close
Sport

Handbal: Eric Moldoveanu (CSM Ploiești, J4) cel mai bun inter dreapta din țară

În perioada 8-11 iunie, Bacăul a fost gazda turneului final pentru juniori 4, competiție care a reunit la start cele mai bune 16 echipe din țară. Turneul final al campionatului național pentru juniori 4 a fost organizat de CS Știința Municipal Bacău și Asociația Județeană de Handbal Bacău, sub egida Federației Române de Handbal.

Cele 16 echipe, în cele 4 zile de concurs (8-11 iunie), au susținut 56 de meciuri. Cele mai bune 16 echipe de handbal din ţară, la nivelul juniorilor IV, s-au luptat pentru medaliile puse în joc în cadrul turneului final al Campionatului Naţional. Printre echipele calificate s-au regăsit şi două reprezentante prahovene, ACS Olimpic Mizil şi CSM Ploieşti, care au obţinut biletele către turneul final după clasarea pe locurile 2, respectiv 3 la faza semifinală.

De precizat faptul că prezenţa celor două echipe prahovene la turneul final s-a realizat doar prin eforturile materiale depuse de părinţii copiilor.

n faza preliminară, ACS Olimpic Mizil, echipă antrenată de Costel Teleru, Ionuţ Tiţa şi Cornel Rusoiu, a evoluat în grupa A, debutând cu o victorie clară în duelul cu CSŞ Craiova, scor 22-11 (11-3). A urmat, apoi, un eşec cu gazdele de la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, scor 14-22 (6-12), pentru ca în ultima partidă să învingă, în lupta pentru locul al doilea din grupă, pe Academica Cluj Napoca, scor 16-14 (7-5), obţinând, astfel, calificarea în grupele principale.
De partea cealaltă, echipa CSM Ploieşti, antrenată de Gheorghe Puia, a făcut parte din grupa B, debutând, de asemenea, cu un succes categoric, scor 31-13 (12-2), în partida cu HC „Adrian Petrea” Reşiţa. Pentru micuţii jucători ploieşteni au urmat două remize cu rezultat identic, cu CSU Suceava, scor 21-21 (9-9), respectiv cu Academia de Handbal Minaur Baia Mare, scor 21-21 (10-10).
Cu cinci puncte acumulate, CSM Ploieşti s-a clasat pe locul al doilea în clasament, în urma echipei CSU Suceava (7p), avansând în faza grupelor principale.
În faza a doua a competiţiei, cele două echipe prahovene au făcut parte din aceeaşi grupă, jucând chiar în primul meci programat. ACS Olimpic Mizil a obţinut victoria, scor 24-22, însă elevii antrenorilor Teleru, Tiţa şi Rusoiu au cedat, apoi, partida cu CSU Suceava, scor 13-28, ratând calificarea în semifinale.
Nici CSM Ploieşti nu a reuşit să se califice în penultimul act, după ce a remizat în ultima confruntare a grupei principale, scor 21-21, cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, formaţiile moldovene având, astfel, câştig de cauză în duelul cu echipele prahovene în vederea prezenţei în semifinale.
Meciul din faza grupelor principale nu a fost ultimul dintre cele două echipe din Prahova, deoarece aveau să întâlnească şi în partida pentru locul 7, după ce ambele au cedat în primele dispute din faza locurilor 5-8. Olimpic Mizil a pierdut cu LPS Iaşi, scor 12-16, în vreme ce CSM Ploieşti a fost învinsă de CSŞ Medgidia, scor 31-33.
Elevii antrenorilor Teleru, Tiţa şi Rusoiu au confirmat rezultatul înregistrat în primul duel cu CSM Ploieşti, învingând încă o dată formaţia pregătită de Gheorghe Puia, scor 21-19, obţinând, astfel, locul al şaptelea în clasamentul final.
Pentru ACS Olimpic Mizil au evoluat următorii jucători: Iana Laurenţiu, Costache Mădălin, Dobrescu Andrei, Moise Mihai, Leescu Vlad, Gojnea Ştefan, Drosu Alexandru, Zafiu Rareș, Grancea Alexandru, Dumitrache Florin, Scarlat Vlad, Mario Oprea, Barbu Gabriel, Toma Alexandru.

CSM Ploieşti are motive de bucurie, mai ales că a evoluat în formulă redusă la turneul final, cu doar zece jucători: Cătălin Stan, Mihnea Matache (portari); Alexandru Ilie, Bogdan Niculaie, Eric Moldoveanu, Sebastian Davidoiu, David Ştefan, Mihai Sârbu, Mihai Stănescu şi Klaus Drăgan (jucători de câmp), ceilalţi care au participat de-a lungul sezonului, dar nu au putut efectua deplasarea la Bacău fiind Sebastian Stănescu, Alexandru Crăciun, Alexandru Constantinescu, George Manea, Rafael Floroiu şi Fabian Matei.
Mai mult, formaţia antrenată de Gheorghe Puia a avut şi un reprezentant în echipa ideală, Eric Moldoveanu fiind desemnat cel mai bun inter dreapta al turneului.

Grupa A (Sala Sporturilor)
CS Știința Municipal Bacău
Olimpic Mizil
CSȘ Craiova
Academica Cluj Napoca

Grupa B (Sala Orizont)
CSU Suceava
CSM Ploiești
HC Adrian Petrea Reșița
AH Minaur Baia Mare

Grupa C (Sala Orizont)
CSȘ Medgidia
Top Arena Topoloveni
HC Torok Rm. Valcea
HC Odorhei

Grupa D (Sala Sporturilor)
LPS Iași
CSM București
AS Danubius Corabia
AHC Potaissa Turda

Echipa turneului:
– portar: Alexandru Botezatu (CSM București)
– extremă stânga: Alexandru Reuț (CSU Suceava)
– inter stânga: Bogdan Voica (CSM București)
– centru: Ștefan Armanu (CS Știința Municipal Bacău)
– pivot: Ștefan Bojete (HCM Torok Rm Vâlcea)
– inter dreapta: Eric Moldoveanu (CSM Ploiești)
– extremă dreapta: Mihai Carabaș (CSȘ Medgidia)
– cel mai bun apărător: Daniel Stanciu (CSU Suceava)
– cel mai bun jucător: Mario Moraru (CSM București)
– golgheter: Mihai Dragomir (Top Arena Topoloveni) – 64 goluri

Clasament (locurile 1-8): 1. CSM București, 2. HCM Torok Rm Vâlcea, 3. CSU Suceava, 4. CS Știința Municipal Bacău, 5. LPS Iași, 6. CSȘ Medgidia, 7. ACS Olimpic Mizil, 8. CSM Ploiești.

Tags : acs olimpic mizilbacaucsm ploiestieric moldoveanufrhhandbaljuniori 4turneu final

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.