai firească la mijlocul lunii iulie: Vive la France!

(Teodor Baconschi)

(ziarullumina.ro)

Dragii mei,

Astazi este o zi speciala pentru mine si cred ca si pentru voi. Este ziua mutari la Hristos a unui URIAS AL ORTODOXIEI. Ucenic al Sf. Siluan si duhovnicul unor parinti ca Rafail Noica si Zaharia Zaharou.

Monah si pusnic in cei 20 la Sf. Munte Athos si mai apoi un fel de Apostol al Bisericii in Occident, din punctul meu de vedere a influentat Ortodoxia mondiala cu cartile lui si cu popularizarea invataturii Sf. Siluan.

Orice carte scrisa de Pr. Sofronie nu are cum sa nu te trezeasca si sa nu-ti dea directie si sens duhovnicesc.

Va recomand din suflet orice invatatura a sa.

Daca aveti timp azi spuneti si o mica rugaciune intru pomenirea sa.

BUCURA-TE APOSTOLUL VREMURILOR NOASTRE, PARINTE SOFRONIE!

Pentru ale sale rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi!

(Cătălin Rusu)

Conaţionalii noştri din teritoriile româneşti, dăruite de Stalin Ucrainei în 1940, îşi pierd identitatea, devenind ucraineni sau… moldoveni.

Românii care mai locuiesc astăzi în Ucraina se află în permanenţă între două focuri – cel al ucrainenilor, care promovează o politică de deznaţionalizare, şi cel al activiştilor din aşa-zisa „Asociaţie naţional-culturală a moldovenilor din Ucraina”. Această asociaţie, fiind condusă de adepţii moldovenismului antiromânesc, a acuzat România că, chipurile, îi obligă pe cetăţenii din Cernăuţi să-şi schimbe naţionalitatea din moldovean în… român, dându-le cu sacul paşapoarte româneşti. Acest lucru ar avea, spun ei, legătură cu recensământul care se va desfăşura în 2013 în Ucraina.

„Înaintea recensământului din Ucraina ce va avea loc în 2013, autorităţile române încearcă să convingă populaţia moldovenească din regiunea Cernăuţi să-şi schimbe identitatea naţională în cea românească”, se arată în declaraţia Asociaţiei naţional-culturale a moldovenilor din Ucraina, semnată de preşedintele acesteia Anatol Fetescu şi „alţi lideri” de organizaţii culturale moldoveneşti din Bucovina. Aceştia mai susţin în declaraţia lor că „Bucureştiul duce o campanie flagrantă de antimoldovenism, xenofobie şi o politică discriminatorie faţă de moldovenii din Ucraina”. „Recent, acest lucru a implicat nu numai oficiali de rang înalt din România, dar chiar şi reprezentanţii oficiali ai RM”, se spune în declaraţie, făcând referire la Radu Cosma, directorul din cadrul Departamentului Românii de pretutindeni şi la parlamentarul Ion Hadârcă.

Potrivit lui Radu Cosma, preşedintele Departamentului Românii de pretutindeni, de fapt, lucrurile au stat cu totul altfel. „Este adevărat că am fost la Costiceni în decembrie. Am dus cărţi pentru copii, împreună cu ambasadorul Ion Stavilă, deputatul Ion Hadârcă şi Arcadie Suceveanu. Prezenţa şi mesajul nostru le-a picat bine aşa-zişilor apărători moldoveni care credeau că am venit să facem propagandă românească. Noi însă venisem cu un mesaj echilibrat, în care am accentuat unitatea lingvistică a românilor din cele trei state. Nicidecum şi nimeni nu a făcut promisiuni legate de schimbarea naţionalităţii sau în privinţa paşapoartelor româneşti”.

