Tradiții

Este unul dintre inițiatorii Proiectului de Lege privind declararea unei Zile naționale pentru gastronomia și vinurile din România. Zi care va fi serbată pentru prima oară în luna octombrie, după ce a fost votată în Camera Deputaților.

“Ziua Națională a gastronomiei și vinului românesc poate fi unul dintre factorii care să declanșeze pofta pentru (re)cunoaștere, mândrie și progres”, este de părere Cezar Ioan. Pasionat de vin, el este unul dintre cei mai activi jurnaliști din această nișă, fiind și fondatorul primului portal online în limba română dedicat vinurilor – Vinul.ro.

Cezar Ioan se teme că riscăm să ignorăm și să pierdem exact ceea ce ne poate diferenția pozitiv: specificul local.

“Mi-aș dori ca mult mai mulți oameni să conștientizeze că avem un patrimoniu național foarte valoros de veritabilă cultură gastronomică. Aș vrea să văd festivaluri regionale care să promoveze brânzeturile, salamurile, fructele, rețetele, băuturile locale. Cred că așa ceva, astfel de evenimente gândite bine – și actuala lege o permite – ar fi motoare extraordinar de puternice pentru stimularea turismului. Cred că, dacă ne respectăm tradițiile, ne vom respecta mai mult pe noi și între noi – iar calitatea vieții și a societății în România va crește vizibil”, mai spune Cezar.

El crede foarte mult în dictonul care spune că suntem ceea ce mâncăm. “Eu nu mă simt italian, neamț sau spaniol, ci „român european”,” spune Cezar care mai subliniază faptul că scopul principal al proiectului nu este și nu a fost acela de a obliga pe cineva să sărbătorească ceva, ci în primul rând de a atrage atenția asupra acestui patrimoniu.

(alira.ro)

Club A se deschidea în 1969, anul acesta se împlinesc 50 de ani.

Ordinul Arhitecților București își propune să celebreze acest moment printr-o expoziție de fotografie, ca eveniment parte din Anuala de Arhitectură București de anul acesta. Sperăm să folosim cu toții acest moment pentru a rememora o perioadă importantă pentru lumea arhitecturii, în care arhitecții s-au unit în jurul unui loc, un loc ce reprezenta mult mai mult decât un club studențesc, era un simbol al independentei.

Pentru materialul expoziției lansăm un apel către voi, dragi colegi arhitecți, pentru a ne trimite fotografii de-ale vostre din Club A, însoțite, dacă doriți, de povestea lor sau a personajelor din cadru.

Așteptăm imagini și povești de la voi până pe 31 mai, după care vom pregăti expoziția, vernisajul și, bineînțeles, petrecerea din Club A.

Parafrazând un slogan din momentul lansării Clubului, „a sosit vremea să scăpăm de inerția care nu ne caracterizează”!

Mulțumim și pe curând!

Va invitam si anul acesta la sarbatoarea florilor de cires in Gradina Japoneza din parcul “Regele Mihai I”(Herastrau) din Bucuresti

In luna noiembrie 2017, Gradina Japoneza din Bucuresti si-a recapatat frumoasa infatisare, in urma lucrarilor de reabilitare efectuate prin eforturile si colaborarea multor parti implicate.

In aceasta perioada a anului, cand pot fi admirate florile de cires, va invitam sa va bucurati de aceast obicei, parte a culturii japoneze, alaturi de: ceremonia ceaiului, tobe japoneze, kimono si origami.

Sperand ca vremea va fi de partea noastra si va asteptam in numar cat mai mare, alaturi de familie si prieteni.

Data: 7 aprilie 2019
Orele: 14.00-16.00

Organizator: Ambasada Japoniei in Romania

Colaboratori: Primaria Municipiului Bucuresti, Asociatia Tankokai Urasenke Romania, Asociatia Tankokai Urasenke Romania-Luminis, Universitatea Romano-Americana, Tenshin, Haramichi RO, JTI, Scoala Japoneza din Bucuresti, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”

Intrarea este libera

( https://www.facebook.com/events/419398055582903/ )

Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia, una dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa, şi-a primit numele după satul cu acelaşi nume din apropierea Iaşiului, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii.

Cultura Cucuteni a precedat cu câteva sute de ani toate aşezările umane din Sumer şi Egiptul Antic. Cultura Cucuteni se întindea pe o suprafaţă de 35.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.

Cucuteni, una dintre cele mai misterioase civilizaţii ale preistoriei, cu o vechime mai mare decât cea mesopotamiană, a lăsat în urmă vestigii impresionante, care ar putea fi scoase la lumină în peste 1.800 de situri arheologice din România. Impresionează, de asemenea, misterioasa dispariție a acestei civilizații. Din cele peste 4.000 de așezări descoperite, 90% au fost distruse de foc. Specialiștii nu pot stabili dacă a fost un cataclism sau o incendiere intenționată și nici motivul care a dus la această extincție. În prezent, paza obiectivelor nu este asigurată, existând riscul vandalizării. Căutătorii de comori vor distruge sit-urile, în căutarea de artefacte pe care să le vândă pe piața neagră.

