close
Social

Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!” la a III-a ediție

Organizația Umanitară CONCORDIA organizează principalul eveniment de strângere de fonduri al anului, Concertul Caritabil ‘Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!’, joi, 28 septembrie, începând cu ora 18:30, la Teatrul ODEON din București. Evenimentul se află deja la a III-a ediție și va aduce împreună peste 300 de invitați.

Pe scena evenimentului vor urca violonistul Alexandru Tomescu alături de violoncelistul Ștefan Cazacu, violoncelistul Adrian Naidin, Artista Paula Seling, un grup de copii susținuți de CONCORDIA, dar și alți invitați speciali care au fost alături de CONCORDIA de-a lungul timpului. Gazda evenimentului va fi și de această dată jurnalista Irina Păcurariu.

În fiecare an, CONCORDIA susține copiii și tinerii să crească alături de familiile lor și le oferă șansa la educație pentru un viitor frumos și pentru o viață independentă.

„În 25 de ani am susținut cu un efort uriaș peste 5.000 de destine. Vorbim aici de o sumă de peste 45 milioane de euro cu ajutorul căreia am reușit să oferim copiilor o familie, tinerilor vulnerabili șansa la educație și o slujbă, iar oamenilor fără adăpost un sprijin în cele mai grele momente. Rezultatele pe care le avem ne conving în fiecare zi că lupta noastră merită. Sunt încă multe lucruri de făcut și vă invităm din tot sufletul să fiți alături de noi.”, a declarat Diana Certan, Director Executiv Comunicare și Fundraising CONCORDIA România

Accesul la concertul caritabil se va face pe baza biletului în valoare de 100 LEI achiziționat de la sediul Organizației Umanitare CONCORDIA din Drumul Regimentului 20D, Sector 1, București.

Mai multe detalii la următoarele date de contact: concert@concordia.org.ro / www.concordia.org.ro

Evenimentul este realizat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României și cu sprijinul Teatrului Odeon.

Tags : ajutor umanitarconcerteconcordia

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.