Pe de altă parte, românii rămaşi pe partea Ucrainei, în urma schimbării frontierelor, spun că sunt obosiţi de atâta propagandă moldovenistă, care nu face altceva decât să le întunece minţile, să-i facă să uite că sunt cetăţeni români, ci a unui stat, care în 1940 i-a rupt forţat de la propria patrie. „Noi, comunitatea românească din sudul Basarabiei, ne pomenim uitaţi cu desăvârşire, rămaşi în urmă de carul istoriei.

Consider că trebuie să arătăm lumii că noi suntem încă în viaţă şi că rămânem mândri de neamul nostru, de obârşia noastră, chiar în condiţiile vitrege de azi. Condiţii, aş spune, foarte grele, când minţile oamenilor de rând, ale copiilor sunt întunecate fără milă prin diferite politici oficiale şi neoficiale de deznaţionalizare, cum ar fi mitul despre aşa-numita „limbă moldovenească” – deosebită, chipurile, de limba română, sau separarea moldovenilor de ceilalţi români. Toate acestea se fac ca noi să ne învrăjbim, să ne urâm între noi şi să uităm, pentru totdeauna, cine suntem”, ne povestea în cadrul unui interviu acordat pentru TIMPUL Tudor Iordăchescu, locuitor din judeţul Ismail. Bărbatul spunea printre lacrimi că oamenii uită cu încetul că sunt români. Mamele îşi dau copiii la şcoli ucrainene, posturile TV şi radio sunt toate ucrainene, elevii merg la studii superioare la instituţii tot ucrainene, considerând că astfel îşi asigură şansa unui viitor mai bun. Legătura lor cu guvernarea de aici s-a rupt. „Nu avem nici măcar un ziar în limba română, iar copiii care cresc nu-şi cunosc istoria”.

În vremurile în care propriii cetăţeni se află între două tăişuri, guvernarea RM nu are nicio soluţie şi asistă tacit la deznaţionalizarea lor. Am încercat să aflăm de la Guvern cum îşi protejează cetăţenii din afara frontierelor, dacă le sunt asigurate studiile în limba de stat, dacă elevii au cărţi de istorie, de limbă română, dacă este cultura noastră promovată acolo. De la Executiv ni s-a comunicat că, la nivel naţional, nu există politici de susţinere a românilor din afara frontierelor. Acestea le putem găsi la fiecare minister în parte. De vreme ce subiectele abordate de noi ţin de educaţie şi promovarea culturii, am solicitat ministerele Educaţiei şi Culturii.

Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi

Subiectul legat de românii din afara graniţelor RM este unul foarte important pentru noi. Acum lucrăm asupra unei noi variante de protocol de colaborare în sfera învăţământului cu Ucraina. Acolo vor fi prevăzute o serie întreagă de momente ce vor facilita antrenarea în RM a românilor din teritoriile altor state. Acest document n-a fost suficient de bine elaborat în faza lui iniţială. În consecinţă, el nu este atractiv pentru românii din alte state să vină la noi la studii, mai ales pentru cei din Ucraina. Potrivit aceloraşi surse din cadrul ME, RM nu asigură românii din afara graniţelor cu manuale în limba română. De aceste aspecte se ocupă Ministerul Educaţiei al României.

Ministerul Culturii, Direcţia politici culturale în teritoriu şi cultură scrisă

Nu prea avem programe culturale cu românii din afara frontierelor. Organizăm evenimente culturale mai mult la nivel de festivaluri de amator. Diaspora din Cernăuţi ne-a chemat recent la mai multe festivităţi, dar noi nu putem pleca la fiecare solicitare. La moment, nu avem bani pentru ca să ne permitem să realizăm mai multe programe culturale, la nivel de minister. Ceea ce organizăm este mai mult la nivel local.