Interesul este justificat. Muzeul Vaticanului, dar și Muzeul de Artă din New York, sunt interesate de expoziții permanente cu ceramică de Cucuteni. Din păcate, nu există fonduri pentru arheologi. Expoziția ”Cultura Cucuteni – valori regăsite ale preistoriei europene”, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului la Muzeul Municipiului București, a avut peste 50.000 de vizitatori, într-o lună, mai mult decât are muzeul într-un an.

Ceramica de Cucuteni ar putea deveni brand de țară

Vasele de Cucuteni și figurinele de ceramică pictată, splendid decorate, mai vechi decât piramidele, ar putea deveni un brand național, crede dr. Romeo Dumitrescu, un român care s-a întors din Canada pentru a finanța cercetări în domeniu. O fundație condusă de dr. Dumitrescu a strâns peste 1 milion de dolari, cu care a reușit să scoată la lumină câteva din cele mai importante vestigii ale epocii Cucuteni. Acestea au fost donate Muzeului de Istorie a Moldovei, din Iași. La Muzeul Vaticanului, expoziția cu artefacte aparținând perioadei Cucuteni a avut un mare succes, fiind solicitată o astfel de expoziție permanentă. Dacă s-ar face efortul de a cerceta perioada Cucuteni și de a scoate la lumină cât mai multe vestigii, ar câștiga nu doar știința, ci și turismul, crede dr. Dumitrescu. ”Există un mare interes pentru epoca neolitică, pentru preistorie, ne-a declarat dr. Dumitrescu. Deja, Egiptul sau Grecia sunt cunoscute, au ieșit, ca să spun așa, din modă. Cred că am putea să atragem atenția cu această cultură unică, mult mai veche decât cea mediteraneană. Am auzit că a fost un proiect, ca o statuetă de Cucuteni să devină imaginea brandului turistic, nu știu de ce s-a renunțat la el. Eu m-am bucurat că un lanț de magazine a folosit un model de pe ceramica de Cucuteni ca logo al unei campanii promoționale-Gusturi românești”.

Cu jumătate de mileniu mai veche decât cultura mesopotamiană

Civilizația Cucuteni-Tripolie, răspândită din sud-estul Transilvaniei, în Moldova (incluzând teritoriul de astăzi al Republicii Moldova) și în vestul Ucrainei, până la Nipru, s-a extins, în perioada sa de maximă expansiune, pe o suprafață de peste 350.000 Kmp. Numele său a fost dat de descoperirile făcute în anii 1884 și 1893 în localitățile Cucuteni din județul Iași și Tripolie, lângă Kiev, Ucraina.

Durata de evoluție a civilizației Cucuteni cuprinde aproximativ două milenii, începând cu anii 4600/4500 până în jurul datei de 2750 î.e.n, interval temporal aparținând epocii neolitice. Organizarea socială și structura comunităților sunt foarte avansate pentru acea perioadă.

Este una dintre cele mai spectaculoase civilizații cu ceramică pictată ale lumii preistorice, atât datorită rafinamentului artistic al formelor și decorului pictat sau incizat pe vase și statuete antropomorfe, a tehnologiei de prelucrare a pietrei și a metalelor (cupru și aur), cât și datorită întrebărilor pe care le ridică, multe încă fără răspuns.

Unde sunt morții comunităților tip Cucuteni?

Fundaţia Cucuteni pentru Mileniul III a realizat un fascinant documentar despre Cultura Cucuteni, pe care vă invităm să îl urmăriţi:

Mai presus de toate rămâne marea enigmă: ce făceau oamenii comunitățiilor Cucuteni cu morții lor? Este greu de explicat de ce în cadrul săpăturilor nu s-a descoperit încă nici o necropolă, ci doar câteva înmormântări izolate, având mai curând un caracter de cult. Istoricii cred că în cultura Cucuteni oamenii își ardeau rudele moarte în propriile case. Splendidele vase ceramice găsite astăzi ar putea fi vase în care se păstra cenușa rudelor, în familie.

Piesele aflate în expozitia din București fac parte din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași, colecție care include materiale de referință provenite din cercetarile arheologice desfășurate în așezările de la Cucuteni-Cetatuie, Ruginoasa-Dealul Draghici, Scanteia-Dealul Bodesti, Valea Lupului-Fabrica de Antibiotice, Iasi-Sf. Nicolae Domnesc (jud. Iasi), Trusesti-Tuguieta (jud. Botosani), precum și unele piese provenite din stațiunile Pocreaca-Cetățuia, Cucuteni-Dâmbu Morii, Buznea-Siliște (jud. Iași) și Corlățeni (jud. Botoșani).

Articol relatat de ziarul DC NEWS. Autor: Andrei Moisoiu

Sfanta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului) este praznuita in fiecare an la 15 august. In dimineata acestei zile, femeile merg la biserica si impart struguri, prune si faguri de miere. Apoi, femeile merg in cimitir si tamaiaza mormintele rudelor.

Adormirea Maicii Domnului. Ciobanii coboara oile de la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula, se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei.

Adormirea Maicii Domnului. De Sfanta Marie, fetele purtau o planta numita “navalnic”, care avea puterea sa aduca petitori.