„Poşta Moldovei”, Alexandra Ţurcan, Serviciul de difuzare a presei

Noi avem un contract bilateral cu Ucraina. Astfel, ei adaugă în Catalogul lor de ziare publicaţiile noastre, de limba română, iar noi în Catalogul nostru – publicaţiile lor solicitate aici. Ziarele şi revistele de limba română, care pot fi găsite la ei sunt: „Făclia”, „Florile Dalbe”, „Moldova Suverană”, „Jurnal de Chişinău”, „Tribuna”, „Săptămâna”, „Literatura şi Arta”, „Ziarul de Gardă” şi TIMPUL. Din păcate, în primele trei luni ale anului nu au existat abonamente nici pentru una dintre aceste publicaţii. Deocamdată, avem abonări doar la o revistă de limba rusă – „Predskazatel”. Cert este că în anii trecuţi lucrurile stăteau mai bine.

(Irina Papuc – timpul.md)

CARANSEBEȘ – Cea de-a 16-a ediție a Simpozionului Internațional de Sculptură Monumentală de la Caransebeș și-a prezentat sâmbătă lucrările din acest an. 10 artiști din Spania, China, Siria, Canada, Serbia, Israel, Franța și România, coordonați de Eugen Petri, au lucrat în praful din tabăra de lângă râul Sebeș, în ultimele săptămâni, finalizând în acest fel ciclul în travertin început în 2016.

Și nu a fost deloc ușor, așa cum am aflat de la directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu: „Parcă cineva își băgase coada ca să nu se împlinească toate cele trei cicluri în rocă, dar astăzi ne găsim în această frumoasă izbândă. Acești sculptori minunați au lucrat zi și noapte, o singură zi m-au rugat să le-o las liberă pentru a merge să-l vadă pe mai marele Brâncuși la el acasă, pentru care ei pleacă de acolo, de la ei, să-i vadă operele nemuritoare”.

Sceptic la un moment dat în ce privește simpozionul de sculptură, primarul Felix Borcean spune că arta și aceste sculpturi trebuie să aibă viitor în municipiu. „E o ediție care s-a născut greu, dar s-a realizat prin ambiția lui Eugen Petri și Ioan Cojocariu. Văzând câtă pasiune pun alții să ne prezinte arta, m-am gândit că noi facem de ani buni acest simpozion și caransebeșenii parcă nu-l apreciază așa cum se cuvine. Chiar și eu am avut această îndoială, ca primar, dacă e bine sau nu să-l mai facem, pentru că primeam din toate părțile înțepături, ce ne trebuie nouă atâtea statui, pietre? Dar m-am convins, arta trebuie să aibă viitor la Caransebeș, ar fi păcat ca noi, cei care ne ocupăm de destinele sale acum, să întrerupem acest frumos ciclu cultural”, a precizat edilul.

Despre cele 10 lucrări de artă din acest an a vorbit Marius Tița, realizator de emisiuni de artă la televiziunea națională. Acesta le-a comparat cu niște „minuni în piatră”, prin care se vorbește în lume de Caransebeș și România. „Avem simboluri, Insula lui Dorde Cpajak, lupta dintre apă și rocă, ca la Cazanele Dunării, avem Râul Timiș al lui Liu Yang, o avem pe Baba Dochia cea împietrită de Marie-Josee Leroux. E Lotusul lui Jamal Hassan, iar Joel Thepault își amintește că pietrele au fost cândva fosile. Profesorul Alar, din Damasc, a legat roca cu metal, poate ca o previziune a ceea ce va urma, Miguel Isla a improvizat geometric, iar Răzvan Mincu ne-a vorbit despre nașterea stelelor. Nu în cele din urmă, Eugen Petri a mers pe tensiuni, le-a căutat. Toate aceste lucrări pot sta liniștite în zonele centrale ale unor orașe mari”, a spus Tița.

Așa cum a anunțat Ioan Cojocariu, anul viitor va fi al sculpturilor în metal la Caransebeș, mai ales că directorul TMK Reșița, Romulus Ioan, le-a spus organizatorilor simpozionului că ar fi onorat dacă TMK ar fi sponsorul ciclului în metal.