Adormirea Maicii Domnului. Daca in apropierea zilei Sfintei Marii infloreau trandafirii, era un semn ca toamna va fi lunga.

Adormirea Maicii Domnului. In sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor.

Adormirea Maicii Domnului. De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna.

Adormirea Maicii Domnului. Perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), era considerata perioada cea mai potrivita pentru semanaturile de toamna.

Adormirea Maicii Domnului. In aceasta zi erau adunate ultimele plante de leac.

Adormirea Maicii Domnului. In perioada postului Sfintei Marii fetele isi cos costume speciale, lucrate numai in alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 septembrie la manastirile care poarta hramul Sfanta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Manastirea Hodos Bodrog, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, Tismana, Rohia, Bixad, etc).

Mii de oameni sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, la cea mai mare sărbătoare populară din România, ”Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, organizat din vremuri străvechi în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie).
“În fiecare an, pe Muntele Găina se scrie povestea ‘Târgului de Fete’, cea mai cunoscută sărbătoare populară din România. ‘Târgul de Fete’ este pe drept cuvânt un brand important al României, iar în vechime sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească venind din localităţile apropiate Muntelui Găina, să îşi revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii şi chiar să se căsătorească. Acum, ‘Târgul de Fete’ de pe Găina reprezintă încercarea noastră de a susţine şi promova zestrea unică a românilor: meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile, dar şi muzica populară autentică”, a spus, potrivit unui comunicat, managerul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba, Alexandru Pal.

“Târgul de Fete” va debuta sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde vor avea loc demonstraţii meşteşugăreşti, o expoziţie de fotografie etnografică, un spectacol folcloric, în care vor evolua ansambluri din Alba Iulia, Noşlac, Teiuş, Blaj, Sohodol, Sibiu şi Anenii Noi (Republica Moldova). Printre soliştii invitaţi se numără Veta Biriş, Oana Venţel, Alexandru Bărăştean, Bianca Şuşman. Seara, va avea loc un foc de artificii, după care se va urca pe Muntele Găina.
Aici, de la ora 21,00, este programat un concert extraordinar de muzică folk şi country rock, cu Desperado, Cătălin Condurache şi Sandi Deac, Vali Şerban şi Florin Săsărman. După un recital al Nicoletei Nucă, “petrecerea va continua până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii”.
Duminică, “Târgul de Fete” va începe cu momentul tradiţional al ceremonialului solemn de la Crucea Iancului, la 1.486 de metri altitudine, unde va fi arborat drapelul naţional, va avea loc o slujbă Te Deum, iar oficialităţile care vor fi prezente la eveniment vor depune coroane de flori.
Momentul solemn va fi accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara “Augustin Bena” a Judeţului Alba, se menţionează în comunicat.
Manifestările vor continua cu Târgul Meşterilor Populari şi cu un spectacol extraordinar de folclor, în care vor evolua Mariana şi Adriana Anghel, Marius Ciprian Pop, Mirela Mănescu, Felicia Stoian, Alexandra Chira şi alţi solişti vocali, dar şi ansambluri folclorice din Arad, Cluj, Bihor, Alba şi Republica Moldova.
Începând din 2006, “Târgul de Fete” de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean (CJ) Alba şi are ca slogan chemarea “Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”.
Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Din comuna Avram Iancu, drumul este unul pietruit. Pe munte a fost amenajată o zonă de campare şi există cisterne cu apă, menţionează sursa citată.
“Târgul de Fete” este organizat de CJ Alba, Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba, Primăria şi Consiliul Local Avram Iancu, în parteneriat cu grupurile locale “Pe Mureş şi pe Târnave” şi “Drumul Iancului”.
Cea mai mare şi mai veche sărbătoare populară din România, “Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, unde, de exemplu, în urmă cu peste două decenii, au participat 100.000 de oameni, iar în urmă cu un deceniu, 20.000 de persoane, a cunoscut în ultimii ani un regres în ceea ce priveşte numărul celor care au ţinut să asiste la această manifestare.
Atestat documentar în 1816, târgul are, cu certitudine, o vechime mult mai mare, fiind cea mai cunoscută manifestare populară a românilor transilvăneni. Târgul a apărut datorită necesităţii de comunicare între locuitorii de pe văile Arieşului şi Crişurilor, care trăiau în aşezări izolate şi risipite. Alături de relaţiile economice, târgul a antrenat, în timp, şi relaţii matrimoniale, mulţi dintre moţi cunoscându-şi aici perechea. Astăzi, “Târgul de Fete” este doar un prilej de destindere, atât pentru locuitorii din zonă, cât şi pentru turiştii veniţi din toată ţara.
Legenda Muntelui Găina, de unde îi vine şi numele, spune că aici locuia o crăiasă, ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.
La Târg a fost prezent, în 1852, şi împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la “Târgul de Fete” de pe Găina a fost prezent prim-ministrul Ionel Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand. Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost, de asemenea, prezent la târg în mai multe rânduri.

În fiecare an, la 7 ianuarie, românii sărbătoresc ziua Sfântului Ioan (Ziua sfântului Ioan Botezătorul, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului). Aproximativ două milioane de români poartă numele sfântului.

Sărbătoarea de Sfântul Ioan mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor.

Astăzi, toate gospodinele trebuie să aducă la biserică multe bucate pe care le pregătesc chiar ele în bucătărie. Aceste vor putea aduce atât pâine, cozonaci, cât şi brânză şi ouă. Se vor împărţi în primul rând săracilor ce au numele Ioan.

Totodată în mai multe zone din ţară, tinerele neveste se vor întâlni cu cele care sunt căsătorite de mai mult timp şi astfel vor împărtăşi experienţele lor. 

De asemenea, ziua de Sfântul Ioan este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de Sfântul Ioan pentru că Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

În ziua de 7 ianuarie nu lipsesc nici tradiţiile şi obiceiurile populare. În trecut, de Sfântul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospăţul final, ospăţ care încheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordănitul femeilor avea un ritual strict, în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masă comună. Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută şi sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Se ştie din tradiţia populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor şi se mai ţine pentru ca pruncii să se nască sănătoşi, fără malformaţii sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de ,, Sânt- Ion’’ pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc şi animalele de fiarele sălbatice. În ziua de Sfântul Ion există obiceiul “Iordănitul femeilor”,  care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente şi băutură, apoi petrec până dimineaţa, spunând că se “iordănesc”. Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”.
Mai mulţi tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineaţa zilei de Sfântul Ion la biserică şi după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniţi” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc. Tradiţia ne spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriţi de boli în decursul anului. Se spune, conform tradiţiei populare, că după “Sânt-Ion’’ se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi începe să se facă mai cald.

”Căluşul” din Coloneşti, judeţul Olt, participă la parada obiceiurilor de vară de la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”; 1 iulie 2007.

Tradiţia Căluşului a fost proclamată drept capodoperă a patrimoniului oral şi imaterial al umanităţii, pe lângă alte capodopere propuse de diferite state membre UNESCO, în cadrul unei ceremonii organizate în noiembrie 2005 la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Dosarul de candidatură privind Tradiţia Căluşului a fost pregătit şi îmbunătăţit pe parcursul anilor 2001-2005 de către Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO, Organizaţia Neguvernamentală “Universitatea pentru Toţi ” din Slatina şi Ministerul Culturii şi Cultelor, în strânsă cooperare cu Secţia de specialitate din UNESCO.
În 2008, dansul ritual al Căluşului a fost inclus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, potrivit site-ului https://ich.unesco.org/.
Regăsit în regiunea Oltenia, în sudul României, dansul Căluşului a făcut parte şi din patrimoniul cultural al vlahilor din Bulgaria şi Serbia, arată sursa citată.
Până astăzi, Căluşarii se întâlnesc pentru a sărbători dansul şi muzica specifice în Duminica Rusaliilor. Mărturisind bogata diversitate culturală a României, ritualul Căluşului este, de asemenea, promovat pe scară largă la festivalurile folclorice, ceea ce îl defineşte ca simbol naţional autentic, arată site-ului oficial UNESCO, https://ich.unesco.org/.
Despre originea Căluşului, care în unele zone este numit Zău (Zeu), în volumul “Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Ion Ghinoiu, Ed. Elion, 2003, se face precizarea că acest joc a fost atestat, ca emblemă şi notă distinctivă a românilor, în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic. Aria lui de răspândire, la nord şi la sud de Dunăre, se suprapune peste o parte a teritoriilor locuite de traci, ramură importantă a indo-europenilor.
Dintre toate dansurile rituale româneşti, cel mai cunoscut a fost şi rămâne jocul Căluşarilor. Datorită vechimii ancestrale, în Căluş s-au contopit, prin suprapunerea unor sărbători celebrate la date diferite, două reprezentări mitologice principale: una legată de venerarea Ielelor (Rusaliilor, Vântoaselor etc.) şi cealaltă de cultul cabalin, notează lucrarea “Sărbători şi obiceiuri româneşti”.