(Răzvan Mihalcea – caon.ro)

Ne ducem toți câte puțin mereu
Către-un liman de tihnă și-mpăcare.
Poate curând va trebui și eu
Bulendrele să-mi strâng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingași și subțiri!
Și tu pământ! Și voi câmpii și marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun: Pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiți în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit
Am scris atâtea cântece visate
Și, pe pământul trist, sunt fericit
C-am respirat și c-am trăit de toate.

Sunt fericit c-am sărutat femei
Și-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor frați ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.

Acolo, știu că nu foșneste-n zări
Cu gâturi lungi de lebădă secara…
De asta-n preajma jalnicei plecări
Eu mă-fior și simt adânc povara.

Acolo, știu că nu vor mai fi fagi,
Nici holde cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s așa de dragi,
Toți oamenii cu care trec prin lume.

(1924)

(traducere de George Lesnea)

(poezie.ro)

Dragii mei,

La ultima vizita de la Frasinei am auzit si urmatoarea poveste:

Un om de afaceri ff bogat a venit la Frasinei pentru ca fiul sau intrase intr-o mare problema. A zis:
– Ruagti-va pentru copilul meu sa scape! Platesc oricat!

Calugarii au zis ok. Sigur ca nu i-au luat mai mult decat iau oricui pentru un pomelnic. Insa a intervenit ceva. Calugarul i-a spus ca si el ca parinte trebuie sa faca macar un acatist zilnic.
“Nu va ia mai mult de 20 min.”

Raspunsul omului de afaceri a fost naucitor:
– Parinte, poate n-ati inteles, eu platesc si ma astept la servicii. Nu platesc ca sa fac eu. Eu n-am timp de asa ceva.

Atunci calugarul i-a spus ca daca nu se roaga si el, toata rugaciunea lor este in zadar. Asta pentru ca un copil este legat de parinti pana la cununie.

Omul de afaceri a plecat suparat! Calugarul a ramas nauc.

Ma uit la tot felul de oameni care spun ca Hristos exagereaza cand spune: “Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.” Matei 19:29. Vai ce se mai scandalizeaza niste “crestini” cand aud asta.

Dar iata la ce am ajuns- UN TATA SA REFUZE SA SE ROAGE PENTRU FIUL SAU pentru ca n-are timp. El face bani. Deci pentru asta se poate renunta la familie, dar pentru Hristos nu.

Este valabil pentru multa lume care are senzatia ca daca trimite pomelnice la manastiri s-a rezolvat. Ei nu fac nimic, dar trimit pomelnice si freaca haine de icoane si de moaste.

FRATILOR SI SURORILOR, ASTA NU E CREDINTA LUCRATOARE CI ESTE SUPERSTITIE!

Si mai e ceva Nici Hristos si nici Biserica nu sunt prestatori de servicii!!! Sunt distribuitori de Duhul Sfant prin Sf. Taine.

Nimeni, nici macar Hristos nu rezolva probleme, daca nu ne rugam, daca nu cerem.

Nu stiu ce ar mai fi de comentat. Voi ce ziceti?
Doamne ajuta!

(Cătălin Rusu)

Aproximativ 100 de persoane au participat duminică în Piaţa Victoriei din Capitală la un miting de protest împotriva adoptării de către Guvern a OUG privind Codul Administrativ, relatează Agerpres. 

Îmbrăcaţi în costume populare, fluturând steaguri şi intonând cântece patriotice, participanţii la miting au respins Codul Administrativ adoptat prin OUG de Guvern, pe motiv că acest act normativ introduce limba maghiară ca a doua limbă oficială în stat.

Organizatorul protestului, Mihai Tîrnoveanu, preşedinte al Asociaţiei “Calea Neamului” şi vicepreşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, susţine că OUG pe Codul Administrativ a fost emisă de Guvern la presiunile UDMR şi ale statului ungar şi este “un act de trădare naţională”.