Jocul Căluşarilor cuprinde însă şi alte elemente a căror asociere pare a fi de mare vechime, cum ar fi, de pildă, cultul morţilor, care este, în cazul Căluşarilor, dependent de cultul cabalin, bine structurat ritual.
Căluşul este un ceremonial de mare spectacol în care Mutul Căluşului, zeu cabalin şi protector al cailor, petrece împreună cu anturajul său divin, ceata căluşarilor, în săptămâna Rusaliilor sau a Căluşului. Dansul cuprinde practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale executate de o ceată masculină strict ierarhizată: mut, vătaf, ajutor de vătaf, stegar, căluşari de rând.
Starea euforică şi coeziunea mistică între participanţi, legaţi prin jurământ de credinţă, sunt obţinute prin executarea, până la epuizare fizică şi psihică, a dansurilor sacre după melodii de joc cântate de lăutari, care nu fac parte din ceată.
Căluşul alături de Rusalii apar în jurul marii sărbători creştine a Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimii), dar cele două reprezentări mitologice au origini diferite. Potrivit volumului citat, Căluşul provine din tradiţia traco-dacă, iar Rusaliile au origine romană.
“Ipoteza conform căreia fiinţele mitologice reprezentate de căluşari ar fi fost din totdeauna legate de Rusalii (Iele) este puţin probabilă: jocul căluşarilor încetează înainte de lăsarea serii, în timp ce Rusaliile îşi începeau dansurile şi poceau oamenii după lăsarea serii (…) Dacă ar fi existat la Rosalia din calendarul vechi roman un joc ritual de mare spectacol, cum este dansul Căluşarii, cu siguranţă că ar fi rămas consemnat. Dar, cum informaţiile de această natură lipsesc, se poate afirma că obiceiul este autohton sau că a aparţinut întregului areal sud-est european” (“Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Ion Ghinoiu, 2003, Ed. Elion).
Şi studiul “Căluşarii”, Horia Barbu Oprişan, 1969, găseşte că jocul Căluşului este cea mai veche manifestare de spectacol la români. Dar Căluşarii nu s-au înfăţişat pretutindeni şi întotdeauna în aceeaşi formă şi cu aceeaşi desfăşurare, menţionează volumul citat. Geografia acestui joc arată varietate de la o regiune la alta şi de la un secol la altul. Această noutate care aduce prospeţime şi interes pentru Căluş se datorează faptului că fiecare echipă a căutat să aducă o noutate în joc şi, dacă putea, chiar în interiorul spectacolului în sine.
Între mărturiile istorice privind jocul Căluşarilor în trecut, cartea consemnează un episod care a avut loc în anul 1599, cu prilejul unei serbări dată de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. La această serbare au participat şi Căluşarii români sub conducerea vornicului Baba Novac.

“Într-un cerc mai larg erau aşezaţi doisprezece stâlpi pe vârful cărora se aflau table de un stânjen pătrat. Pe fiecare se postase câte un jucător în costum de aceeaşi croială romanică, cum îl poartă şi astăzi jucătorii poporali munteni, făcută din stofă fină. Dinlăuntrul stâlpilor se afla o pânză orientală de o ţesătură foarte tare de la care se întindeau douăsprezece sfori de mătase până la vârful stâlpilor venind în mâinile celor doisprezece jucători ce stăteau sus pe stâlpi.
În jurul stâlpilor stăteau înşiraţi o sută de căluşari rezemaţi după datina poporului român cu mâinile şi cu capu pe bâtele lor ghintuite cu argint. Pe cap aveau căciuli de miel, negre, împenate cu bete şi pene aurite. Purtau cămăşi albe până la genunchi care erau numai creţuri. Erau încinşi cu un brâu de piele, şerpar, încărcat cu medalii şi bătut cu bumbi de metal. Opincile erau legate după datina romană cu curele roşii, şerpuite până peste pulpe până la genunchi şi prevăzute cu zurgălăi de argint, alcătuind un contrast pitoresc cu cioarecii de pănură albă, croiţi pe corp. (…)
Vătaful era un muntean cu numele de Florea, cel mai renumit căluşer al ţinutului, un ţăran frumos, de musculatură şi tărie enormă. Dar şi cei doisprezece de pe vârful stâlpilor erau tot vătafi de la deosebite despărţeminte de la căluşeii.
Sosind principele şi doamna Munteniei, la un semn a lui Florea începu muzica şi cei o sută de căluşeri din jurul stâlpilor porniră jocul, recitind unul după altul strofe de poezii. Jocul este surprinzător la prima vedere. (…)
Chiuiturile curgeau neîncetat încât se părea că un cor lin acompaniază solo aria unei filomele din înălţime. Publicul îl mulţimea cu dese aplauze pe Florea şi salturile sale uimitoare a căror frumuseţe naturală întrecea toată arta baletiştilor trimişi de principele Etruriei”.

AGERPRES

Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui.

Prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului.

În unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca.

În ziua praznicului Sf Constantin si Elena, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporul casei.

De asemenea, nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi ele, deoarece se crede că în familie vor fi necazuri tot anul.

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiintează toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mâinile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicăieri si peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină si tot ce vine dinlumină prinde viată si ia făptură.
2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumină tunetul si focul ce se revarsă , asa este si gândul omului, el trece în vorba omului si apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină si un tunet. Lumina omului este gândul său si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar vointa omului aprinde focul prin care sefăptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.
3. Fii ca muntele cel semet si ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita ca aceiasi pasi îi faci în vârful muntelui ca si în josul său, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul în vârf de munte ca si în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semet ca si pamântul cel neted.
4. Fii cumpătat ca pământul si nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sământa prea adâncă nu răzbate si prea multă apă îi stinge suflarea.
5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci înpământ, căci din pământ îsi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie săcobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeasi cu măsura coborârii.
6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni semintei care încolteste, nici nu se vede când prinde suflare de viată. Lumina semintei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrana, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.
7. Priveste râul si ia aminte la învătătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creste tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, si lucrurile asa trebuiesc împlinite, prin firea lor.
Asemenea este si gândul cel bun si drept rânduit, el îsi face loc printre pietre si stânci, nu tine seama de nimic, îsi urmează drumul si nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este si mai mare.
8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apă stie unde va ajunge, căci una este cupământul si toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârsit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă si vei vedea că nimic nu stă în calea sa . Să-ti fie gândul limpede până la sfârsit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este miscătoare asemeni apelor.Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ si munte cu munte.
9. Ia seama la gândul cel rău, fereste-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevăr; sunt ca pulbereacâmpului ce-ti acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea si sufletul tău. Ele te îndeamnăla trufie, înselăciune, hotie si vărsare de sânge, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, sărăcia,boala, amărăciunea si moartea.
10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumusetea lor sau după râvna lor, căci si unul si altul a lăsat din ceva pentru a creste în altceva. Cel bogat este sărac în liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este miscătoare, asemeni este si omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea ? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoasterea si întelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere dacă ea nu este lămurită de vreme.
11. Fierul înrosit a fost rece si se va răci iarăsi; Vasul a fost pământ si va fi iarăsi pământ; Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor si se va stârpi iarăsi peste vremi. Râvnaomului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristete si linistea înneliniste. Fierul si focul ajută omul, dar îl si vatămă. Si aceeasi râvnă îl îndeamnă a merge pecărări nestiute si nebătute de ceilalti dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, lamărirea puterii si a se măsura cu altii. Fereste-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naste; ea te va coborî mai jos de dobitoace si te va despărti de fratele si de vlăstarul tău.
12. Neînteleptul este mânat de râvnă, dar înteleptul încalecă râvna. Neînteleptul suferă când râvna îl duce la pierdere si la cădere, dar înteleptul întotdeauna găseste câstigul în pierdere si înăltarea în cădere.
13. Trufia răceste iubirea inimii si o face în dusmănie si nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia , căci mai jos de dobitoace vei ajunge.
14. Gândul bun si vorba în inteleaptă îti pot potoli necazul, îti pot răcori inima, dar nu te vindecă,pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinta este umbra trufiei.
15. Nu îti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele asa cum vin, asa pleacă. După orice zi vine si noaptea, si după iarnă vine primăvara, căci asa este rânduit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc si apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate si nesfârsite ramuri, siasemenea izvoarelor mintii si sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare si un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni– si din aceeasi vatră vin si către aceeasi vatră se întorc, si vatra aceasta este pururea.
16. Precum copacul cel falnic creste lângă cel mic fără a-i face rău, asa să fiti între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic si nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Aruncă un lemn pe râu si mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i multumire semenului tău, adu-i lumină pe chip si în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.
17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveste prin ochii tăi este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.
18. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri loveste înapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme,căci îti va amărî sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.
19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă si nu a locuit dintru început în inima ta; Dacă nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta întelepciunii, iar cel trufas se pune singur lângă dobitoace. Întelepciunea este mai pretuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tău si este rodul cunoasterii udată de vreme.
20. Nu-ti amărî sufletul când simti durerea si neputinta, ci mai degrabă caută să te folosesti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai si sământa. Nu se poate ca o sământă bună să dea rod rău.Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveste înapoi, răutatea si neadevărul întotdeauna aduc neputinta , trufia întotdeauna aduce suferintă.
21. Mergi la izvor când sufletul ti-e aprins, scormoneste în apa limpede si asteaptă până ce devine iarăsi curată. Asa se va duce si aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.
22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gândul tău, si cum sământa nu se poate fără coajă, asa este si gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este vointa, iar fără vointă,gândul se usucă si nu foloseste la nimic. Dar puterea este în răbdarea semintei, iar vointa si răbdarea fac mlădita firavă să razbată pământul tare.
23. În vremea lucrului tău, înveseleste-ti inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei,căci precum fructul îsi anuntă venirea cu o floare, tot asa fapta omului este văzută de cel cumintea si simtirea limpede, înainte de a fi terminată.
24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar si la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sărac are multe gânduri desarte si le schimbă de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a învelit bratele si picioarele.
Cel grabnic avut ori e hot si înselător, ori vede mai bine necazul altuia si caută a-l amăgi, de acolo îsi trage grabnica avutie.
25. Fii blând si răbdător cu cei de lângă tine, căci asa cum te porti tu cu ei, asa se poartă si altii cu tine, căci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.
26. Unde este tăria omului acolo îi este si slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl si coboară; rămâi în limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ti fie mintea si simtirea, si ia seamă de toate acestea.
27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din linistea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ti puterea din răbdare si din liniste si foloseste-te deea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.
28. Lucrarea făcută din teamă nu are viată lungă si tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-
afară, dar este chemată de teamalor, însă teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevăr, lene si trufie.
29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba albă si nerosită de vin si lasă vremea să o îmbrace cuîntelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit si gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea întelepciunii.
30. Multumeste pământului pentru toate cele ce-ti oferă, multumeste cerului pentru ploaia care îti hrăneste pământul, multumeste soarelui pentru căldura si lumina casei tale si a pământului tău,multumeste lunii pentru linistea somnului tău, multumeste stelelor că veghează asupra somnului tău, multumeste muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste pădurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste copacului pentru lucrările ce-ti arată, multumeste omului bun ce-ti aduce bucurie si zâmbet pe chip.
31. Precum iarba bună creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama că purtarea lor cea rea este semănată si crescută din teamă si neputinte, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu căuta a-i îndrepta din vorbe si mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă.Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Asa este si cu omul, de vei vrea să-l îndrepti, adu-i pentru început gândul si simtirea la ce este plăcut atât omului bun, cât si omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeasi roată venind. Cine vede mai bine ?
32. Doar cel înteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, căci cel înteleptit a fost odată si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au făcut să tină seama de alcătuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui si acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii si iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul săusi iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea si simtirea poftelor sale.
33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumusetea si priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori si dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeasi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai întelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ? Altfel vede ochiul stâng de cel drept ? Cele de sus îsi au rostul lor si cele de jos îsi au rostul lor, cele mari îsi au rostul lorsi cele mici îsi au rostul lor, cele repezi îsi au rostul lor si cele încete îsi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin îsi vor avea rostul lor.
34. Neputinta vine după răutate si neadevăr, căci ceea ce dai aceea primesti, ceea
ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău si al celui de lângă tine are aceeasi vatră si rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tău. Adu-i linistea în suflet si limpezimea în minte si bătrânetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si tăria ta nu vor slăbi si te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmasilor tăi.
35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău si întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiti cu iubire si nu cu trufie căci acolo îti sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiti cu privirea de prunc si fără teamă.
36.Cele tari, cele slabe si cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea si toate acestea legăsesti în om si toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară si să nu fie si înăuntru. Ia seama la toate acestea când îti apleci privirea înăuntrul tău si vei găsi toatăîntelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiintei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această întelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.
37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumusetea ochilor si minunătia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este în fiecare si al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din putinul care se vede…
38. Curătenia trupului si desfătarea sa prin simturi te pune doar putin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare si nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este plăcutul apare si neplăcutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este râs, si plânsul pândeste.
39. Iată dar calea de început : cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni si de cei întelepti, hărnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr si de vorbele desarte, ferirea de ceartă si de mânie, buna purtare între semeni. Dimineata să te trezesti cu ele, ziua să le porti mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn si astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinta,boala si răutatea altora nu se vor atinge de tine.
40. Dincolo de acestea se află iubirea, vointa, curajul, răbdarea, modestia si ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevărata cunoastere si întelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogătie, rodnica si trainica lucrare.
41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea si ura, unde este vointa poate apărea si delăsarea,unde este curajul poate apărea si frica, unde este răbdarea, poate apărea si graba si unde este modestia poate apărea si trufia. Căci miscătoare sunt si cele ce se văd si cele ce nu se văd din fiinta omului.
Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se află cel ce gândeste si acesta este cel ce vede miscarea în nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfată în cunoasterea si linistea ce întrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.
42. Cel tulburat vede binele ca bine si răul ca rău, este atras de una si fuge de cealaltă, dar înteleptul vede si frumosul si urâtul, simte si frigul si căldura, si finetea si asprimea, aude si plăcutul si neplăcutul, gustă si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoare a si nu face judecată între ele. El vede deslusit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage si urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început si se va face iarăsi amar, plăcutul se naste din neplăcut si neplăcutul din plăcut. Si toate acestea luminează sufletul înteleptului pentru că cele bune si plăcute hrănesc si bucură trupul si simturile sale, iar cele neplăcute neînteleptuluihrănesc mintea si înielepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.
43. Nu este usoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, usorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneste este mai mare decât puterea care desparte.
44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijină; nevăzutul si văzutul acelasi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre întelepti este cel ce o pricepe.
45. Înteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gândeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neînteleptul îi desparte. Deschide-ti bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte si cel ce gândeste sunt asemeni norilor care vin si pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este vesnic si lumina sa este fără umbră.
El este dincolo de viată si moarte, dincolo de bine si rău, dincolo de frumos si urât, dincolo de curgerea timpului.

Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România se sărbătoreşte în cea de-a doua duminică din luna mai, respectiv la 13 mai 2018.
Respinsă de către Senat în decembrie 2014, propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, la 22 aprilie 2015. Legea 102/2015 privind instituirea acestei zile, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015, prevede ca această zi să prilejuiască organizarea de evenimente cultural-artistice, sociale şi educative, prin care să “se evidenţieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”. De asemenea, mass-media va prezenta materiale referitoare la patrimoniul cultural material şi la patrimoniului cultural imaterial la nivel naţional.
Organizarea activităţilor desfăşurate cu prilejul acestei sărbători urmează a fi susţinută, la nevoie, din punct de vedere material, financiar şi logistic, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi de către serviciile publice din subordinea acestora, cu atribuţii în domeniile educaţiei, culturii, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor. Acestea pot institui şi distincţii specifice, spre a fi acordate persoanelor cu merite deosebite în promovarea tradiţiilor populare. De asemenea, Institutul Cultural Român şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni pot susţine financiar şi logistic dezvoltarea unor programe culturale sau multiculturale specifice acestei zile.
La organizarea manifestărilor culturale pot participa şi fundaţiile, asociaţiile sau organizaţiile neguvernamentale, al căror obiect de activitate îl reprezintă promovarea culturii tradiţionale, iar muzeele de etnografie şi Centrele pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale pot urmări desfăşurarea acţiunilor în vederea respectării specificului etnografic al fiecărei zone în parte.
Marcarea Zilei Naţionale a Portului Tradiţional poate fi susţinută şi de către Societatea Română de Radiodifuziune şi de Societatea Română de Televiziune, prin difuzarea de emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi a valorilor etnografice româneşti, dar şi prin transmiterea manifestărilor din diaspora prilejuite de această zi.
Totodată, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradiţional al zonei sau al minorităţilor naţionale, evidenţiind semnificaţia acestora în păstrarea identităţii naţionale.
Pentru marcarea acestei zile, în anul 2016, mii de oameni din întreg judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi din alte zone ale ţării s-au adunat la Năsăud, pentru a participa la cea mai mare paradă a portului tradiţional românesc. Manifestările au debutat cu parada costumului popular românesc, care a avut ca punct final stadionul din localitate, unde participanţii au format cercuri concentrice şi au dansat Roata de la Runc, un joc popular vechi de sute de ani, originar din comuna bistriţeană Runcu Salvei.
În anul 2017, la data de 14 mai, cu ocazia Zilei Naţionale a Portului Tradiţional, a fost organizat, tot la Năsăud, evenimentul “Ziua Costumului Popular în Cartea recordurilor”, prin care judeţul Bistriţa-Năsăud a încercat şi a şi reuşit să intre în Cartea recordurilor, cu două recorduri: 9.643 de persoane pentru cea mai mare mulţime îmbrăcată în costume populare, prezentă simultan în acelaşi loc, şi 9.506 persoane pentru cel mai mare dans popular sincron. La evenimentul de la Năsăud, pe lângă simpli cetăţeni, au fost prezente şi ansambluri folclorice din toate primăriile judeţului Bistriţa-Năsăud, dar şi din judeţele Covasna, Galaţi, Hunedoara, Maramureş, Teleorman, Cluj, Sălaj şi din municipiul Bucureşti.