“Protestăm împotriva Codului Administrativ. Vom cere Guvernului abrogarea ordonanţei de urgenţă prin care s-a dat Codul Administrativ, pe care îl considerăm un act de mare trădare naţională, deoarece limba maghiară devine a doua limbă oficială de stat. Se diminuează foarte mult caracterul naţional prevăzut în Constituţia României, prin desfiinţarea pragului de 20% de folosire a limbii minorităţilor naţionale în administraţie. Nu este normal ca folosirea limbilor minorităţilor în administraţie să rămână la mica – marea negociere pe care UDMR o va face în consiliile judeţene, unde îşi va putea impune punctul de vedere”, a declarat Tîrnoveanu.

În opinia sa, OUG pe Codul Administrativ duce la disoluţia autorităţii statului român în mai multe zone ale ţării, în care populaţia românească este redusă numeric şi favorizează obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, obiectiv public asumat al UDMR.

Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a relatat la emisiunea Jurnalul de seară de la Digi24 despre un episod care a avut loc la Madrid, în 1990, între regele Spaniei și Mihai Gorbaciov, ultimul conducător al URSS. Acesta din urmă nu s-ar fi opus revenirii României la monarhie, însă altcineva de la București s-a opus. „Și nu e Iliescu!”, a precizat Emil Hurezeanu.

„România modernă împlinește 100 de ani. A fost mai mult monarhie decât republică și a fost republică, vai, 40 de ani, sovietică. Cu forța! În 1990, probabil liderii de atunci au considerat că starea populației nu este sigură și când s-a recurs la acel referendum pentru Constituție nu s-au gândit și la un referendum pentru republică sau monarhie. Noi am lăsat România în ’47 la monarhie”, a spus Emil Hurezeanu, la Digi24.

„Acum se întâmplă la fel, este o suferință decentă, dar este aceeași stare de frământare care a existat și atunci. Este o suferință a oamenilor, care își caută o formă de identificare, sigură, senină, în care cred necondiționat”, a adăugat el.
Emil Hurezeanu a mai spus că, în 2011, la discursul din Parlament, regele Mihai a vorbit „ca un călugăr țăran înțelept, așa cum a fost el mai tot timpul – un om simplu”.

„A avut această simplitate. Istoria e deschisă! În 1992, întorcându-ne de la București, aveam încă forfota Bucureștiului în urechi, de care nu ne despărțeau decât două ore. La un moment dat a sunat telefonul, era la telefon regele Spaniei, care a felicitat-o pe regină, regina l-a chemat și pe rege, a venit și regina Spaniei la telefon, se auzeau replicile mai scurte și destul de jenate ale regelui, ca și cum haideți să nu exagerăm. S-a așezat la masă, și-a strâns șervetul modest și a zis: ‘Familia, tot familie’. Adică verii noștri au spus că au văzut un miracol de Paște”, a mai povestit ambasadorul român.

„Și atunci regina a spus ceva. O întoarcere la monarhie, după tot ce s-a întâmplat – erau întrebări firești, pe care le-am pus atunci – vă gândiți la asta? La un moment dat a venit Gorbaciov în vizită la Madrid, în 90. În 91 cade Uniunea Sovietică. Și regele Spaniei îl întreabă pe Gorbaciov: ‘Înțeleg că România sunt tulburările astea și cum românii seamănă mult cu spaniolii – din relatarea reginei știu asta – poate că soluția ar fi și în România o revenire la monarhie. N-are rost să facă drumul prin război civil. Au fost liniștiți în monarhie, ați avea ceva împotrivă?’ Și Gorbaciov – repet, reproduc relatarea reginei Ana – ar fi spus: ‘Nu, noi n-avem nimic împotrivă’. Nu știu dacă era sincer. ‘Se împotrivește altcineva’. Și aici trebuie să spun că acest altcineva nu este Ion Iliescu. (Era altcineva de la București?) Da! Care ar fi amenințat partea rusă că rezultatul revenirii la monarhie ar fi un război civil și conducerea de atunci a României nu putea risca acest lucru”, a relatat Emil Hurezeanu.

(Mișcarea România Viitoare)