Ortodocşii îl pomenesc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.

Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează o legendă potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.

Reprezentarea sfântului biruitor simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.

În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă, scrie news.ro.

În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

Credinţe şi superstiţii

Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante, obicei care marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean.

n dimineata zilei de San-George, capul familiei, intotdeauna un barbat, asaza la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea ca oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice.

Ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva bolilor. Ele erau puse si in hrana animalelor, in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.

În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele, spune analist-etnolog Ania Moldoveanu.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.

Exista si obiceiul ca in dimineata zilei de 23 aprilie, fetele sa puna in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli.

Tot in dimineata zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furis in padure pentru a culege matraguna si navalnic. Aceste plante erau puse in pod sau sub streasina, in credinta ca ele le vor aduce petitori bogati.

Flacaii cautau in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele. In ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava cu o cofa cu apa neinceputa. Vasul era ascuns intr-un loc doar de el stiut. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita. Dimpotriva, daca in apa se afla o floare uscata, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.

Biserica Ortodoxa sărbătoreşte în fiecare an, în prima vineri după Paşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.
Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.   La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i:   “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”.  Leon va face ascultare şi astfel va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă.   Dupa ce a ajuns împărat, Leon a construit lânga acel izvor o biserică. Mai tarziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Aceasta biserică a fost distrusă de turci în anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul(numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.   Se apărau până la sacrificiul suprem   În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Profesorul Ion Ghinoiu menţionează că în unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a “fetelor însurăţite şi băieţilor înfârtăţiţi”. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, frati de cruce etc., se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copii şi apoi oameni maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportau unul faţăa de altul ca adevăraţi fraţi şi surori: se sfaăuiau în cele mai grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc până la sacrificiul suprem.   Pelerinaj la crucea făcătoare de minuni   În Bărăgan, Schitul Crucea de leac din satul Coslogeni devine în fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, loc de pelerinaj pentru sute de credincioşi. Oameni din Bucureşti, Ialomiţa, Buzău, Constanţa vin să participe la hramul mănăstirii. Locul şi-a câştigat faima datorită unei cruci de piatră despre care se spune că este făcătoare de minuni. În dimineaţa marii sărbători creştine, după oficierea Sfintei Liturghii, are loc sfinţirea apei(Aghiasma mică), la fântâna din curtea lăcaşului de cult ce poartă hramul Izvorul Tămăduirii Aici, credincioşii vin tot timpul anului pentru a lua apă sfinţită care îi fereşte de boală.  Numele mănăstirii vine de la o veche cruce din piatră numită Crucea de Leac. Cu timpul, s-a zvonit că e făcătoare de minuni. Chiar în inscripţia ei se spune că este o cruce „sfântă şi de viaţă făcătoare“.   Apa vindecătoare   Crestinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. În ţara nostră, mănăstirea Ghighiu este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusa aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor. La mănăstirea Dervent, pe locul unde  sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apa vindecătoare.

Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, Vinerea Paștilor, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.

În această zi se face pomenire de sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Mântuitorului. Este ultima vineri din Postul Paştilor şi, potrivit tradiţiei, este zi de post negru, adică nu se bea decât apă toată ziua. Conform tradiţiei, în Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet, notează crestinortodox.ro.

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Din strămoşi se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi salele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

La terminarea slujbei se seară din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasa cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Din moşi strămoşi se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi scrie crestinortodox.ro.

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Mare

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acestă zi nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.